ICCJ. Decizia nr. 3505/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 276 din 14 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei D.I., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997, faptă din 20 septembrie 2000, pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), faptă din 1999 - 2001.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceleiași inculpate D.I., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2151alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fapte din 1 ianuarie 1999 - 31 iulie 2002.

în temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., faptă din 20 septembrie 2000, s-a dispus condamnarea aceleiași inculpate, D.I. la: 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen.

S-a aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

S-a luat act că SC H.I. SRL nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

S-au respins, ca nefondate, acțiunile civile formulate de D.G.V. și Ministerul de Finanțe prin D.G.F.P.C.F.S. Prahova.

în temeiul art. 14 și art. 15 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 - art. 999 C. civ., a fost obligată inculpata la 17.000.000 lei despăgubiri civile, către SC A. SA, sucursala Prahova.

Prima instanță a reținut ca situație de fapt că inculpata împreună cu sora sa, D.C., sunt asociați cu cotă de participare de 52 %, în cadrul societății cu răspundere limitată SC H.I. SRL Ploiești, ce are ca obiect principal de activitate comercializarea de aparatură medicală și reactivi folosiți în operațiunile medicale.

în perioada 1998 - 2000, inculpata D.I. în calitate de reprezentant legal al societății comerciale mai sus menționate, a încheiat două contracte cu SC B.I. SRL ROMA, cu nr. 47 din 06 iunie 1998 și nr. 48 din 01 septembrie 1999 contracte cadru pentru o perioadă nedeterminată în care se stipulau condițiile în care inculpata putea achiziționa produse medicale.

în acest sens, se menționa necesitatea existenței unei facturi proforme, precum și a unei plăți anticipate pentru 30 % din valoarea mărfurilor, restul de 70 % putând fi achitat și după o perioadă de 30 de zile de la livrare dacă mărfurile erau asigurate de cumpărător.

Se mai specifica că toate produsele trebuie să fie însoțite de certificat EUR 1 și de certificat de garanție; pentru mărfurile neasigurate de cumpărător, livrarea urma să se facă după 30 de zile de la data efectuării plății în contul vânzătorului.

în perioada 22 iulie 1998 - 22 iulie 2000, inculpata importa produse de la societatea SC B.I. SRL ROMA, în valoare totală de 13.392.815 lire italiene, fiind emise un număr de opt facturi, contravaloarea mărfurilor importate nefiind achitată în totalitate.

în cursul anului 2000, printre alte activități comerciale, inculpata a încheiat contractul cu nr. 1301 din 13 martie 2000, cu SC D.V. Chișinău, contract care avea ca obiect livrarea către firma moldovenească de eprubete în valoare totală de 5.500 dolari S.U.A.

Pe parcursul derulării acestui contract, se reține că inculpata a extins obiectul contractului întocmind în acest sens o anexă, folosind-o pentru a justifica un presupus import de la SC B.I. SRL Roma, de unde urma să primească truse de analize medicale biochimie, în valoare de 160.648.000 lire italiene, respectiv 82.986,36 EURO.

Se arată în continuare că inculpata a intrat în posesia unei facturi purtând antetul firmei italiene, factură inscripționată cu nr. 258/2000 în care au fost înscrise tipul truselor de analize medicale, prețul acestora, precum și modalitatea de livrare, respectiv pentru colete în greutate netă de 22 kg.

Având la dispoziție contractul nr. 1301/2000, încheiat cu SC D.V. Chișinău, contractul nr. 48 din 01 septembrie 1999 încheiat cu SC B.I. SRL, precum și un fax de pe factura nr. 258 din 27 iulie 2000, prin care se certifica livrarea unor produse de către firma italiană către firma inculpatei, mărfuri în valoare de 160.684.000 lire italiene, precum și acte eliberate de societatea de transport aeronautic A.S. București, inculpata s-a prezentat la sucursala Prahova a SC A. SA în ziua de 19 februarie 2000, unde a încheiat contractul de asigurare nr. 001443, având termen de valabilitate trei zile.

La Vama Otopeni inculpata a ridicat un număr de patru colete de greutate de 22 kg., astfel cum se specifica pe factura nr. 258 din 27 iulie 2000, efectuându-se de către autoritățile vamale o verificare sumară asupra conținutului unui singur colet, lucrătorul vamal. Verificând greutatea specificată în factură, iar în coletul verificat dacă existau flacoane asemănătoare celor specificate în factură.

