ICCJ. Decizia nr. 3726/2005. Penal. Art. 183 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3726/2005
Dosar nr. 2170/2005
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 391/2004 pronunţată de Tribunalul Maramureş a fost condamnată inculpata J.T., la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiurile art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost menţinută starea de arest a inculpatei şi s-a dedus din pedeapsă, durata arestului preventiv din 9 octombrie 2003 la zi.
În temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 188 din Legea nr. 3/1978 şi art. 106 din OUG nr. 150/2002 a fost obligată inculpata să plătească în favoarea C.A.S. Maramureş suma de 10.239.649 lei, iar în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza probelor administrate, în cauză, a reţinut, în fapt, că în după-amiaza şi sera zilei de 17 septembrie 2003, inculpata J.T. a consumat băuturi alcoolice, revenind la domiciliul său, în jurul orelor 22,00.
Fiind în stare de ebrietate şi nemulţumită de faptul că soţul său J.E. nu dăduse hrană animalelor din gospodărie şi nu le-a adăpat, inculpata a început să-l înjure, iar apoi a luat de la ştraf scândura pe care se stă pentru conducerea atelajului, ca care a aplicat acestuia mai multe lovituri, în partea superioară a corpului, iar după ce aceasta a căzut, a continuat să-l lovească peste cap şi corp cu vergeaua metalică a unui bici, timp de câteva minute.
Dându-şi seama că în urma agresiunii soţului său a ajuns în stare gravă, inculpata a anunţat salvarea, victima fiind transportată în aceeaşi seară la Spitalul judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde, însă, cu toate îngrijirile medicale, la data de 23 septembrie 2003, aceasta a decedat.
Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de S.M.L. judeţean Baia Mare-Maramureş cu nr. 1270/219 din 29 octombrie 2003 a rezultat că moartea victimei J.E. a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei interne consecutive rupturilor pulmonare prin fracturi costale.
Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp dur de formă alungită (posibil flexibil) cu suprafaţă de contact mică, leziunile cu caracter tanatogenerator fiind cele de la nivel toracic.
S-a apreciat, de asemenea, că victimei i s-au acordat îngrijiri medicale corespunzătoare, neexistând culpa medicală.
La solicitarea apărătorului inculpatei, având în vedere faptul că victima, la data de 20 noiembrie 2002, a suferit un accident de circulaţie, suferind multiple traumatisme care au determinat internarea sa, tribunalul a încuviinţat efectuarea unei noi expertize medico-legale la nivelul I.M.L. Cluj, urmând să stabilească dacă cele 26 lovituri descrise în raportul medico-legal întocmit de S.M.L.J. Baia Mare sunt urmarea exclusivă a agresiunii din 17 septembrie sau între ele sunt şi leziuni anterioare; care sunt leziunile ce puteau fi cauzate numai în data de 17 septembrie 2003 (şi nu anterior) şi care dintre ele sunt tanatogeneratoare; mecanismul posibil de producere a tuturor celor 26 de leziuni şi în special dacă fracturile costale şi rupturile pulmonare au putut fi produse prin lovire, cădere sau comprimare; care este timpul de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor, exceptând leziunile care au determinat decesul victimei.
Din raportul de nouă expertiză medico-legală a rezultat că, exceptând două leziuni minore care erau anterioare, toate celelalte (24 leziuni) s-au putut produce prin lovire cu corpuri contondente în cursul agresiunii din 17 septembrie.
Leziunile care prin consecinţa lor (hemoragie internă) au determinat decesul victimei sunt fractura cominutivă a humerusului drept şi fractura coastei a V-a stânga cu leziuni pulmonară şi hemotorace consecutiv.
Hemotoracele stâng de 3000 ml de sânge amestecat cu cheaguri a dus la inundarea întregii cavităţi pleurale stânga şi la scoaterea din funcţiune a plămânului stâng. Indiferent însă de modul în care s-a constituit această colecţie hematică, diagnosticarea ei era posibilă şi obligatorie, atât prin metode clinice (percuţie, auscultaţie), cât şi prin metode paraclinice (radiologic). Pe de altă part, diagnosticarea existenţei hemotoracelui ar fi făcut posibilă intervenţia chirurgicală de drenaj a cavităţii pleurale şi ar fi dus mai probabil la salvarea vieţii victimei.
