ICCJ. Decizia nr. 3749/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin ordonanța din 30 ianuarie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, emisă în dosarul nr. 144/P/2001, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de braconaj, prevăzută de art. 34 pct. 1 lit. a) și b) și pct. 2 lit. b) din Legea nr. 103/1996 a petentului P.V. și a numiților Ț.A., T.V. și P.R.S.
S-a dispus, totodată, aplicarea unei amenzi în sumă de 7.000.000 lei pentru fiecare învinuit, iar în baza art. 245 lit. b) C. proc. pen. și art. 118 lit. a) C. pen., s-a mai dispus confiscarea armelor de vânătoare și a munițiilor ridicate de la învinuiți, bunuri proprietate a acestora menționate în procesul verbal din 27 octombrie 2001 încheiat de procurorul anchetator și șeful biroului arme explozivi și substanțe toxice din cadrul I.P.J. Iași.
Pentru a se adopta această soluție, s-a reținut, în esență, următoarele:
La data de 27 octombrie 2001, I.P.J. Iași a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în baza art. 209 alin. (3) C. proc. pen., că petentul P.V., împreună cu numiții Ț.A., T.V. și P.R.S., au vânat un căprior mascul pe fondul de vânătoare 24, fără autorizație și în perioada prohibită.
în baza probatoriului administrat s-a apreciat că în cauză a fost dovedită intenția celor 4 vânători de a-și însuși căpriorul împușcat, fiind respinsă apărarea acestora în sensul că au împușcat căpriorul din dorința de a-i curma suferința, deoarece acesta avea un picior rupt.
Prin rezoluția din 25 februarie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, procurorul general, în dosarul nr. 149/II/2/2002, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de numiții P.V. Ț.A., T.V. și P.R.S. împotriva ordonanței din 30 ianuarie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași din dosarul nr. 144/P/2001.
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, prin ordonanța din 19 aprilie 2002, dată în dosarul nr. 945/C/3630/2002, a admis plângerile celor patru petenți și a dispus redeschiderea urmăririi penale și reluarea cercetărilor în dosarul nr. 144/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, față de numiții P.V., Ț.A., T.V. și P.R.S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 34 pct. 1 lit. a) și b) și pct. 2 lit. b) din Legea nr. 103/1996.
Prin ordonanța din 7 octombrie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. 144/P/2001, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de braconaj prevăzută de art. 34 pct. 1 lit. a) și b) și pct. 2 lit. b) din Legea nr. 103/1996 a învinuiților P.V., Ț.A., T.V. și P.R.S. și aplicarea unei amenzi, de câte 10.000.000 lei pentru fiecare, ce se va executa conform art. 4411C. proc. pen.
Prin aceeași ordonanță, în temeiul art. 245 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea armelor de vânătoare ce au servit la comiterea faptei.
S-a reținut că, în ziua de 27 octombrie 2001, patrula sectorului Poliției de Frontieră Sculeni, aflată în misiune cu un autoturism ARO, se deplasa de la borna de frontieră 1043, când după aproximativ 15 minute de la auzirea primelor focuri de armă, din partea stângă a drumului paralel cu un canal a apărut un autoturism ARO de culoare kaki care, intrând pe șoseaua Probota - Iași, înaintea echipajului de poliție și-a continuat drumul fără să se conformeze semnalizării de a opri.
Fiind urmărit, după aproximativ 300-400 m, autoturismul a oprit, iar la controlul actelor de identitate care a durat aproximativ 5 minute, nici unul dintre cei patru ocupanți ai autoturismului nu au semnalat nici un eveniment patrulei de pază. Abia în momentul în care li s-a spus că urmează a se proceda la percheziționarea autoturismului, proprietarul acestuia, Ț.A., a declarat că în autoturism are un căprior pe care l-a împușcat pentru ai curma suferința întrucât avea un picior rupt, urmând să-l predea A.J.P.S. Iași.
Prin rezoluția din 18 octombrie 2002 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. 967/II/2/2002, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea petentului P.V. împotriva ordonanței din 7 octombrie 2002, dispusă în dosarul nr. 144/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
împotriva ordonanței, emisă la data de 7 octombrie 2002 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, petentul P.V. a formulat plângere, în conformitate cu prevederile art. 2781C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 4875/2002.
La cererile formulate de către ministrul justiției și petent, înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Timișoara.
Petentul, în plângerea sa, a susținut că nu a executat el focul asupra căpriorului care avea piciorul rupt așa cum a concluzionat și raportul de expertiză tehnică și că nu au fost încălcate prevederile art. 9 lit. h) din Statutul A.J.P.S. și ale art. 23 lit. k) din Legea nr. 103/1996. De asemenea, a mai susținut că în momentul opririi de către patrula de poliție se aflau pe fondul de vânătoare în direcția A.J.V.P.S.
Prin sentința penală nr. 12 din 4 februarie 2005, Curtea de Apel Timișoara a admis plângerea formulată de petentul P.V., împotriva ordonanței, de scoatere de sub urmărire penală, din 7 octombrie 2002, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 144/P/2001, precum și a rezoluției din 18 octombrie 2002 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, și a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în vederea redeschiderii urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 34 pct. 1 lit. a) și b) și pct. 2 lit. b) din Legea nr. 103/1996 privind pe petentul P.V., prin infirmarea ordonanței și rezoluției mai sus amintite.
