ICCJ. Decizia nr. 3386/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3386/2005
Dosar nr. 1800/2005
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1347 din 26 octombrie 2004, a respins cererea formulată de inculpatul S.K., având ca obiect reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpaţilor A.F. şi S.K., din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (pentru primul inculpat), în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 33 lit. a) C. pen. şi respectiv, din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen. (pentru cel de-al doilea inculpat), în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea 143/2000.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul A.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul A.F. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri fără drept pentru consum propriu.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul A.F. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat timpul prevenţiei faţă de inculpat de la 26 septembrie 2003 la zi şi în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.K. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 16 din Legea 143/2000 şi art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri fără drept pentru consum propriu.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul S.K. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 395 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 1879/2003, definitivă prin neapelare, pedeapsă ce va fi executată alături de prezenta, urmând ca inculpatul S.K. să execute 5 ani închisoare.
A aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus timpul prevenţiei faţă de inculpat de la 21 martie 2003 la 18 aprilie 2003 şi de la 26 septembrie 2003 la zi şi în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 27 din Legea nr. 143/2000 şi a art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea cantităţii de 16 grame metadonă şi 38,100 grame heroină rămase din procesul analizelor de laborator şi deţinute la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – Direcţia cazier Judiciar în baza dovezilor seria B nr. 2864 şi nr. 2865 din data de 19 noiembrie 2003.
A dispus restituirea autoturismului marca Dacia 1310 şi două telefoane mobile marca Nokia 8210 şi Nokia 5100 inculpatului A.F.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, la data de 26 septembrie 2003, inculpatul S.K. i-a facilitat martorei C.E. procurarea a 50 grame de heroină în schimbul sumei de 75.000.000 lei, bani pe care i-a dat ulterior inculpatului A.F., care a obţinut drogurile de la numitul P., după ce s-a deplasat cu autoturismul Dacia 1310 la numitul I.M., zis M.B., căruia i s-a dat în prealabil suma de 56.000.000 lei din suma de 75.000.000 lei.
Ulterior încheierii tranzacţiei, inculpatul S.K. a primit de la denunţătoarea C.E., pentru serviciul efectuat, suma de 2.500.000 lei.
S-a reţinut şi faptul că ambii inculpaţi sunt şi cunoscători de heroină.
S-a mai reţinut că inculpatul S.K. a săvârşit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, dar şi împrejurarea că ambii inculpaţi au contribuit la deposedarea şi probarea faptelor altor traficanţi de droguri de mare risc, fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ambii inculpaţi.
În apelul parchetului, hotărârea primei instanţe a fost criticată pentru greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârşite de ambii inculpaţi, prin reţinerea nejustificată, în favoarea acestora a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi omisiunea punerii în discuţie, conform art. 334 C. proc. pen., a schimbării încadrării juridice a faptelor, greşita reţinere, în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante, precum şi omisiunea confiscării, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a autoturismului DACIA 1310 folosit la traficul de droguri.
În apelul inculpatului S.K. s-a solicitat, în principal, achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii subiective, iar în subsidiar, redozarea pedepselor, reţinându-se în favoarea sa aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi ale art. 74 lit. b) şi c) C. pen.
În apelul inculpatului A.F., s-a solicitat redozarea pedepsei, în sensul de a fi redusă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 84/ A din 3 februarie 2005 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi de cei doi inculpaţi.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a arătat că, participarea inculpatului S.K. la activitatea de comercializare a drogurilor fiind probată în cauză, în mod corect a fost condamnat pentru săvârşirea faptelor, astfel că nu poate fi primită solicitarea acestuia de a fi achitat.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că reţinerea în favoarea ambilor inculpaţi a dispoziţiilor art. 16 din Legea 143/2000 este pe deplin justificată având în vedere că aceştia, în cursul urmării penale, au oferit informaţii cu privire la alţi traficanţi de droguri, aşa cum se precizează chiar în actul de inculpare, iar omisiunea procurorului de a solicita aplicarea acestor dispoziţii, nu împiedică instanţa de judecată să le aplice, mai ales că, rechizitoriul precizează contribuţia inculpaţilor la descoperirea altor fapte similare, săvârşite de alţi făptuitori.