S-a precizat că, în caz de supravieţuire, leziunile cauzate victimei în cursul agresiunii din 17 septembrie ar fi necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale, ele au fost însă primejdioase pentru viaţă, pentru salvarea ei ar fi fost nevoie de aplicarea unui tratament medical de înaltă calificare.
Faţă de întreg materialul probator administrat, în special concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, avizat de Comisia de avizare şi control a actelor medico-legale Cluj-Napoca, în apărarea inculpatei, s-au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei sale, din infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., în aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen. În motivarea cererii s-a susţinut, în esenţă că aceasta nu a urmărit suprimarea vieţii soţului său, ci doar vătămarea corporală a acestuia, rezultatul letal, la producerea căruia au concurat şi alte împrejurări, putându-i fi imputat cu titlu de culpă.
Această cerere a fost întemeiată şi s-a admis, tribunalul reţinând că fapta inculpatei, aşa cum a fost descrisă a realizat elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen., având în vedere următoarele considerente:
Din probele administrate a rezultat evident (în pofida poziţiei de recunoaştere a inculpatei) că, în seara zilei de 17 septembrie 2003, inculpata a aplicat multiple lovituri în diverse zone ale corpului victimei cu o scândură şi coada unui bici, deci instrumente pe care le-a avut la dispoziţie ocazional, care nu sunt instrumente specifice folosite la suprimarea vieţii unei persoane.
Inculpata a încetat actele de agresiune din proprie iniţiativă, fără intervenţia altor persoane şi văzând starea gravă a victimei aluat toate măsurile pentru salvarea victimei, anunţând salvarea în vederea transportării acestuia la Spitalul de Urgenţă.
Deşi multiple, loviturile nu au fost îndreptate spre zone vitale şi nici nu au fost de mare intensitate, aspect ce a rezultat din gravitatea leziunilor în mod detaliat descrise în cele două rapoarte de expertiză medico-legală.
Astfel, s-a stabilit că în caz de supravieţuire leziunile cauzate victimei ar fi necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale, dintre ele cele mai grave şi care prin consecinţele lor erau tanatogeneratoare fiind fractura cominutivă a humerusului drept şi fractura coastei a V-a stânga cu leziuni pulmonară şi hemotorace consecutiv. Actele medico-legale au stabilit că aspectul general al victimei în momentul internării sugera o marcată degradare fizică (anterioară agresiunii) prezentând un sindrom anemic vechi la care s-a suprapus o hemoragie internă prin acumularea sângelui în hematomul din jurul fracturii de humerus, iar fractura costală care a determinat ruptura pulmonară prezenta şi ea o particularitate în sensul că era o fractură fină, determinând o ruptură mică a parenchimului pulmonar, sângerarea făcându-se în timp.
Faţă de faptul că hemotoracele stâng de 3000 ml sânge care a dus la inundarea întregii cavităţi pleurale stângi şi la scoaterea din funcţiune a plămânului stâng, putea şi trebuia în mod obligatoriu diagnosticat, caz în care o intervenţie chirurgicală de drenaj a cavităţii pleurale ar fi dus mai posibila la salvarea vieţii victimei, s-a putut conchide în sensul că, în general, acest tip de leziune nu duce la rezultatul letal şi că la producerea acestuia a contribuit, pe de-o parte, starea precară a sănătăţii victimei (care nu-i poate fi imputabilă inculpatei), iar pe de altă parte, culpa medicală, constând din omisiunea diagnosticării cu consecinţa neefectuării unei intervenţii chirurgicale.
Faţă de cele de mai sus a apărut evident că, deşi inculpata a aplicat victimei multiple lovituri cu corpuri contondente, acestea nu au fost aplicate cu intenţia şi intensitatea necesară suprimării vieţii acesteia, ci cu intenţia de a-i aplica o corecţie, neprevăzând că prin leziunile create îi putea cauza decesul, deşi putea şi trebuia să prevadă survenirea acestui rezultat. În atare situaţie s-a justificat reţinerea că inculpata a acţionat cu praeterintenţie, aplicând cu intenţie multiple lovituri victimei, dar nu a prevăzut din culpă rezultatul survenit, acţionând deci cu intenţie depăşită, element subiectiv, care este specific infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.
