ICCJ. Decizia nr. 3594/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3594/2005
Dosar nr. 1295/2005
Şedinţa publică din 9 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 789 din 6 octombrie 2004, Tribunalul Timiş a condamnat pe inculpatul U.C. la 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 6 martie 2003, la zi.
S-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea filelor cec seriile BH-300-00529098 din 01 iunie 2003; BH-300-00529090 din 18 mai 2002; BH-300-00529094 din 31 mai 2002; BA-313-0064299; BA-313-00646298; BA-313-00646203; BA-313-00646301 şi două bilete la ordin emise de SC S. SRL, în valoare de 1.000.000.000 lei, emis la 28 ianuarie 2003, scadent la 20 martie 2003 şi în valoare de 1.000.000.000 lei, emis la 28 ianuarie 2003, scadent la 31 ianuarie 2003.
În baza art. 163 C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă SC S.S.I. SRL, pentru instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi a art. 998 şi art. 1000 alin. (3) C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL Timişoara, suma de 127.198.402 lei către partea civilă SC I.A.T.C. SRL, iar în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, suma de 1.875.000.000 lei şi a dobânzilor legale, calculate pentru această din urmă sumă, începând cu data de 28 martie 2003, până la data achitării ei, către partea civilă SC S.S.I. SRL, respingând restul pretenţiilor formulate de această parte civilă.
S-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă SC H. SRL.
S-a constatat că SC B.P. SA, sucursala Timişoara şi R.B. SA, sucursala Timişoara nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 193 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, să plătească suma de 24.137.000 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă SC S.S.I. SRL.
În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL, să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare.
În baza aceluiaşi text de lege, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, să plătească statului suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În cursul anului 2002, în timp ce îndeplinea funcţia de administrator al SC S. SRL, s-a angajat într-un circuit de compensare a datoriilor prin ordine de compensare, tip R., împreună cu alte societăţi comerciale.
La data de 12 decembrie 2002, în urma şedinţei nr. 9078 de la S.C. al SC H. SA, s-a aprobat încheierea circuitului de compensare din grupa nr. 12343 pentru suma de 1.000.000.000 lei, SC S. SRL, primind prin virament bancar această sumă de bani, pentru care urma să livreze marfa corespunzătoare în termen de 45 zile către SC S.S.I. SRL, conform înţelegerii stabilite între administratorii celor două societăţi comerciale.
Pentru epuizarea operaţiunilor menţionate la aceeaşi dată deşi SC S. SRL a emis factura nr. 5615415 către SC S.S.I. SRL, în sumă de 1.000.000.000 lei, ulterior, respectiv la 20 decembrie 2002, a emis o nouă factură cu nr. 5615416 de stornare a primei facturi.
Întrucât la împlinirea termenului de 45 zile, inculpatul U.C. nu dispunea de marfa promisă a emis fila cec nr. BA-313-00646295 pentru suma de 1.000.000.000 lei către SC S.S.I. SRL, scadentă la 27 ianuarie 2003.
Crezând că fila cec emisă de inculpat are acoperire în contul bancar al SC S. SRL deschis la B.T., sucursala Timişoara, administratorul SC S.S.I. SRL, I.L.D., a girat cu fila respectivă o datorie pe care a avea faţă de SC E. SRL. La rândul său, această din urmă societate comercială a girat cu aceiaşi filă cec datoria ce o avea faţă de SC V. SRL Braşov.
Această din urmă societate comercială, introducând spre decontare, fila cec în cauză, a primit refuz bancar pentru lipsă de disponibil în cont.
Contactată fiind de I.L.D., inculpatul U.C. i-a trimis acestuia în cont suma de 125.000.000 lei, precizându-i că va transforma linia de credit de la B.T. la F. SA, pentru a-i putea achita întreaga datorie pe care o avea faţă de SC S.S.I. SRL în sumă de 2.000.000.000 lei.
Pentru a-şi spori credibilitatea, faţă de partenerul de afaceri, inculpatul a remis aceleiaşi societăţi comerciale, două bilete la ordin în valoare de câte 1.000.000.000 lei fiecare, scadente la datele de 31 ianuarie 2003 şi respectiv 20 martie 2003, care au fost refuzate însă la plată pe motivul lipsei de disponibil în cont, în atare situaţie SC S.S.I. SRL, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.875.000.000 lei.
În luna decembrie 2002, administratorul SC H. SRL Timişoara, numitul P.D., a solicitat R.B. SA, sucursala Timişoara, acordarea unui credit în sumă de 700.000.000 lei, prezentând ca modalitate de plată, o filă cec emisă de SC S. SRL, administrată de inculpatul U.C.
Apreciind că SC H. SRL se încadrează în normele de creditare, unitatea bancară a întocmit contractul de credit nr. 50 Tm/565 din 11 decembrie 2002, pentru care s-a prezentat ca modalitate de plată fila cec în valoare de 700.000.000 lei emisă de SC S. SRL, la 11 ianuarie 2003.
Fila cec menţionată a fost păstrată de R.B. SA, în vederea introducerii ei spre încasare, la data scadenţei şi recuperării creditului acordat SC H. SRL.
La 23 decembrie 2003, SC H. SRL a încheiat al doilea contract de credit în sumă de 500.000.000 lei (contract 50 Tm/592 din 23 decembrie 2002) de la aceiaşi unitate bancară, având ca modalitate de plată două file cec, în valoare de câte 250.000.000 lei fiecare, emise de SC S. SRL.
