ICCJ. Decizia nr. 3665/2005. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul Argeș, prin sentința penală nr. 492 din 23 septembrie 2004, a condamnat pe inculpatul L.A. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
A dispus că pedeapsa se va executa prin privare de libertate în condițiile prevăzute de art. 57 și art. 71 C. pen.
A constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat și a menținut în continuare această măsură.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 65.395 lei, despăgubiri civile față de partea civilă C.A.S. Argeș, plus dobânda legală, precum și la plata, cu același titlu, a sumei de 96.927 lei, plus dobânda legală până la efectuarea plății, către partea civilă M.D.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, în sumă de 305.000 lei către partea civilă M.D. și în sumă de 8.000.000 lei către stat, din care 246.000 lei fără raport expertiză.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 134 din 19 decembrie 1995, Tribunalul Argeș a condamnat pe inculpatul L.A. la 2 ani și 6 luni închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 și art. 76 C. pen.
S-a reținut, în fapt, că, la data de 8 august 1994, inculpatul L.A. a fost lovit din greșeală cu o piatră în ochi de către minorul M.A., în vârstă de 4 ani, împrejurarea în care inculpat i-a dat acestuia câteva palme.
în ziua de 10 august 1994, tatăl minorului, partea vătămată M.D., observând pe inculpat în preajma blocului unde locuia, a început să-l înjure, ulterior, insultându-se reciproc, incidentul degenerând în bătaie.
Sesizând că partea vătămată s-a înarmat cu o bară de fier, inculpatul a fugit la locuința sa, unde a reușit să-și asigure scăparea de urmărirea părții vătămate.
Sub imperiul tulburării, inculpatul s-a înarmat cu o sabie, îndreptându-se spre partea vătămată. în momentul când inculpatul a ridicat sabia să lovească victima a parat lovitura cu mâna stângă.
Leziunile suferite cu acest prilej au constat în secționarea capsului articulare și a tendonului exterior, leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pe o perioadă de 50 de zile.
Partea vătămată a rămas cu infirmitate permanentă, ca urmare a reducerii flexiei cotului stâng.
împotriva acestei sentințe au declarat apel procurorul și inculpatul.
în apelul parchetului s-a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., solicitându-se majorarea pedepsei aplicate, iar inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din același cod și pe cale de consecință, să se dispună aplicarea unei pedepse cu suspendare, fiind aplicabile dispozițiile art. 861C. pen.
Prin decizia penală nr. 37/ A din 25 aprilie 1996, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate, schimbând încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 20 și art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din același cod, în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din același cod, texte de lege în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la un an și 6 luni închisoare.
Prin decizia penală nr. 63 din 17 ianuarie 1997, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul L.A., a casat decizia penală nr. 37/ A din 25 aprilie 1996 a Curții de Apel Pitești, precum și sentința penală nr. 124 din 19 decembrie 1994 a Tribunalului Argeș și a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Argeș.
S-a reținut că există îndeosebi asupra stării psihice a inculpatului și asupra responsabilității pentru fapta comisă, se impune completarea datelor medico-legale prin solicitarea de lămuriri suplimentare de la comisia medico-legală, fie prin efectuarea unei noi expertize medico-legale de data aceasta de către I.M.L. Mina Minovici București.
Rejudecând cauza, Tribunalul Argeș, prin sentința penală nr. 102 din 29 aprilie 1999, l-a condamnat pe inculpat la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.
Totodată, a constatat că pedeapsa este grațiată în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.
Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul amintit, instanța de rejudecare a considerat că intenția inculpatului nu a fost de a ucid victima ci doar să-i aplice o corecție, având în vedere conflictul dintre ei.
Prin decizia penală nr. 215/ A din 4 octombrie 1999 a Curții de Apel Pitești, s-a admis apelul declarat de inculpatul L.A. și de partea civilă M.D., împotriva sentinței penale nr. 102 din 29 aprilie 1999 a Tribunalului Argeș, s-a desființat, în parte, această sentință, în sensul că făcând aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., s-a redus pedeapsa aplicată de la un an și 6 luni închisoare, la 5 luni închisoare.
Curtea de apel a majorat despăgubirile către partea civilă M.D. la suma de 587.160 lei.
Totodată, instanța a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș prin care sentința instanței de fond era criticată sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice.