În consecinţă, pentru săvârşirea acestei din urmă infracţiuni, în urma schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., tribunalul a condamnat inculpata la o pedeapsă cu închisoarea, potrivit dispozitivului sentinţei.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere, gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii acesteia, reţinând că inculpata, în stare de ebrietate şi fără motive întemeiate şi-a agresat soţul bolnav, cu un organism slăbit (procedând astfel şi anterior destul de frecvent), leziunile cauzate determinând în final (datorită împrejurărilor arătate) decesul acestuia.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi inculpata J.T., criticând soluţia pronunţată de instanţa de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea motivelor de apel, parchetul a precizat că sentinţa pronunţată este nelegală, în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice dată faptei, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat în mod categoric conduita inculpatei faţă de victimă, în sensul că îl bătea în mod frecvent, acest lucru fiind de notorietate între vecini, iar în condiţiile în care victima era o persoană în vârstă de 67 de ani, suferind de anumite afecţiuni, se impune reconsiderarea aprecierii privind aptitudinea unui obiect vulnerant de a produce moartea, precum şi reaprecierea intensităţii loviturilor la care trebuie să fie supusă victima pentru a produce rezultatul letal. Pe de altă parte, pentru stabilirea intensităţii loviturilor şi implicit a intenţiei inculpatei, este relevantă şi natura leziunilor produsă pe corpul victimei, precum şi numărul acestor leziuni. S-a solicitat în consecinţă, să se reţină că inculpata a acţionat în condiţiile intenţiei indirecte rezultată din modul în care a aplicat loviturile victimei, astfel că nu se poate susţine că inculpata nu a prevăzu posibilitatea producerii rezultatului. S-a solicitat în consecinţă, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. şi condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru această infracţiune.
În susţinerea motivelor sale de apel, inculpata a solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate şi reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate care să fie coborâtă spre minimul special, apreciind că instanţa nu a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că este o persoană în vârstă şi bolnavă, că a născut şi a crescut 5 copii şi a omis, de asemenea contextul în care s-a produs moartea victimei.
Prin Decizia penală nr. 61 din 8 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 706/RG/2005, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş împotriva sentinţei penale nr. 391 din 26 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Maramureş.
S-a desfiinţat sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpata J.T. şi a pedepsei aplicată inculpatei şi rejudecând în aceste limite, a fost condamnată inculpata J.T., la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen., art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatei şi s-a dedus din pedeapsă, durata arestului preventiv din 9 octombrie 2003 la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată împotriva aceleiaşi sentinţe.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpat la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că pe baza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că în seara zilei de 17 septembrie 2003, inculpata i-a aplicat multipla lovituri victimei în diverse zone ale corpului cu o scândură şi cu coada unui bici, considerând că aceste instrumente au fost avute la dispoziţie în mod ocazional şi nu sunt instrumente specifice folosite la suprimarea vieţii unei persoane.
Instanţa de apel a reţinut, însă că împrejurarea că inculpata nu a folosit pentru a aplica loviturile, un instrument apt de a produce moartea, nu poate conduce, de plano, la concluzia că ea nu a acţionat cu intenţia de a-l ucide. Astfel, victima avea vârsta de 67 de ani, suferea de multe afecţiuni, fără putinţa de a rezista la agresiuni chiar de mică intensitate şi fără putinţa de a se apăra şi de a riposta la astfel de acţiuni, astfel că aptitudinea obiectelor vulnerante folosite de inculpată la exercitarea actelor de agresiune s-a impus a fi reconsiderată prin prisma acestor criterii.
Nici susţinerea inculpatei că decesul victimei, rezultat, mai mult, al unei culpe medicale, câtă vreme din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că nu toate leziunile sunt produse prin loviri active, iar ruptura pulmonară ce a declanşat hemoragia internă şi a condus la deces, putea fi diagnosticată la timp, nu a putut fi primită şi ea, rămânând o simplă afirmaţie, nesusţinută de probe. Astfel, acelaşi raport de expertiză a concluzionat că victima a beneficiat de îngrijiri medicale corespunzătoare, fiind exclusă culpa medicală, iar practica judiciară a statuat în mod constant că şi în ipoteza neaplicării unei terapeutici complete de către organele de specialitate, raportul de cauzalitate între fapta inculpatului şi rezultatul survenit nu este întrerupt.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei, instanţa de apel a reţinut, că determinantă în calificarea faptei ca infracţiune de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., sau ca infracţiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., este forma de vinovăţie a infracţiunii, care în primul caz este intenţia, iar în al doilea caz praeterintenţia.
