ICCJ. Decizia nr. 3693/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 14 din 18 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. 3183/2004, s-a dispus în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților D.C., V.V., T.G., V.I. și V.M., pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât plângerea a fost tardiv introdusă de către partea vătămată N.S.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat următoarele:
La data de 18 octombrie 2004, partea vătămată N.S., a formulat plângere prealabilă împotriva numiților D.C., V.V., T.G., V.I. și V.M., solicitând tragerea la răspundere penală a acestora pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și obligarea acestora la plata sumei de 60.000.000 lei daune morale.
în esență, a motivat plângerea prin aceea că a fost bătut de cei cinci inculpați și băgat pe nedrept în închisoare de aceștia "la decretul 153", în timpul regimului Ceaușescu.
A mai arătat că deși a formulat numeroase plângeri la Parchetul Militar București, Parchetul general, plângerile sale nu au fost soluționate favorabil, dimpotrivă, Parchetul general, cu adresa nr. 1339/2002 i-a adus la cunoștință că nu va formula recurs în anulare.
în urma diligențelor efectuate la Inspectoratul județean de Poliție Teleorman, tribunalul a constatat că unul dintre inculpați este cadru activ în poliție, și anume V.I., plutonier adjutant șef, și ca urmare, competența de soluționare, potrivit art. 64 din Legea nr. 360/2002 revine Tribunalului astfel că a procedat la soluționarea cauzei în fond.
La termenul din 18 ianuarie 2005, tribunalul a pus în discuție din oficiu excepția tardivității plângerii formulate, având în vedere că în cauză s-a reclamat o faptă de lovire comisă în anul 1978, împrejurare ce rezultă din certificatul medico-legal depus la dosar, în care se precizează că partea vătămată N.S. s-a prezentat la I.M.L. Teleorman la data de 25 august 1978, pentru a fi examinat medico-legal, susținând că în urmă cu o zi, 24 august 1978, a fost lovit de 4-5 persoane cunoscute într-o pădure din Roșiori de Vede și la Postul de Miliție, constatându-se astfel de către medicii legiști, că aceasta prezintă leziuni traumatice, ce s-ar fi putut produce prin lovire cu corp dur, leziuni ce necesită pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale.
Având în vedere că s-a reclamat o faptă comisă în anul 1978, tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 284 C. proc. pen., plângerea prealabilă a fost tardiv formulată și a dispus în consecință.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea vătămată N.S., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, considerând greșită soluția instanței de fond prin încălcarea dispozițiilor art. 345 C. proc. pen., întrucât din actele depuse la dosar rezultă că cei chemați în judecată l-au lovit, așa cum a arătat, în vara anului 1978.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs promovat de partea vătămată, cât și sub celelalte aspecte cerute de dispozițiile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 284 C. proc. pen., în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul.
Din analiza dosarului cauzei rezultă că partea vătămată N.S. a solicitat judecarea și condamnarea numiților D.C., V.V., T.G., V.I. și V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., fapta acestora constând în aceea că în vara anului 1978 au bătut-o pe partea vătămată și au băgat-o pe nedrept în închisoare "la decretul 153", în timpul regimului Ceaușescu.
Cum plângerea prealabilă a fost depusă la instanță în data de 18 octombrie 2004, iar potrivit art. 284 C. proc. pen., aceasta trebuia depusă în cel mult 2 luni, în raport de data comiterii pretinsei fapte penale, vara anului 1978, corect s-a reținut că plângerea este tardivă, iar soluția tribunalului este legală și temeinică.
Prin decizia penală nr. 531 din 29 martie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins recursul ca nefondat.
împotriva ultimei decizii, partea vătămată N.S. a declarat recurs, cerând casarea ei și pe fond condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., fapte comise în anii 1978 și 1981.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 3851C. proc. pen., sunt supuse recursului sentințele pronunțate de judecătorii în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. (2) lit. a), precum și în alte cazuri prevăzute de lege; sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunii, prevăzută de art. 279 alin. (2) lit. a), cele pronunțate de Curțile de apel și de Curtea Militară de apel, de secția penală a Curții Supreme de Justiție, ca și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale și curți de apel.
Or, decizia atacată de recurent, fiind pronunțată ca instanță de recurs de către Curtea de Apel București, este definitivă, deci nu este susceptibilă de a fi atacată cu un nou recurs.
împotriva sentinței penale nr. 14 din 18 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman, partea vătămată N.S. a exercitat singura cale de atac prevăzută de lege, recursul, soluționat prin decizia penală nr. 531 din 29 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, astfel că un nou recurs formulat în cauză de petent, este inadmisibil.
Este de observat, de asemeni, că petentul a formulat în anul 1994 o plângere penală pentru aceleași fapte, iar Parchetul Militar București, prin rezoluția din 31 mai 1995, a dispus neînceperea urmăririi penale, constatând că în sarcina lucrătorilor de poliție reclamați nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte de natură penală întrucât, singurul act depus de petent, un certificat medico-legal eliberat în 1978, nu este suficient pentru dovedirea plângerii penale.
în consecință, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul ca fiind inadmisibil.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3562/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3871/2005. Penal → |
|---|