împotriva deciziei penale nr. 215/ A din 4 octombrie 1999 a Curții de Apel Pitești, parchetul a declarat recurs, considerând-o nelegală, în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice din sentința la infracțiunea de omor, în infracțiunea de vătămare corporală.
S-a susținut, în esență că, în cauză există suficiente elemente din care se poate reține cu certitudine că inculpatul a prevăzut rezultatul potențial al faptei sale (decesul victimei) și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui deci, fapta constituie tentativă la infracțiunea de omor și nu doar o simplă infracțiune de vătămare corporală.
Totodată, parchetul a criticat decizia atacată pentru neclarificarea unor contradicții între concluziile rapoartelor medico-legale privind urmările faptei inculpatului asupra sănătății victimei.
în fine, s-a arătat că instanțele nu s-au conformat deciziei de casare a Curții Supreme de Justiție în legătură cu necesitatea efectuării unei noi expertize medico-legale psihiatrice pentru stabilirea faptului dacă afecțiunea de care suferă inculpatul îi afectează discernământul și în ce măsură.
împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și inculpatul care a solicitat achitarea în raport de expertiza psihiatrică efectuată de Laboratorul Medico-Legal Argeș care a concluzionat că are discernământul abolit.
Curtea supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 2553 din 6 iunie 2000, a admis ambele recursuri, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș.
S-a motivat că încă din faza de urmărire penală s-a depus la dosar acte medicale (bilet de internare, de ieșire din spital, de tratament, etc.) din care rezultă că inculpatul suferă de afecțiuni psihice pentru care a fost de mai multe ori internat și a făcut tratamente atât în spital cât și ambulatoriu.
în cursul primei judecăți s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică la laboratorul medico-legal Argeș (în timp ce inculpatul era internat la un staționar de zi pentru tratament).
Prin raportul de expertiză din 13 noiembrie 1999 s-a concluzionat că inculpatul prezenta psihoză discordantă și are discernământul abolit.
întrucât expertiza nu s-a făcut în condițiile prevăzute de art. 117 C. proc. pen., în sensul ca inculpatul să fie internat în vederea efectuării expertizei într-o unitate sanitară de specialitate pe timpul necesar observațiilor, care se impuneau, el fiind internat doar într-un staționar de zi pentru tratament nu și pentru observații, prin decizia penală nr. 63 din 17 ianuarie 1997 a Curții Supreme de Justiție s-a decis că se impunea o nouă expertiză care se va efectua la I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici în condițiile legii.
în rejudecare nu s-a efectuat însă această expertiză pentru considerentul că inculpatul nu s-a prezentat pentru expertize, sustrăgându-se de la internare și efectuarea expertizei.
în această situație, instanța trebuia să stabilească, că internarea în vederea expertizării să fie adusă la îndeplinire prin organele de poliție [(art. 117 alin. (2) C. proc. pen.)].
Existând dubii asupra stării de sănătate a inculpatului și a răspunderii pentru fapta sa, instanța de rejudecare nu putea trece la judecarea cauzei fără expertiza psihiatrică în condițiile legale.
Rejudecând cauza, Tribunalul Argeș, prin sentința penală nr. 263 din 26 septembrie 2002, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor, în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. și în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului, reținând că s-a prescris răspunderea penală.
S-a motivat că instanța nu a avut posibilitatea să administreze proba cu expertiza psihiatrică deoarece inculpatul a dispărut de la domiciliu, se sustrage de la judecată și cu toate măsurile care s-au luat nu a fost găsit.
Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, instanța de fond a reținut că potrivit expertizei medico-legale efectuate în cauză și probelor testimoniale, partea vătămată M.D. a prezentat o leziune traumatică la cotul stâng ceea ce demonstrează că lovitura aplicată de inculpat din lateral, nu de sus în jos sau frontal pentru a se susține că a vizat zona capului. Mai precis instanța a motivat că inculpatul a avut intenția să o lovească pe victimă și să-i aplice o corecție și în nici un caz nu a avut intenția de a ucide.
încetarea procesului penal a fost motivată prin aceea că fapta a fost săvârșită de inculpat la data de 10 august 1994 și a expirat termenul prevăzut de art. 122 pct. 1 lit. d) C. pen., privind prescripția răspunderii penale.
împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, criticând-o ca nelegală, sub aspectul schimbării calificării juridice a faptei și încetării procesului penal.
