ICCJ. Decizia nr. 4684/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4684/2005
Dosar nr. 3854/2005
Şedinţa publică din 17 august 2005
Examinând recursul de faţă constată :
Prin sentinţa penală nr. 493 din 5 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpata S.A. a fost condamnată, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
S-a menţinut starea de arest şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 24 martie 2004 la zi.
În fapt, s-a reţinut că, în urma denunţului făcut de martorul I.P., inculpata S.A. a fost surprinsă de poliţie, la data de 24 martie 2004, având asupra sa, în ciorapul de pe piciorul stâng, 13 punguţe cu heroină, precum şi suma de 600.000 lei primită de la martor pentru cele două doze de heroină pe care i le vânduse.
Instanţa a înlăturat susţinerea inculpatului că drogurile găsite asupra sa aparţineau soţului ei, S.D. care este consumator de droguri reţinând că această apărare este infirmată de probele administrate în cauză.
S-a reţinut că fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 410/ A din 23 mai 2005, apelul declarat de inculpată împotriva sentinţei reţinând că situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatei au fost corect stabilite pe baza probelor administrate în cauză.
S-a mai reţinut că pedeapsa a fost just individualizată în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind aptă să atingă scopul educativ şi preventiv al sancţiunii.
Inculpata a declarat recurs, în motivarea căruia a susţinut că nu se face vinovată de comiterea faptei, astfel încât, se impune achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece drogurile găsite aparţineau soţului ei.
S-a mai susţinut, în subsidiar că pedeapsa este prea aspră.
Recursul îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Din analiza actelor dosarului rezultă cu certitudine comiterea faptei şi vinovăţia inculpatei.
Astfel, din coroborarea declaraţiilor martorilor I.P. şi B.L. cu procesul verbal de prindere în flagrant şi cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, rezultă fără dubiu că, la data de 24 martie 2004, inculpata a vândut martorului I.P. 2 doze de heroină cu suma de 600.000 lei în bancnote de câte 100.000 lei ale căror serii figurează enumerate în procesul verbal din 24 martie 2003 de la fila 5 a dosarului de urmărire penală.
Rezultă, de asemenea, că la percheziţia corporală efectuate s-au găsit, în ciorapul inculpatei, 13 pliculeţe cu heroină, asemănătoare celor vândute martorului I.P.
În raport cu toate aceste probe în mod corect a fost înlăturată susţinerea inculpatei că nu se face vinovată de comiterea faptei şi nu a fost avută în vedere declaraţia soţului acesteia care a pretins că el îi dăduse sumabanii şi odată cu aceasta şi cele 13 pliculeţe cu droguri fără a-i spune ce conţin.
Declaraţia martorului este evident nesinceră fiind contrazisă de celelalte probe administrate. De altfel, este neverosimil că inculpata nu ştia ce conţin pliculeţele atâta timp cât, potrivit susţinerilor sale şi ale soţului său, acesta din urmă este consumator de heroină de patru ani şi că deşi nu cunoştea conţinutul lor le-a ascuns în ciorapii pe care îi purta.
Pe de altă parte nici inculpata şi nici soţul său nu au putut să explice cum au ajuns bancnotele înseriate asupra acesteia.
În consecinţă, Curtea reţine că inculpata se face vinovată de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnată.
Curtea apreciază că nu este fondat nici motivul de recurs referitor la individualizarea pedepsei, în condiţiile în care fata comisă prezintă o gravitate deosebită, inculpata a dat dovadă de nesinceritate pe tot parcursul procesului, iar pedeapsa a fost stabilită, ca efect al reţinerii unor circumstanţe atenuante, sub minimul special prevăzut de lege.
Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce la zi arestarea preventivă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpata va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.A. împotriva deciziei penale nr. 410/ A din 23 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 martie 2004 la 17 august 2005.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4676/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4696/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
