ICCJ. Decizia nr. 3727/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3727/2005
Dosar nr. 1553/2005
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1569 din 9 decembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul P.N. la o pedeapsă de 16 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 15 mai 2002, la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat cantitatea de 1,42 grame heroină rămasă după efectuarea analizelor de laborator.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, a condamnat pe inculpata P.E. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, a condamnat pe inculpată la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de mai sus, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 14 mai 2002, la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpată cantitatea de 1,28 grame heroină, 0,52 grame fragmente metadonă şi 0,52 grame fragmente de comprimate metadonă, rămase după efectuarea analizelor de laborator.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpată sumele de 326 dolari S.U.A., 80 Euro şi 2.100.000 lei obţinute prin săvârşirea infracţiunilor.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la câte 4.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, că la data de 14 mai 2002, în urma unei percheziţii domiciliare în locuinţa inculpatei P.E., au fost găsite 20 de doze de heroină, în cantitate totală de 1,38 grame pe care aceasta le deţinea, atât pentru a le vinde cât şi pentru consum propriu, precum şi metadonă.
Inculpata a declarat că deţinea drogurile pentru a le vinde, fiind totodată şi consumatoare de droguri. Aceasta a mai arătat că după plecarea din locuinţă a concubinului său V.A. a început să vândă heroină, sens în care la data de 12 mai 2002 a primit de la un cunoscut cu numele de N. poreclit C. (identificat în persoana inculpatului P.N.) 24 doze de heroină pentru a consuma şi a vinde din ele.
La data de 15 mai 2002, în urma unei percheziţii domiciliare în locuinţa comună a inculpatului P.N. şi a învinuitelor C.M. şi R.M., asupra inculpatului P.N. au fost găsite 21 de doze de heroină, în cantitate de 1,56 grame, iar în apartament mai multe seringi folosite.
Inculpata P.E. a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând şi regretând faptele, facilitând totodată şi tragerea la răspundere a inculpatului P.N., care a avut o atitudine nesinceră şi necooperantă pe tot parcursul procesului penal încercând să împiedice aflarea adevărului şi buna desfăşurare a judecăţii.
În ceea ce priveşte traficul de droguri inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei dând declaraţii contradictorii, care nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză. La urmărirea penală a susţinut că a cumpărat 21 de doze de heroină găsită asupra sa de la o persoană necunoscută pentru consum propriu dar şi pentru consumul numitelor C.M. şi R.M., însă în faţa instanţei nu a recunoscut că aceste droguri ar fi fost ale sale, susţinând nejustificat că erau ale concubinei sale şi că deşi era îmbrăcat cu pantalonii de trening ai acesteia nu ştia ce are în buzunare.
Împotriva sentinţei au formulat apel inculpaţii P.E. şi P.N., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, având în vedere următoarele motive:
Apelul inculpatului P.N. a vizat în principal, greşita condamnare a sa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, considerând că se face vinovat doar pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, fiind consumator de droguri.
În subsidiar inculpatul P.N. a solicitat redozarea pedepsei aplicate, invocând dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.
Apelul inculpatei P.E. a vizat redozarea pedepsei aplicate, considerând-o excesiv de mare în raport cu pericolul social concret al infracţiunii săvârşite.
Instanţa de apel a admis apelul declarat de inculpatul P.N., a casat parţial sentinţa atacată şi în fond a descontopit pedepsele aplicate acestuia în pedepsele componente de 16 ani închisoare şi respectiv 4 ani închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatul P.N., la 12 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), iar conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul P.N. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus prevenţia inculpatului de la 15 mai 2002 la 17 februarie 2005 şi s-a menţinut starea de arest.
Prin aceeaşi decizie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata P.E.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că probatoriul administrat a condus în mod corect la concluzia că inculpatul P.N. se face vinovat atât de infracţiunea de trafic de droguri constând în vânzarea repetată a unor cantităţi de droguri la diferite persoane cât şi de consum de droguri.
Sub aspectul pedepselor instanţa de apel a apreciat că pedepsele aplicate inculpatului pentru traficul şi respectiv consumul de droguri se impune a fi diminuate avându-se în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, dar şi pericolul social concret al infracţiunii şi starea de recidivă în care inculpatul se afla când a comis faptele.
Cu privire la apelul declarat de inculpata P.E. instanţa de apel a constatat că pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind de natură a-şi atinge scopul prevăzut de art. 52 astfel că apelul inculpatei apare ca nefondat fiind respins ca atare.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul P.N. a reiterat criticile invocate cu ocazia judecării apelului, respectiv greşita sa condamnare pentru infracţiunea de trafic de droguri, infracţiune pe care susţine că nu a comis-o solicitând achitarea şi în subsidiar greşita individualizare a pedepselor a căror reducere consideră că se impune.
În motivele scrise depuse la dosar recurentul invocă împrejurări care justifică în opinia sa reducerea pedepsei aplicate, prin reţinerea circumstanţelor atenuante.
În recursul său inculpata P.E. critică hotărârile pronunţate sub aspectul individualizării pedepsei aplicate şi solicită o reducere a acesteia faţă de circumstanţele sale personale.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Susţinerea inculpatului P.N. potrivit căreia nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri este contrazisă de probele administrate în cauză, care dovedesc contrariul.
Astfel, în afară de declaraţiile constante ale coinculpatei, vinovăţia acestuia este confirmată de declaraţiile martorilor C.M., R.M.I., S.M., S.E.L. şi V.A. care au relatat fie că au cumpărat, fie că l-au văzut pe inculpatul P.N. vânzând droguri cât şi consumând prin injectarea acestora.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăţie, motivul de casare invocat prin care se solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.
În ce priveşte motivul de casare invocat în subsidiar de recurentul P.N., prin care se solicită reducerea pedepsei aplicate, se constată că şi acesta este nefondat.
Pedeapsa principală rezultantă, de 12 ani închisoare aplicată inculpatului de instanţa de apel ca urmare a reducerii pedepselor la care a fost condamnat inculpatul de către prima instanţă este în măsură să satisfacă scopul pedepsei astfel cum a fost prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen., astfel că o redozare nu se justifică.
La individualizarea pedepsei instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile impuse de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, limitele prevăzute de textul încriminator, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, conduita sa procesuală, starea de recidivă, instanţa dând dovadă de clemenţă atunci când s-a orientat spre o pedeapsă situată aproape de limita minimă prevăzută de lege, neexistând temeiuri pentru reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea recurentului inculpat.
Referitor la recursul declarat de inculpata P.E., Înalta Curtea constată că atât prima instanţă cât şi instanţa de control judiciar au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatei acordând, deopotrivă, semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptelor reţinute în sarcina acesteia cât şi datelor ce caracterizează persoana inculpatei care a recunoscut săvârşirea acestora, a înlesnit aflarea adevărului şi identificarea altor inculpaţi, beneficiind de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, împrejurări ce duc la convingerea că prevederile art. 52 C. pen., se pot realiza prin executarea pedepsei aplicate de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel, astfel încât o redozare a acesteia nu este justificată.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate şi a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada arestării preventive pentru fiecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.N. şi P.E. împotriva deciziei penale nr. 113/ A din 17 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.N., perioada arestării preventive de la 15 mai 2002 la 16 iunie 2005, iar pentru inculpata P.E., perioada arestării preventive de la 14 mai 2002 la zi.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3588/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3990/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
