ICCJ. Decizia nr. 3588/2005. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3588/2005
Dosar nr. 2253/2005
Şedinţa publică din 9 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 12 ianuarie 2005 a Curţii Militare de Apel Bucureşti s-a admis excepţia de necompetenţă ridicată de Ministerul Public şi s-a declinat competenţa soluţionării judecării cauzei formulată de A.T. pentru condamnatul M.S.I., decedat la 13 decembrie 1959, în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Procedând la soluţionarea cauzei, instanţa astfel investită a constatat că Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin concluziile formulate şi existente la dosar nr,.6/2004, a solicitat instanţei să respingă cererea de revizuire formulată de A.T., deoarece nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că, faptele sau împrejurările evocate erau cunoscute de instanţă la momentul când s-a pronunţat cauza în fond.
Curtea de Apel Constanţa a respins cerea de revizuire formulată de revizuientul A.T., obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut, în fapt, că prin cererea de revizuire A.T. a invocat eronata apreciere a realităţii de către instanţa de judecată, pe care s-a întemeiat condamnarea inculpatului M.S.I. (unchiul revizuientului), la pedeapsa de 15 ani muncă zilnică, 10 ani degradare civică, cu confiscarea totală a averii, invocând dispoziţiile art. 393 şi art. 394 lit. a) C. proc. pen.
A mai susţinut revizuientul că în mod greşit s-a reţinut în sarcina condamnatului existenţa unor fapte penale de o gravitate deosebită pentru a se justifica acţiunile regimului comunist, de înlăturare a preoţimii şi chiaburimii, precizând că unchiul său M.S.I. a deţinut diferite funcţii în C.M. din România.
Se mai arată în cererea de revizuire că hotărârea de condamnare a fost netemeinică şi nelegală pentru că noile împrejurări dovedesc că la momentul pronunţării sentinţei de condamnare instanţa a avut o reprezentare eronată a realităţii.
În plus nu poate fi ignorată campania pornită după instaurarea comunismului, de prigonire şi desfiinţare a celor care nu împărtăşeau convingerile doctrinare respective sau nu corespundeau intereselor de clasă.
Se concluzionează, în sensul că se impune o reevaluare a împrejurărilor care au stat la baza pronunţării hotărârilor, dându-se eficienţă principiului echităţii.
Prima instanţă a reţinut pe baza actelor existente la dosar că unchiul revizuientului, condamnatul M.S.I. a fost recrutat în reţeaua de spionaj de către numitul M.E., începând cu anul 1940 furnizând informaţii pană în anul 1944 când au întrerupt activitatea, iar după terminarea războiului sovietic şi-a reluat activitatea împreună cu M.E., în sensul că a cules şi transmis informaţii din domeniile economic, politic şi militar pană în aprilie 1952 când a fost arestat, fapte recunoscute constant chiar de către condamnat, recunoaşterile acestuia coroborându-se cu declaraţiile numitului M.E.
Concluzionează instanţa în sensul că motivele invocate de revizuient şi modificările care au avut loc după 1989 nu pot constitui împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de instanţă în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., astfel că a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.
Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă a declarat recurs revizuientul criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivele scrise de recurs revizuientul invocă necompetenţa materială a Curţii de Apel Constanţa şi susţine că în raport de obiectul cererii, temeiul juridic al acesteia şi dispoziţiile procedurale penale în materia revizuirii, competenţa judecării cererii de revizuire revenea instanţei care a judecat în primă instanţă, respectiv Tribunalului Militar Teritorial sau în caz de admitere a apelului cu judecarea în fond a pricinii, Curţii Militare de Apel Bucureşti.
Se argumentează de către revizuient că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii procesuale penal în timp, în sensul că au încălcat caracterul strict activ al legii procesual penale, care în lipsa unor dispoziţii exprese nu permite ca pe cale de interpretare să se poată aplica şi în alte cazuri decât cele prevăzute expres.
Prin urmare se concluzionează referitor la această critică invocată, că atâta timp cat în materia revizuirii nu există o prevedere expresă derogatorie cu privire la competenţă, aceasta revine instanţei care a judecat în fond pricina, în speţă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti astfel că în opinia recurentului atât Curtea Militară de Apel cat şi Curtea de Apel Constanţa au pronunţat hotărâri nelegale.
Mai susţine recurentul că în mod greşit Curtea Militară de Apel, prin sentinţa penală nr. 1 din 12 ianuarie 2005, a declinat competenţa judecării cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Constanţa, atâta timp cat dispoziţiile art. 405 şi art. 406 C. proc. pen., prevăd că rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire să se facă potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă.
În fine o ultimă critică formulată de recurent vizează fondul cauzei, în sensul că sentinţa penală nr. 22/ P din 1 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa conţine o gravă eroare de fapt, în sensul că instanţa ar fi trebuit să analizeze cererea de revizuire în raport de temeiul juridic invocat şi anume existenţa unei erori judiciare ce decurge din stabilirea greşită a situaţiei de fapt de către prima instanţă la momentul pronunţării hotărârii supuse revizuirii, în raport de materialul probator nou prezentat instanţei de revizuire.
