ICCJ. Decizia nr. 383/2005. Penal. Art.20 rap.la art.175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 383/2005
Dosar nr. 7340/2004
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 172 din 30 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Caraş - Severin - Reşiţa, în baza art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu 23 martie 2004.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile, Spitalul Clinic nr. 1 Judeţean Timişoara suma de 18.868.325 lei, cu titlu de despăgubiri civile plus dobânzile legale aferente acestei sume.
S-a constat că partea vătămată B.D., nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a unui topor - corp delict, care a servit la comiterea infracţiunii.
A fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, în raport de materialul probator existent, respectiv procesul verbal de cercetare de la locul faptei, planşele foto, plângerea penală, raportul medico - legal, declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţiile inculpatului, s-a arătat că se reţine următoarea situaţie de fapt.
În anul 1999, inculpatul B.V., a venit de la locul de naştere, comuna Oniceni, judeţul Neamţ, în satul Prisian, comuna Buchin, judeţul Caraş - Severin la fratele său B.D., care se stabilise de mai mulţi ani în această localitate. La început au locuit împreună la un sălaş, însă ulterior primăria le-a dat teren pentru a construi o casă. Cei doi fraţi, împreună, au construit pe terenul primit de la primărie o casă, locuind împreună până la venirea soţiei părţii vătămate, în toamna anului trecut. Odată cu venirea acesteia, inculpatul s-a mutat la sălaş, în imobilul unde a locuit anterior şi care se află de o distanţă de cca. 300 metri de casa părţii vătămate.
La începutul lunii noiembrie a venit şi sora acestuia, fiind paralizată parţial şi a locuit la sălaş.
În ziua de 1 martie 2004, inculpatul a consumat o cantitate mai mare de alcool la bufetul din sat, după care a venit la sălaş, unde a ajuns în jurul orelor 17,00 – 18,00.
Partea vătămată s-a deplasat la locuinţa inculpatului pentru a lua o dormeză şi a luat cu el o furcă, pentru a se apăra de câini. Ajuns la locuinţa fratelui, victima B.D., a intrat în poiana oilor, pentru a căuta dormeza, însă, imediat după ce a intrat, fără a-l observa pe inculpat, aceasta a fost lovită în zona capului cu partea ascuţită a unui topor. În momentul lovirii, victimei i-a căzut furca din mână după care, l-a prins pe inculpat, l-a scos afară din poiană până lângă postamentul casei şi aici l-a legat de mâini şi la dus la sediul poliţiei.
Organele de poliţie, văzând starea în care se afla victima, care avea sânge la cap şi pe haine, a anunţat organele sanitare şi aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean Timişoara, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate.
Potrivit raportului de constatare medico - legală, întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara, rezultă că victima B.D. a fost internată la data de 1 martie 2004, cu diagnosticul plagă cranio - duro - cerebrală frontală stânga, fractură cu înfundare frontală stânga, iar pentru leziunile suferite s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, ele fiind rezultatul unei loviri directe cu un corp tăietor înţepător, iar pentru vindecarea acestora sunt necesare un număr de 45 zile îngrijiri medicale.
Se precizează că, leziunea suferită a pus în primejdie viaţa victimei şi ea datează din 1 martie 2004.
În contextul situaţiei de fapt expuse şi reţinute şi a materialului probator evidenţiat, inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., art. 74 şi art. 76 C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
La individualizarea şi aplicarea pedepsei s-a arătat să că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Reţinând că nu au încetat cauzele şi condiţiile care au dus la arestarea inculpatului şi că s-a dovedit pe deplin vinovăţia sa în comiterea infracţiunii şi fiind condamnat, a fost menţinută starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), i s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul executat preventiv.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui topor – corp delict, care a servit la comiterea infracţiunii.
Latura civilă a cauzei s-a menţionat că a fost soluţionată în raport de dispoziţiile înscrise în art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. cum şi de art. 998 C. civ., fiind obligat inculpatul la despăgubiri civile, către partea civilă Spitalul Clinic nr. 1 Judeţean Timişoara, în limita sumei menţionată în prima parte a considerentelor prezentei decizii şi justificată cu actele de la dosar.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel de către inculpat, pe considerent că, deşi a comis fapta în stare de legitimă apărare, în mod nejustificat, s-a reţinut în sarcina sa vinovăţia, fiind condamnat la o pedeapsă exagerat de mare.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a examinat apelul declarat de inculpat, în raport de critica invocată, de actele şi lucrările de la dosar, de sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen. şi prin Decizia penală nr. 411 din 25 noiembrie 2004, apelul declarat a fost respins ca nefondat, în baza art. 3791 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs de către inculpat, pe considerent că sunt vădit nelegale şi esenţial netemeinice.