Cele patru colete au fost așezate de către inculpată pe bancheta din spate a autoturismului.

în momentul în care inculpata a ajuns în dreptul popasului "Românești" a oprit autoturismul spunându-i martorei că dorește să meargă la toaletă, iar, ulterior să servească masa împreună cu aceasta la restaurantul motelului.

Cele două au staționat în incinta restaurantului aproximativ 45 minute, după care, în momentul reîntoarcerii la autoturism au observat dispariția celor patru colete, a radiocasetofonului autoturismului marca Senaschi, precum și a unei sacoșe în care inculpata a pretins că s-a aflat suma de 4.500.000 lei.

Ulterior, s-a procedat la sesizarea organelor de poliție, concluzionându-se cu ocazia efectuării cercetărilor că inculpata și-a înscenat furtul respectivelor bunuri pentru a încasa de la SA A. suma asigurată.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997, s-a reținut că inculpata nu se face vinovată de săvârșirea acestei infracțiuni, această faptă penală neexistând în realitate, apreciindu-se ca fiind nejustificată achitarea unor taxe vamale pentru importul unor bunuri care de fapt nu au existat în realitate.

Se arată totodată că inculpata după ce a prezentat factura lucrătorilor vamali, aceștia au stabilit taxele vamale aferente produselor de pe factură, taxe care au fost achitate de către inculpată cu o.p. nr. 589 și 590 din 20 septembrie 2000.

în actul de sesizare al instanței se arată că inculpata se face vinovată de comiterea acestei infracțiuni dat fiind că, produsele menționate în factură la pozițiile 1, 2 și 3 nu sunt reactivi, situație în care nu se mai bucură de facilități vamale.

însă, din conținutul adresei înaintate de C.T.S. Ploiești rezultă că produsul de la poziția 3 - C.T.S. Ploiești, îl utilizează și ca reactiv.

Totodată, în adresa emisă de aceiași instituție, rezultă că nu s-a folosit produsul S.C.C. (aflat la poziția 2), în factură și nu se poate spune dacă este identic cu clorura de calciu.

în acest context, dat fiind neconcordanțele existente, instanța a dat forță probantă mențiunilor din raportul de expertiză chimie, conform cărora substanțele înscrise la pct. 1, 2 și 3 din factura nr. 278 din 27 iulie 2000 sunt reactivi chimici.

în concluzie, s-a apreciat că inculpata a achitat taxele vamale în conformitate cu normele legale pentru substanțele menționate în factură, astfel încât nu se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiuni sub acest aspect.

în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 13 din Legea nr. 87/1997 și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., s-a concluzionat că aceste fapte nu există dat fiind cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit cu ocazia cercetării judecătorești, expert V.I., cât și a celorlalte probe administrate în cauză.

S-a apreciat că fiind relevantă această expertiză ce și-a fundamentat concluziile pe baza proceselor verbale încheiate de D.G.F.P.C.F.S. Prahova dar și în raport de aprecierile făcute în cuprinsul raportului de expertiză întocmit cu ocazia urmăririi penale.

Astfel, în expertiza din faza de urmărire penală, expert C.A., se menționează că facturile cu care au fost procurate un fax și un telefon celular, nr. 14052 din 15 ianuarie 2000 și nr. 1922850 din 22 iunie 2000 sunt false, iar aceste mijloace fixe nu apar în inventarul din data de 31 decembrie 2001.

Aceste afirmații au fost apreciate ca fiind pur subiective, deoarece nici un mijloc de probă nu a relevat că respectivele facturi sunt false.

Mai mult decât atât, expertul V.I. în expertiza din faza cercetării judecătorești arată că aceste mijloace fixe au fost înscrise în contul 212, iar bunurile există faptic în societate.

Totodată, prin anexa 1 a raportului de expertiză (urmărire penală), expertul C.A. enumeră mai multe facturi despre care apreciază că are indicii în sensul că ar fi false.

