ICCJ. Decizia nr. 3710/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3710/2005
Dosar nr. 1934/2005
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 440/ P din 16 decembrie 2004, Tribunalul Bihor a condamnat, printre alţii, pe inculpatul B.G., la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi a art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive a inculpatului de la 27 noiembrie 2003 la 29 noiembrie 2003.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
La data de 24 noiembrie 2003, în jurul orei 14,00, după o înţelegere prealabilă între cei trei inculpaţi, inculpatul F.G. a abordat-o la ieşirea din liceu pe partea vătămată P.V.M. şi i-a propus acesteia să meargă la Clubul I.C., în incinta căruia au stat 40 de minute, timp în care inculpatul a părăsit clubul pentru a comunica celorlalţi doi inculpaţi, aflaţi pe o stradă în apropiere, că totul decurge conform planului.
După ce au părăsit clubul, partea vătămată şi inculpatul, au fost interpelaţi de coinculpatul F.N., care, purtându-se ca o persoană care o cunoştea de multă vreme pe partea vătămată, i-a cerut acesteia telefonul mobil pentru a efectua o convorbire telefonică. Intrând în posesia telefonului, inculpatul a fugit spre scara unui bloc, unde îl aştepta inculpatul B.G. care a închis uşa blocului.
Reuşind să forţeze uşa, partea vătămată a fost lovită de către inculpatul B.G., cu o coadă de mătură, pe care o avea pregătită.
După ce a reuşit să se apere şi să riposteze, partea vătămată a continuat urmărirea inculpatului F.N., însă a fost dirijată pe un traseu fals de către inculpatul F.G., care o însoţea.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 47/ A din 1 martie 2005, admiţând apelul declarat de inculpatul B.G., a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând: a reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile prevăzute de art. 74 lit. a) – c) C. pen. şi, în baza art. 76 lit. b) C. pen., a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii de 24 ore, de la 26 noiembrie 2003 la 27 noiembrie 2003 şi a arestării preventive, de la 27 noiembrie 2003 la 29 noiembrie 2003.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în complicitate la infracţiunea de furt săvârşită de inculpatul F.N. şi infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate sub aspectul modalităţii de executare, în condiţiile art. 81 C. pen., art. 86 C. pen., sau prin executarea pedepsei la locul de muncă.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut, în mod corect, pe baza materialului probator aflat la dosar, fapta şi vinovăţia inculpatului şi au dat acestora o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale.
Potrivit textului art. 211 alin. (1) C. pen., rezultă printre altele, că există infracţiunea de tâlhărie şi în cazul furtului urmat de întrebuinţarea de violenţe pentru păstrarea bunului furat.
Fapta inculpatului de a exercita violenţe asupra părţii vătămate, pentru a bloca urmărirea de către aceasta a coinculpatului F.N. care îi sustrăsese telefonul mobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, şi nu a două infracţiuni, de complicitate la furt şi lovire.
Fapta şi vinovăţia inculpatului rezultă din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu ale coinculpatului F.G., ale părţii vătămate P.V., ale martorului T.R.A. şi cu celelalte mijloace de probă aflate la dosar.
Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei nu este fondată.
În raport de modul în care a conceput şi realizat infracţiunea de tâlhărie (după o prealabilă înţelegere, în grup, cu împărţirea rolurilor fiecăruia), pedeapsa a fost just individualizată de către instanţa de apel care, în mod corect, a dat eficienţă şi împrejurărilor favorabile inculpatului, aşa explicându-se reţinerea justificată a circumstanţelor atenuante şi reducerea, pe cale de consecinţă, a pedepsei de la 7 ani la 4 ani închisoare.
Pe de altă parte, nu poate fi primită nici solicitarea recurentului, în sensul de a i se schimba modalitatea de executare a pedepsei.
Sub acest aspect sunt incidente dispoziţiile art. 81 alin. (3) C. pen., ale art. 861 alin. (4) C. pen. şi ale art. 867 alin. (3) C. pen., care exclud posibilitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendarea executării sub supraveghere şi executarea pedepsei la locul de muncă, în cazul infracţiunilor intenţionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, aşa cum este în cauză.
Pentru aceste motive, nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 47/ A din 1 martie 2005 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3696/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3726/2005. Penal. Art. 183 Cod Penal. Recurs → |
|---|