În speţă, inculpata a lovit victima, persoană în vârstă de 67 de ani şi suferindă de mai multe afecţiuni, pe corpul acesteia fiind identificate 26 de urme de lovituri, constatându-se astfel echimoze întinse, escoriaţii multiple, infiltrate sanguine în musculatura toracică şi în alte zone ale corpului, precum şi fractura 1/3 medie a humerusului drept, hematoame în jurul fracturii de humerus, precum şi fractura coastelor 5, 9 şi 10, iar pe suprafaţa plămânului stâng corespunzător coastei 5 o ruptură mică a paranchimului pulmonar.
În atare situaţie s-a impus concluzia că inculpata a prevăzut posibilitatea morţii victimei, rezultat pe care la-a acceptat, astfel că fapta constituie infracţiunea de omor calificat, iar nu aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte care este caracterizată sub aspectul laturii subiective prin intenţie depăşită, ceea ce în cazul examinat nu s-a putut reţine.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, gradul de pericol social al acesteia, dar şi împrejurarea că inculpata este o persoană în vârstă şi nu are antecedente penale, apreciind că se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., fiind de natură să asigure reeducarea inculpatei.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanţa de apel a admis, în limitele arătate, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, fiind făcute referiri la dispoziţiile art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), iar în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată împotriva aceleiaşi sentinţe, văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpata J.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele scrise ale recursului declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., considerând că instanţa de apel a aplicat inculpatei o pedeapsă greşit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Parchetul a arătat iniţial criteriile avute în vedere de prima instanţă, respectiv că inculpata nu are antecedente penale, dar a fost de mai multe ori sancţionată contravenţional, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că aceasta prezintă diagnosticul de dependenţă alcoolică, modificare de personalitate de tip combinat pe fond toxico-etilic şi posttraumatic, având capacitatea psihică de a aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale, susţinerile nesincere ale acesteia, care iniţial a negat categoric fapta, iar ulterior a susţinut că leziunile au fost produse prin cădere, agresarea soţului fără motive întemeiate, acesta fiind bolnav, cu un organism slăbit, ceea ce a determinat Tribunalul Maramureş să arate că trebuie să se aplice inculpatei o pedeapsă peste minimul special, însă apropiată de minimum, aceasta fiind necesară şi suficientă pentru îndreptarea conduitei sale.
În schimb se menţionează, de către parchet, că instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Cluj a luat în considerare împrejurările concrete ale cauzei, pe care nu le-a indicat, gradul de pericol social, dar şi faptul că inculpata este o persoană în vârstă şi nu are antecedente penale, acordând circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special de 15 ani închisoare, ignorând însă probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor C.I., Z.Şt.P., T.M., F.I., M.M., care în declaraţiile lor au evidenţiat aspecte diferite privind comportamentul inculpatei, în special violenţele exercitate de aceasta asupra soţului ei, certurile existente între aceştia sau a stării în care se afla victima la momentul sosirii salvării, asistenta medicală declarând că pacientul era speriat şi se afla în stare de şoc.
Toate aceste aspecte detaliate pe larg cu fost corect apreciate de Tribunalul Maramureş, însă greşit interpretate de Curtea de Apel Cluj, deoarece nu pot conduce la concluzia că inculpata a avut o conduită bună, soţul ei fiind victima, cu mult înainte de data de 23 septembrie 2004, data decesului.
Faţă de cele menţionate, parchetul a solicitat admiterea recursului declarat, casare în parte a deciziei pronunţate şi rejudecarea cauzei de instanţa de recurs, în sensul înlăturării circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute pentru infracţiune de omor calificat prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
În recursul declarat, inculpata J.T. a invocat în scris dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi în rejudecarea schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoarea de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., precum şi reindividualizarea pedepsei, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), coborând-o spre minimul special.
Astfel, recurenta a arătat că în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate nu s-a ţinut cont de lipsa antecedentelor penale, este în vârstă şi bolnavă, a crescut 5 copii, singură a reuşit să asigure supravieţuire unei gospodării, a regretat enorm moartea soţului său, aceasta s-a datorat mai mult unei culpe medicale.