Prima instanță a reținut însă că nu rezultă din nici un mijloc de probă susținerea anterioară, mai mult decât atât, arată că, în concluziile raportului de expertiză se menționează că facturile emise de către clienți, care au legătură cu actele de la furnizor, au fost înregistrate în evidența contabilă, societatea realizând din vânzarea acestora venituri în sumă de 535.206.267 lei, colectând TVA în sumă de 84.094.581 lei.

Se arată în cuprinsul aceluiași raport de expertiză că mișcarea celor două analizatoare de la mărfuri la mijloace fixe și invers, s-a făcut în mod corect și a avut drept motivație modificarea contractelor de vânzare încheiate cu asociația A.P., în contractul de închiriere, în urma închirierii celor două analizatoare, societatea inculpatei încasând o chirie totală în cuantum de 51.276.027 lei.

S-a arătat sub acest aspect că transferul respectivelor bunuri de la mărfuri la mijloace fixe s-a făcut corect și cu rezultate benefice, atât pentru societate cât și pentru bugetul statului.

în ceea ce privește deplasările în străinătate, s-a reținut că deplasarea în Canada s-a făcut în interesul realizării obiectului de activitate al societății (procurarea de cataloage etc.), iar cheltuielile decontate se încadrează în baremurile legale, în acest sens opinând de altfel și organele fiscale prin procesele-verbale încheiate la data de 12 august 2002, cât și expertul contabil.

în ceea ce privește costul convorbirilor telefonice purtate de către D.C., unul din asociați, s-a reținut că acestea nu sunt de natură a prejudicia societatea, dat fiind calitatea pe care o avea în firmă, drepturile și obligațiile sale.

Totodată, organele de control fiscale, prin procesul verbal din 12 august 2002, cât și expertiza contabilă întocmită, expertul V.I., consideră că înregistrarea convorbirilor telefonice pe cheltuiala societății s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată, în concurs cu o infracțiune de uz de fals, în formă continuată s-a reținut că inculpata nu se face vinovată de comiterea vreuneia din aceste infracțiuni, actele întocmite de aceasta nu sunt de natură a conduce la existența celor două infracțiuni, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestora.

în acest sens opinează expertiza contabilă întocmită cu ocazia cercetării judecătorești care menționează vă, potrivit evidenței contabile a SC H.I. SRL, în perioada 1999 - 31 iulie 2002, s-au efectuat pentru societate mai multe depuneri temporare și retrageri de sume de bani cu scopul declarat de a completa disponibilitățile bănești ale societății necesare pentru achitarea obligațiilor pe care le avea față de furnizori și față de terți.

în acest sens, este și declarația martorei V.E., care afirmă că atât inculpata cât și mama acesteia creditau firma pentru diverse termene scadente când se achitau datoriile către diverși furnizori.

Totodată, din situația anexă nr. 8 a expertizei V.I., rezultă că la data de 31 iulie 2002, SC H.I. SRL Ploiești datora numitei D.E. suma de 175.103.631 lei, iar inculpatei suma de 497.399.554 lei, astfel încât nu se poate spune că societatea care datora o sumă de bani inculpatei a fost păgubită pe de altă parte de aceeași persoană printr-o infracțiune de delapidare.

împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, A.N.V. - D.R.V. București și inculpata D.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova critică soluția instanței de fond sub aspectul greșitei achitări a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 13 din Legea nr. 87/1994,art. 178 din Legea nr. 14171997, art. 291 C. pen. și art. 2151C. pen.

în cuprinsul primei critici se susține necesitatea condamnării inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 178 din Legea nr. 141/1994, susținându-se că în condițiile în care inculpata a declarat în mod nereal că produsele menționate în factură sunt reactivi, deși în realitate cele de la pozițiile 1, 2 și 3 nu au această calitate, nu mai poate fi luată în calcul dovada de origine și produsele nu se mai bucură de facilități vamale, urmând a fi recalculate drepturile vamale conform dispozițiilor legale și ținând seama de valoarea înscrisă în factura externă.

în acest context se opinează a se dispune condamnarea inculpatei pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 14171997 și obligarea inculpatei la achitarea prejudiciului creat bugetului de stat.

Se apreciază, de asemenea, că faptele inculpatei întrunesc și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 291 C. pen., justificat în primul rând de concluziile expertizei financiar-contabile efectuate în cauză în faza urmăririi penale și cuprinsul facturilor false înregistrate cu știință și rea credință de către inculpată în contabilitatea societății.