S-a susținut că, potrivit probelor testimoniale și expertizelor medico-legale care privesc partea vătămată inculpatul a folosit un instrument apt de a produce moartea (o sabie metalică) cu care i-a aplicat victimei lovituri de sus în jos cu intensitate deosebită, vizând capul acesteia care constituie o zonă vitală a organismului. Că toate aceste elemente sunt de natură să demonstreze intenția de a ucide a inculpatului, care nu s-a realizat datorită măsurilor de apărare adoptate de victimă, în sensul că a ridicat mâna în scop de întâmpinare a loviturilor și numai în felul acesta a reușit să le devieze și să dobândească leziuni mai ușoare.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., în tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare gravității acestei fapte.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 52/ A din 27 februarie 2003, a respins apelul declarat de parchet, ca nefondat.
în termenul legal, împotriva acestor hotărâri, pe care le consideră netemeinice și nelegale, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
Prin decizia penală nr. 2857 din 13 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul parchetului, a casat decizia penală nr. 52/ A din 27 februarie 2003 a Curții de Apel Pitești și sentința penală nr. 263 din 26 septembrie 2002 a Tribunalului Argeș și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș.
în considerentele deciziei s-a reținut că instanțele de fond nu s-au confirmat dispozițiile prevăzute în decizia de casare a Curții Supreme de Justiție, în sensul de a efectua expertiza psihiatrică fiind încălcate prevederile art. 38518 C. proc. pen.
De asemenea, s-a arătat că față de caracterul contradictoriu al concluziilor actelor medico-legale era necesar pentru o corectă stabilire a intensității și a urmărilor loviturii aplicate părții vătămate să se dispună ca toate documentele medicale și medico-legale existente în dosarul cauzei să fie supuse avizării de către Comisia de Avizare și Control.
în rejudecare, după casare s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului în condiții de internare de către I.M.L. București și înaintarea tuturor actelor medicale existente la dosar la C.S.A.C. din cadrul I.M.L. București.
Prin adresa nr. 13492 C.A.C. din cadrul I.M.L. Mina Minovici a înaintat instanței avizul său, în sensul aprobării documentației medico-legale, cu precizarea că leziunile suferite de numitul M.D. au necesitat circa 50 de zile de îngrijiri medicale, leziunile putând fi produse prin lovire cu corp tăietor fără însă a produce infirmitate sau afectarea capacității de muncă.
Inculpatul, deși legal citat și cu toate că proba cu expertiză medico-legală psihiatrică era o probă admisă în favoarea sa, nu s-a prezentat în instanță și nici la I.M.L. Mina Minovici, fiind dat în urmărire internațională.
Potrivit art. 38518 C. proc. pen., instanța de rejudecare trebuie să se conformeze instanței de recurs în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.
Din analiza conținutului deciziei de casare rezultă că ceea ce se impută instanțelor de fond este faptul că acestea nu au procedat la internarea inculpatului prin intermediul organelor de poliție în vederea efectuării expertizei psihiatrice.
Așa cum rezultă din conținutul dosarului, în rejudecare după casare, instanța a făcut numeroase demersuri în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă a inculpatului, acesta fiind dat în urmărire internațională prin Serviciul Interpol, însă prin adresa nr. 83470 din 10 august 2004, B.N.I. a comunicat instanței faptul că nu s-a reușit depistarea locului în care se află inculpatul.
Prin urmare, instanța a apreciat că în cauză există o imposibilitate obiectivă pentru administrarea probei cu expertiză psihiatrică a inculpatului și făcând aplicarea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen., a dispus ca această probă să nu mai fie administrată.
Analizând întreg ansamblul probator administrat în cauză, precum și concluziile C.A.C. din cadrul I.M.L. Mina Minovici instanța a reținut următoarele:
în fapt, la data de 8 august 1994, inculpatul a fost lovit din greșeală cu o piatră de minorul M.A. fiul părții vătămate M.D., iar inculpatul la rândul său l-a lovit pe minor.
La data de 10 august 1994, partea vătămată s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul, între aceștia având loc discuții, ocazie cu care, partea vătămată i-a reproșat inculpatului că nu trebuia să-l lovească pe fiul său.
Aceste discuții au degenerat, astfel că inculpatul și partea vătămată s-au insultat și îmbrâncit reciproc.
Partea vătămată încurajată și de prezența mamei sale și a surorii sale care la rândul lor au început să-l insulte pe inculpat, a luat o bară din fier și a încercat să-l lovească pe acesta, care însă a reușit să fugă în locuința sa.
