ICCJ. Decizia nr. 363/2005. Penal. Art.254 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 363/2005
Dosar nr. 3759/2004
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 655 din 17 decembrie 2002, Tribunalul Constanţa a condamnat pe inculpatul M.M. la:
- un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. ultim şi art. 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată, s-a dedus timpul arestării preventive de la 6 august 2002, până la 10 decembrie 2002.
În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat în interesul statului a sumei de 5 milioane lei, care a făcut obiectul infracţiunii.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3 milioane lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 6 august 2000, în calitate de inspector cu atribuţii de control în cadrul O.P.C., detaşat a Comandamentul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor din staţiunea Neptun, judeţul Constanţa, inculpatul M.M. a pretins şi primit de la reprezentantul SC T.H. SA Bucureşti, suma de 5.000.000 lei, în schimbul neaplicării unei amenzi contravenţionale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul M.M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la:
- modalitatea de executare a pedepsei, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi executarea acesteia prin privare de libertate.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la greşita sa condamnare, solicitând achitarea întrucât nu se face vinovat de săvârşirea faptei, în cauză fiind vorba de o înscenare a flagrantului.
Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa penală nr. 122/ P din 27 mai 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul M.M.
În motivarea acestei decizii, curtea de apel a arătat că „apărarea inculpatului (că nu ar fi pretins suma de 5.000.000 lei ca mită) este înlăturată de declaraţiile martorei M.N., coroborate cu declaraţiile martorilor A.M.D. şi S.V. şi cu procesele verbale de organizare şi constatare de flagrantului" neexistând nici o îndoială că acesta a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Cu privire la critica privind individualizarea pedepsei, s-a arătat că „faţă de împrejurările comiterii faptei, simpla pretindere a unei sume modice, săvârşirea unui singur act, izolat, respectiv circumstanţele personale ale inculpatului, persoană ajunsă la vârsta maturităţii, cu studii superioare, cu o bună conduită în familie şi în societate, neavând alte abateri sau sancţiuni...creează convingerea că scopurile pedepsei pot fi atinse fără executare, prin aplicarea art. 81 şi art. 83 C. pen." şi că „conduita pozitivă a inculpatului anterior comiterii acestei infracţiuni, constituie circumstanţă atenuantă, în sensul art. 74 lit. a) C. pen., fiind aplicată în mod just de prima instanţă".
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul M.M.
Parchetul a criticat Decizia instanţei de apel, în principal, pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel şi anume:
- greşita reţinere în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, înlăturarea acestora, majorarea pedepsei aplicate şi dispunerea executării acesteia (pedepsei) prin privare de libertate, prin înlăturarea prevederilor art. 81 C. pen., care nu se justifică.
Suplimentar, parchetul a arătat că întrucât anterior apelul său a mai fost soluţionat prin sentinţa penală nr. 88/ P din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, ulterior casată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 5802 din 10 septembrie 2003, ca urmare a nepronunţării asupra apelului declarat de inculpat, în cauză nu se impune şi rejudecarea apelului său, ci numai cel al inculpatului, aşa cum s-a dispus prin Decizia de casare.
Inculpatul M.M. a criticat aceeaşi decizie pentru acelaşi motiv invocat şi la judecata în apel şi anume greşita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, întrucât nu a comis fapta, totul fiind o înscenare.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul M.M. sunt nefondate.
În legătură cu critica formulată de parchet, constând în greşita soluţionare de către instanţa de apel şi a apelului său, pe considerentul că anterior acesta a mai fost judecat printr-o decizie casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numai pentru nesoluţionarea apelului declarat de inculpat, este de arătat faptul că, deşi instanţa de casare nu a dispus expres acest lucru, instanţa de apel, rejudecând cauza după casare, în mod corect a judecat ambele apeluri, întrucât în situaţia în care nu ar fi procedat în acest fel însemna să se considere că hotărârea casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ce priveşte apelul parchetului, avea caracterul unei hotărâri definitive, intrând în puterea lucrului judecat, ceea ce nu era firesc, deoarece, în asemenea condiţii, apelul inculpatului rămânea fără obiect, nemaiputând produce efecte juridice, în sensul că instanţa de apel era obligată să-l respingă, eventual ca inadmisibil, fără a putea analiza motivele de casare pe care le invocase, dar cu privire la care instanţa de apel, cu ocazia primei judecăţi, a omis să se pronunţe.
Prin urmare, în mod justificat instanţa de apel, în rejudecare, a luat în discuţie ambele apeluri, dând astfel eficienţa cuvenită textelor de lege care dau dreptul părţilor să-şi exercite căile de atac în mod egal, fără oprelişti şi discriminări, acest mod de a proceda fiind în acord atât cu prevederile constituţionale cât şi cu cele din Declaraţia universală a Drepturilor Omului (art. 6, art. 7 şi art. 8), cât şi din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi protocoalelor sale adiţionale (art. 14) la care România a aderat şi pe care le-a semnat, devenind obligatorii şi suplinind eventualele omisiuni din legislaţia internă, care ar face ca aplicarea prevederilor legale să fie doar formale.
În ce priveşte celelalte motive de casare invocate de Parchet şi inculpat se constată că nu sunt întemeiate.
Întrucât aceste critici au fost invocate şi la judecata în apel, cărora li s-a dat un răspuns corespunzător, argumentele care au stat la baza pronunţării deciziei fiind expuse şi în prezenta decizie, argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte pe deplin ca fiind în acord cu situaţia de fapt, probele administrate şi textele de lege incidente în cauză, reluarea acestora nu se mai impune.
În consecinţă, pentru motivele ce preced, având în vedere că, verificând Decizia atacată, în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul M.M. sunt nefondate şi a fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul M.M., împotriva deciziei penale nr. 122 din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 6 august 2002 la 1 octombrie 2002.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3627/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3632/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