O altă critică privește greșita achitare a aceleiași inculpate pentru infracțiunea de delapidare prevăzută și pedepsită de art. 2151C. pen. și uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen., constând în aceea că prin folosirea de documente cu conținut nereal în contabilitatea societății și-a însușit în mai multe rânduri, pe nedrept suma de 415.820.000 lei, pe care a folosit-o în interes personal, afirmându-se că sunt eronate concluziile raportului de expertiză întocmit cu ocazia cercetării judecătorești.

Un alt motiv de nelegalitate invocat privește aplicarea eronată a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen., în condițiile în care inculpata nu are calitatea de părinte.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în sensul motivelor invocate.

Apelanta A.N.V., în cuprinsul cererii de apel a invocat greșita soluționare a laturii civile a cauzei, apreciind că prin fapta săvârșită de către inculpată, acesteia i-a fost produs un prejudiciu în cuantum de 181.713.455 lei.

în apelul declarat, inculpata a criticat sentința primei instanțe pentru greșita condamnare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., deoarece probele administrate nu confirmă existența acesteia.

Sub un prim aspect, se apreciază ca fiind eronate unele aspecte reținute de către prima instanță, respectiv aprecierea că inculpata s-a folosit de copii de pe documente nereale și a încheiat o poliță de asigurare pentru transportul unor presupuse truse de analiză, biochimie, inexistența facturii externe nr. 258 din 27 iulie 2000, faptul că inculpata nu a avut niciodată intenția să importe trusele de analiză medicale și nici să le livreze firmei D.V. Chișinău.

Se concluzionează că toate aceste împrejurări sunt reținute în mod eronat realitatea faptelor fiind dovedite cu acte și probe de necontestat, existente în dosarele de urmărire penală și instanță, administrate nemijlocit.

Se susține că s-a dovedit pe deplin existența în original a facturii externe nr. 258 din 27 iulie 2000, emisă de SC B.I. SRL Roma, a certificatului Euro 1 nr. VE 0392514, context în care la încheierea contractului de asigurare nu s-a produs nici o inducere în eroare a A. SA, nu s-au prezentat acte și situații mincinoase ca fiind adevărate, actele prezentate de reclamanta SC H.I. SRL Ploiești fiind cele reale, emise de organele vamale.

O altă susținere se referă la probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv relevanța acordată unor înscrisuri depuse de către numitul N.V., în mod cu totul aleatoriu, persoană aflată într-o stare de veche dușmănie cu inculpata, argumentată prin hotărâri judecătorești penale și civile care au finalizat procesele purtate între aceștia.

Se argumentează în continuare realitatea faptică a evenimentelor, respectiv existența relațiilor contractuale cu firma SC B. SRL Roma, contractele încheiate anterior, existența produselor, efectuarea actelor de vamă și achitarea taxelor vamale, înregistrarea în contabilitate a debitului către furnizorul extern, existența contractului cu firma D.V. Chișinău.

în ceea ce privește asigurarea mărfurilor se arată că aceasta a fost făcută de către importator până la destinație, deoarece contractul încheiat cu partenerul extern, factura externă și declarația vamală de import, prevăd că exportatorul a livrat produsele în condiții C.I.P. Otopeni București care conform regulilor I. publicate în Camera de Comerț la Paris, implică ca transportul și asigurarea să fie plătite până la Otopeni de către firma SC B.I. SRL Roma, urmând ca SC H.I. SRL să-și ia măsurile de asigurare de la Otopeni la destinație.

O altă susținere se referă la realitatea datelor din factura externă nr. 258/2000, a existenței produselor, afirmându-se că toate acestea sunt demonstrate în mod științific prin expertizele de specialitate întocmite în cauză, în special cea din domeniul chimiei.

Mai mult decât atât, societatea a achitat datoria vamală și TVA în sumă de 363.000.000 lei cuvenite bugetului de stat, la data depunerii declarației vamale de import cu ordinele de plată nr. 589 și nr. 590 din 20 septembrie 2000 la B.C.R. SA Ploiești.

