ICCJ. Decizia nr. 3741/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3741/2005
Dosar nr. 1999/2005
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 87 din 27 ianuarie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii:
1. G.G.D., la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) şi alin. (3) lit. f) C. pen. şi, la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei.
2. C.B.F., la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) şi alin. (3) lit. f) C. pen. şi, la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei.
3. N.M., la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) alin. (3) lit. f) C. pen. şi 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a două leviere şi cinci chei.
Pe latură civilă, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 7.831.046 lei cu titlul de daune materiale către partea civilă C.N.C.F. – C.F.R. S.A. Regionala Bucureşti.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La 7 februarie 2004, orele 8,00, inculpaţii au fost depistaţi de organele de poliţie în timp ce demontau şinele de siguranţă (contraşine) de la calea ferată ce traversează podul metalic Colentina - Străuleşti, km 4+100. Aceştia până a fi surprinşi de organele de poliţie, demontaseră cu chei potrivite un număr de 14 bucăţi cale ferată cu o lungime de 3 - 5 m fiecare pe care le transportaseră la marginea podului pentru a le transporta apoi cu un autoturism.
Inculpaţii, deşi, în faza de urmărire penală au recunoscut săvârşirea faptelor în faţa instanţei au revenit asupra declaraţiilor susţinând că sunt nevinovaţi întrucât ei se aflau în zonă pentru că se aflau la pescuit.
Din probele administrate în cauză, instanţa a apreciat că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor imputate, declaraţiile fiind nesincere şi necoroborându-se cu nici o altă probă. De altfel, în primele declaraţii cei trei inculpaţi au recunoscut cu lux de amănunte modalitatea prin care au săvârşit faptele; astfel au arătat că au demontat în dimineaţa zilei de 7 februarie 2004 cu chei potrivite aduse de acasă, bucăţi de cale ferată, pentru a le vinde la centrele de colectare fier vechi, bucăţi pe care le-au transportat la marginea podului de cale ferată pentru a le transporta cu o maşină, dat fiind greutatea acestora, moment în care au văzut maşina organelor de poliţie şi au aruncat sculele folosite la demontarea bucăţilor de cale ferată şi s-au îndepărtat în grabă, fiind somaţi însă de organele de poliţie să se întoarcă la podul metalic, dându-şi seama că vor fi identificaţi întrucât autoturismul cu care veniseră rămăsese parcat la celălalt capăt al podului.
Revenirea inculpaţilor asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, în sensul că sunt nevinovaţi şi că se aflau la pescuit, este nejustificată şi nu a fost susţinută de nici o altă probă.
Prin Decizia penală nr. 191 din 15 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii G.G.D., C.B.F. şi N.M. împotriva sentinţei.
Împotriva deciziei inculpaţii G.G.D. şi C.B.F. au declarat recursuri, motivul invocat fiind greşita individualizare a pedepselor, în cadrul acestuia solicitându-se reducerea şi suspendarea condiţionată a executării pedepselor.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
În conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text de lege care prevede criteriile generale de individualizare a pedepsei, la stabilirea şi aplicarea acesteia, se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportând cauzei aceste prevederi legale, se reţine că în procesul stabilirii pedepselor, instanţa a avut în vedere cu precădere, gradul concret de pericol social al faptelor comise, acesta fiind agravat de punerea în pericol a siguranţei circulaţiei pe calea ferată.
De asemenea, pedepsele aplicate reflectă şi considerarea persoanelor inculpaţilor, fără antecedente penale, dar cu o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
În cauză, se apreciază că nu sunt temeiuri care să justifice reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante şi a se acorda beneficiul suspendării executării pedepselor.
Scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin executare.
Referitor la critica privind obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor, Curtea constată, de asemenea, că nu este întemeiată, întrucât despăgubirile la care au fost obligaţi inculpaţii, au fost reţinute corect reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii efectuate de partea civilă C.N.C.F. urmarea infracţiunilor săvârşite de inculpaţi.
Examinând cauza şi din oficiu, Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare în recursurile inculpaţilor în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
În consecinţă, recursurile vor fi respinse, ca nefondate, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.G.D. şi C.B.F. împotriva deciziei penale nr. 191 din 15 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat G.G. la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul C.B.F. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3737/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3745/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