în continuare, inculpatul a luat o sabie de circa 1 m lungime, prevăzută cu gardă pentru mână și s-a întors la partea vătămată, care continuase activitatea de reparare a mașinii.
Din declarațiile martorilor audiați rezultă că inculpatul s-a îndreptat spre partea vătămată și a ridicat sabia pentru a o lovi, însă, partea vătămată a parat lovitura cu mâna fiind lovită de inculpat în cotul mâinii stângi.
Leziunile suferite cu acest prilej au constat în secționarea capsulei articulare și a tendonului, necesitând pentru vindecare 50 de zile de îngrijiri medicale, fără ca partea vătămată să rămână cu infirmitate permanentă sau să-i fie afectată capacitatea de muncă.
Din împrejurările în care a fost săvârșită fapta de către inculpat, respectiv a lovit cu intenție și intensitate pe partea vătămată cu un corp apt de a ucide și vizând o regiune anatomică vitală, respectiv capul părții vătămate, neproducerea rezultatului legal datorându-se unor împrejurări independente de voința autorului și fără ca acestea să-i diminueze vinovăția, instanța apreciază că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor.
Nu are relevanță asupra încadrării juridice a faptei împrejurarea că partea vătămată, încercând să se apere a ridicat brațele deasupra capului pentru ca în final să fie lovită de inculpat la cotul stâng, lovitura fiind aplicată de sus în jos, așa cum rezultă din planșele fotografice ce se coroborează cu declarațiile martorilor, atâta timp cât partea vătămată nu a fost lovită în regiunea capului datorită activității sale.
Instanța a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), având în vedere faptul că la data săvârșirii infracțiunii nu erau în vigoare dispozițiile prevăzute de Legea nr. 140/1996, prin care au fost modificate prevederile art. 175 C. pen., în sensul reținerii în conținutul infracțiunii de omor calificat a faptei de omor săvârșit în public.
Instanța a apreciat că în cauză nu poate fi reținută, în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere faptul că din declarațiile martorilor I.I., G.S.M. și P.G., martori care au asistat la conflictul dintre inculpat și partea vătămată, inculpatul a fost cel care i-a cerut părții vătămate "să vină să se bată cu el" și după ce s-au îmbrâncit s-a dus în locuința sa de unde a venit cu acea sabie în mână, iar la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inculpatul fiind condamnat la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri către părțile civile și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
în termen legal, inculpatul prin apărătorul său, a declarat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea, iar pe fond pronunțarea achitării, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., combinat cu art. 48 C. pen., deoarece are discernământul abolit.
Apelantul inculpat a susținut că nu rezultă din nici o probă că loviturile pe care le-a aplicat părții vătămate au fost de sus în jos, în direcția capului, astfel încât fapta pe care a săvârșit-o nu constituie infracțiunea de tentativă de omor, deoarece nu a vizat o regiune anatomică vitală; a apreciat că fapta pe care a săvârșit-o constituie infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice și reținerea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Apelantul inculpat a mai solicitat să se constate că infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., a fost grațiată în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 9/ A din 18 ianuarie 2005, a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat, cu următoarea motive:
" - prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, pe baza probelor aflate la dosarul cauzei, din care rezultă fără dubiu că, la data de 10 august 1994, după ce între părți a avut loc o ceartă, inculpatul a mers la domiciliul său de unde a luat un obiect tăietor - înțepător, descris de martorii oculari ca fiind o sabie cu teacă cu o lungime de peste o jumătate de metru, având la mâner o apărătoare.
Cu acel obiect, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată, care era ocupată cu reparația autoturismului său, pentru a o lovi, dar aceasta l-a îndepărtat pe inculpat, aruncând înspre el cu o bară din fier. Inculpatul a fugit, dar s-a întors cu acea "sabie", pe care a îndreptat-o spre capul părții vătămate, intenționând să o lovească pe aceasta.
La data aceasta, partea vătămată nu a mai avut în mână vreun obiect cu care să se apere, astfel că a pus mâna în dreptul capului, spre a para lovitura ce-i viza acea zonă a capului.
Partea vătămată a suferit o plagă tăiată la cotul stâng, cu secțiune de capsulă atriculară și tendoane exterioare, actele medicale inițiale stabilind că i s-a produs acesteia o infirmitate, fără însă ca infirmitatea să fie permanentă sau să-i fie afectată capacitatea de muncă.