De asemenea, în mod greşit a fost schimbată încadrarea juridică, printr-o interpretare tendenţioasă şi eronată a probelor, a recunoscut doar că a avut o altercaţie cu soţul său, timp în care şi-au aplicat lovituri, chiar au căzut la pământ, nu este adevărat că şi-ar fi bătut zilnic soţul, leziunile produse au fost superficiale, care sunt specifice lovirii cu palma, zgârierii sau comprimării, nu toate au fost produse prin loviri active, mecanismul prin cădere şi lovire de corpuri dure fiind evident, că hemotoracele care a dus la inundarea cavităţii plurale şi apoi la moarte s-a produs datorită unei mici rupturi a pleurei a cărei diagnosticare era posibilă şi obligatorie, atât prin metode clinice, cât şi prin examen radiologic care nu s-a făcut, că leziunile descrise ar fi necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale, că a chemat salvarea, stând pe durata internării cu acesta. Se mai arată că intensitatea, zonele, instrumentele, modul în care s-a petrecut bătaia, toate pledează pentru praeterintenţie şi nu intenţie indirectă.
La termenul de astăzi, recurenta inculpată a depus la dosar un memoriu în care a formulat aceleaşi solicitări ca în motivele de recurs, menţionând din nou unele aspecte privind împrejurările faptice.
Procurorul, în dezbateri a pus concluzii în sensul că suplimentează motivul de recurs arătat în scris, în calea ordinară a recursului declarat de parchet şi cu un alt motiv de recurs pe care îl va susţine oral, respectiv greşita încadrarea juridică dată de instanţa de apel faptei comise de inculpată, în art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., de omor calificat şi a se reţine şi agravanta săvârşirii faptei prin cruzimi, prevăzută la art. 176 lit. a) C. pen., ceea ce conduce la reţinerea infracţiunii de omor deosebit de grav, deoarece cele 26 de lovituri puternice date de inculpată, aflată în stare avansată de ebrietate au fost de natură a produce suferinţe victimei, care se afla deja în tratament, fiind într-o stare extrem de precară a sănătăţii şi nu se putea apăra, astfel că numărul mare de lovituri aplicate soţului său ilustrează intenţia inculpatei de a suprima viaţa acestuia.
De asemenea, procurorul a arătat că în mod greşit au fost reţinute în favoarea inculpatei, circumstanţe atenuante, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, aşa cum se menţionează în motivul de recurs formulat în scris de către parchet, deoarece probele testimoniale administrate au evidenţiat comportamentul acesteia, nu a recunoscut fapta, ceea ce nu justifica reţinerea circumstanţei judiciare prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen., iar pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond schimbarea încadrării juridice prin reţinerea şi a agravantei prevăzută la art. 176 lit. a) C. pen., precum şi înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare reţinute, urmând ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere criteriile generale prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât cuantumul pedepsei ce se va aplica să fie majorat şi să asigure îndeplinirea scopurilor pedepsei.
Apărătorul recurentei inculpate, în concluziile orale, în dezbateri, în recursul declarat de aceasta a solicitat, la rândul său schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, evidenţiind faptul, că nici unul din obiectele folosite de inculpată nu puteau produce moartea victimei, nu au fost atinse organe vitale, urmând a se avea în vedere că martorul C. este în relaţii de duşmănie cu inculpata, astfel că în aprecierea declaraţiei martorului trebuie să se ţină seama de această împrejurare, victima era o persoană arţăgoasă, la aceste aspecte se mai adaugă şi o culpă medicală, considerând că în mod greşit instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică dată de instanţa de fond, iar în ceea ce priveşte pedeapsa de 10 ani închisoare o apreciază ca fiind suficientă.
Totodată apărătorul recurentei inculpate solicită respingerea recursului declarat de parchet, astfel cum a fost completat, în raport cu motivele susţinute în recursul inculpatei.