O altă susținere din cuprinsul cererii de apel formulată de către inculpată, arată că SC H.I. SRL Ploiești a asigurat mărfurile în timpul transportului de la Otopeni la Ploiești fără însă a se crea un element de noutate, această situație fiind petrecută și anterior, dat fiind contractele încheiate specific obiectului de activitate a firmei și obligațiilor ce decurgeau din acestea.

Un alt motiv de apel se referă la aprecierea eronată a instanței de fond, în sensul înscenării furtului respectivelor produse de către inculpată.

Aceasta apreciază că probele administrate în cauză dovedesc o cu totul altă situație de fapt, anume aceea că nu se poate reține existența unei astfel de fapte în condițiile în care bunurile au fost sustrase în mod real din autoturism la data de 20 septembrie 2000 cu ocazia staționării acestuia la popasul R.

Se arată în continuare că s-a dovedit cu certitudine existența truselor de analiză medicală care au fost depozitate în autoturismul societății chiar de către lucrătorii vamali, iar oprirea la restaurantul R. a fost determinată de starea sănătății inculpatei care suferise o intervenție chirurgicală cu o zi înainte.

în cuprinsul cererii de apel se precizează, de asemenea, că deplasarea autoturismului de la locul săvârșirii furtului s-a făcut la solicitarea Poliției municipiului Ploiești care a indicat ca persoanele prejudiciate să se prezinte la sediul Poliției municipiului Ploiești pentru a reclama furtul, ceea ce s-a și petrecut de altfel.

S-a solicitat ca în raport de probele administrate în dosarul cauzei, soluția pronunțată de prima instanță, susținerile apelantei, textele de lege incidente în soluționarea cauzei, să se procedeze la înlăturarea nelegalităților existente.

Examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele conform art. 371 și art. 378 C. proc. pen., instanța de apel a constatat că apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și A.N.V. - D.R.V. București, sunt nefondate.

Asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă tribunalul Prahova, s-au reținut următoarele:

Cu privire la prima din criticile formulate în sensul greșitei achitări a inculpatei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997 se reține că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, în cuprinsul actului de sesizare al instanței se reține că inculpata a declarat în mod nereal cu ocazia întocmirii formalităților vamale, că produsele menționate la poziția 1, 2 și 3 din factură, sunt reactivi, situație în care a beneficiat de facilități vamale deși în realitate nu aveau această însușire.

însă, din cuprinsul raportului de expertiză, specialitatea chimie, întocmit în cauză rezultă că produsele menționate în factura externă nr. 258 din 27 iulie 2000 sunt truse de reactivi de uz exclusiv medical, concluzie ce infirmă astfel susținerea parchetului în sensul că acestea nu sunt reactivi.

Or, în condițiile în care s-a stabilit natura tuturor produselor înscrise în factura externă ca fiind reactivi, fără excepție, criteriul de care s-a ținut seama la stabilirea taxelor vamale urmează a se aprecia că stabilirea acestora este în acord cu normele ce privesc cuantumul și modalitatea de plată, neîncălcându-se nici o dispoziție legală sub acest aspect.

în ceea ce privește susținerile în sensul încălcării a o serie de dispoziții fiscale și existenței infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 13 din Legea nr. 87/1994,art. 291 și art. 2151C. pen., urmează a se reține că acestea sunt neîntemeiate în condițiile întregului material probator administrat în cauză.

Critica se formulează raportat la o singură probă administrată în faza de urmărire penală, anume raportul de expertiză contabilă C.A., concluziile acestuia.

Expertiza financiar-contabilă efectuată de acest expert concluzionează că inculpata a folosit un număr de 22 facturi falsificate enumerate în anexa 1 și 2 din expertiză, care aveau înscrise la rubrica furnizori, nume de societăți inexistente faptic și scriptic, aspect care a dus la majorarea artificială a cheltuielilor SC H.I. SRL Ploiești și implicit diminuarea impozitului pe profit, fiind astfel modificate rezultatele financiar-contabile.

Această susținere se reia și în cuprinsul motivelor de apel formulate de către parchet, fără a se specifica și a se dovedi în mod expres, modul de alterare, falsificarea respectivelor înscrisuri, 22 facturi.

însă, existența unor facturi falsificate nu este argumentată, dovedite din punct de vedere probator, inculpata nu a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea vreunei infracțiuni de fals, mai mult decât atât, nu s-a dovedit existența vreunei acțiuni de falsificare, situație în care urmează a se reține ca fiind insuficient raportul de expertiză întocmit cu ocazia urmăririi penale.

