ICCJ. Decizia nr. 36/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 36/2005
Dosar nr. 2570/2004
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 1255 din 16 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, inculpatul V.V. a fost condamnat, între alţii, la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 312 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 16 octombrie 1998 la 19 noiembrie 1998.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului după rămânerea definitivă a hotărârii.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt s-au reţinut următoarele:
La data de 15 octombrie 1998, pe baza unor informaţii, lucrătorii de poliţie i-au legitimat şi percheziţionat pe inculpaţii V.V., C.L. şi D.R., cei din urmă fiind de asemenea condamnaţi în cauză.
Asupra inculpatului C.L. s-au găsit în buzunarul pantalonilor 3 punguţe conţinând heroină cu cofeină şi o seringă, iar asupra inculpatului V.V. un tub cu medicamente în care se aflau 3 punguţe sigilate conţinând 0,30 gr. heroină cu cofeină şi două seringi nefolosite.
La percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului C.L. s-au mai găsit 4 punguţe cu heroină, 24 comprimate de metadonă şi staniol cu urme de heroină.
S-a reţinut că toţi inculpaţii sunt consumatori de droguri, iar din declaraţiile lui C.L. şi D.R. rezultă că aceştia îşi procurau drogurile de la inculpatul V.V., cu privire la care instanţa a reţinut deţinere de droguri şi în vederea traficării nu numai în vederea consumului propriu.
Prin Decizia penală nr. 230 din 30 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.V. şi ca inadmisibil apelul declarat de inculpatul C.L.
Instanţa de fond a reţinut că este nefondată susţinerea inculpatului V.V. că nu a fost legal citat, întrucât procedura de citare a fost îndeplinită la adresa indicată de acesta şi prin afişare la Consiliul local sector 3.
Referitor la apelul inculpatului C.L. s-a reţinut că nu se poate da curs cererii acestuia de corectare a pedepsei rezultante pe care o are de executat, care este de 6 ani şi nu de 5 ani, întrucât s-ar agrava situaţia acestuia în propria cale de atac, ceea ce este inadmisibil.
Inculpatul V.V. a declarat recurs, susţinând că nu a fost legal citat nici la prima instanţă şi nici în apel întrucât actul de sesizare a fost întocmit la 5 ani după comiterea faptei şi în această perioadă soţia sa a vândut apartamentul mutându-se în str. Ciuncu şi ulterior în str. Prevederii, iar inculpatul a fost plecat în străinătate din 1998 până în anul 2003.
S-a susţinut că din înscrisurile aflate la dosarul instanţei de apel rezultă că la data judecării apelului inculpatul locuia în str. Prevederii, împrejurare dovedită şi cu copia cărţii de identitate, depusă în susţinerea recursului.
S-a mai susţinut că greşit instanţa de apel a reţinut că soţia inculpatului a vândut apartamentul din str. Fizicienilor în anul 1995, deoarece la acea dată a fost înstrăinat un alt apartament.
De asemenea, s-a arătat în motivarea recursului că nu se poate reţine că inculpatul s-a sustras cercetării judecătoreşti, deoarece până la 24 decembrie 2003 a fost plecat în străinătate să muncească şi nu a avut cunoştinţă de proces, susţinându-se că au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană cu privire la dreptul la un proces echitabil.
În subsidiar s-a solicitat reducerea pedepsei.
Se impune precizarea că în motivele scrise s-a mai invocat drept motiv de casare lipsa minutei sentinţei penale nr. 1255 din 16 decembrie 2003.
În susţinerea orală a recursului s-a renunţat însă la acest motiv de casare, întrucât apărătorul a constatat că minuta sentinţei se află la dosar fiind scrisă pe rechizitoriu.
Recursul îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 21, 171 şi 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Astfel, Curtea constată din examinarea cauzei că procedura de citare a inculpatului a fost legal îndeplinită atât cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă cât şi în apel.
Conform art. 177 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul personal al unităţii unde lucrează.
Potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. pen., în caz de schimbare a adresei arătate în declaraţia învinuitului sau inculpatului acesta este citat la noua adresă numai dacă a încunoştiinţat organul de urmărire penală sau instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă pe baza datelor obţinute din procesul verbal întocmit de agentul care a afişat citaţia pe uşa locuinţei (art. 180) rezultă că s-a produs o schimbare de adresă.
De asemenea, potrivit art. 177 alin. (4) C. proc. pen., dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărei rază s-a săvârşit infracţiunea.
Din actele dosarului rezultă că în declaraţiile date în faza de urmărire penală inculpatul a arătat că locuieşte în Bucureşti, str. Fizicienilor.
Şi în fişa de evidenţă inculpatul figurează ca fiind domiciliat la adresa susmenţionată de la 3 iulie 1995.
Verificarea s-a făcut urmare faptului că la data de 13 noiembrie 2001 un lucrător de poliţie a constatat că în apartamentul nr. 10 din str. Fizicienilor nu locuieşte nimeni, iar administratorul imobilului a afirmat că apartamentul este proprietatea numitului P.I.
Se constată astfel că, întrucât noua adresă a inculpatului nu era cunoscută, prima instanţă l-a citat nu numai la vechea adresă dar şi prin afişare la uşa Consiliului local sector 3.
Curtea reţine că şi la judecarea apelului inculpatul a fost legal citat.
Astfel se constată că deşi inculpatul a fost reprezentat de un apărător ales nu s-a menţionat nici un moment că inculpatul locuieşte la o altă adresă decât cea precizată în cursul urmăririi penale ci doar s-a solicitat citarea la Spitalul Colentina unde s-a pretins că inculpatul este internat.
La una din filele dosarului se află o copie a cărţii de identitate al numitei V.E., iar la alta o dovadă că inculpatul s-a prezentat la un consult medical, dar aceste acte nu reprezintă o încunoştinţare făcută de inculpat în sensul art. 177 alin. (3) C. proc. pen., că şi-a schimbat adresa menţionată în declaraţiile date în faza de urmărire penală. Copia cărţii de identitate a inculpatului nu a fost depusă în apel de apărătorul inculpatului, ci abia în recurs.
Aşa fiind, având în vedere că nici în cererea de recurs inculpatul nu a arătat care este noua adresă la care locuieşte, Curtea apreciază că în mod deliberat inculpatul nu a adus la cunoştinţa organelor judiciare schimbarea intervenită.
În consecinţă se reţine că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu inculpatul şi în faza de judecare a apelului.
Este adevărat că instanţa de apel a reţinut greşit că apartamentul a fost vândut din 1995, dar această eroare nu este de natură a duce la casarea deciziei.
Susţinerea inculpatului, în sensul că a fost lipsit de un proces echitabil, întrucât a fost judecat fără a avea cunoştinţă de proces deoarece până la 24 decembrie 2003 a fost plecat din ţară, este nefondată.
Este cert că inculpatul a avut cunoştinţă de faptul că este implicat într-un proces penal atâta timp cât a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză.
Mai mult decât atât la judecarea cauzei în apel inculpatul a fost reprezentat de un apărător ales şi şi-a justificat absenţa de la proces prin acte medicale, situaţie în care este evident că a avut cunoştinţă de existenţa procesului şi a beneficiat de toate garanţiile procesuale conferite de lege.
Aşa fiind, se reţine că susţinerea că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană este lipsită de temei.
Curtea apreciază că nici motivul de recurs vizând greşita individualizare a pedepsei nu este fondat, întrucât au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi prevederile art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei.
Se reţine astfel că pedeapsa aplicată este corespunzătoare pericolului social concret al faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de comportarea inculpatului pe parcursul procesului.
Este de reţinut că inculpatul a părăsit ţara după punerea în libertate susţinând fie că a plecat pentru a munci, fie pentru că avea nevoie de tratament medical. Cert este că nu a revenit în România de bună voie ci a fost returnat de autorităţile din Olanda.
Având în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului, Curtea apreciază că nu există nici un motiv care să justifice reducerea pedepsei.
Din examinarea cauzei în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu.
Faţă de toate considerentele expuse, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.V. împotriva deciziei penale nr. 230 din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3595/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3613/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