Recursul declarat de revizuient nu este fondat.
Verificând hotărârile pronunţate, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată, că prin Decizia nr. 54 din 8 decembrie 2004 Curtea Militară de Apel a admis apelul declarat de revizuient A.T. împotriva sentinţei penale nr. 166 din 30 septembrie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti prin care a fost respinsă cererea de revizuire, a casat hotărârea atacată şi a dispus rejudecarea cererii de revizuire de către Curtea Militară de Apel.
S-a motivat în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 190 C. pen. (anterior), respectiv crima de înaltă trădare pentru care a fost condamnat unchiul revizuientului, făcea parte din titlul I „Crime şi delicte contra statului", cap. I, „Crime şi delicte contra siguranţei exterioare a statului", dispoziţii abrogate ca urmare a adoptării actualului Cod penal care prevede în titlul I „Infracţiunile contra siguranţei statului".
Pe de altă parte, potrivit art. 282 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea Militară de Apel judecă în primă instanţă, printre altele, şi infracţiunile contra siguranţei statului.
Cat priveşte dispoziţiile art. 401 C. proc. pen., competenţa judecării cererii de revizuire aparţine instanţei care a judecat cauza în primă instanţă.
În raport cu dispoziţiile procedurale menţionate, Curtea Militară de Apel a reţinut că în prezent judecarea în primă instanţă a infracţiunilor contra siguranţei statului este de competenţa curţilor de apel.
Sentinţa Curţii Militare de Apel este corectă.
Din coroborarea şi interpretarea dispoziţiilor procedurale menţionate rezultă că soluţionarea cererii de revizuire a unei hotărâri definitive, privind o infracţiune a cărei judecată, în fond, a fost între timp dată, prin lege, unei alte instanţe diferită în grad celei care a judecat anterior cauza în primă instanţă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta şi care, conform legii, este în prezent competentă să judece cauza în primă instanţă.
Aşa fiind, corect a procedat Curtea Militară de Apel atunci când, prin sentinţa penală nr. 1 din 12 ianuarie 2005, a declinat în favoarea Curţii de Apel Constanţa competenţa judecării cererii de revizuire deoarece, în prezent infracţiunile contra siguranţei statului (pentru care a fost condamnat printre alţii şi unchiul revizuientului) sunt date în competenţa de judecată în primă instanţă curţilor de apel potrivit art. 281 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Cum nici unul dintre condamnaţi nu a avut calitatea de militar care să fi atras aplicarea dispoziţiilor art. 282 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respectiv competenţa Curţii Militare de Apel de a judeca cauza în primă instanţă, competenţa judecării cauzei revine Curţii de Apel Constanţa în a cărei rază teritorială s-ar fi săvârşit infracţiunile.
De altfel şi din dispoziţiile art. 405 şi art. 406 C. proc. pen., rezultă că în cazul în care se admite cererea de revizuire în principiu, rejudecarea cauzei urmează a fi făcută potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă, cu respectarea competenţelor potrivit prezentelor norme, dispoziţiile procesuale penale fiind de strictă şi imediată aplicare.
Pentru aceste considerente criticile invocate de revizuient referitoare la necompetenţa Curţii de Apel Constanţa şi Curţii Militare de Apel de a se pronunţa în cauza de faţă nu pot fi primite, susţinerile recurentului fiind contrazise de normele de competenţă în vigoare care consacră pe de o parte competenţa curţilor de apel de a judeca în primă instanţă infracţiuni contra siguranţei statului, iar pe de altă parte competenţa unei instanţe militare de a judeca numai în condiţiile în care infracţiunile respective au fost comise de militari, ceea ce nu este cazul în speţă.
Cat priveşte critica recurentului ce vizează fondul cauzei este de observat că dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocate de revizuient în cererea sa impune ca faptele şi împrejurările învederate respectiv faptele probatorii, să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probatoriului pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
Probele noi, inedite, cum le numeşte recurentul revizuient, respectiv contextul social – politic şi istoric prezentat în motivele depuse la dosarul cauzei, schimbările intervenite după anul 1989, nu reprezintă acele fapte sau împrejurări noi în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., care să nu fi fost cunoscute de instanţa de fond şi care să ducă la schimbarea situaţiei de fapt reţinute.
Cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., sunt strict prevăzute de legiuitor, astfel încât nu este posibil ca în această cale extraordinare de atac să fie invocate motive ce nu se regăsesc printre cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile procesuale penale menţionate.
Aşa fiind, hotărârea primei instanţe, de respingere a cererii de revizuire este legală astfel că recursul declarat apare ca nefondat şi va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul A.T. (pentru condamnatul M.S.I.) împotriva sentinţei penale nr. 22/ P din 1 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă recurentul revizuient să plătească suma de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3506/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3727/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