Expertiza financiar-contabilă efectuată în cauză cu ocazia cercetării judecătorești, expert V.I., este de natură a prezenta în mod clar și veridic situația financiară a societății, prin raportare la documentația contabilă’ a firmei, actele de control încheiate de D.G.F.P. Prahova (12 august 2002).

Astfel, expertul concluzionează că deplasările în străinătate ale inculpatei s-au făcut în interesul realizării obiectului de activitate al societății, iar cheltuielile decontate se încadrează în baremurile legale; prin procesul verbal de control încheiat la data de 12 august 2002 se opinează că acestea sunt cheltuieli deductibile fiscal.

Același raport de expertiză conchide relativ la costul convorbirilor telefonice că între societate și SC M. s-au încheiat contracte de prestări servicii pentru trei abonamente având menționate ca persoane de contact pe D.C., iar înregistrarea postului convorbirilor telefonice pe cheltuiala societății s-a făcut cu respectarea prevederilor legii contabilității nr. 82/1991, lucru susținut și de către organele de control ale Ministerului Finanțelor prin procesul verbal de control încheiat la 12 august 2002, în condițiile în care unul dintre abonamente aparținea numitei D.C., asociat al firmei cu drepturi și obligații.

în ce privește închirierea celor două analizatoare, se reține în cuprinsul aceleiași expertize întocmite cu ocazia cercetării judecătorești, că mișcarea celor două analizatoare de la mărfuri la mijloace fixe, și invers, s-a făcut în mod corect și a avut drept motivație modificarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu asociația A.P. în contracte de închiriere.

Sub aspectul criticii ce vizează nelegala creditare a societății, se reține că aceasta este neîntemeiată în condițiile în care raportul de expertiză financiar-contabil concluzionează că într-adevăr, în perioada 1999 - 31 iulie 2002, s-au efectuat pentru societate mai multe depuneri temporare și retrageri de sume de bani, însă în scopul declarat de a completa disponibilitățile bănești ale societății, necesare pentru achitarea obligațiilor pe care aceasta le avea față de furnizor și terți, sume evidențiate în soldul contul nr. 455 "Asociați, conturi curente", urmând ca ele să fie retrase integral în momentul în care societatea avea suficiente disponibilități bănești.

Ori, în situația în care creditarea societății s-a realizat în condiții de legalitate prin evidențierea acesteia în contabilitate, susținerile în sensul încălcării anumitor reguli de disciplină financiară apar ca neîntemeiate, cu atât mai mult nu se poate reține existența infracțiunii de delapidare, nefiind posibil fraudarea propriului patrimoniu de către inculpata administrator și asociat al societății, care a creditat în mod legal societatea al cărei asociat era.

De asemenea, expertiza opinează că angajarea numitei C.F. a fost necesară, iar angajarea a fost legală, contractele fiind înregistrate la Camera de muncă; în același mod interpretând și organele fiscale prin procesul verbal de control încheiat la data de 12 august 2002, care a considerat suma de 20.930.000 lei plătită acesteia ca fiind deductibilă fiscal.

Asupra criticii formulată de către A.N.V. - D.R.V. București, în sensul obligării inculpatei la plata sumei de 181.713.251 lei s-a reținut că este neîntemeiată în condițiile în care nu se reține în sarcina inculpatei săvârșirea vreunei infracțiuni prevăzută și pedepsită de Legea nr. 141/1997 a producerii vreunui prejudiciu, urmare a importului produselor de uz medical a probării nevinovăției inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997.

Dar fiind cele expuse anterior relativ la criticile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și A.N.V., cuprinsul materialului probator administrat în cauză, instanța de apel a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către A.N.V.D.R.V. București și Parchetul de pe lângă tribunalul București.

Asupra apelului declarat de inculpată, s-au reținut următoarele:

Atât la varianta simplă a înșelăciunii, cât și la varianta specială, elementul material constă din acțiunea de "inducere în eroare"; deci de amăgire, de surprindere a încrederii persoanei față de care se efectuează această acțiune.

Inducerea în eroare, potrivit dispozițiilor încriminatoare se poate realiza fie prin prezentarea "ca adevărată a unei fapte mincinoase", fie prin prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate".

