ICCJ. Decizia nr. 3574/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 20 din 28 februarie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O.M. împotriva soluției pronunțată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 132/P/2001.
Petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a reținut că organul de urmărire penală a fost sesizat, prin plângerea depusă la guvern și transmisă prin Ministerul Justiției cu Notă de constatare, de petiționarul O.M. împotriva soților S.E. și S.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290,art. 291 și art. 293 C. pen. și față de L.F., judecător la Judecătoria sectorului 2 București, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen.
Raportul de conflict a fost generat de litigiul născut urmare disputării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București.
Petiționarul O.M. a cumpărat, la data de 22 decembrie 1996 de la SC A. SA imobilul menționat în baza Legii nr. 112/1995, fiind chiriaș.
Prin sentința civilă nr. 354 din 14 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, pronunțată de judecător L.F., a fost admisă acțiunea reclamantei S.E. împotriva Consiliului General al municipiului București, constatând că pârâta deține imobilul din str. Precupeții, Corp B "fără titlu" și o obligă să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul și terenul aferent.
Petiționarul a susținut că imobilul în litigiu a fost corect naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, întrucât proprietarul era exploatator, iar în privința sentinței civile nr. 354 din 14 ianuarie 2000 afirmă că a fost obținută în baza unor înscrisuri și declarații false (reclamanta F.M., la data introducerii acțiunii, 11 noiembrie 1999, era decedată, deces survenit în 1996, la dosar nu s-a depus certificatul de moștenitor, acțiunea a fost admisă și într-un alt cadru procesual decât cel stabilit prin cerere, respectiv pe baza unor "note scrise"), judecătorul îndeplinindu-și defectuos atribuțiile de serviciu.
în cursul actelor premergătoare efectuate de parchet, reține instanța, s-au întreprins numeroase verificări, ridicări de înscrisuri și solicitări de relații, inclusiv de la Arhivele Naționale, Consiliul local al municipiului București, SC A. SA ș.a., constatându-se că acțiunea în revendicare s-a întemeiat pe dreptul de proprietate al soților F.M. și M., părinții reclamantei S.E. și că nu s-au folosit în proces acte false.
De urmare, conchide instanța, rezoluția nr. 132/P/2001 din 15 februarie 2002 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, precum și rezoluția nr. 24285/1782/2004 din 15 septembrie 2004 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică, prin care a fost respinsă plângerea, conform art. 278 C. proc. pen., formulată împotriva soluției de neurmărire, sunt legale și temeinice.
împotriva acestei hotărâri, petiționarul O.M. a declarat recurs, susținând, prin motivele scrise și oral nelegalitatea și netemeinicia acesteia întrucât:
- Curtea de apel nu era competentă să judece infracțiunile săvârșite de procurori din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție;
- în cererea de chemare în judecată formulată în numele lui F.M. sunt modificări;
- nu s-au efectuat toate verificările, inclusiv expertize grafologice, pentru stabilirea corectei situații de fapt.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
în ceea ce privește competența materială, potrivit art. 281pct. 1 lit. b) C. proc. pen., curțile de apel sunt competente să judece în primă instanță infracțiunile săvârșite, printre alții, de judecătorii de la judecătorii, iar potrivit art. 2781alin. (1) din același cod, plângerea împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată se adresează instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Așa cum se constată din examinarea plângerii petiționarului, formulată în baza art. 2781C. proc. pen., aceasta privește soluțiile de neurmărire și, respectiv, respingere a plângerii, adoptată de parchet și față de un judecător de la Judecătoria sectorului 2 București, nefiind îndreptată împotriva procurorilor de la înalta Curte de Casație și Justiție, care au adoptat aceste soluții, astfel încât competența de soluționare a revenit legal Curții de Apel București.
Nici critica privind netemeinicia hotărârii, motivat de soluționarea cauzei de către organul de urmărire penală pe baza unor acte premergătoare insuficiente, în cadrul cărora nu au fost verificate toate împrejurările esențiale în stabilirea existenței infracțiunilor imputate, nu este întemeiată.
Așa cum rezultă din dosarul nr. 132/P/2001 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul a efectuat verificările necesare soluționării legale și temeinice a cauzei, suplinind chiar cercetarea judecătorească din cauza în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 354 din 14 ianuarie 2000.
S-a dovedit astfel, că soții M. și M.F., părinții numitei S.E., au dobândit în anii 1941 și 1942 în mod legal proprietatea imobilului din București, str. Precupeții Vechi.
Proprietarii și-au dotat fiica în anul 1947 cu corpul A al imobilului sus-menționat, iar Corpul B, obiectul litigiului de față, fiind naționalizat pe numele F.M. (evident greșită, fiind vorba de F.M.).
E.S. este moștenitoarea legală a părinților săi, ultimul, mama, decedată în decembrie 1996.
Potrivit dispozițiilor legale din dreptul comun, E.S. avea dreptul să revendice Corpul B al imobilului, naționalizat abuziv, ceea ce s-a și întâmplat prin acțiunea introdusă la 11 noiembrie 1999 în numele mamei sale.
Acțiunea în revendicare a avut, așadar, un temei real, iar insuficientele formale ale acesteia, formulată în numele mamei F.M., decedată, cu două semnături, vizând întregul imobil, apoi obiectul restrâns prin notele scrise doar la Corpul B, neafectând substanța dreptului.
Mai mult, prin procura generală autentificată la 1 iulie 1996, F.M. l-a împuternicit pe S.G., soțul fiicei sale, să introducă acțiuni în justiție pentru valorificarea drepturilor asupra imobilului Corp B în discuție.
S-a constatat că hotărârea atacată este legală și temeinică și, de urmare, recursul petiționarului O.M. a fost respins, ca nefondat, și obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3580/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3575/2005. Penal → |
|---|
