ICCJ. Decizia nr. 3621/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 462 din 29 martie 2005, Tribunalul București a respins, ca nefondată, cererea condamnatului D.M. de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 525/2002 a Tribunalului Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanța a motivat că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen., pentru întreruperea executării pedepsei.
Condamnatul a apelat hotărârea menționată criticând-o pentru netemeinicie susținând că este întreținătorul unui minor în vârstă de 2 ani ce are nevoie de întreținere.
Prin decizia penală nr. 315/A/2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul condamnatului care cere întreruperea executării pedepsei cu motivarea că situația minorului impune prezența lui la domiciliu.
împotriva deciziei Curții de Apel București a declarat recurs inculpatul care stăruie în cererea de întrerupere a executării pedepsei cu aceeași motivație.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează, în acest caz executarea putând fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată.
în cauză s-a efectuat o anchetă socială din care rezultă că părinții apelantului se ocupă de întreținerea minorului și că aceștia au condiții materiale pentru realizarea îngrijirii corespunzătoare a acestuia.
întreruperea executării pedepsei condamnatului pe timp de 3 luni nu este de natură să creeze minorului o situație mai bună.
Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursul condamnatului pe care l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 3622/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3618/2005. Penal → |
---|