ICCJ. Decizia nr. 3391/2005. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3391/2005
Dosar nr. 1810/2005
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data de 02 iunie 2003, N.I. a formulat plângere penală împotriva numitei G.C., judecător la Judecătoria Sibiu, secţia carte funciară, pe motiv că a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respingându-i intabularea contractului de vânzare cumpărare a apartamentului din Sibiu, încheiat cu fosta R.A.G.C.L. Sibiu.
Au fost efectuate acte premergătoare privind plângerea acestuia de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi prin rezoluţia din 28 noiembrie 2003, adoptată în dosarul nr. 164/P/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.C., privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei cercetărilor penale faţă de executorul judecătoresc C.H., F.M., B.O., A.M. şi M.C., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
S-a reţinut că, în cursul lunii iunie 2000, la secţia de carte funciară a Judecătoriei Sibiu a fost înregistrată la nr. 6251 cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului, conform contractului de vânzare – cumpărare, având nr. 4119/1997, încheiat de N.I. cu fosta R.A.G.C.L. Sibiu.
La data de 08 iunie 2000, prin încheierea 6251, judecătorul de carte funciară G.C., a respins cererea lui N.I., privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F 12531 cu nr. top. 4104/2/62/I/1, 4104/2/63/I/1, în temeiul contractului de vânzare cumpărare, deoarece, situaţia prezentată în contract (o cameră, o bucătărie, cămară, hol, baie, terasă, hol, WC, etc.) este diferită de cea existentă în cartea funciară (etaj şi subsol).
S-a procedat la respingerea intabulării, întrucât era necesară şi oportună efectuarea unei schiţe de plan întocmită de un expert autorizat, semnată de părţile vecine şi care să reflecte întinderea construcţiei.
Judecătorul de carte funciară a procedat conform Decretului Lege nr. 115/1938, privind publicitatea imobiliară, respectând întru-totul prevederile legii, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta, iar cu privire la executorul judecătoresc C.H. ş.a., s-a disjuns cauza şi s-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sibiu potrivit calităţii persoanei şi faptelor pentru care se plânge.
Această soluţie a fost atacată de către N.I. şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a respins plângerea acestuia, ca nefondată, prin rezoluţia din 06 ianuarie 2004, pronunţată în dosarul 1067/II/2/2003.
Împotriva celor două rezoluţii, s-a formulat plângere la Curtea de Apel Alba Iulia, care prin sentinţa penală nr. 4 din 24 februarie 2004, a respins plângerea, ca nefondată, potrivit dispoziţiile art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., pe considerent că, soluţiile adoptate în cauză de organul de urmărire penală sunt legale şi temeinice.
Această soluţie a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care examinând actele şi lucrările de la dosar, în raport de sentinţa pronunţată, la data de 03 martie 2005, a pronunţat Decizia nr. 1553, prin care a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.I., pe considerent că, motivele invocate nu sunt întemeiate, deoarece în mod corect s-a apreciat că nu se impune intabularea, întrucât era necesară efectuarea unei schiţe de plan întocmită de un expert autorizat, semnată de părţile vecine şi din care să rezulte întinderea construcţiei.
Ca atare, apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul declarat a fost respins, ca nefondat.
Decizia nr. 1553 din 03 martie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost atacată cu contestaţia în anulare de către N.I., fără a se arăta motivele pe care se întemeiază aceasta.
Examinând conţinutul contestaţiei în anulare, în raport de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., se constată că aceasta nu este întemeiată şi urmează să fie respinsă, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., contestaţia în anulare împotriva hotărârilor penale definitive se face în următoarele cazuri:
când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetarea procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i1) (prescripţie, amnistie, plângere prealabilă, înlocuirea răspunderii penale, cauză de nepedepsire), cu privire la care existau probe în dosar;
când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Văzând practicaua deciziei, rezultă că la termenul de judecare a recursului din data de 03 martie 2005, petiţionarul a fost prezent.
Faţă de dispoziţiile imperative ale dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., în care se arată cazurile în care se poate face contestaţie în anulare şi aceasta să fie întemeiată, potrivit actelor şi lucrărilor de la dosar, se constată că N.I., nu se află în nici una din situaţiile prevăzute în textul de lege arătat, deoarece a fost prezent la judecarea recursului, nu sunt pronunţate în cauză hotărâri potrivnice, iar el a avut calitatea de parte vătămată.
Aşa fiind, şi cum contestatorul nu se află în nici una din situaţiile arătate de art. 386 C. proc. pen., că în cauză a fost pronunţată o decizie legală şi temeinică, contestaţia în anulare formulată se va respinge, ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de N.I. împotriva deciziei penale nr. 1553 din 03 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, secţia penală, în dosarul nr. 1323/2004.
Obligă pe condamnatul contestator la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 339/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3395/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
