ICCJ. Decizia nr. 3647/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 6 din 11 aprilie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins, ca nefondată, plângerea formulată în temeiul art. 2781C. proc. pen., de M.L.D., cu privire la netemeinicia și nelegalitatea soluției de neurmărire dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. 163/P/2004.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, la data de 2 decembrie 2004, M.L.D. a solicitat efectuarea urmăririi penale cu privire la M.I.E., O.I., B.C., I.M., O.G. și P.V., judecători la Judecătoria Târgu Mureș și respectiv Tribunalul Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
în esență, a considerat că hotărârile pronunțate în dosarele nr. 1577/2003, nr. 5503/2003, nr. 1995/2002, având ca obiect litigiul dintre petiționară și A.P. nr. 6 Târgu Mureș, acestea au pronunțat hotărâri nefavorabile petiționarei, în urma interpretării greșite a probelor cauzei, inadmisibilității acestora în totalitate, ceea ce i-a cauzat un important prejudiciu material.
Cauza a avut ca obiect obligarea petiționarei la 20.681.234 lei reprezentând restanțe la plata cheltuielilor comune și penalități și alte cheltuieli determinate de demersurile făcute de reclamant pentru redozarea dreptului său.
Pe baza probelor administrate, instanțele au admis definitiv pretențiile A.L. nr. 6, petiționara contestând repetat temeinicia și legalitatea acestor hotărâri.
Analizând plângerea, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, prin rezoluția nr. 163/P/2004, iar prin rezoluția nr. 179/VIII/2005, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a respins plângerea formulată împotriva acesteia de M.L.D., conform art. 275 - art. 278 C. proc. pen., considerând că faptele reclamate nu constituie infracțiuni.
împotriva acestei soluții, M.L.D. s-a adresat Curții de Apel Târgu Mureș, în baza art. 2781C. proc. pen., solicitând infirmarea rezoluției procurorului și anularea hotărârilor pronunțate de judecători, ca fiind nelegale și netemeinice.
Analizând hotărârile invocate, instanța de fond a respins plângerea ca nefondată.
împotriva sentinței, petiționara a declarat recurs, reiterând motivele din plângerea.
Recursul este nefondat.
în mod corect s-a apreciat că faptele judecătorilor nu constituie infracțiuni, judecarea cauzelor având loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie, iar instanțele au avut în vedere toate probele administrate în cauză.
împrejurarea că au fost nefavorabile petiționarei nu poate constitui un motiv care să conducă la ideea săvârșirii unei infracțiuni de către judecători ale căror acte sunt cenzurate prin căi de atac.
în consecință, sentința pronunțată este temeinică și legală, iar recursul va fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Cheltuielile de judecată au fost suportate de petiționară, conform dispozitivului.
← ICCJ. Decizia nr. 3623/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3648/2005. Penal → |
---|