ICCJ. Decizia nr. 3341/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3341/2005
Dosar nr. 1642/2005
Şedinţa publică din 27 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1634 din 21 decembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat M.D.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Petentul se află în executarea unei pedepse de 23 de ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 282 din 20 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare.
Din referatul de anchetă socială rezultă că familia condamnatului nu locuieşte la adresa indicată, mama acestuia a decedat la 22 iunie 2002 şi a locuit până la data decesului, fără forme legale, în Aleea Livezilor, iar singura rudă a acestuia este M.M., mătuşa petentului, care locuieşte în aleea Livezilor, a declarat că numitul M.D. nu a locuit niciodată în blocul nr. 35.
Potrivit art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., pedeapsa poate fi întreruptă atunci când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a acesteia ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia sa.
Din probatoriul administrat în cauză, tribunalul a constatat că nu se poate reţine existenţa unor împrejurări speciale, în sensul legii, pentru a conduce la concluzia necesităţii întreruperii executării pedepsei.
Susţinerile petentului-condamnat ce vizează dreptul său de moştenire cu privire la apartamentul nr. 9 din Aleea Livezilor şi existenţa unor eventuale litigii civile în legătură cu acest imobil nu au fost probate cu nici un mijloc de probă.
Din referatul de anchetă socială rezultă că familia condamnatului nu locuieşte în apartamentul nr. 9, mama acestuia, până la deces locuind fără forme legale în ap. 32 din acelaşi bloc.
Pe de altă parte, faptul că după decesul survenit, locuinţa deţinută de mama sa a fost ocupată de o altă persoană şi că petentul-condamnat, în calitate de unic moştenitor ar fi îndreptăţit să culeagă moştenirea, potrivit legii civile, nu constituie o împrejurare specială de natură să determine admisibilitatea cererii de întrerupere a executării pedepsei, condamnatul nefiind în măsură ca într-o perioadă relativ scurtă de timp să-şi rezolve problemele legate de moştenirea sa şi implicit de recuperare a bunurilor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel condamnatul M.D. solicitând întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni pentru a clarifica situaţia bunurilor rămase după decesul mamei sale, invocând în acest sens dispoziţiile art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivului invocat dar şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reţinut că apelul este nefondat având în vedere că din actele dosarului nu rezultă existenţa acelor împrejurări speciale în înţelesul dispoziţiilor legale invocate care să justifice întreruperea executării pedepsei apreciind că în mod justificat prima instanţă a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Împotriva deciziei penale nr. 92/ A din 7 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs condamnatul.
Înalta Curte, examinând lucrările dosarului, constată că într-adevăr în cauză nu sunt întrunite condiţiile expres şi limitativ, prevăzute de art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care să impună întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului.
Drept urmare, recursul petiţionarului M.D. va fi respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 92/ A din 7 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul condamnat să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3338/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3342/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