Instanţa de control judiciar a apreciat justificată şi reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea ambilor inculpaţi, având în vedere lipsa antecedentelor penale, în ceea ce priveşte pe inculpatul A.F. şi atitudinea lor după săvârşirea infracţiunii, constând în comportarea sinceră în cursul procesului şi înlesnirea descoperirii altor făptuitori de comercializare de droguri.
Instanţa de apel a mai reţinut, cu privire la critica formulată de parchet, în sensul că nu s-a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptelor, că tribunalul a făcut această schimbare în favoarea inculpaţilor şi a fost pusă în discuţie în şedinţa de judecată din 19.10.2004, după cum precizează apărătorul inculpatului A.F., cu ocazia judecării apelului.
S-a reţinut, totodată, de către instanţa de control judiciar că în mod corect a procedat tribunalul restituind inculpatului A.F. autoturismul Dacia 1310, neexistând temei pentru confiscarea specială a acestuia.
În termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii A.F. şi S.K.
În recursul parchetului Decizia penală a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei reţineri, în favoarea inculpaţilor, a dispoziţiilor art. 16 din Legea 143/2000 [(caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. pct. 171 C. proc. pen.)] şi sub aspectul greşitei reţineri a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., în favoarea inculpatului A.F. şi a celei prevăzute de art. 74 lit. c) din acelaşi cod, în favoarea inculpatului S.K. (caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. pct. 14. C. proc. pen.).
În recursul inculpatului S.K. s-a solicitat să se reţină în sarcina sa doar infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 din Legea 143/2000 şi să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută şi sancţionată de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În subsidiar, în cazul reţinerii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, să se dispună orientarea pedepsei sub minimul special reţinând aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000,a art. 19 din Legea nr. 682/2002, precum şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) şi c) C. pen.
În recursul declarat de inculpatul A.F. s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate şi să se dispună restituirea autoturismului, care este proprietatea tatălui inculpatului.
Examinând hotărârile atacate, în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, pct. 171 şi pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, iar recursurile declarate de inculpaţii A.F. şi S.K., nefondate, urmând a fi respinse, ca atare.
1. În ce priveşte critica formulată de inculpatul S.K., sub aspectul greşitei sale condamnări pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, susţinând că acestei fapte îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii şi anume, intenţia, motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., solicită achitarea, se constată că nu este fondată.
Există la dosarul cauzei probe din care rezultă că inculpatul S.K. a intermediat la data de 15 septembrie 2003, legătura denunţătoarei C.E. cu coinculpatul A.F. pentru cumpărarea cantităţii de 50 grame heroină şi că pentru aceasta a fost recompensat de denunţătoare cu suma de 2.500.000 lei, în compunerea căreia au fost depistate bancnote înseriate şi conţinând substanţă fluorescentă folosită la realizarea capcanei criminalistice şi care a lăsat urme pe mâinile inculpatului (în acest sens, fiind procesul verbal din 16 septembrie 2003, dosar urmărire penală şi declaraţiile martorei C.E., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor S.K. şi A.F.), probe care atestă fără putinţă de tăgadă vinovăţia inculpatului S.K., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, astfel că solicitarea acestuia de a fi achitat cu privire la această infracţiune, nu poate fi primită.
2. În ce priveşte critica formulată de parchet, în sensul că hotărârile instanţelor de judecată sunt nelegale, datorită greşitei reţineri, în favoarea inculpaţilor, a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, Curtea constată, că este întemeiată.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A.F. a oferit informaţii cu privire la doi traficanţi de droguri, numiţii B. şi M.B., iar cu privire la inculpatul S.K. a reţinut că acesta a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate în traficul de droguri.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 143/2000, persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 – art. 10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 prezintă, în mod limitativ, condiţiile în care o persoană care a săvârşit o infracţiune privitoare la traficul şi consumul ilicit de droguri poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Astfel, din conţinutul acestor dispoziţii legale rezultă că inculpatul, în cursul urmăririi penale, trebuie să denunţe, să faciliteze identificarea şi tragerea la răspundere penală a acelor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, condiţii care trebuiesc întrunite în mod cumulativ.
