ICCJ. Decizia nr. 3762/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 208 din 18 februarie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul T.C.M. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) Conform art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea executării pedepsei anterioare de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1397/2004 a Judecătoriei Buftea și s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa stabilită în această cauză.
Instanța a reținut în fapt că, în ziua de 10 decembrie 2004, aflându-se în parcul Cișmigiu din București, a observat-o pe partea vătămată C.A.M. vorbind la telefonul mobil. Apropiindu-se în fugă de partea vătămată, i-a smuls telefonul din mână încercând să se îndepărteze. La strigătul părții vătămate, au intervenit mai mulți cetățeni care l-au imobilizat pe inculpat și au anunțat poliția. Telefonul i-a fost restituit părții vătămate.
Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 196/ A din 17 martie 2005.
împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs solicitând, ca și apel, reducerea pedepsei aplicate.
Examinând actele dosarului înaltei Curți constată că instanța de apel menținând sentința instanței de fond, a pronunțat o decizie cu respectarea dispozițiilor legale.
Condamnând pe inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., în condițiile art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), instanțele au ținut seama de starea de minorat al inculpatului și de regretul manifestat de acesta. Având în vedere însă pericolul social al faptei săvârșite, precum și perseverența infracțională a inculpatului care a comis infracțiunea de tâlhărie, în termenul de încercare stabilit ca urmare a suspendării executării pedepsei anterioare, nu există nici un temei pentru a reduce cuantumul pedepsei, stabilit de instanțe.
în consecință, s-a respins recursul declarat de inculpat, și obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3773/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3771/2005. Penal → |
|---|
