ICCJ. Decizia nr. 3730/2005. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3730/2005
Dosar nr. 2749/2005
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29 din 8 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în dosarul nr. 320/2005 a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 102 din 13 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, formulată de condamnatul C.M.A., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că susţinerile petentului din cererea de revizuire nu se circumscriu nici unuia din cazurile de revizuire expres şi limitativ reglementate de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel condamnatul C.M.A., solicitând admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 394 pct. 1 lit. ) C. proc. pen., având în vedere că s-au descoperit fapte şi împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţă la momentul pronunţării hotărârii, afirmând că în cauză nu a fost reţinută scuza provocării şi că se impune audierea unor martori care au fost prezenţi la desfăşurarea evenimentelor.
Prin Decizia penală nr. 266 din 12 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 826/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat C.M.A. împotriva sentinţei penale nr. 29 din 8 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în dosarul nr. 320/2005, fiind obligat apelantul la 550.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că apelul declarat în limita motivului invocat, cât şi din oficiu, nu este fondat, astfel că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală.
Pentru ca o cerere de revizuire, în baza art. 394 lit. a) C. proc. pen., să poată fi admisă este necesară îndeplinirea a două condiţii: să se fi descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi pe baza acestor fapte sau împrejurări să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
În cauză, aşa cum a rezultat din actele şi lucrările existente la dosar, prima instanţă a avut în vedere şi a administrat toate probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru stabilirea situaţiei de fapt reale, atât în probele de acuzare, cât şi în cele în apărarea inculpatului.
Dacă prin solicitările formulate de condamnat nu se tinde la dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci la fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţa de fond, cum este şi în cazul în speţă, cererea de revizuire nu putea fi admisă.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat C.M.A., fără a arăta în scris motivele.
La termenul de astăzi recurentul revizuient a depus la dosar un memoriu, în care arată că avea dreptul la o reconstituire, corpul delict nu a fost găsit, dar s-a confiscat un cuţit cu lama de aproximativ 15 cm, cu mâner alb, din plastic transparent, că s-a luat la ceartă cu fratele său pe fondul consumului de băuturi alcoolice, că au fost adresate cuvinte jignitoare lui şi soţiei, solicitând ca declaraţia soţiei sale să nu fie luată în considerare, deoarece avea o relaţie de concubinaj, că declaraţiile martorilor s-au schimbat. De asemenea, recurentul revizuient mai menţionează că a plecat din casa unchiului său împreună cu soţia, întâlnindu-se pe drum cu fratele său care a început să ţipe şi să o îmbrâncească pe soţia sa, aceasta fugind, iar ei s-au îmbrâncit, au căzut, iar el s-a tăiat puţin în cuţitul pe care-l avea, apreciind că nu există probe în dosarul de urmărire penală pentru reţinerea tentativei la infracţiunea de omor, solicitând schimbarea încadrării juridice, casarea hotărârilor, admiterea în principiu a cererii de revizuire, anexând şi fotocopiile unor înscrisuri.
Apărătorul revizuientului, în concluziile orale, în dezbateri a arătat că în raport de motivul privind greşita încadrare juridică invocată lasă la aprecierea instanţei admiterea recursului.
Examinând recursul declarat de revizuientul condamnat C.M.A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei;
un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, considerând că motivele invocate de revizuient referitoare la nereţinerea scuzei provocării, ceea ce ar impune audierea unor martori, prezenţi la desfăşurarea evenimentelor, nu se circumstanţiază condiţiilor stipulate de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece solicitările revizuientului vizează fapte şi împrejurări cunoscute şi deja verificate de instanţa de fond odată cu administrarea probelor.
Astfel, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici criticile formulate în scris în memoriul depus în recurs, de către recurent, deoarece sunt aceleaşi ca şi în apel, apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Totodată, verificând Decizia atacată nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul C.M.A. împotriva deciziei penale nr. 266 din 12 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul revizuient să plătească statului cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul C.M.A. împotriva deciziei penale nr. 266 din 12 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentul revizuient să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3726/2005. Penal. Art. 183 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3737/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
