ICCJ. Decizia nr. 3449/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3449/2005
Dosar nr. 473/2005
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Arad, prin sentinţa penală nr. 198 din 2 august 2004, pronunţată în dosar nr. 7663/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul Rus F.R., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 81 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., şi art. 181 C. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, prevăzută de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar în baza art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii cu caracter administrativ în sumă de 5.000.000 lei.
În baza art. 192 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, din dosarul de urmărire penală şi din probele administrate în faţa instanţei, a reţinut în fapt următoarele:
Martorul S.I., fiind angajat al SC T.R. SRL Timişoara, în calitate de conducător auto pe autoutilitara marca IVECO şi având ca atribuţie principală de serviciu aprovizionarea unor unităţi comerciale, în ziua de 26 aprilie 2003, s-a deplasat în Arad, pe str. Cernei, fiind însoţit de distribuitorul K.C. În Arad au oprit autoutilitara în faţa A.F.T., pe care urmau să o aprovizioneze cu produse lactate. Pe terasa acestei Asociaţii Familiale, la o masă se aflau trei tineri, adică inculpatul şi martorii: C.A. şi G.F.
Conducătorul auto S.I., dudă ce a oprit autoutilitara în faţa acestei asociaţii, nu a oprit şi motorul, lăsând şi cheile în contact.
În momentul în care conducătorul auto şi distribuitorul au coborât din autoutilitară, inculpatul l-a rugat pe unul din ei să oprească motorul pentru că îi afumă. Nu s-a putut stabili dacă aceştia (conducătorul auto şi distribuitorul) nu au auzit sau nu au vrut să oprească motorul. Cert este că la un moment dat inculpatul s-a enervat şi în timp ce conducătorul auto şi distribuitorul) nu au auzit sau nu au vrut să oprească motorul. Cert este că la un moment dat inculpatul s-a enervat şi în timp ce conducătorul auto şi distribuitorul cărau marfă, inculpatul a plecat de lângă cei doi tineri cu care era împreună, a urcat la volanul autoutilitarei şi încercând să o manevreze mai în faţă, a acroşat la circa 10 m un autoturism marca Mercedes, ce era parcat regulamentar.
În timp ce inculpatul manevra autoutilitara, conducătorul auto S.I., observând că maşina rula, a pornit în urma acesteia, prinzându-l pe inculpat în momentul în care cobora din maşină, evident după ce acroşase maşina Mercedes.
Prima reacţie a conducătorului auto a fost aceea de a-l lovi pe inculpat, lucru pe care l-a şi făcut, gândindu-se probabil că putea rămâne fără maşina pe care o avea în primire sau că inculpatul va părăsi locul accidentului, îngreunându-se astfel identificarea lui.
Inculpatul a ripostat la loviturile lui S.I., lovind şi el, timp în care din urmă a venit şi distribuitorul C.C. şi împreună l-au bătut pe inculpat. La un moment dat, inculpatul a reuşit să scape din mâinile lor şi a fugit spre locuinţa sa, pentru că locuia în apropiere, dar din urmă a fost din nou prins de S.I., care a continuat să-l bată, lovindu-l chiar cu o cărămidă în cap, a ajuns în acel loc şi distribuitorul şi amândoi au continuat să-l lovească până la insistenţele unei vecine din bloc, când aceştia au renunţat să-l bată, lăsându-l să meargă în locuinţă să se spele, întrucât prezenta urme de sânge şi noroi. De precizat că părinţii inculpatului au auzit gălăgie, iar când inculpatul a intrat în apartament, le-a spus ce s-a întâmplat, ei au coborât până la locul faptei, iar inculpatul a rămas să se spele. Inculpatul a susţinut că după plecarea părinţilor la locul faptei, ar fi consumat circa 350 ml votcă dintr-o sticlă de 700 ml.
La locul faptei sosiseră organele de poliţie, care au fost anunţate de C.C., care au început cercetarea locului faptei, după care împreună cu părinţii inculpatului, au mers la locuinţa acestuia şi l-au adus la locul faptei. Cu această ocazie, organele de poliţie au constatat că inculpatul se afla sub influenţa alcoolului şi i-a condus la Spitalul Judeţean atât pe inculpat pentru a i se recolta probe biologice, cât şi pe martorul S.I., pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare, întrucât prezenta leziuni vizibile. În urma examinării inculpatului, s-a stabilit că acesta a avut în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,70 gr. %o, iar lui S.I. i-a fost eliberat certificatul medico-legal prin care, pentru leziunile suferite, i s-au acordat 10-12 zile îngrijiri medicale.
De precizat că incidentul a avut loc imediat după orele 7,45, iar recoltarea sângelui s-a făcut la orele 9,20, constând dintr-o singură probă. De asemenea, după încheierea procesului-verbal de cercetare la faţa locului, inculpatul iniţial a refuzat semnarea acestuia, pe motiv că nu corespunde realităţii şi că numai la insistenţele părinţilor l-a semnat.
