ICCJ. Decizia nr. 3662/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3662/2005
Dosar nr. 1497/2005
Şedinţa publică din 14 iunie 2004
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1491 din 17 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G., zis „G." la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate privind pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 813/2001 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi s-a dispus ca această pedeapsă să se execute separat de pedeapsa aplicată prin sentinţă, în total să execute 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată potrivit sentinţei penale nr. 813/2001 de la 18 septembrie 2000, la 18 decembrie 2000, precum şi durata reţinerii şi a arestării preventive din prezenta cauză de la 17 septembrie 2003, la zi.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a mai fost condamnat prin sentinţa de faţă şi inculpatul Ţ.G., zis „N." la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 76/2002, a Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus executarea acesteia separat de pedeapsa aplicată prin sentinţa de faţă, în total să execute 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi i s-a dedus din pedeapsă perioada executată potrivit sentinţei penale nr. 76/2002, de la 11 noiembrie 2001, la 06 februarie 2002, precum şi perioada reţinerii şi a arestului preventiv din prezenta cauză, de la 17 septembrie 2003, la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnat şi inculpatul D.F., zis „N." la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării şi potrivit art. 110 C. pen., a fost fixat termen de încercare de 2 ani, atrăgându-i-se atenţia asupra art. 83 C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat de la 17 septembrie 2003 la 26 octombrie 2003.
A fost obligat inculpatul C.G. la 10.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă N.G.R.
S-a luat act că partea vătămată Z.G. nu s-a constituit parte civilă, fiindu-i restituit bunul.
S-a luat act că C.D.Şt., cumpărător de bună credinţă, nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul Ţ.G., suma de 1.400.000 lei, dobândită în mod vădit prin comiterea infracţiunii şi care nu a servit la despăgubirea părţii vătămate.
A fost obligat fiecare inculpat să plătească către stat câte 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar onorariile de avocat din oficiu, de câte 600.000 lei pentru inculpaţii Ţ.G. şi D.F., s-a dispus să fie suportate din fondurile Ministerului Justiţiei.
La data de 13 decembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din camera de consiliul, în temeiul art. 195 C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei penale menţionate, 1491, în sensul că a precizat „că inculpatul D.F. a fost reţinut şi arestat preventiv de la 17 septembrie 2003, la 24 octombrie 2003, în loc de menţiunea greşită care a fost trecută de la 17 septembrie 2003, la 26 octombrie 2003", sens în care s-a dispus completarea şi corectarea sentinţei penale nr. 1491/2004, a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a se pronunţa această sentinţă instanţa de fond, faţă de actele şi lucrările de la dosar, a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt.
În ziua de 11 august 2003, în jurul orelor 21,00, părţile vătămate Z.G. şi N.G.R. se plimbau în parcul Plumbuita şi au fost oprite de către inculpatul Ţ.G., care în glumă, a pus mâna pe telefonul mobil pe care Z.G. îl purta la gât, ataşat de un şnur, pentru ca apoi, tot acest inculpat să se apropie de partea vătămată N.G.R. şi să o lovească în mod nejustificat.
În acest context s-a iscat o bătaie, la care au intervenit şi I.F., C.G., I.M.S. şi D.F., inclusiv inculpaţii, care au lovit părţile vătămate.
În cadrul altercaţiei create, Ţ.G. a smuls de la gâtul părţii vătămate Z.G., telefonul mobil, iar C.G. a smuls de la mâna părţii vătămate, N.G.R., o brăţară din aur.
Sesizându-se că vin jandarmii, inculpaţii şi martorii au fugit, iar ulterior Ţ.G. a mers la domiciliul inculpatului D.F. şi i-a solicitat să-l sprijine să vândă telefonul, astfel că aceştia s-au deplasat la martorul C.D., căruia i-au vândut telefonul cu suma de 1.400.000 lei.
În faza de urmărire penală telefonul a fost ridicat de la martor şi restituit părţii vătămate, care nu s-a mai constituit parte civilă.
Pe baza situaţiei de fapt reţinute, s-a dat activităţii materiale desfăşurată de către cei trei inculpaţi, încadrarea juridică în infracţiunile arătate în prima parte a sentinţei, texte de lege în baza cărora au fost condamnaţi inculpaţii.
La individualizarea şi aplicare pedepselor s-a menţionat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul pedepsei cu privire la inculpatul minor D.F. poate fi atins printr-o pedeapsă mai mică, cu suspendarea condiţionată a executării.
În ceea ce priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi, reţinând că aceştia, prin sentinţele penale nr. 813/2001 şi nr. 76/2002, pronunţate de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, au fost condamnaţi la câte 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, iar în termenul de încercare au comis infracţiunea de faţă, în temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată fiecăruia şi s-a dispus ca şi aceasta să se execute separat de pedeapsa aplicată prin sentinţa de faţă, în total fiecare să execute câte 8 ani închisoare, pedeapsă de natură să ducă la reeducarea acestora.
Reţinând că nu au încetat temeiurile care au dus la arestarea inculpaţilor, că acestea se menţin în continuare şi având în vedere gradul de pericol social mărit al faptelor comise, că inculpaţii au mai comis fapte de natură penală şi că în cauză a intervenit şi o hotărâre de condamnare, a fost menţinută starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia timpul executat preventiv.