Din cele expuse nu reiese că fapta inculpatului s-ar fi comis ca urmare a unei puternice tulburări determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., astfel că în mod corect tribunalul a constatat că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță.
Cât privește starea de sănătate psihică a inculpatului, este de menționat că instanța de fond avea obligația de a se conforma deciziei de casare nr. 2857 din 13 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție prin care se dispune efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului, în conformitate cu art. 117 alin. (2) C. proc. pen., pentru a se stabili dacă, în momentul comiterii infracțiunii inculpatul a fost sau nu responsabil.
Aceasta ar putea fi, însă, posibil de efectuat, numai prin internarea inculpatului în cadrul instituției spitalicești care să stabilească în legătură cu responsabilitatea acestuia.
Or, în cauză, această internare nu poate fi realizată, din motive ce nu sunt imputabile instanței, ci doar inculpatului, care nu s-a prezentat la termenele de judecată și nici la I.M.L. Mina Minovici, deși pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă, inculpatul se sustrage executării acestuia, fiind dat în urmărire internațională.
în considerentele sentinței, prima instanță expune, pe larg, numeroasele demersuri întreprinse în vederea depistării locului în care se află inculpatul, pentru ca acesta să poată fi internat și concluzionează în mod judicios că există o imposibilitate obiectivă pentru administrarea probei cu expertiza psihiatrică a inculpatului".
Instanța de control judiciar a mai reținut "Critica referitoare la greșita încadrare dată faptei apelantului - inculpat nu este fondată, ținând seama de obiectul contondent folosit, apt să servească la săvârșirea unui omor, intensitatea loviturii și zona vizată de inculpat spre a fi lovită, toate acestea denotând nu numai intenția inculpatului de a cauza o vătămare corporală, dar și prevederea și acceptarea rezultatului letal (moartea victimei).
Individualizarea pedepsei a fost efectuată cu respectarea criteriilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar latura civilă a fost soluționată corect, în conformitate cu actele aflate în dosarul cauzei".
în termen legal, împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul L.A., criticând hotărârile atacate pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- în cauză nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului, în cazurile și în condițiile prevăzute de art. 117 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum a dispus instanța supremă, iar pe de altă parte, a fost înlăturată expertiza psihiatrică a recurentului inculpat efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 117 alin. (2) C. proc. pen., prin internare [(cazuri de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.)];
- încadrarea juridică a faptei este greșită [(caz de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)];
- prin hotărârile pronunțate în cauză au fost comise erori grave de fapt [(motiv de casare prevăzut de art. 3859alin. (1), pct. 18 C. proc. pen.)].
Astfel, s-a motivat în esență, că în apărarea inculpatului au fost depuse suficiente probe din care se putea trage concluzia că acesta este bolnav psihic, întrucât suferă de un sindrom discordant de tip schizofrenic, cu discernământul abolit.
A înlătura un diagnostic medical pe motiv că expertiza psihiatrică nu a fost efectuată în condițiile art. 117 C. proc. pen., aspect neadevărat, examenul efectuându-se cu internarea inculpatului într-un ambulatoriu de zi, dovedește rea credință și un interes suspect în pedepsirea unei persoane căreia nu i se poate stabili răspunderea penală.
S-a mai arătat că, în realitate, motivația conform căreia expertiza medico-legală nu a fost făcută în condițiile unei internări într-o instituție specializată este lipsită de suport faptic, întrucât raportul de expertiză medico-legală din 13 noiembrie 1996 este rezultatul examinării inculpatului L.A. în timp ce acesta era internat în Laboratorul de Sănătate Mintală Pitești, o anexă a L.M.L. Această împrejurare rezultă din adeverința medicală nr. 4720 din 26 mai 1997 a Laboratorului de Sănătate Mintală Pitești cate atestă că inculpatul a fost internat în această unitate medicală, în perioada 15 octombrie - 21 noiembrie 1996, exact perioada în care s-a efectuat acea expertiză care a concluzionat că inculpatul are discernământul abolit. în același sens fiind și biletul de externare F.O. nr. 4992 din 21 noiembrie 1996.
S-a apreciat că toate aceste elemente conduc la concluzia că această expertiză a fost efectuată în condițiile art. 117 C. proc. pen. și că prin respingerea probelor care dovedesc că inculpatul are discernământul abolit au fost înlăturate cauzele ce înlătură caracterul penal al faptelor sale.
