ICCJ. Decizia nr. 3445/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3445/2005
Dosar nr. 1922/2005
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 485 din 24 noiembrie 2004, Tribunalul Vaslui a dispus condamnarea inculpatului F.E.C. la pedeapsa de 16 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului F.E.C. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2004 la zi.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C.A. şi a fost obligat inculpatul F.E.C. să achite părţii civile C.A. suma de 50.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
A mai fost obligat inculpatul la 7.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, suma de 400.000 lei onorariul pentru avocatul din oficiu la urmărirea penală, fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, că, inculpatul F.E.C. şi este cunoscut în comunitate ca o persoană violentă.
În apropierea casei inculpatului, locuieşte şi familia C., care avea mai mulţi copii, printre care şi pe minorul C.C., de 10 ani. Anterior datei de 13 mai 2004, respectiv cu două săptămâni în urmă, minorul C.C. i-a sustras inculpatului nişte adidaşi şi o minge şi de aceea F.E.C. avea resentimente faţă de minor.
În ziua de 13 mai 2004, după ce a ieşit de la şcoală, în drum spre casă, C.C. s-a oprit la locuinţa lui M.S., care nu era la domiciliu, pentru a vorbi cu fiul acesteia, minorul I.G. de 12 ani, care era singur acasă.
Victima C.C. a fost invitat în curte de D.I.G. pentru a găti nişte cartofi, iar cei doi copii s-au jucat prin curte cu un căţel.
În jurul orelor 14,00, inculpatul F.E.C. a trecut pe drum, pe lângă curtea lui M.S., l-a observat pe C.C. în curtea acesteia şi ca urmare, inculpatul a pătruns în curtea lui M.S. pentru a-l bate pe C.C.
În momentul în care D.I.G. a sesizat prezenţa lui F.E.C., ştiind că victima C.C. i-a sustras anterior nişte bunuri inculpatului şi era bănuit că aruncase cu pietre în nişte boboci ai acestuia, a încercat să-l ascundă pe C.C. într-o anexă gospodărească, acoperindu-l cu nişte saci de celofan.
Pătrunzând pe uşă în această anexă, ce era prevăzută şi cu o fereastră fără geam, doar acoperită cu material textil, inculpatul F.E.C. a găsit victima, l-a apucat pe C.C. cu o mână de după cap şi cu o mână de talia pantalonilor, după care l-a aruncat pe acea fereastră afară din respectiva construcţie.
În continuare, inculpatul a ieşit din acea anexă gospodărească, l-a apucat din nou pe C.C. de pantaloni şi vârful picioarelor şi l-a trântit în cap, de pământ.
După aceasta, inculpatul a ridicat victima de jos şi a început să o lovească repetat cu palmele peste cap, datorită loviturilor primite şi faptului că era ţinut lângă un perete al altei anexe, C.C. lovindu-se repetat cu capul de acel perete.
Apoi inculpatul a apucat victima de umeri şi a început să o izbească repetat, cu putere, cu capul de pereţi.
La toate cele arătate a asistat minorul D.I.G. care, văzând ce se întâmplă, la un moment dat a încercat să fugă din curte, situaţie în care inculpatul F.E.C. a lăsat victima, s-a îndreptat către minor şi l-a ameninţat cu moartea dacă va pleca din curte şi ca urmare, acesta, de frică, a rămas mai departe în curtea sa, asistând la ceea ce se întâmpla în continuare.
Astfel, inculpatul s-a reîntors la victima C.C. care, urmare loviturilor primite era căzut jos, l-a ridicat şi a continuat să-l lovească cu picioarele, iar apoi, continuând să-l bată cu palmele şi picioarele, l-a mai lovit odată cu capul de stâlpul porţii, colţul gardului şi apoi l-a scos din curtea lui M.S. până în drum, după care a plecat către casa sa.
Ţinându-se de gard, victima C.C. a reuşit să revină în curtea lui M.S. şi a căzut jos, lângă poarta de acces, în interiorul curţii, pe o porţiune de teren acoperită cu iarbă.
D.I.G. a observat că victima este în stare gravă, l-a întrebat cum se simte, C.C. răspunzând că este „gata" după care a intrat în comă şi nu a mai putut să vorbească.