Concluziile procurorului referitoare la recursul inculpatei, precum şi poziţia acesteia din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aşa cum a fost extins şi de inculpata J.T. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile, ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios şi motivat instanţa de apel a stabilit vinovăţia inculpatei J.T. în săvârşirea infracţiunii de omor calificat pentru care a fost trimisă în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatei J.T. care aflată în stare de ebrietate, în seara de 17 septembrie 2003 a aplicat, cu o scândură, iar apoi cu vergeaua unui bici, multiple lovituri cu intensitate, peste cap şi corp, soţului său J.E., în vârstă de 67 de ani, a cărei sănătate era precară, aflându-se în tratament, urmare a unui accident de circulaţie suferit cu doi ani, anterior, cauzându-i acestuia 26 de leziuni corporale, concretizate în echimoze întinse, escoriaţii multiple, infiltrate sanguine în musculatura toracică şi în alte zone ale corpului, fractura 1/3 medie a humerusului drept, hematoame în jurul fracturii de humerus, precum şi fractura coastelor 5, 9 şi 10, iar pe suprafaţa plămânului stâng corespunzător coastei 5 o ruptură mică a parenchimului pulmonar, atestate medico-legal, urmare cărora el a decedat, ulterior la 23 septembrie 2003, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Din amplul material probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti evaluat coroborat, respectiv declaraţiile inculpatei J.T., declaraţiile martorilor Z.Şt.P., C.P., C.I., T.M., I.F., F.M., F.I., P.L., M.I.G., M.M.L., P.S.C., J.V., J.M., S.C., V.R.I., B.V., G.A., martoră propusă de inculpată, S.V.C., procesele-verbal de confruntare dintre inculpată şi martori C.I., C.P., Z.Şt.P., T.M., rapoartele de expertiză medico-legală şi respectiv de nouă expertiză medico-legală, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal ce atestă sancţiunile aplicate inculpatei, raportul de expertiză psihiatrică privind pe inculpată, alte înscrisuri a rezultat nu numai contribuţia inculpatei J.T. în săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra soţului său, ar şi împrejurările anterioare şi ulterioare faptei.
Astfel, Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel, pe baza materialului probator administrat a stabilit că din modalitatea de săvârşire a infracţiunii, respectiv instrumentele folosite, care, de regulă, nu sunt apte de a produce moartea, respectiv o scândură şi vergeaua metalică a unui bici, dar care folosite cu o anume intensitate şi în mod repetat de către inculpată, aflată în stare de ebrietate, lovindu-l, în acest mod pe soţul său, peste cap şi corp, deja aflat într-o stare precară a sănătăţii, urmare a unui accident anterior, producându-i 26 de leziuni, atestate medico-legal şi care au condus la decesul victimei, a fost dovedită intenţia indirectă a inculpatei J.T. de suprima viaţa soţului său, având reprezentarea rezultatului faptei sale şi care chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de parchet, în sensul schimbării încadrării juridice, prin reţinerea agravantei prevăzută la art. 176 lit. a) C. pen., în infracţiunea de omor deosebit de grav, comis prin cruzimi, deoarece din modalitatea de săvârşire a infracţiunii de către inculpată nu a rezultat că au fost provocate victimei suferinţe grele şi prelungite, ce depăşesc limita celor inerente oricărei acţiuni de ucidere.
Aşa cum s-a arătat, inculpata i-a aplicat cu intensitate victimei lovituri cu instrumentele menţionate, loviturile succedându-se una după alta, fără să presupună ferocitate sau să provoace victimei o moarte lentă, care să atragă circumscrierea lor în conceptul de „cruzimi".
Astfel, numărul leziunilor produse, eterogene, de altfel sub aspectul felului lor şi starea precară a sănătăţii victimei nu pot conduce automat la reţinerea săvârşirii infracţiunii prin cruzimi, fiind necesar ca din ansamblul împrejurărilor faptice să fi rezultat faptul că inculpata a urmărit decesul soţului său prin producerea într-un timp îndelungat a unor dureri mari ori suferinţe prelungite.
Or, aşa cum s-a evidenţiat din probele administrate, inculpata J.T. a acţionat, pe fondul stării de ebrietate, spontan, prin lovirea repetată cu instrumentele respective a victimei, dar fără să urmărească direct suprimarea vieţii soţului său, anunţând, de altfel salvarea pentru a fi transportat la spital şi acordarea îngrijirilor medicale, ceea ce, însă nu a exclus reprezentarea de către inculpată a rezultatului letal al faptei comise, acceptând posibilitatea producerii lui.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră ca fiind nefondată solicitarea parchetului, în sensul schimbării încadrării juridice, în raport cu motivul de recurs susţinut oral, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
De asemenea, nu poate fi avut în vedere nici motivul de recurs formulat în scris, referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei de instanţa de apel, prin reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen., având drept consecinţă stabilirea cuantumului pedepsei sub minimul special legal pentru infracţiunea de omor calificat.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă de control judiciar a făcut o corectă adecvare cauzală nu numai a criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar a dat şi o relevanţă distinctă circumstanţei atenuante judiciare stipulată la art. 74 lit. a) C. pen., corelată cu regimul sancţionator corespunzător, prin coborârea cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special legal prevăzut pentru infracţiunea reţinută în sarcina acesteia.