Instanța a motivat că, deși din probele existente la dosar, inclusiv declarațiile petentului, rezultă că acesta a participat la luarea hotărârii de împușcare a căpriorului, procurorul nu a insistat pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, respectiv cele referitoare la participarea celor implicați, la locul și acțiunea fiecărei persoane în momentul împușcării căpriorului.
împotriva sentinței au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și petentul P.V.
- Prin motivele de casare formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este criticată sentința ca netemeinică și nelegală, susținându-se că din examinarea dosarului rezultă că au fost administrate suficiente probe și că acestea confirmă concluzia la care s-a ajuns prin ordonanța și rezoluția pe care petentul P.V. le-a atacat cu plângere, astfel că soluția de trimitere a cauzei la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale, nu se justifică.
Invocându-se, în acest sens, cazurile de casare prevăzute în art. 3859alin. (1) pct. 171 și pct. 18 C. proc. pen., s-a cerut casarea hotărârii atacate.
- La rândul său, petentul P.V. a susținut, prin motivele de casare ce le-a formulat, că probele din dosar impuneau pronunțarea unei soluții de achitare, iar nu trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în vederea redeschiderii urmăririi penale.
în sprijinul acestei susțineri, petentul a relevat că stabilirea locului și activității fiecăruia în momentul împușcării căpriorului, precum și verificarea afirmației sale că, în acel moment, se afla la o distanță de 100-150 metri de T.V., care a executat focul de armă, nu mai prezintă relevanță cât timp din raportul de expertiză tehnico-judiciară reiese că, anterior împușcării, animalul prezenta fracturi ale membrelor, ceea ce duce la concluzia că era necesară sacrificarea lui.
S-a mai învederat, de către petent, că întreaga lui comportare ulterioară împușcării căpriorului, ca și conduita celorlalți trei vânători din grupul în care se afla, demonstrează neîndoielnic buna lor credință și că au urmărit să transporte animalul la sediul A.J.V.P.S. Iași, pentru a-l preda.
în fine, petentul a mai arătat că efectuarea unei noi expertize cu privire la starea căpriorului, considerată necesară prin sentință, nu poate avea utilitate deoarece prin raportul de expertiză tehnică judiciară depus la dosar au fost elucidate toate aspectele, iar celelalte probe din dosar confirmă că animalul, fiind rănit anterior împușcării, nu s-a hrănit de mai multe zile și se impunea să fie sacrificat pentru a nu mai suferi.
în concluzie, petentul a cerut admiterea recursului său, reținerea cauzei pentru rejudecare și achitarea sa în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea actelor dosarului, în raport cu criticile formulate prin cele două recursuri, se constată că, prin motivarea dată soluției adoptate, prima instanță a învederat în mod judicios situațiile ce impun trimiterea cauzei la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale.
Referirile din considerentele sentinței la prevederile Ordinului nr. 768/1997 al ministrului agriculturii, în legătură cu modul cum trebuie să se procedeze în cazul când un grup de vânători întâlnește un animal în suferință, ce trebuie sacrificat, justifică neîndoielnic soluția de trimitere a cauzei la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale, o atare soluție impunându-se pentru a se asigura stabilirea răspunderii celor implicați în împușcarea căpriorului în raport cu procedeul ce trebuia urmat potrivit cerințelor înscrise în dispozițiile legale aplicabile.
Pe de altă parte, așa cum corect s-a constatat prin considerentele sentinței, scopul însușirii căpriorului nu a fost dovedit prin probele avute în vedere în cuprinsul ordonanței atacate de petent, în această privință neexistând suficientă preocupare, în timpul efectuării urmăririi penale, pentru verificarea susținerilor făcute de cei patru vânători, în sensul că la semnalele executate de patrula de poliție, cu lumina farurilor, au oprit de bună voie, iar după prezentarea actelor, unul dintre ei, Ț.A., a arătat, din proprie inițiativă, căpriorul sacrificat pe care îl aveau în autoturism, precizând că îl transportau pentru a-l preda la A.J.V.P.S. Iași.
O atare verificare, apreciată de prima instanță ca necesară, nu poate fi considerată irelevantă cât timp polițiștii din patrulă au prezentat o versiune total diferită prin declarațiile pe care le-au dat.
Tot astfel, nu se poate considera lipsită de justificare exigența manifestată de instanță cu privire la concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de medicul primar veterinar S.M., atâta timp cât s-a motivat prin sentință necesitatea efectuării unei noi expertize, subliniindu-se că aceasta se impune deoarece au fost manifestate rezerve în legătură cu obiectivitatea concluziilor raportului depus.
Așa fiind, se constată că împrejurările în privința cărora prima instanță a apreciat că este necesar să fie aduse clarificări prin efectuarea unei noi expertize tehnică judiciară, precum și prin ascultarea din nou a celor patru persoane implicate în împușcarea căpriorului, a membrilor patrulei de poliție și eventuala lor confruntare, sunt esențiale pentru aflarea adevărului și soluționarea justă a cauzei.
în consecință, criticile aduse sentinței în sensul că s-ar fi făcut o greșită aplicare a legii și că s-ar fi comis o eroare gravă de fapt nu sunt îndreptățite.
Cum din examinarea cauzei în ansamblu nu s-a constatat că sentința a fost supusă vreunui alt motiv de casare, susceptibil a fost luat în considerare și din oficiu, recursurile declarate de procuror și petentul P.V. au fost respinse, ca nefondate, și obligat acesta din urmă să plătească statului cheltuielile judiciare ce s-au efectuat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3742/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3743/2005. Penal → |
|---|
