ICCJ. Decizia nr. 3732/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 356 din 16 iunie 2004, Tribunalul Prahova a dispus în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului H.Șt.V., la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeași sentință, a fost condamnat inculpatul C.M., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 20 martie 2004, partea vătămată P.B.Șt. s-a întâlnit cu prietena sa C.M. și după ce s-a despărțit de aceasta s-a deplasat în gara Florești de unde a plecat spre casă în satul Călinești.
La ora 22,15, cei doi inculpați se aflau în centrul comunei Florești împreună cu mai mulți prieteni.
Când partea vătămată a trecut pe lângă cei doi inculpați, aceasta vorbea la telefonul mobil.
Inculpații au luat hotărârea să deposedeze partea vătămată de telefonul mobil motiv pentru care au urmărit-o în dreptul podului ce face legătura între satele Florești și Călinești, au atacat-o. Inculpatul H.Șt.V. a prins partea vătămată pe la spate blocându-i brațele și posibilitatea de a-și asigura scăparea, iar inculpatul C.M. i-a verificat buzunarele din care i-a sustras suma de 25.000 lei. Cei doi au cerut părții vătămate telefonul mobil iar când acesta a negat că are un astfel de aparat, inculpatul C.M. a lovit-o peste față trântind-o la pământ.
Prin cădere, părții vătămate i-a ieșit telefonul de sub haină, acesta fiind prins cu un șnur de gât. Inculpatul C.M. a scos un briceag din buzunar, a tăiat șnurul și a deposedat partea vătămată de telefonul mobil.
împotriva acestei sentințe au declarat apel cei doi inculpați.
Inculpatul H.Șt.V. a susținut că trebuia să fie înlăturată agravanta prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., deoarece nu a cunoscut că celălalt inculpat este minor și a apreciat că prima instanță ar fi trebuit să rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante făcând astfel aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.
Inculpatul C.M. a susținut că se impunea efectuarea unei expertize psihiatrice prin care să se stabilească dacă a avut discernământul faptelor sale sau nu, iar în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr. 424 din 30 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 5714/2004 s-au respins, ca fiind nefondate, apelurile declarate. S-a reținut că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt, a făcut o încadrare juridică justă iar la aplicarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpații C.M. și H.Șt.V. Inculpatul C.M. a solicitat reaprecierea pedepsei aplicate în raport de circumstanțele sale personale. De asemenea, și inculpatul H.Șt.V. a solicitat să-i fie reindividualizată pedeapsa ce i-a fost aplicată motivat de faptul că nu are antecedente penale, iar contribuția sa la săvârșirea infracțiunii este minoră.
La termenul din 16 iunie 2005, inculpatul C.M., a declarat că își retrage recursul declarat.
Față de aceeași situație, Curtea în baza art. 3854alin. (2), raportat la art. 369 C. proc. pen., urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul C.M.
Curtea, analizând decizia atacată atât prin prisma criticii formulate de inculpatul H.Șt.V., cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, consideră că aceasta este legală și temeinică, recursul declarat fiind nefondat.
Astfel, fapta și împrejurările săvârșirii acesteia, vinovăția inculpatului, precum și încadrarea juridică reținută își găsesc corespondentul în probele complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe.
Referitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea consideră că instanțele au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Pedeapsa stabilită corespunde gradului de pericol social ridicat al infracțiunii comise, modului și împrejurărilor concrete în care a fost săvârșită (prin folosirea violenței, noaptea, în loc public) și în condițiile existentei circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen. De asemenea, au fost apreciate corect în acest context, și circumstanțele personale ale inculpatului faptul că nu are antecedente penale și este tânăr.
Având în vedere această situație, Curtea urmează ca în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpatul H.Șt.V. ca fiind nefondat.
Potrivit art. 192 C. proc. pen., recurenții a fost obligați la plata cheltuielilor judiciare.
← ICCJ. Decizia nr. 3735/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3725/2005. Penal → |
---|