În procesul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpate, Instanţa de apel a avut în vedere nu numai gradul de pericol social al infracţiunii comise, dar şi împrejurările concrete, în care a fost comisă fapta, chiar dacă acestea nu au mai fost expres evidenţiate, deoarece au fost prezentate în contextul reţinerii situaţiei de fapt, precum şi circumstanţele personale ale inculpatei, lipsa antecedentelor penale şi vârsta inculpatei, de 62 ani.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut un riguros examen asupra tuturor circumstanţelor personale ale inculpatei, nu numai a celor care s-au reflectat asupra victimei, respectiv consumul de băuturi alcoolice şi violenţa acţiunilor sale, dar şi faptul că era singura care întreţinea gospodăria, avea grijă de animale, în condiţiile în care soţul său suferise un accident în urmă cu doi ani, îşi aducea un important aport la muncile agricole, împrejurări care rezultă din unele relatări ale martorilor menţionaţi care au făcut referiri la asemenea aspecte şi nu în ultimul rând la durata căsniciei şi la întregul context în care a avut loc săvârşirea infracţiunii.
Aşadar, prin cuantumul pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de omor calificat, cu executare în regim de detenţie, s-a apreciat corect că numai aceasta poate să asigure realizarea scopurilor pedepsei, putând contribui la o reintegrare viitoare pozitivă în societate a inculpatei.
În raport cu cele menţionate nu se impune reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatei, deoarece în cauză au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile legale specifice individualizării pedepsei, nefiind incident cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Referitor la recursul declarat de inculpata J.T., Înalta Curte consideră că acesta nu este fondat.
Astfel, critica recurentei cu privire la greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de omor calificat, apreciind că prima instanţă a stabilit corect încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte nu poate fi reţinută, deoarece probele administrate au dovedit contribuţia şi intenţia inculpatei în comiterea infracţiunii.
Aşa cum s-a arătat şi în considerentele recursului parchetului, din modalitatea de comitere a infracţiunii, de către inculpată, respectiv natura instrumentelor folosite, care chiar dacă, de regulă nu sunt apte de a produce decesul, în condiţiile în care cu ajutorul lor au fost aplicate lovituri cu intensitate şi, care deşi au avut un caracter spontan s-au succedat repetat, pe fondul unei stări precare de sănătate a soţului său, producându-i leziuni care au condus la moartea victimei şi au exclus culpa medicală, potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală, a fost dovedită intenţia indirectă a inculpatei în producerea rezultatului letal al victimei.
Înalta Curte nu poate avea în vedere apărarea inculpatei că nu a dorit suprimarea vieţii soţului său, ci doar aplicarea unei corecţii, deoarece prin modul său de acţiune şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în condiţiile în care cunoştea starea precară de sănătate a victimei, aceasta chiar dacă nu a urmărit producerea decesului victimei, a acceptat posibilitatea survenirii lui, având capacitatea de asociere a factorilor contributivi la un asemenea rezultat, dându-şi seama de gravitatea acţiunii sale, anunţând salvarea, în scopul acordării îngrijirilor medicale.
Totodată nu poate fi reţinută nici critica cu privire la individualizarea greşită a pedepsei, de către instanţa de apel, deoarece aşa cum s-a mai menţionat anterior, au fost evaluate în concret atât gradul de pericol social al faptei, circumstanţele reale, cât şi cele personale ale inculpatei, cuantumul pedepsei stabilite situându-se sub limita minimă legală pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, asigurând realizarea scopurilor pedepsei.
Astfel, nici în recursul declarat de inculpat, nu sunt incidente cazurile de casare invocate, respectiv art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatând existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de inculpata J.T. împotriva deciziei penale nr. 61 din 8 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada arestării preventive de la 9 octombrie 2003 la 16 iunie 2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta inculpată să plătească statului, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de inculpata J.T. împotriva deciziei penale nr. 61 din 8 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada arestării preventive de la 9 octombrie 2003 la 16 iunie 2005.
Obligă pe recurenta inculpată să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3710/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3730/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