În aceste condiţii şi pentru că nu erau alţi cetăţeni în apropiere, minorul D.I.G. a fugit până la locuinţa familiei C., aflată la o distanţă de circa 300 m şi l-a anunţat despre cele întâmplate pe tatăl victimei, C.G.
Ca urmare, un frate al victimei, respectiv C.M., împreună cu D.I.G. s-au deplasat urmaţi de bunica victimei, numita C.V., către domiciliul lui M.S., unde l-au găsit căzut jos, lângă poartă, inert pe C.C.
Pe drum, C.V. l-a întâlnit pe inculpatul F.E.C. căruia i-a reproşat că l-a agresat pe C.C., însă acesta, fără a nega, a răspuns pornografic, şi-a justificat fapta prin aceea că minorul i-a pătruns anterior în curte, spunând totodată că şi atunci trebuia să i se balanseze capul, cu referire la balansarea capului victimei în momentul în care a fost dată de inculpat cu capul de pereţi, aspect perceput de numita P.B.P.
Aceştia au stropit victima cu apă, au încercat să-l facă pe C.C. să-şi revină, dar nu au reuşit, după care l-au transportat pe braţe la locuinţa familiei C., însă pe drum victima a mai avut un spasm şi a decedat.
Întâmplător pe raza satului Rânzeşti se afla o ambulanţă care a venit în câteva minute, însă personalul medical nu a putut să facă altceva decât să constate decesul victimei.
Au fost anunţate organele de poliţie despre cele întâmplate, în după-amiaza aceleiaşi zile de 13 mai 2004, fiind începute cercetările în cauză, inculpatul F.E.C. fiind depistat în jurul orei 16,00.
S-a efectuat autopsia cadavrului victimei, ocazie cu care medicii au constatat la examenul extern 50 de leziuni traumatice, constând în echimoze, tumefacţii, excoriaţii la nivelul capului, toracelui şi a membrelor. La examenul intern s-au constatat multiple infiltrate sanguine în toate zonele capului, iar în spaţiul subdural s-a constatat hematom subdural pe stânga, lame de sânge închegat şi sânge lichid la nivelul hemicraniului stâng, de asemenea, lame de sânge şi sânge lichid în etajele mijlocii şi posterior la baza craniului.
Din concluziile expertizei medico-legale de autopsie rezultă că moartea victimei C.C. a fost violentă şi s-a datorat unei come cerebrale profunde, urmare unui traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural acut.
Traumatismul cranio-cerebral s-a produs prin loviri cu/şi sau corpuri dure, fiind posibilă şi mai probabilă varianta izbirii extremităţii cefalice a victimei de suprafeţe ferme.
Moartea s-a instalat la scurt timp după traumatism.
Între traumatismul cranio-cerebral şi moarte există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
Sentinţa a fost apelată de inculpatul F.E.C. şi criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivându-şi apelul, inculpatul a susţinut că încadrarea juridică reţinută de prima instanţă este greşită, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada intenţiei sale de a suprima viaţa victimei, situaţie în care fapta se încadrează în dispoziţiile art. 183 C. pen.
A susţinut, de asemenea, că prima instanţă a reţinut greşit situaţia de fapt, întrucât partea vătămată a avut o atitudine provocatoare, astfel că, trebuiau reţinute în cauză prevederile art. 73 lit. b) C. pen.
Totodată, apelantul a solicitat în raport de circumstanţele personale, reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic infracţiunea comisă de acesta care a rezultat cu certitudine din probele administrate în cauză.
S-a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod justificat şi întemeiat pe probele administrate în cauză, că activitatea infracţională a inculpatului se circumscrie dispoziţiilor art. 174 C. pen. şi nu a fost generată de vreo conduită provocatoare a părţii vătămate.
La stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul s-a avut în vedere obiectul vulnerant folosit, zona corpului spre care s-au exercitat actele de violenţă, intensitatea acestora şi gravitatea leziunilor cauzate.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că modul în care inculpatul a săvârşit fapta, evidenţiază intenţia indirectă a acestuia de a ucide, specifică infracţiunii de omor, nefiind vorba de o intenţie depăşită ce caracterizează infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.
Prin urmare, critica formulată de apelant privind greşita încadrare juridică a faptei a fost apreciată ca neîntemeiată, ca de altfel şi cea care a vizat reţinerea circumstanţei atenuante a provocării faţă de împrejurările comiterii faptei şi a modului de a acţiona al inculpatului.