Pe de altă parte, în motivarea recursului s-a susținut că, deși instanța supremă a dispus efectuarea expertizei psihiatrice în condiții de internare a inculpatului, conform art. 117 C. proc. pen., în rejudecare, instanțele nu s-au conformat acestei hotărâri pe considerentul că inculpatul nu s-a prezentat pentru efectuarea expertizei.
S-a apreciat de către apărarea inculpatului că a fost astfel înlăturat un mijloc de probă ce poate stabili direct incidența în cauză a unei temei de achitare, iresponsabilitatea făptuitorului, art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., raportat la art. 48 C. pen., și s-a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și în cazul în care nu se va dispune achitarea, în temeiul art. 3859alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea efectuării expertizei psihiatrice obligatorii, în condițiile art. 117 C. proc. pen., astfel cum de două ori a decis instanța supremă.
S-a mai apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor și că, în cazul în care, nu se va lua în considerare starea de iresponsabilitate a inculpatului, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. și având în vedere și prevederile art. 122 alin. (1) lit. d), raportat la art. 124 din același cod, să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., ca efect al prescripției speciale. în subsidiar, s-a solicitat aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru această faptă [(prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.)].
S-a mai susținut că instanțele au evaluat greșit probele și nu au aplicat dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., deși inculpatul a fost provocat de către partea vătămată.
S-a susținut, de asemenea, că modalitatea producerii faptei care rezultă din actele medicale și unele declarații de martor dovedesc că a fost schimbată dinamica producerii faptei care a avut efecte asupra soluției pronunțate de instanță.
Examinând hotărârile atacate, un raport de cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 8, pct. 14, pct. 17 și pct. 18 C. proc. pen. și din oficiu, în baza art. 3859alin. (3) din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de inculpat nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Se constată că, atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut prin hotărârile criticate în prezentul recurs, o corectă situație de fapt și au administrat toate probele necesare aflării adevărului, iar printr-o apreciere corectă a acestora au încadrat fapta reținută în sarcina inculpatului, în textul de lege corespunzător, aplicându-i acestuia o pedeapsă just individualizată.
1. - Referitor la critica formulată de inculpat privind greșita sa condamnare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, întrucât în cauză există o cauză ce înlătură răspunderea penală a inculpatului și daune, iresponsabilitatea, acesta având discernământul abolit, motiv pentru care solicită achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., combinat cu art. 48 C. pen., se constată că nu poate fi primită.
într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 48 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, fie din cauza alienației mintale, fie din alte cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.
Or, în speță, din niciunul din actele medicale depuse la dosar în apărarea inculpatului, inclusiv raportul de expertiză medico-legală nr. 18188/ A.1 din 13 noiembrie 1996, întocmit de L.M.L. Argeș, cu concluzii, în sensul că inculpatul L.A. prezintă psihoză discordantă și are discernământ abolit, nu rezultă că aceeași era starea lui de sănătate la data săvârșirii infracțiunii, 10 august 1994, pentru a se putea reține, așa cum susține apărarea, starea de iresponsabilitate, întrucât inculpatul are discernământul abolit.
în altă ordine de idei, față de susținerea apărării, în sensul că inculpatului i-a fost refuzat ca mijloc de piață Raportul de expertiză medicală emis de L.M.L. Argeș, care dovedește boala psihică de care suferă și starea sa de iresponsabilitate, se rețin următoarele:
în raport de dispozițiile art. 117 alin. (1) și (2) și respectiv, de art. 119 C. proc. pen., care prevăd că efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul unei infracțiuni de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau a inculpatului, expertiză ce se efectuează la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată, în instituții sanitare de specialitate, cu internarea inculpatului pe timpul necesar, se constată că raportul de expertiză medico-legală nr. 1811/ A.1 din 13 noiembrie 1996, invocat de către apărare și care ar face dovada că inculpatul are discernământ abolit, nu a fost întocmit cu respectarea cerințelor acestor texte de lege.