Din analiza comparativă a probelor, tribunalul a reţinut că inculpatul nu a intenţionat să sustragă autovehiculul în cauză, ci doar să-l mute din loc, pentru că îl deranja fumul şi că urmare a acestui eveniment, între inculpat, conducătorul auto S.I. şi martorul C.C., a avut loc un incident, primul care a lovit a fost S.I., inculpatul a încercat să se apere şi de frică a fugit, dar nu cu intenţia de a-şi păstra bunul, de a-şi asigura scăparea sau a se sustrage de la locul accidentului, ci pur şi simplu de frică, pentru că era agresat de două persoane.
Cum S.I. a suferit leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 10-12 zile îngrijiri medicale, dar nu a făcut plângere şi nici nu a avut pretenţii de la inculpat, în condiţiile date, s-a apreciat de prima instanţă că încadrarea juridică corectă a faptei este în infracţiunea de loviri sau alte violenţe şi nu infracţiunea de tâlhărie, pentru care în baza art. 334 C. proc. civ., s-a schimbat încadrarea juridică din tâlhărie în loviri sau alte violenţe. În acelaşi timp, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, întrucât lipseşte plângerea părţii vătămate S.I.
În ceea ce priveşte infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prima instanţă a avut în vedere că inculpatul a plecat de la locul faptei din cauza agresiunilor ce se exercitau asupra sa, lucru care pare normal. Tribunalul a apreciat că acestei fapte îi lipseşte un element constitutiv, respectiv latura subiectivă sub forma intenţiei, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului.
Cu privire la starea de ebrietate a inculpatului, tribunalul a apreciat că în mod deliberat inculpatul a minţit în prima declaraţie, dar nu a pus la îndoială, că în noaptea de 25 aprilie 2003, aflându-se pe ştrand, inculpatul nu ar fi consumat băuturi alcoolice. Susţinerea sa, în sensul că a consumat băuturi alcoolice după incident, nu a fost dovedită. Mai mult, în referatul de terminare a urmăririi penale se vorbeşte despre o alcoolemie de 0,80 gr. %o, iar în rechizitoriu de 1,70 gr. %o, probabil că poliţia a apreciat alcoolemia iniţială (ora 7,45 dimineaţa). Desigur, şi în această situaţie există mici dubii care-i profită inculpatului.
Având însă în vedere distanţa mică pe care a condus inculpatul (unii au apreciat 4-5 m alţii 10 m), chiar dacă inculpatul este recidivist sau că a comis un eveniment rutier, tribunalul a apreciat că fapta în concret nu prezintă gradul de pericol social al acestei infracţiuni, iar achitarea şi aplicarea unei sancţiuni cu amenda cu caracter administrativ în sumă de 5.000.000 lei, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., art. 181 C. pen., şi art. 91 lit. c) C. pen., îi va fi suficientă, oferindu-i încă o şansă, fiind tânăr, pentru a se reintegra în societate.
Împotriva sentinţei penale nr. 198 din 2 august 2004 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 7663/2003, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei şi rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, conform motivelor expuse în memoriul de apel.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad constatând, că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi că în mod corect a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie şi, de asemenea, în mod corect a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 81 din OUG nr. 195/2002 şi art. 79 alin. (1) din aceiaşi ordonanţă.
S-a apreciat că în ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie aceasta nu a putut fi reţinută, deoarece faptei îi lipseşte latura subiectivă, respectiv intenţia de a tâlhări, astfel că în mod corect s-a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., şi s-a dispus încetarea procesului penal pentru această faptă, întrucât lipseşte plângerea prealabilă a părţii vătămate S.I.
Referitor la infracţiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de O.U.G nr. 195/2002 s-a considerat că achitarea dispusă de prima instanţă şi pentru această faptă întrucât îi lipseşte latura subiectivă, respectiv intenţia de a părăsi locul accidentului este, de asemenea, corectă, în cauză dovedindu-se că el a fugit de la locul accidentului spre locuinţa sa ca urmare a agresiunii pe care a suferit-o din partea martorilor.
În fine şi în ceea ce priveşte infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare decât limita legală prevăzută de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 s-a reţinut că în mod justificat prima instanţă a constatat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi a dispus achitarea în baza art. 181 C. pen., aplicând inculpatului o amendă administrativă .
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, reiterând în esenţă criticile invocate în apel, respectiv greşita achitare a inculpatului, omisiunea instanţelor de a se pronunţa cu privire la toate faptele pentru care s-a exercitat acţiunea penală şi greşita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În notele de şedinţă depuse la dosar de reprezentantul parchetului în susţinerea recursului declarat se arată că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 181 C. pen., evaluând greşit criteriile în baza cărora a ajuns la concluzia că fapta inculpatului este lipsită de pericol social infracţional.
Astfel, cu privire la atingerea adusă valorii sociale protejate prin încriminare se susţine că fapta inculpatului de a conduce vehiculul în stare de ebrietate nu a constituit doar un pericol potenţial ci s-a obiectivat printr-un incident rutier constând în avarierea atât a vehiculului condus cât şi a altuia staţionat regulamentar.