Cât priveşte individualizarea pedepsei s-a constatat că prima instanţă a făcut o justă apreciere a cuantumului pedepsei aplicate prin prisma prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 52 C. pen. şi că nu se impune reducerea ei.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a reiterat în esenţă, motivele de casare invocate şi în apel, respectiv greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., când în opinia inculpatului recurent sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 183 C. pen., greşita individualizare a pedepsei pe care o consideră exagerat de mare în raport de circumstanţele reale în care s-a comis fapta, dar şi de circumstanţele sale personale.
În plus, recurentul inculpat invocă şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., în sensul că, deşi a criticat în apel soluţia primei instanţe şi din perspectiva dispoziţiilor art. 117 C. proc. pen., teza finală, în sensul că nu s-a dispus cu privire la efectuarea unei expertize psihiatrice, instanţa de apel nu s-a pronunţat şi nu a motivat în nici un fel respingerea acestui motiv de apel.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate de recurent.
În ce priveşte susţinerea inculpatului, în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat şi nu a motivat respingerea cererii formulate de apărătorul său, de a se efectua o expertiză psihiatrică în cauză, este de observat că în practicaua încheierii de amânare a pronunţării din 24 februarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, s-a consemnat pe de o parte cererea inculpatului apelant de a se efectua o atare expertiză, iar pe de altă parte, poziţia instanţei care a respins această probă, motivând că nu este necesară efectuarea unei astfel de expertize în condiţiile în care nu s-au prezentat acte din care să rezulte că există o îndoială cu privire la discernământul inculpatului.
Este evident aşadar, că instanţa de apel a analizat susţinerea invocată de inculpat cu privire la necesitatea efectuării unei expertize în condiţiile art. 117 alin. (1) teza finală C. proc. pen., şi s-a pronunţat asupra cererii, respingând motivat proba solicitată.
Aşa fiind, critica invocată de recurent şi întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., nu poate fi primită.
Referitor la critica ce vizează încadrarea juridică a faptei, considerată greşită de recurentul inculpat care solicită schimbarea acestei încadrări din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Existenţa infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte este caracterizată pe plan subiectiv de aplicarea loviturilor cu intenţie, iar producerea rezultatului letal de culpa făptuitorului.
Or, în cauză, aplicarea de multiple lovituri victimei care a fost aruncată şi apoi izbită cu capul de suprafeţe dure, producându-i-se leziuni grave, traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural acut, datorită cărora a decedat după puţin timp, relevă că inculpatul a avut reprezentarea că acţiunea sa violentă îndreptată împotriva unui copil în vârstă de 10 ani putea să-i cauzeze moartea şi chiar dacă nu a urmărit un atare rezultat, a acceptat totuşi eventualitatea ca el să survină ca o consecinţă a faptei sale.
Fiind evidentă astfel existenţa intenţiei în forma prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., fapta inculpatului a fost corect calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor, nefiind incidente în speţă, dispoziţiile art. 183 C. pen., respectiv lovirile cauzatoare de moarte caracterizate prin praeterintenţie.
În speţă, inculpatul a acceptat moartea victimei ca rezultat al faptei sale, poziţia sa subiectivă fiind necesar a fi apreciată nu numai în raport de modul cum el a acţionat, ci şi cu precaritatea capacităţii de rezistenţă a victimei, un copil în vârstă de 10 ani.
În fine, nici critica referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu poate fi primită.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţele au avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptei comise, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru infracţiunea de omor, circumstanţele reale în care s-a consumat fapta dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, poziţia sa procesuală.
Ca urmare, pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de control judiciar este în măsură să satisfacă cerinţele impuse de dispoziţiile art. 52 C. pen., privind scopul pedepsei, astfel că o redozare a acesteia în sensul reducerii cuantumului nu se justifică.
Pentru considerentele arătate şi constatând că în cauză nu există motive care, analizate din oficiu să ducă la casarea hotărârilor pronunţate, Înalta Curte urmează a respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de inculpat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.E.C. împotriva deciziei penale nr. 11/ MF din 25 februarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2004 la 2 iunie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3189/2005. Penal. Art. 183 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3449/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
