ICCJ. Decizia nr. 401/2005. Penal. Art257alin 1 c. pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.401/2005

Dosar nr. 3812/2004

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 125 din 5 mai 2004 a Tribunalului Maramureş, secţia penală, inculpatul P.Ş. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., tribunalul a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 193 din 6 mai 1999 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi a constatat că această pedeapsă este graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză s-a dedus durata reţinerii din 18 noiembrie 2003, s-a confiscat în baza art. 257 alin. (2) şi art. 256 alin. (2) C. pen., suma de 430 dolari S.U.A. şi a fost obligat inculpatul la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare.

S-a reţinut în fapt, că, inculpatul, prevalându-se de influenţa ce o are asupra unor funcţionari de la Compartimentul regim permise auto şi înmatriculări din cadrul S.E.I.P. Maramureş şi Registrul Auto Român şi Vamă a primit de la B.L.F. în două rânduri, sumele de 230 dolari S.U.A. şi 200 dolari S.U.A. în vederea înmatriculării unui autoturism străin, cu o vechime de fabricaţie mai mare de 8 ani.

Prin Decizia nr. 186 din 15 iunie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, reinterând motivul din apel, în sensul că a solicitat a fi achitat în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, a se dispune casarea cu trimitere la instanţa de apel, întrucât a fost în imposibilitate de a se prezenta, astfel că, procedura de citare nu a fost îndeplinită potrivit legii, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 21 C. proc. pen.

Recursul este fondat pentru un alt motiv de casare, cel prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. şi anume, la judecarea în fond a cauzei instanţa nu a fost compusă potrivit legii.

Sub acest aspect, judecarea în primă instanţă, s-a făcut în complet de doi judecători în loc de un judecător.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel se judecă de un singur judecător.

Această dispoziţie legală privind compunerea instanţei se menţine şi se aplică şi în prezent, dat fiind că art. 57 din Legea nr. 304 din 29 iunie 2004 de organizare judiciară, prin care se constituia completul de doi judecători şi urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2005, a fost modificat prin OUG nr. 124 din 24 noiembrie 2004, în sensul menţinerii reglementării date prin art. 17 din Legea nr. 91/1992 sus-arătat.

Prin urmare, nelegal tribunalul, ca primă instanţă de judecată, a fost compus din doi judecători în loc de un judecător, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.

Cum această încălcare atrage nulitatea prevăzută de art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., şi se ia în considerare şi din oficiu, urmează a se admite recursul declarat de inculpat, a se casa hotărârile pronunţate în cauză şi a se trimite cauza pentru rejudecare la prima instanţă.

Este de observat că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie privitoare la judecătorii, tribunale şi curţi de apel, completele specializate sunt formate din doi judecători, întrucât în speţă, inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de corupţie sau o infracţiune asimilată acestora, în sensul prevederilor art. 5-10 din această lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul P.Ş., împotriva deciziei penale nr. 186 din 15 iunie 2004 a Curţii de Apel Cluj.

Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 125 din 5 mai 2004 a Tribunalului Maramureş.

Trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Maramureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 401/2005. Penal. Art257alin 1 c. pen. Recurs