Referitor la conţinutul concret al faptei săvârşite se consideră că instanţa a nesocotit valoarea ridicată a alcoolemiei raportată la maxima legal admisă, care, împreună cu starea de ebrietate avansată în care se afla inculpatul imprimă faptei un caracter grav.
În plus atitudinea violentă post-delictuală a inculpatului şi perseverenţa sa infracţională sunt considerate elemente care trebuiau avute în vedere de instanţă, ignorarea acestora determinând o apreciere greşită, în sensul că fapta inculpatului ar fi în mod vădit lipsită de importanţă, şi nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
În ce priveşte achitarea inculpatului pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului se apreciază că este consecinţa unei grave erori de fapt, atâta timp cât probele administrate în cauză confirmă o altă situaţie de fapt şi anume că fuga inculpatului de la locul accidentului ar fi precedat acţiunea unuia din martori care au încercat să-l oprească la faţa locului.
Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în raport de care s-a dispus încetarea procesului penal este considerată ca fiind greşită, motivându-se că procedând astfel instanţa a ignorat caracterul complex al infracţiunii de tâlhărie, pronunţându-se numai cu privire la una din faptele penale absorbite în conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie, respectiv la actele de violenţă fără a se pronunţa cu privire la deposedare.
Ca urmare parchetul consideră că se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În fine, parchetul consideră, că încadrarea juridică a faptei inculpatului în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 C. pen., prin schimbarea ei din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., este greşită.
Astfel, fapta de furt reprezentând componenta principală a infracţiunii de tâlhărie, constând în speţă, în luarea unui vehicul fără consimţământul posesorului legitim al bunului are caracter infracţional chiar dacă bunul nu este luat în scopul de a fi însuşit pe nedrept de făptuitor, ci numai în scopul de a fi folosit pe nedrept de acesta.
Ca urmare, în condiţiile reţinerii situaţiei de fapt stabilite de instanţe, în sensul că inculpatul nu a intenţionat să-şi însuşească autoturismul, fapta acestuia de a-l deplasa constituie luarea bunului în scopul folosirii lui pe nedrept, în condiţiile art. 208 alin. (4) C. pen.
Pe de altă parte dovedindu-se în opinia parchetului, că inculpatul a exercitat violenţe pentru a-şi asigura scăparea, rezultă că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Concluzionând se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Recursul declarat de parchet este nefondat.
Verificând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările de la dosar, în raport de criticile invocate dar şi din oficiu în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că în mod just instanţele au apreciat că în cauză nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., atâta timp cât din probele administrate în cauză a rezultat că acesta nu a intenţionat să sustragă autovehiculul respectiv, ci doar să-l mute din locul în care se afla, deoarece îl deranja fumul degajat de maşină.
A mai rezultat din probe, că în momentul în care inculpatul a oprit autovehiculul şi a coborât, a fost lovit de conducătorul auto S.I. şi de martorul C.C., astfel că inculpatul a încercat să se apere şi speriat fiind a fugit spre blocul unde locuia.
Aşa fiind, corect au reţinut instanţele că faptei îi lipseşte latura subiectivă şi anume intenţia specială de a tâlhări, dispunând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., infracţiune pentru care a încetat procesul penal faţă de inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând, că lipseşte plângerea prealabilă a părţii vătămate.
Referitor la infracţiunea de părăsire a locului accidentului se constată, de asemenea, că soluţia de achitare dispusă şi respectiv menţinută de instanţe este temeinică şi susţinută de probele administrate din care rezultă că inculpatul a fugit spre locuinţă, din cauza agresiunii exercitate asupra sa de către conducătorul auto şi de martorul C.C., şi în condiţiile în care accidentul produs a fost uşor, astfel că faptei inculpatului îi lipseşte latura subiectivă, respectiv intenţia.
În ce priveşte infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală permisă, Înalta Curte apreciază că achitarea dispusă de instanţe, întemeiată pe dispoziţiile art. 181 C. pen., şi aplicarea unei amenzi administrative pentru această faptă, reţinându-se că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni este o soluţie corectă.
Împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul doar câţiva metri, cu intenţia de a o deplasa deoarece fumul degajat de motorul acesteia era deranjant, neexistând intenţia de a o însuşi sau de a o folosi pe nedrept, este confirmată de probele existente şi din care rezultă că anterior acţiunii sale inculpatul i-a solicitat conducătorului auto S.I. să oprească motorul în momentul în care a parcat maşina însă acesta a refuzat, lăsând motorul în funcţiune.
Aşa fiind, fapta inculpatului care profitând de împrejurarea că, cheile maşinii se aflau în contact a deplasat autoutilitara pe o distanţă foarte mică pentru ca fumul degajat de aceasta să nu-l mai deranjeze, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel că este corectă achitarea în temeiul art. 181 C. pen., iar amenda administrativă aplicată inculpatului în temeiul art. 91 C. pen., este îndestulătoare.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel sunt corecte, neexistând motive care să impună reformarea acestora, astfel că recursul declarat de parchet apare ca nefondat şi va fi respins, ca tare, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., menţinându-se dispoziţiile hotărârilor atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 422/ A din 6 decembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe inculpatul F.R.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3445/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3506/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs → |
|---|