în cazul în speță, s-a acreditat ideea alterării adevărului prin prezentarea "ca adevărată a unei fapte mincinoase", respectiv o falsă cunoaștere a realității în legătură cu un contract încheiat cu o societate de asigurare.

Totodată, pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, trebuie să se constate că există o legătură de la cauză la efect între acțiunea de amăgire și urmarea imediată.

Dacă situația de fapt patrimonială păgubitoare este datorată altei cauze decât acțiunii de amăgire, ea nu constituie urmarea imediată a acestei acțiuni, fiindcă lipsește legătura de cauzalitate.

în actul de sesizare al instanței s-a reținut că inculpata, în calitate de administrator al SC H.I. SRL Ploiești, folosindu-se de copii de pe documente nereale a încheiat o poliță de asigurare pentru transportul unor presupuse truse de analiză medicală în valoare de 86.938 dolari S.U.A., după care și-a înscenat furtul acelor produse, încercând apoi pe cale judecătorească să determine A. SA Ploiești să-i plătească prima de asigurare în valoare de 86.938 dolari S.U.A.

Sub un prim aspect este de reținut existența anumitor împrejurări, cadru, respectiv existența relațiilor comerciale anterioare ale SC H.I. SRL cu firma exportatoare SC B.I. SRL Roma, concretizată prin contractele nr. 47 din 6 iunie 1998 și nr. 48 din 1 septembrie 1999, contracte cadru din care unul cu perioadă determinată, iar celălalt pe durată nedeterminată în care se stipulau condițiile în care D.I. putea achiziționa produse medicale specificându-se totodată că acestea vor fi însoțite de certificat EUR 1 și certificat de garanție, produsele urmând a fi livrate în condiții cip.

Mai mult decât atât, existența acestor relații comerciale este evidențiată în cuprinsul contabilității firmei, aspect ce rezultă și din concluziile raportului de expertiză financiar-contabilă întocmit.

De asemenea, este de reținut și existența contractului nr. 1301 din 13 martie 2000 încheiat cu SC D.V. Chișinău, care avea ca obiect livrarea către această societate de eprubete în valoare de 5.500 dolari S.U.A. iar prin anexa 1 a acestui contract, s-a stipulat și livrarea a o serie de alte produse, respectiv cele menționate în cuprinsul facturii externe menționate și examinate în cauza de față.

Aprecierile în sensul nevalabilității facturii externe a importului de produse de uz medical, a existenței respectivelor produse sunt infirmate de către materialul probator existent la dosarul cauzei.

în procesul penal sarcina probei revine organului de urmărire penală și instanței de judecată, susținerile, aprecierile nu se pot face pe bază de propuneri care nu au nici o valoare probantă, fiind necesar prezentarea unor probe concludente în sensul art. 64 C. proc. pen.

în acest context, aprecierile, presupunerile formulate cu ocazia prezentării situației de fapt și neargumentate probator sunt ineficiente din punct de vedere juridic.

Afirmația din cuprinsul actului de "sesizare în sensul folosirii de către inculpată a unor acte nereale la încheierea contractului de asigurare este infirmată de probele existente care susțin și dovedesc existența facturii externe nr. 258 din 27 iulie 2000, confirmată certificatul EUR 1, înscrisurile vamale întocmite, taxele vamale achitate cu ordinele de plată nr. 589 și nr. 590 din 20 septembrie 2000, TVA, telegrama înaintată de biroul avizări T., înregistrările în contabilitate a respectivelor produse, documentele de însoțire a transportului de mărfuri livrate în condiții C.I.P.

în acest context se înscrie și declarația martorului ocular V.E., care atestă în cuprinsul declarației sale primirea mărfii de către inculpată în baza facturii externe, întocmirea formalităților vamale; mai mult decât atât, aceasta a văzut parte din produse care au fost despachetate în mașină, respectiv două din cele patru cutii.

Este de apreciat totodată, că expertiza chimie efectuată în cauză cu ocazia cercetării judecătorești confirmă științific că produsele menționate în factura externă nr. 258 din 27 iulie 2000 sunt truse de reactivi de diagnostic de uz exclusiv medical, greutatea acestora putând fi cuprinsă între 26,081 kg și 49,049 kg.

