ICCJ. Decizia nr. 3331/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 197 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3331/2005
Dosar nr. 2338/2005
Şedinţa publică din 27 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1660 din data de 23 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, faţă de inculpatul F.R. a fost pronunţată următoarea sentinţă:
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.R., la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru fapta descrisă la pct. 1 rechizitoriu.
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la 10 ani închisoare, pentru fapta descrisă la pct. 2 rechizitoriu.
Conform art. 33 – art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia inculpatului de la 18 aprilie 2004 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 100.000.000 lei daune morale către partea civilă M.A., reprezentat legal de M.M. şi la 50.000.000 lei daune morale către partea civilă E.G.M., prin reprezentant legal E.G.
Tribunalul Bucureşti analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut următoarele:
1. La data de 19 iunie 2003, inculpatul F.R. a condus partea vătămată M.A. la Staţia R.A.T.B. Lebăda de unde a luat autobuzul 346. Partea vătămată a început să se agite şi să plângă. Inculpatul a coborât cu partea vătămată la magazinul S. şi l-a condus pe M.A. în spatele magazinului pe un teren viran. Aici partea vătămată a început să plângă şi mai tare fiind speriat. Inculpatul F.R. a ameninţat şi bruscat partea vătămată, după care i-a dat pantalonii jos şi l-a întins pe burtă în jos aşezându-se deasupra lui. Inculpatul F.R. şi-a frecat organul genital de zona anală a părţii vătămate până când inculpatul a ejaculat. Apoi inculpatul F.R. a condus partea vătămată înapoi în zona de unde-l luase.
2. La 27 septembrie 2003, inculpatul F.R. aflându-se pe str. Maior Coravu a observat partea vătămată E.G.M., în vârstă de 7 ani, ce se afla împreună cu sora ei E.E., în vârstă de 3 ani. Inculpatul i-a promis părţii vătămate, că, dacă îl însoţeşte, îi va da o păpuşă şi, astfel, inculpatul F.R. le-a condus pe cele două fetiţe cu tramvaiul 14 până la capătul de linie şi apoi cu autobuzul 346 până la Neferal.
Fetiţele au devenit agitate şi au început să plângă. Inculpatul le-a condus pe cele două în spatele uzinei. Întrucât partea vătămată plângea foarte tare, inculpatul a ameninţat-o că, dacă nu tace pe ea o va strânge de gât, iar pe sora ei o va arunca în faţa trenului. Deoarece partea vătămată a început să plângă şi mai tare, inculpatul a bruscat-o pe aceasta, i-a dat pantalonii jos, a întins-o pe pământ cu faţa în sus şi şi-a frecat organul genital de zona genitală a părţii vătămate. În acelaşi timp inculpatul i-a cerut sorei părţii vătămate să stea cu spatele. Întrucât fetiţele erau foarte speriate şi plângeau foarte tare, inculpatul nu a ejaculat. Inculpatul F.R. le-a condus pe cele două fetiţe înapoi în zona de unde le luase.
În 18 aprilie 2004, inculpatul F.R. a fost recunoscut de partea vătămată M.A. pe Şos. Pantelimon şi a fost sesizată secţia 9 poliţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, solicitând redozarea pedepsei de 10 ani care este mult prea aspră.
Prin Decizia nr. 202/ A din 18 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul F.R. împotriva sentinţei penale sus menţionate, care a fost desfiinţată numai sub aspectul încadrării juridice dată faptelor, în baza art. 334 C. proc. pen., dispunându-se schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. (2 fapte) în tentativă la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. (2 fapte).
S-a reţinut că prima instanţă a apreciat greşit situaţia de fapt în sensul că inculpatul, după acostarea celor două părţi vătămate, a încercat să aibă raporturi sexuale dar acestea nu s-au consumat.
Rezultă din probe dar şi din considerentele hotărârii că „inculpatul F.R. şi-a frecat organul genital de zona anală a părţii vătămate până când inculpatul a ejaculat".
Ori, în această situaţie, activitatea sa infracţională a rămas în stadiul de tentativă în ambele situaţii.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, s-a apreciat că este corect şi judiciar individualizată şi reflectă gradul de pericol social atât al făptuitorului cât şi al infracţiunii săvârşite şi corespunde noii încadrări juridice.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei încadrări juridice date faptelor, pe care le apreciază că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (2) C. pen., precum şi pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, solicitând reducerea acestora, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este întemeiat în parte.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, referitor la încadrarea juridică dată faptelor, acesta este nefondat, inculpatul întreţinând cu părţile vătămate, prin constrângere, acte sexuale ce intră în sfera celor la care se referă art. 197 alin. (1) C. pen., rămase însă în faza de tentativă. Apărarea inculpatului, în sensul că nu a avut loc penetrarea şi că aceasta nu s-a produs pentru că nu a intenţionat nici un moment să o realizeze, situaţie în care încadrarea corectă este cea de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (2) C. pen., nu poate fi primită întrucât actele materiale comise de inculpat asupra părţilor vătămate exced noţiunii de act de perversiune sexuală la care face referire art. 201 alin. (1) C. pen., încadrându-se însă în sfera actelor sexuale, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, ce constituie obiectul material al infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.
2. În ceea ce priveşte motivul de recurs ce vizează reducerea pedepsei, Curtea apreciază că acesta este întemeiat, deoarece instanţa de apel, deşi a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea consumată de viol în tentativă la aceeaşi infracţiune, nu a redus corelativ (cu ½) pedepsele aplicate pentru cele două fapte, cu toate că doar inculpatul exercitase calea de atac a apelului, ceea ce înseamnă că, sub acest aspect, i-a agravat situaţia în propria cale de atac, contrar prevederilor art. 372 C. proc. pen.
Cum instanţa de fond aplicase două pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată (pedeapsa fiind de la 10 la 25 ani închisoare) având în vedere persoana inculpatului, care nu este cunoscut ca antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptelor şi a fost de acord să plătească părţilor vătămate daunele solicitate, instanţa de apel nu putea să menţină aceleaşi pedepse, deoarece, faţă de nouă încadrare juridică (pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 5 la 12 ani închisoare) nu putea individualiza pedepsele spre maximul special, în raport de acelaşi criteriu de individualizare (referitor la persoana inculpatului), ce nu putea fi înlăturat în propria cale de atac.
Pe de altă parte, solicitarea inculpatului de a reţine în favoarea sa circumstanţele atenuante, prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., nu poate fi primită întrucât împrejurările invocate, referitoare la lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea săvârşirii faptelor şi disponibilitatea de a plăti părţilor vătămate daunele morale solicitate, au fost deja avute în vedere la dozarea pedepselor în cuantumul minim prevăzut de lege, iar o reducere a acestora sub minimul prevăzut de lege nu se justifică faţă de celelalte criterii de individualizare, respectiv, împrejurările săvârşirii faptelor, gradul de pericol social ridicat şi caracterul repetat al acestora.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul F.R., va casa în parte Decizia atacată numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, în sensul că va reduce cuantumul acestora conform dispozitivului prezentei decizii.
Potrivit dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar, în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul F.R. împotriva deciziei penale nr. 202/ A din 18 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 1660 din 23 decembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la cuantumul pedepselor principale aplicate.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată de instanţa de fond şi menţinută în apel, în pedepsele componente de câte 10 ani închisoare pe care le repune în individualitatea lor.
Reduce cuantumul acestor pedepse de la 10 ani la 5 ani închisoare (două fapte).
Menţine pedeapsa complementară şi celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Face aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. şi dispune ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 18 aprilie 2004 la 27 mai 2005.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul F.R., în cuantum de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3330/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3338/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
