ICCJ. Decizia nr. 3190/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3190/2005
Dosar nr. 1141/2005
Şedinţa publică din 20 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 6 septembrie 2004, dată în dosarul nr. 311/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută art. 250 C. pen., constatând că plângerea petentului S.E.C. este neîntemeiată.
În motivarea plângerii sale, petiţionarul a susţinut că, în ziua de 29 iulie 2004, cu ocazia studierii dosarului nr. 92/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost insultat şi împins de către C.I., prim procuror adjunct al parchetului.
Soluţionând plângerea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a constatat că, în calitate de procuror, C.I. a supravegheat studierea dosarului de către petent, exercitându-şi atribuţiile de serviciu.
Prin rezoluţia nr. 4463/II/2/2004, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, constatând, în urma verificărilor efectuate, că prim procurorul adjunct C.I. nu a avut o conduită abuzivă faţă de petiţionar.
Împotriva acestei rezoluţii, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a formulat plângere, susţinând că prim procurorul adjunct C.I. a comis infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 81 din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul S.E.C. şi a menţinut rezoluţia prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 250 C. pen.
A obligat pe petiţionar la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei soluţii, Curtea de Apel Craiova a apreciat că, în cauză, nu s-a dovedit că prim procurorul adjunct C.I. ar fi folosit expresii jignitoare faţă de petent sau că ar fi exercitat violenţe împotriva acestuia, acesta exercitându-şi doar atribuţiile de serviciu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul S.E.C., solicitând, prin cererea scrisă, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe fond, rejudecând cauza, să se dispună restituirea dosarului Parchetului Curţii de Apel Craiova întrucât nu a formulat plângere împotriva rezoluţiei Parchetului Curţii de Apel Craiova şi nefiind îndeplinite prevederile art. 2781 C. proc. pen.
Examinând sentinţa penală atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Susţinerile petiţionarului că nu a formulat plângere împotriva rezoluţiei Parchetului Curţii de Apel Craiova de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 250 C. pen., sunt infirmate de rezoluţia din 23 septembrie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 4463/II/2/2004, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de S.E.C. împotriva sus-menţionatei rezoluţii, se află plângerea numitului S.E.C. împotriva soluţiei date în dosarul nr. 311/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, înaintată la Curtea de Apel Craiova spre soluţionare potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Cât priveşte soluţia de respingere a plângerii petiţionarului împotriva rezoluţiei nr. 4463/II/2/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa penală atacată, Înalta Curte constată că este temeinică şi legală întrucât probele administrate în cauză confirmă faptul că prim procurorul adjunct C.I. a avut o atitudine faţă de petiţionar care s-a înscris în limita exercitării atribuţiilor sale de serviciu, neavând o conduită abuzivă faţă de acesta.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Ş.E.C. împotriva sentinţei penale nr. 81 din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 318/2005. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 3192/2005. Penal. întrerupere executare... → |
---|