ICCJ. Decizia nr. 3740/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 488 din 16 decembrie 2003, Tribunalul Bacău a condamnat-o pe inculpata G.P., la o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în care fusese sesizat prin rechizitoriu.

S-a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani.

S-a luat act că partea vătămată G.V. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în baza probelor aflate la dosarul cauzei a reținut că, în noaptea de 8 august 2003, pe fondul stării de ebrietate, inculpata i-a aplicat câteva lovituri cu palma în zona capului, soțului său G.V., aflat tot în stare de ebrietate.

Din cauza loviturilor victima s-a lovit cu capul de un plan dur (tăblia patului) suferind leziuni craniene care au dus la deces.

în apelul inculpatului, judecat în fond după casarea cu trimitere de către înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 95 din 8 martie 2005, a admis apelul numai cu privire la individualizarea pedepsei pe care a redus-o de la 15 la 6 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

împotriva deciziei a declarat recurs inculpata, motivele de recurs au fost dezvoltate oral de apărătorul inculpatei care a cerut în principal achitarea inculpatei, schimbarea încadrării juridice și reținerea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, în final reducerea pedepsei.

Criticile sunt întemeiate numai în ce privește corecta încadrare juridică a faptei și cuantumul pedepsei aplicate.

Astfel, s-a reținut în considerentele deciziei recurate că schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte în cea de omor calificat de către instanța de fond se justifică în raport de modul în care a acționat inculpata. Că intensitatea loviturilor aplicate în zona capului victimei, caracterizează intenția a ucide și nu pe cea de lovituri cauzatoare de moarte reținută prin actul de sesizare. Se invocă în sprijinul acestei încadrări (omor calificat) conținutul A.C. S.M.L. din 20 ianuarie 2005 se citează "moartea numitului G.V. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază craniană. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu și de corp dur, lovire activă, urmată de căderea victimei, care a determinat leziunile meningo-cerebrale cu rol tanato-generator, aflate în legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul".

Deși citarea este exactă, interpretarea este eronată.

Din analiza logică gramaticală a conținutului raportului rezultă că leziunile craniene (meningo-cerebrale) cu rol tanato-generator nu au fost rezultatul lovirii active a victimei ci a căderii acesteia, lovirea directă fiind cauza căderii, astfel încât coroborate și cu datele de anchetă (atât judiciară cât și de urmărire penală) aceste constatări constituie ipoteza clasică a infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte. Lovirea a fost cu intenție însă rezultatul care a dus la moartea victimei, se datorează culpei.

Se constată deci că încadrarea juridică exactă este cea dată în rechizitor, adică lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., text în baza căruia după casarea deciziei recurate cât și a sentinței, urmează să fie condamnată inculpata G.P.

în raport de noua încadrare juridică, instanța, prin recunoașterea circumstanțelor atenuante (infractoare primară, în vârstă de peste 70 ani, a trăit împreună cu victima 40 ani fără incidente majore, a recunoscut săvârșirea faptei fără a putea relata împrejurările concrete datorită consumului de alcool) va aplica inculpatei o pedeapsă sub minimul special prevăzut de textul incriminator.

Față de considerentele ce au precedat, Curtea,

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3740/2005. Penal