ICCJ. Decizia nr. 3656/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3656/2005
Dosar nr. 1508/2004
Şedinţa publică din 14 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 657 din 30 septembrie 2003, Tribunalul Iaşi a condamnat, între alţii, pe inculpaţii:
- B.D. la:
- două pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- 5 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 5 ani şi 4 luni închisoare.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Din pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute s-a dedus timpul arestării preventive de la 26 februarie 2000 până la 23 aprilie 2002.
- B.D.C. la:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- 5 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 5 ani şi 2 luni închisoare.
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 1 martie 2000 până la 23 aprilie 2002.
S-a constatat că prejudiciile cauzate prin infracţiunile săvârşite de inculpaţi, părţilor vătămate P.C., A.T. şi D.L. au fost recuperate.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul B.D.C. a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 450.000 lei reprezentând onorariu de avocat pentru apărarea din oficiu urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe inculpatul B.D. la plata sumei de 2.950.000 lei, cu acelaşi titlu, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
Inculpaţii B.D. şi B.D.C., precum şi inculpaţii R.G., R.I. şi L.M., ultimii trei condamnaţi în cauză, sunt locuitori ai comunei Ciurea, jud. Iaşi.
1. În seara zilei de 22 februarie 2000, în timp ce partea vătămată A.T. se deplasa prin parcul situat vis-a-vis de Sala Polivalentă din Iaşi, a fost acostată de doi tineri, respectiv inculpaţii R.G. (zis G.) şi B.D., care l-au forţat să se aşeze pe o bancă, ameninţându-l cu bătaia. În timp ce inculpatul R.G. îl ţinea de mână pe partea vătămată, inculpatul B.D. i-a sustras din buzunarul hainei un aparat Walkem-Sharp şi o brichetă, în valoare totală de 4.100.000 lei.
După sustragerea bunurilor inculpaţii au părăsit în fugă locul faptei, deplasându-se în zona Gării Iaşi de unde au luat un tren cu care au călătorit până în comuna Ciurea, păstrând bunurile sustrase.
2. La data de 25 februarie 2000, în aceeaşi zonă a Sălii Sporturilor, în jurul orelor 19,00, partea vătămată D.L., însoţit de prietenul său C.F., au fost acostaţi de un număr de patru persoane, tinere, care ulterior au fost identificate, în persoana inculpaţilor R.G., R.I., B.D. şi B.D.C.
Toţi inculpaţii i-au încadrat pe cele două persoane pe care le-au bruscat şi forţat să meargă în parcul din apropiere, unde, după ce le-au lovit, părţii vătămate D.L. i-au luat un telefon mobil.
În urma actelor de violenţă exercitate de inculpaţi, partea vătămată D.L. a suferit leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 6-7 zile îngrijiri medicale.
După săvârşirea faptei, cu un tren, din Gara Iaşi, inculpaţii s-au deplasat în comuna Ciurea.
3. La data de 26 februarie 2002, în jurul orelor 18,30, inculpaţii R.G., B.D. şi B.D.C. se aflau în aceeaşi zonă din apropierea Sălii Polivalentă din Iaşi.
Iniţial inculpaţii au fost însoţiţi de numitul A.A.D., pentru a le favoriza vânzarea telefonului mobil sustras în ziua anterioară, lucru pe care nu l-au reuşit.
Grupului mai sus menţionat li s-a alăturat şi inculpatul L.M., boschetar.
Grupul format de inculpaţi au acostat pe partea vătămată P.C. care se afla în staţia de autobuz.
Inculpaţii R.G., B.D.C., B.D. şi L.M. au obligat pe partea vătămată, după ce au ameninţat-o, să le dea bani pentru a-şi cumpăra ţigări.
Partea vătămată le-a oferit inculpaţilor suma de 2000 lei în monede de câte 500 lei.
Considerându-se jigniţi de suma modică oferită, inculpaţii au obligat pe partea vătămată să se aşeze pe o bancă, unde inculpatul L.M. l-a controlat în buzunare.
Partea vătămată le-a oferit inculpaţilor suma de 50.000 lei, rugându-i să-l lase în pace.
Între timp la locul faptei a sosit o patrulă a poliţiei, care a reuşit să reţină pe inculpaţi.
Suma de bani luată de la partea vătămată a fost restituită de către inculpaţi.
La săvârşirea acestei fapte nu a participat numitul A.A.D., care tot timpul cât inculpaţii au agresat partea vătămată, a stat mai departe pe o bancă.