Într-un prim motiv, s-a susţinut că fapta a comis-o în stare de legitimă apărare şi în condiţiile în care se afla în domiciliul său şi tăia lemne, victima, care este fratele său, în mod nejustificat şi pe fondul unei stări conflictuale în legătură cu întreţinerea surorii lor, l-a lovit, astfel că, pentru a scăpa de agresiunea nejustificată a acestuia, i-a aplicat o lovitură cu toporul pentru a-şi salva viaţa.
Al doilea motiv de recurs, vizează greşita individualizare a pedepsei în sensul că, deşi i s-au acordat circumstanţe atenuante personale, nu li s-a dat eficienţa cuvenită.
Criticile invocate constituie cazuri de casare în sensul pct. 18 şi 14 de la art. 3859 C. proc. pen.
Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi achitarea sa, întrucât fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Examinând recursul declarat sub prisma motivelor arătate, care au constituit şi critici în apel, a actelor şi dovezilor de la dosar, a deciziei şi sentinţei pronunţate în cauză, se constată că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Referitor la primul motiv de recurs constând în aceea că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, se constată că este neîntemeiat.
Potrivit lucrărilor de la dosar rezultă în mod cert şi ireversibil că partea vătămată în momentul în care a intrat în poiana oilor a fost lovită, prin surprindere cu partea ascuţită a toporului de către inculpat.
Susţinerea inculpatului că a fost lovit de către partea vătămată cu furca, este infirmată de declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor, cum şi de faptul că acesta nu a prezentat nici o leziune, care să ateste afirmaţia făcută.
Ori, pentru a se afla în stare de legitimă apărare, acela care săvârşeşte fapta trebuie să se afle în situaţia de a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
Prin urmare, inculpatul a lovit victima pe starea conflictuală existentă între el şi victimă în legătură cu întreţinerea surorii lor, bolnavă şi paralizată parţial, cum şi pe starea de ebrietate în care se afla, cu un corp apt de a ucide, topor, într-o zonă vitală, cap, cauzându-i leziuni corporale ce i-au pus viaţa în primejdie, aceasta fiindu-i salvată numai prin intervenţia cadrelor medicale de specialitate.
Aşa fiind, susţinerea recurentului nu are temei probator şi nici de drept, şi în consecinţă se va înlătura, întrucât el nu a fost lovit de fratele său, partea vătămată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, vizând greşita individualizare a pedepsei, în sensul că deşi i s-au recunoscut circumstanţe atenuante personale, totuşi i s-a aplicat o pedeapsă mare de 5 ani închisoare, care nu se justifică în condiţiile concrete în care a fost comisă fapta, şi constată că este neîntemeiat.
Şi sub acest aspect, instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei, fiind avute în vedere toate criteriile generale de individualizare înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare atât la gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările şi modul în care a fost săvârşită şi care constituie circumstanţe agravante de fapt şi de text, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi datele personale ale inculpatului, în baza cărora, i s-au aplicat circumstanţe atenuante personale.
În consecinţă, nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepsei, întrucât pedeapsa aplicată reflectă gravitatea faptei, vinovăţia inculpatului şi periculozitatea sa socială, fiind de natură să ducă la reeducarea acestuia şi să atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
Din oficiu, nu se constată cazuri de casare din cele prevăzute la art. 3859 C. proc. pen.
Conchizând, că în cauză au fost pronunţate hotărâri legale şi temeinice, atât din punct de vedere a reţinerii corecte a situaţiei de fapt, a încadrării juridice, a vinovăţiei inculpatului, cum şi a tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei aplicată, recursul declarat se va respinge, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi următoarele C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V., împotriva deciziei penale nr. 411/ A din 25 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 martie 2004, la 18 ianuarie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 38/2005. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 401/2005. Penal. Art257alin 1 c. pen. Recurs → |
|---|