Or, în cauză, nu sunt întrunite, în mod cumulativ, condiţiile cerute de art. 16 din Legea nr. 143/2000, astfel cum au fost expuse mai sus în ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi.
Inculpatul A.F., în cursul urmăririi penale, a arătat că-şi procura drogurile de la diverse persoane, poreclite R., M.B. şi B., arătând că poate indica pe teren locul unde vinde drogurile B.
Cu privire la M.B., în această ultimă declaraţie, a arătat că de fapt nu cunoaşte că acesta să se ocupe de traficarea drogurilor.
Întrucât nu a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a celor două persoane indicate, acestea rămânând neidentificate, datele furnizate de inculpat fiind generice, nu se puteau reţine în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
La judecarea apelului, apărătorul inculpatului A.F. a depus un set de acte reprezentând copii ale unor denunţuri formulate de tatăl inculpatului, iar în motivarea apelului s-a făcut vorbire despre tragerea la răspundere penală a două persoane, inculpaţii C.V.A.D. şi A.F., ca urmare a denunţurilor formulate de inculpat, nefiind însă administrată nici o probă, în cursul judecăţii, din care să rezulte atât denunţul formulat de acesta, cât şi modalităţile în care a facilitat tragerea la răspundere penală a respectivelor persoane.
Din înscrisurile de la dosar, se constată că inculpatul C.V.A.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2296/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 20 noiembrie 2003, iar din cuprinsul acestui act rezultă că inculpatul A.F. nu a formulat denunţ împotriva acestuia şi nu a fost audiat nici măcar în calitate de martor.
Pe de altă parte, inculpatul S.K., în faza de urmărire penală a declarat că îşi procura drogurile de la numiţii B., de la soţia acestuia, V. şi de la P., G. şi N. În aceeaşi declaraţie a arătat că poate ajuta organele de poliţie să identifice domiciliul numitului N. şi a furnizat anumite elemente de identificare a numitului G.
Instanţa de judecată a reţinut în favoarea inculpatului S.K. dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, având în vedere copia xerox a rechizitoriului nr. 3482/P/2003 din 27 noiembrie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, act depus la instanţa de fond de apărătorul inculpatului.
Din analiza probelor administrate în cauză în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.K., se constată că, în mod greşit s-au reţinut dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că, inculpatul a dat declaraţia prin care îl incrimina pe numitul B.F. la data de 04 noiembrie 2003, iar acesta (B.F.) fusese arestat la data de 30 iunie 2003 ca urmare a unui denunţ formulat de numita A.V.
În aceste condiţii, rezultă că inculpatul S.K. a depus mărturie împotriva numitului B.F., ulterior datei identificării şi arestării acestuia, arestarea survenită în urma denunţului formulat de o altă persoană şi nu de inculpatul din prezenta cauză, condiţie care trebuia, în mod obligatoriu să fie îndeplinită, în mod cumulativ, pentru a se reţine în favoarea sa a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Cât privesc informaţiile furnizate de acest inculpat cu privire la numiţii N. şi G., aspect reţinut în motivarea deciziei penale pronunţate de instanţa de apel, din actele dosarului rezultă că, ulterior indicării acestor nume, inculpatul nu a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a acestora.
Prin urmare, aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 faţă de inculpaţii A.F. şi S.K. este greşită, în cauză nefiind întrunite cerinţele pentru a se reţine această cauză de reducere a pedepsei aplicate inculpaţilor, motiv pentru care, recursul declarat de parchet va fi admis şi vor fi înlăturate dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecinţa majorării pedepselor.