Inculpaţii au fost duşi cu maşina organelor de poliţie la secţie. Pe drum aceştia au abandonat telefonul mobil sustras cu o zi înainte.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bunurile sustrase s-au aflat la inculpatul B.D.C. care a încercat să le valorifice împreună cu inculpatul R.G.
De menţionat că, anterior, în cauză au mai fost pronunţate sentinţele penale nr. 287 din 24 mai 2001 şi nr. 607 din 5 decembrie 2002, ambele ale Tribunalului Iaşi care au fost casate prin deciziile penale nr. 335 din 25 septembrie 2001 şi respectiv 141 din 17 aprilie 2003, ale Curţii de Apel Iaşi, cu trimiterea cauzelor pentru rejudecare ca urmare a constatării unor nelegalităţii comise în cursul judecăţii.
În urma ultimei rejudecări a cauzei, s-a pronunţat sentinţa penală nr. 657 din 30 septembrie 2003 împotriva căreia au declarat apel inculpaţii B.D.C. şi B.D. pe care au criticat-o cu privire la greşita individualizare a pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe, solicitând reducerea lor, având în vedere faptul că sunt tineri, nu au antecedente penale şi au fost sinceri pe tot parcursul procesului penal.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 64 din 26 februarie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B.D.C. şi B.D. cu motivarea că „Faţă de modul de operare, de concursul de infracţiuni comis de fiecare din cei doi inculpaţi, de poziţia sinceră a acestora şi de lipsa antecedentelor penale, prima instanţă a apreciat în mod corect că reeducarea acestora se va realiza prin aplicarea unor pedepse cu închisoare, dozate uşor peste minimul special şi cu executarea în regim de detenţie" fără însă a „fi trecut cu vederea faptul că inculpaţii au comis infracţiunile pe timp de noapte, într-un loc public, împreună, antrenând şi un minor aşa încât nu se justifică reducerea pedepselor".
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii B.D.C. şi B.D.
Prin motive comune, scrise şi depuse la dosar, inculpaţii au criticat Decizia instanţei de apel cu privire la greşita condamnare în legătură cu faptele pentru care au fost trimişi în judecată, întrucât din materialul probator existent la dosar nu rezultă că au participat la săvârşirea acestora, declaraţiile date în cursul urmăririi penale fiind scrise la indicaţia şi sub presiunea anchetatorilor, motiv pentru care au solicitat a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, în cazul în care nu se va primi prima critică şi se va constata că se fac vinovaţi de faptele imputate să se procedeze la reindividualizarea pedepselor pe care le consideră prea mari, astfel încât prin reaprecierea criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), să li se aplice pedepse sub limita minimă prevăzută de textele de lege incriminatorii, respectiv într-un cuantum care să fie egal cu perioada executată prin arest preventiv.
Asupra recursurilor de faţă:
A. Recursul declarat de inculpatul B.D.C. este întemeiat însă pentru alte considerente decât motivele invocate.
Verificând actele şi lucrările de la dosar se constată că inculpatul B.D.C. se face vinovat de săvârşirea faptei de tâlhărie comisă, la data de 25 februarie 2002, în dauna părţii vătămate D.L., faptă la care au participat şi inculpaţii R.G., R.I. şi B.D., în acest sens fiind plângerile şi declaraţiile părţii vătămate, procesele verbale încheiate de organele de urmărire penală, declaraţiile martorului C.D. şi declaraţiile celorlalţi coinculpaţi participanţi la faptă care în cursul urmăririi penale, în faţa procurorului şi în prezenţa avocatului desemnat din oficiu, au recunoscut şi descris în amănunţire modul în care au săvârşit fapta.
Prin urmare, neexistând nici un dubiu cu privire la săvârşirea acestei fapte, cererea inculpatului de a se dispune achitarea este nefondată.
În ce priveşte însă condamnarea acestui inculpat pentru fapta din 26 februarie 2002, în care parte vătămată este P.C. se constată că este greşită.
Este adevărat că în actul de trimitere în judecată, respectiv rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, când se face referire la fapta de tâlhărie comisă, la data de 26 februarie 2002, lasă să se înţeleagă că la săvârşirea acesteia ar fi participat şi acest inculpat, această afirmaţie fiind întărită şi de faptul că în dispozitivul rechizitoriului s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă continuată. Această precizare a lăsat impresia că inculpatul a comis mai multe acţiuni proprii acestei infracţiuni ce au atras aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Fiind lipsite de rol activ, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, au preluat susţinerile din rechizitoriu, fără însă a verifica dacă acestea sunt confirmate de probele administrate în cauză şi existente în dosarul de urmărire penală.
