ICCJ. Decizia nr. 3385/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3385/2005
Dosar nr. 1798/2005
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1572 din 10 decembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul T.V.I. la:
- 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi art. 21 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 lit. a) şi f) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 15 mai 2004, la zi.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unui cuţit, corp delict.
S-a luat act că partea vătămată M.V. nu s-a constituit parte civilă.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
De menţionat faptul că în cauză a mai fost condamnată şi inculpata minoră M.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 7 mai 2003, inculpaţii T.V.I. şi M.E. circulau cu tramvaiul 21.
În tramvai, inculpatul T.V.I. s-a aşezat în apropierea părţii vătămate M.V. căreia i-a sustras dintr-o sacoşă un portofel şi un abonament R.A.T.B.
În acelaşi tramvai se afla şi poliţistul T.V., care observând acţiunea de sustragere a inculpatului a încercat să-l imobilizeze, solicitându-i şi restul bunurilor sustrase.
Pentru a-şi asigura scăparea, cu ajutorul inculpatei M.E., inculpatul T.V.I. a exercitat asupra poliţistului acte de violenţă, reuşind să fugă prin prima uşă a tramvaiului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul T.V.I., pe care a criticat-o în principal, cu privire la greşita condamnare pentru infracţiunea de tâlhărie, susţinând că fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de furt calificat iar, în subsidiar, referitor la pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia, având în vedere faptul că nu are antecedente penale şi are în întreţinere un copil minor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 149/ A din 2 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.V.I.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat că în mod corect prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie din moment ce din probele administrate în cauză, respectiv declaraţia conducătorului de tramvai V.O., raportul lucrătorului de poliţie, declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei P.M., procesul-verbal de constatare a faptei şi declaraţia coinculpatei M.E. rezultă că, după sustragerea bunurilor inculpatul, pentru a-şi asigura scăparea, în momentul în care a fost reţinut de lucrătorul de poliţie a folosit forţa, reuşind să fugă.
Cu privire la cea de a doua critică, şi anume severitatea pedepsei aplicată, s-a arătat că nu poate fi primită, întrucât prima instanţă a ţinut seama la individualizarea pedepsei, de faptul că nu are antecedente penale şi are un copil în întreţinere, aceste din urmă aspecte regăsindu-se în cuantumul acesteia care a fost stabilit în imediata apropiere a limitei minimă prevăzută de textul de lege incriminator, fără însă a se omite faptul că după săvârşirea faptei, s-a sustras urmăririi penale.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul T.V.I. pe care a criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel şi anume:
- în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în tentativă la infracţiunea de furt calificat, întrucât nu a folosit acte de violenţă împotriva părţii vătămate iar,
- în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, a cărei reducere o solicită prin reaprecierea criteriilor de individualizare, şi anume cele referitoare la persoana sa, în sensul că nu are antecedente penale şi are o situaţie familială precară.
Recursul declarat de inculpatul T.V.I., este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta.
Verificând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţele, de fond şi apel, au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare pentru care i-a aplicat o pedeapsă corect individualizată.
Hotărârile pronunţate de cele două instanţe sunt însă greşite sub aspectul omisiunii deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului şi a duratei reţinerii de o zi, respectiv din data de 14 mai 2004.
În ce priveşte criticile formulate de inculpat referitoare la încadrarea juridică a faptei şi severitatea pedepsei aplicată, având în vedere că ele au format obiect de critică şi la instanţa de apel, pentru considerentele arătate de această instanţă şi expuse în prezenta decizie, pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte ca fiind corespunzătoare adevărului, având în vedere şi faptul că nu au fost aduse şi alte dovezi care să dovedească contrariul, urmează a se constata că sunt nefondate.
Aşa cum s-a arătat recursul declarat de inculpat urmează a fi admis doar în legătură cu omisiunea deducerii duratei reţinerii din data de 14 mai 2004, motiv de casare analizat din oficiu.
Într-adevăr, din actele aflate la dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul T.V.I. a fost reţinut la 14 mai 2004 (în acest sens a se vedea ordonanţa de reţinere, verso).
Cum prima instanţă a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului numai durata arestării preventive cu începere din data de 15 mai, măsură menţinută de instanţa de apel, rezultă că în cauză, sub acest aspect, s-a pronunţat o hotărâre nelegală, urmând a se dispune în consecinţă, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.V.I. împotriva deciziei penale nr. 149/ A din 2 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 1572 din 10 decembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la omisiunea deducerii timpului reţinerii din data de 14 mai 2004.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 14 mai 2004, la 31 mai 2005.
Onorariul în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3359/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3392/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