3. Neîntemeiată se dovedeşte, însă, a fi solicitarea recurentului inculpat S.K. de a se face aplicarea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecţia martorilor, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, în cauză, nefiind probat, că acesta a cooperat şi a ajutat la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor traficanţi de stupefiante.
4. Nici critica formulată de parchet, sub aspectul greşitei reţineri a circumstanţei atenuante, prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., în favoarea inculpatului A.F. şi respectiv, a celei prevăzută de art. 74 lit. c) din acelaşi cod, în favoarea inculpatului S.K., nu poate fi primită.
Ţinând seama că inculpatul A.F. este la prima încălcare a legii penale şi are un copil minor în întreţinere, iar inculpatul S.K. este student şi a recunoscut comiterea faptelor, chiar dacă, ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, a precizat că nu a avut niciodată intenţia de a trafica droguri pentru a obţine venituri din această activitate nu se impune înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea lor, aşa cum se solicită în recursul parchetului, dar nici nu sunt temeiuri pentru reţinerea şi a altor circumstanţe atenuante, aşa cum solicită inculpatul S.K.
5. Se apreciază, însă, că pedepsele de 4 ani închisoare şi respectiv, de 3 ani închisoare, aplicate inculpaţilor A.F. şi S.K. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, nu sunt suficiente pentru a-şi atinge scopul preventiv-educativ, astfel cum statuează art. 52 C. pen. şi ca o consecinţă şi a înlăturării beneficiului prevăzut de art. 16 din Legea nr. 143/2000, Curtea va modifica pedepsele aplicate inculpaţilor pentru această infracţiune, în sensul că le va majora de la 4 ani închisoare, la 5 ani închisoare, pentru inculpatul A.F. şi de la 3 ani închisoare, la 4 ani închisoare, pentru inculpatul S.K., considerente pentru care nu pot fi primite nici solicitările de reducere a pedepselor, formulate de recurenţii inculpaţi.
6. Lipsită de orice fundament este şi solicitarea din recursul inculpatului A.F. de a se dispune restituirea autoturismului Dacia 1310, în condiţiile în care soluţia instanţei de fond, menţinută şi în apel, este favorabilă sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a se admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a casa Decizia atacată, precum şi sentinţa penală, cu privire la greşita reţinere în favoarea inculpaţilor a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, dispoziţii pe care le va înlătura şi cu privire la pedepsele aplicate acestora pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în sensul că le va majora şi va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii, iar în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.F. şi S.K. împotriva aceleiaşi decizii şi îi va obliga pe recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 84/ A din 3 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, privind pe inculpaţii A.F. şi S.K.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 1347 din 26 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la greşita reţinere în favoarea inculpaţilor a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, dispoziţii pe care le înlătură şi cu privire la pedepsele aplicate acestora pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedepsele rezultante de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatului A.F. şi respectiv, de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului S.K. în pedepsele componente, după cum urmează:
Cu privire la inculpatul A.F.:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi a art. 74 lit. a), art. 76 C. pen.
- 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri fără drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi a art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen.
Cu privire la inculpatul S.K.:
- 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) şi a art. 76 C. pen. şi a art. 16 din Legea nr. 143/2000.
- 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri fără drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen. şi a art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Modifică pedepsele principale aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în sensul că le majorează de la 4 ani închisoare, la 5 ani închisoare, pentru inculpatul A.F. şi de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare, pentru inculpatul S.K., cu menţinerea circumstanţelor atenuante pentru ambii inculpaţi.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul A.F. va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., iar inculpatul S.K., va executa pedeapsa de 5 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei revocare o menţine, în final, inculpatul S.K., având de executat pedeapsa de 7 ani închisoare.
Deduce din pedepsele aplicate, pentru inculpatul A.F., timpul arestării preventive de la 26 septembrie 2003, la 31 mai 2005, iar pentru inculpatul S.K., perioada executată de la 21 martie 2003, la 18 aprilie 2003, precum şi timpul arestării preventive de la 26 septembrie 2003, la 31 mai 2005.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.F. şi S.K. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3384/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3387/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