Astfel, se constată că actul medical în discuție este o probă extrajudiciară, ce s-a întocmit la data de 13 noiembrie 1996, deci, la 2 ani și 3 luni de la data comiterii faptei (10 august 1994) și deși, cauza se afla în faza cercetării judecătorești, raportul medico-legal s-a întocmit la cererea Poliției municipiului Pitești, Biroul Cercetări penale, cu adresa nr. 122523, în loc să fie solicitat, așa cum prevede legea, de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, cărora, potrivit dispozițiilor art. 65 C. proc. pen., le revine sarcina administrării probelor în procesul penal. Ba mai mult, din cuprinsul referatului de expertiză medico-legală nr. 1811/ A.1 rezultă că inculpatul a fost doar examinat în comisia de specialitate, în data de 7 noiembrie 1996, expertizarea psihiatrică nefiind efectuată în condiții de internare a inculpatului și cu privire la fapta comisă de acesta, iar celelalte acte medicale de la dosar atestă doar faptul că inculpatul a fost internat, începând cu 15 octombrie 1996, în vederea tratamentului, nicidecum pentru expertizare.
Așa fiind, se reține că acest raport de expertiză medico-legală, invocat de apărare, numai că este o probă extrajudiciară, nefiind administrată în condițiile legii, dar nici nu conchide fără echivoc, în sensul că la data comiterii faptei, 10 august 1994, inculpatul avea discernământul abolit și nu a putut aprecia consecințele decurgând din fapta pe care a săvârșit-o și deci nu poate constitui o probă în sensul solicitărilor inculpatului.
Nici critica formulată, în sensul că în rejudecare, instanțele nu s-au conformat deciziei de casare a Curții Suprem de Justiție în legătură cu necesitatea efectuării unei noi expertize medico-legale psihiatrice pentru stabilirea faptului dacă afecțiunea de care suferă inculpatul îi afectează discernământul și în ce măsură și solicitarea de a se trimite cauza spre rejudecare, nu poate fi primită, în condițiile în care, așa cum a arătat și instanța de apel, internarea nu poate fi realizată din motive ce nu sunt imputabile instanței, ci doar inculpatului, care nu s-a prezentat nici la termenele de judecată și nici la I.M.L. Mina Minovici, cu toate că s-au întreprins numeroase demersuri în vederea depistării locului în care se află inculpatul, pentru ca acesta să poată fi internat, pe numele său fiind emis și un mandat de arestare preventivă, însă, inculpatul se sustrage executării, fiind dat în urmărire internațională.
2. - Nefondată este și critica formulată de recurentul inculpat referitoare la greșita încadrare juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen. și solicitarea acestuia de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) din același cod.
Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., de tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile ce intră în latura obiectivă a acestei infracțiuni.
Pentru a stabili existența intenției de a ucide, este necesar a se face o analiză complexă a împrejurărilor săvârșirii faptei, semnificative cu privire la poziția subiectivă a făptuitorului.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul s-a înarmat cu o "sabie" de circa 1 m lungime, prevăzută cu gardă pentru mână. în momentul când inculpatul a ridicat "sabia" pentru a lovi victima, încercând să se apere a ridicat brațele asupra capului și a parat lovitura, leziunile suferite cu acest prilej constând în secționarea capsulei articulare și a tendonului mâinii stângi, ce au necesitat pentru vindecare 50 zile de îngrijiri medicale, fără ca partea vătămată să rămână cu infirmitate permanentă sau să-i fie afectată capacitatea de muncă.
Or, ținând seama de obiectul contondent folosit, apt să servească la săvârșirea unui omor, intensitatea loviturii și zona vizată de inculpat spre a fi lovită, toate acestea denotă numai intenția inculpatului de a cauza o vătămare corporală, dar și prevederea și acceptarea rezultatului letal (moartea victimei), astfel că în mod corect, instanțele au reținut că fapta comisă constituie tentativă la infracțiunea de omor și nu infracțiunea de vătămare corporală.
3. - Nici solicitarea recurentului inculpat de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., susținând că a fost provocat de partea vătămată, fiind lovit de aceasta, nu poate fi primită.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă legală săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau altă acțiune ilicită gravă.
Or, nu se poate considera că impactul produs asupra psihicului inculpatului atunci când cei doi s-au insultat și îmbrâncit reciproc, ar fi fost susceptibil a-i produce o tulburare de natură celeu la care se referă acest text de lege, având în vedere că, deși partea vătămată a luat o bară de fier și a încercat să-l lovească pe inculpat, aceasta a fost o reacție la atitudinea agresivă a inculpatului, care a și reușit să fugă în propria locuință, pentru ca, ulterior, să revină înarmat cu acel obiect contondent și să comită fapta.
Cum alte motive de casare susceptibile examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul declarat de inculpatul L.A. a fost respins, ca nefondat, recurentul inculpat, a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3743/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3738/2005. Penal → |
|---|