Ulterior, cele trei file cec, în valoare totală de 1.200.000.000 lei, însoţite de borderourile completate de SC H. SRL au fost depuse spre încasare, însă au fost refuzate la plată pe motivul lipsei disponibilului în cont, situaţie în care R.B. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.192.168.529 lei în care au fost incluse şi dobânzile aferente.
În sarcina inculpatului U.C. s-a mai reţinut că în cursul anului 2002, în calitate de administrator al SC A.G. SRL Timişoara, a achiziţionat diferite cantităţi de combustibil tip M, în valoare totală de 1.771.642.827 lei de la SC I.A.T.C. SRL, pentru plata cărora a emis trei file cec (seria BH-300-oo529094 din 31 mai 2002, în valoare de 352.499.687 lei; seria BH-300-00529098 din 1 iunie 2002, în valoare de 350.504.000 lei şi seria BH-300-00529090 din 18 mai 2002, în valoare de 356.816.378 lei) deşi cunoştea că la acele date societatea comercială pe care o administra se afla în interdicţie bancară.
Marfa astfel achiziţionată de inculpatul U.C. a fost comercializată către SC A. SRL Timişoara; SC A.T. SRL Deva, partea civilă SC I.A.T.C. SRL primind în cursul aceluiaşi an, suma de 1.644.443.565 lei.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 71/ A din 14 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul U.C., solicita în principal achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi întrucât faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, lipsind intenţia de a induce în eroare creditorii, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Timişoara, întrucât faptele comise nu se încadrează în prevederile art. 215 alin. (5) C. pen., în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitor la infracţiunea continuată.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul U.C. a formulat prezentul recurs, reiterând motivele de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17 şi 18 C. proc. pen., invocate în apel, în sensul că în cauză se impunea, în principal achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în trei infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (2) – (4) C. pen., aflate în concurs, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitoare la infracţiunea continuată.
Totodată, se susţine că în cauză a fost comisă o gravă eroare de fapt, inculpatul fiind obligat la plata despăgubirilor civile deşi nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu.
Examinând hotărârile pronunţate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că cele două instanţe, contrar prevederilor art. 4 C. proc. pen., nu au manifestat rol activ în desfăşurarea procesului penal, în sensul că nu au administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la faptele şi împrejurările cauzei.
Astfel, deşi infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinută în sarcina inculpatului U.C., este o infracţiune de rezultat, caracterizată prin provocarea unor pagube materiale, încadrarea juridică şi deci implicit limitele pedepsei fiind condiţionate de cuantumul pagubei produse, acest aspect esenţial al cauzei nu a fost clarificat, cele două instanţe respingând, nejustificat cererile repetate prin care inculpatul solicita efectuarea unei expertize financiar-contabile.
Instanţele nu au stabilit, de asemenea, relaţiile comerciale dintre SC S. SRL şi SC A.G. SRL, al căror administrator a fost inculpatul U.C. pe de o parte şi părţile civile SC I.A.T.C. SRL, SC H. SRL şi SC S.S.I. SRL pe de altă parte, din cuprinsul actelor contabile invocate de inculpat în apărare, rezultând că aceştia aveau datorii reciproce, că acestea s-au stins în cea mai mare parte prin plata sumelor datorate cu unele întârzieri, ori prin compensări în lanţ, acceptate de reprezentanţii societăţii comerciale menţionate.
Nu s-a stabilit cu certitudine nici dacă filele cec şi biletele la ordin emise de inculpat au un corespondent real, rezultate dintr-o relaţie comercială încheiată între părţi şi nici dacă la data emiterii loc inculpatul avea de încasat de la debitorii săi sumele de bani necesare pentru plata datoriilor faţă de părţile civile, împrejurări absolut necesare pentru a se putea aprecia asupra intenţiei cu care acesta a acţionat în momentul comiterii faptelor.
Verificarea acestor aspecte se impune cu atât mai mult cu cât cele două bănci, care au finanţat afacerile dintre părţi, respectiv B.P. SA şi R.B. SA au comunicat atât organelor de urmărire penală cât şi instanţei de judecată că nu se consideră „înşelate", motiv pentru care nu se constituie părţi civile în cauză. De altfel, reprezentanţii SC S.S.I. SRL şi SC I.A.T.C. SRL au depus, plângeri penale împotriva inculpatului, constituindu-se părţi civile numai după aceste comunicări adresate de cele două bănci, organelor de urmărire penală.
Completarea probatoriului se impune pentru a se clarifica dacă inculpatul a comis faptele la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii delictuoase, aşa cum cer dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în cauză fiind vorba de mai multe persoane juridice prejudiciate, în cadrul unor raporturi comerciale de natură diferită.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul U.C., fiind fondat, în temeiul art. 38515 alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi admise, a se casa hotărârile pronunţate şi a se trimite cauza la instanţa de fond, pentru rejudecare.
Totodată, se va revoca măsura arestării preventive a inculpatului şi se va dispune punerea, de îndată, în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr. 71 din 14 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 789 din 6 octombrie 2004 a Tribunalului Timiş, secţia penală şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Dispune revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului şi punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3586/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 3595/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