Dacă ar fi procedat în acest fel, cele două instanţe ar fi constatat că din nici o probă nu rezultă că inculpatul B.D.C. a fost prezent la comiterea infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate P.C.
În acest sens, edificatoare sunt: procesul verbal încheiat de organele de poliţie, încheiat după comiterea faptei, când toţi participanţii au fost reţinuţi, între aceştia nefiind şi recurentul B.D.C., declaraţiile părţii vătămate P.C. şi ale martorului D.C. şi declaraţiile inculpaţilor B.D., R.G. şi L.M. toţi participând la comiterea faptei de la acea dată (26 februarie 2002).
Prin urmare, neexistând nici o dovadă care să ateste participarea inculpatului B.D.C. la săvârşirea faptei din data de 26 februarie 2002, condamnarea acestuia este greşită, motiv pentru care se va admite recursul declarat şi se va casa atât Decizia atacată cât şi sentinţa pronunţată de prima instanţă şi a dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., menţinându-se dispoziţia de condamnare pentru fapta comisă, la data de 25 februarie 2002, pentru care în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice.
Cât priveşte critica formulată de recurent în subsidiar, şi anume redozarea pedepsei, se constată că nu este întemeiată.
Aplicarea acestuia a unei pedepse la limita minimă a textului de lege incriminator nu este de natură a conduce la concluzia că aceasta este severă ori că la dozarea ei nu au fost avute în vedere aspecte legate de persoana sa, respectiv faptul că este tânăr şi nu are antecedente penale. Nu se poate omite însă faptul că pe parcursul procesului penal, mai precis în timpul cercetării judecătoreşti, atitudinea sa a fost oscilantă mergând până la negarea faptei săvârşite, încercând în acest fel să zădărnicească aflarea adevărului, aspect care dovedeşte că pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen., se impune un tratament juridic mai sever.
B. Recursul declarat de inculpatul B.D. este nefondat.
Aşa cum s-a arătat şi în cazul inculpatului B.D.C. în cauză au fost administrate probe care dovedesc participarea sa, în calitate de autor, la săvârşirea celor trei fapte de tâlhărie. În acest sens sunt procesele verbale întocmite de organele de urmărire penală, declaraţiile părţilor vătămate şi ale persoanelor audiate în calitate de martori şi declaraţiile celorlalţi inculpaţi date în cursul urmăririi penale, ocazie cu care, în prezenţa unui avocat, au relatat şi descris modul în care au comis faptele, chiar dacă ulterior, respectiv în cursul cercetării judecătoreşti, au susţinut că sunt nevinovaţi, fără însă ca în acest sens că facă dovezi care să combată învinuirile aduse.
Prin urmare, vinovăţia recurentului-inculpat fiind dovedită şi susţinută de probe, critica sa prin care solicită a se dispune achitarea este nefondată.
Tot nefondată se constată a fi şi critica formulată în subsidiar şi anume gravitatea pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe.
Aplicând inculpatului o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare, cu numai 4 luni peste limita minimă stabilită de textele de lege incriminatorii, în condiţiile concursului de infracţiuni, şi prin atragerea în activitatea infracţională şi a unei persoane minoră, nu se poate spune, pe de o parte, că aceasta este severă iar, pe de altă parte, că nu s-a ţinut seama de datele favorabile ce caracterizează persoana sa, respectiv faptul că este tânăr şi nu are antecedente penale.
Executarea pedepsei în limitele stabilite de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel este în măsură să contribuie la realizarea prevederilor art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate urmează a admite recursul declarat de inculpatul B.D.C. în limitele analizate şi a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D., astfel cum se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 64 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 657 din 30 septembrie 2003 a Tribunalului Iaşi, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi ale art. 34 lit. b) C. pen., dispoziţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi a art. 13 din acelaşi cod (fapta din 26 februarie 2000, parte vătămată P.C.).
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare, aplicată inculpatului B.D.C., în pedepsele componente, şi anume:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod şi
- 5 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi a art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul B.D.C., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi a art. 13 din acelaşi cod, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod (fapta săvârşită la data de 25 februarie 2000, parte vătămată D.L.).
Deduce din pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute, 5 ani închisoare, durata arestării preventive de la 1 martie 2000, până la 23 aprilie 2002.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa de executat, stabilită acestui inculpat, durata arestării preventive de la 26 februarie 2000, până la 23 aprilie 2002.
Obligă pe recurentul inculpat B.D. la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 364/2005. Penal. Art20,211alin 2 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3662/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