Latura civilă a cauzei s-a menţionat că a fost soluţionată în raport de dispoziţiile înscrise în art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cum şi art. 998 C. civ., fiind obligaţi inculpaţii la despăgubiri civile către părţile vătămate constituite ca părţi civile, în limita sumelor pretinse şi justificate cu probele de la dosar, în cuantumul arătat.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel numai de către inculpaţii C.G. şi Ţ.G., care au invocat motive comune referitoare la greşita condamnare a lor, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, întrucât nu au comis fapta, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a examinat apelurile declarate de către cei doi inculpaţi, în raport de motivele invocate, actele şi lucrările de la dosar, sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. şi prin Decizia penală nr. 81 din 07 februarie 2005, apelurile au fost respinse, ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În considerentele deciziei s-a motivat că, susţinerile apelanţilor vizând nevinovăţia în comiterea infracţiunii de tâlhărie, este nefondată, întrucât, din declaraţiile martorilor C.D.Şt., F.I., C.G., I.F.M., procesele verbale de conducere în teren a organelor de poliţie şi de cercetare la faţa locului, procesele verbale de recunoaştere din grup, procesele verbale de predare primire a bunului, raportul de expertiză grafoscopică, împreună cu declaraţiile inculpaţilor, rezultă în mod ireversibil că aceştia au comis infracţiunea de tâlhărie, în sensul că, în cadrul altercaţiei create Ţ.G. a smuls de la gâtul părţii vătămate Z.G., un telefon mobil, iar C.G. a smuls de la mâna părţii vătămate, N.G.R., o brăţară din aur.
Ca atare, s-a apreciat că inculpaţii au comis infracţiunea de tâlhărie, astfel că, critica lor a fost înlăturată, ca fiind neîntemeiată.
Şi cu privire la cel de-al doilea motiv de apel vizând greşita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, instanţa a motivat că nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepsei faţă de dispoziţiile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind înlăturat şi acesta.
În temeiul art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs tot de către cei doi inculpaţi, care au declarat şi apel, iar cu ocazia soluţionării acestuia, avocatul desemnat din oficiu a invocat aceleaşi motive din apel, iar inculpaţii numai cu privire la greşita individualizare a pedepsei, în sensul că au comis infracţiunea de tâlhărie, însă pedepsele aplicate sunt mari şi ca atare, solicită redozarea.
Examinând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, care au constituit şi critici în apel, de actele şi lucrările de la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 3859 C. proc. pen., se constată că recursurile de faţă sunt nefondate, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Referitor la primul motiv de recurs, constând în greşita condamnare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie pentru o faptă pe care nu au săvârşit-o, se constată că este neîntemeiată.
Acest motiv, aşa cum s-a menţionat, a constituit şi critică în apel şi în mod just, instanţa a înlăturat-o, deoarece, potrivit probatoriului existent la dosar rezultă că inculpaţii au comis infracţiunea de tâlhărie pentru care au fost condamnaţi.
De altfel, şi inculpaţii au arătat că sunt vinovaţi şi solicită numai reducerea pedepsei.
Ca atare, critica vizând nevinovăţia are un aspect formal, neavând temei probator şi nici de drept şi în consecinţă se va înlătura.
În ceea ce priveşte celălalt motiv, vizând greşita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, invocat de către ambii recurenţi, se constată că este de asemenea neîntemeiat.
Şi din punct de vedere al individualizării pedepsei, instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, având în vedre toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social mărit al faptei comise, împrejurările şi modul în care a fost comisă, şi care constituie circumstanţe agravante de fapt şi de text, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, care sunt cuprinse între 5 ani şi 20 ani închisoare, cum şi datele personale ale inculpaţilor.
Faţă de gradul de pericol social mărit al faptei comise de către fiecare recurent, de perseverenţa infracţională, de pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, care a fost orientată către limita minimă prevăzută de lege, care este de 5 ani închisoare, de periculozitatea socială a inculpaţilor, pedeapsa pe care urmează să o execute fiecare inculpat nu este o pedeapsă mare, ea reflectă gravitatea faptei, vinovăţia fiecăruia şi este de natură să ducă la reeducarea acestora şi să atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
Prin urmare, motivul comun de recurs invocat, neconstituind caz de casare în sensul pct. 14 de la art. 3859 C. proc. pen., iar din oficiu, potrivit pct. 21 alin. (3) de la acelaşi articol, nu se constată alte cazuri, recursurile declarate se vor respinge, ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedepsele aplicate fiecăruia perioada executată în arest preventiv.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile penale declarate de inculpaţii C.G. şi Ţ.G., împotriva deciziei penale nr. 81 din 07 februarie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate, pentru inculpatul C.G., perioada executată, de la 18 septembrie 2000, la 18 decembrie 2000, precum şi timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 17 septembrie 2003, la 14 iunie 2005, iar pentru inculpatul Ţ.G., perioada executată de la 11 noiembrie 2001, la 06 februarie 2002 şi timpul arestării preventive, de la 17 septembrie 2003, la14 iunie 2005.
Obligă pe recurenţii inculpaţi, la plata sumei de câte 1.600.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3656/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3666/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... → |
|---|