Se apreciază, de asemenea, în cuprinsul aceleiași expertize că trusele puteau să cântărească 36 kg, greutate care este înscrisă și în declarația vamală de intrare 65810 din 20 septembrie 2000, caseta 35, adresa T. către I.P.J. Prahova nr. 1963 din 14 august 2002, cererea de transfer nr. 371 A.S. București din 18 septembrie 2000, considerând ca fiind plauzibile susținerile privind greutatea având în vedere că media greutăților posibile constatate este de 37,5 kg.

Asigurarea produselor până la destinație s-a realizat de importator conform contractului încheiat între părți, exportatorul livrând în condiții C.I.P., ceea ce presupune că asigurarea și transportul până la Otopeni să fie suportate de către firma SC B.I. SRL Roma.

Ulterior, societatea SC H.I. SRL Ploiești a asigurat produsele din momentul recepției și până la destinație, prezentând documentele solicitate la întocmirea contractului de asigurare.

Nu este de neglijat nici adresa din 29 noiembrie 2000 emisă de B.I., prin care aceasta din urmă solicită către SC H.I. SRL Ploiești plata facturii externe.

Aprecierea în sensul înscenării unui furt este neargumentată din punct de vedere probator.

Astfel, în susținerea acestei idei se afirmă pe de o parte că inculpata avea vizibilitate totală asupra autoturismului, între aceasta și autoturism nefiind interpuse obstacole, iar martora V.E. avea vizibilitate parțială asupra autoturismului, chiar dacă s-ar fi așezat într-o poziție nefirească pentru o persoană care servea masa și pe de altă parte, tot în susținerea acestei idei, se arată că nu au existat urme de forțare pe dispozitivele de deschidere a portierelor ușii autoturismului "Dacia" condus de inculpată.

însă, afirmațiile cu privire doar la posibilitatea supravegherii autoturismului de către inculpată și martora V.E. nu sunt de natură a concluziona o înscenare a unui furt; în ceea ce privește lipsa urmelor de forțare asupra butucilor de yală a portierelor mașinii, expertiza întocmită a concluzionat că autoturismul expertizat, model Dacia 1310, dotat cu încuietori standard de către producătorul de autoturisme Dacia putea fi descuiat nu doar cu cheile originale ale autoturismului.

Ori, în aceste condiții, în lipsa unor probe certe, nu se poate concluziona existența unei fapte atât de grave, prevalându-ne doar de existența anumitor posibilități de producere a unei situații de fapt.

în acest context faptic și relațional se poate concluziona fără putință de tăgadă că probele nu au stabilit existența unui furt înscenat de inculpată; aflându-ne doar în prezența presupuneri care însă nu au valoare probatorie de sine stătătoare.

Față de considerentele mai sus menționate, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia nr. 484 din 8 noiembrie 2004, a admis apelul inculpatei D.I., a desființat în parte sentința atacată și a dispus achitarea acesteia în temeiul art. II pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. Totodată, a înlăturat obligarea inculpatei de la plata sumei de 17.000.000 lei către SC A. SA, sucursala Prahova, precum și de la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apelurile declarate de procuror și partea civilă A.N.V. - D.R.V. București, au fost respinse ca nefondate.

împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și partea civilă SC A.R.A. SA, sucursala Prahova.

Parchetul a susținut, în esență, că achitarea inculpatei D.I. pentru infracțiunile menționate în actul de acuzare este greșită, iar partea civilă sa criticat înlăturarea inculpatei de la plata despăgubirilor civile acordate de prima instanță.

Ambele recursuri sunt nefondate.

Pe larg, în mod judicios și cu trimitere la probele administrate în cursul procesului penal, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au argumentat soluțiile adoptate, reluarea acestor argumentații rămânând superfluă în condițiile în care recursul parchetului nu relevă împrejurări noi, neanalizate de instanțe și se referă, ca și în apel, la deducții mai mult sau mai puțin logice și la prezumții care numai ele nu pot constitui temei al vinovăției.

Ca atare, în contextul probator al cauzei, hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, recursurile declarate de procuror și partea civilă A. SA urmând a fi respinse ca nefondate.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

← ICCJ. Decizia nr. 3573/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3479/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3505/2005. Penal