ICCJ. Decizia nr. 386/2005. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 386/2005
Dosar nr. 7118/2004
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 161 din 11 august 2004, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpata S.G.D. la:
- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni, în final dispunându-se să execute 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă a acesteia începând cu data de 15 martie 2004 la zi.
Inculpata a fost obligată să restituie denunţătorului P.R. echivalentul în lei a sumei de 3.200 Euro la data executării obligaţiei şi să plătească părţii civile S.S. suma de 10.000.000 lei despăgubiri civile, iar părţii civile O.E., suma de 4.200.000 lei, cu acelaşi titlu.
Inculpata a mai fost obligată la 30.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în perioada august 2003 – ianuarie 2004, inculpata S.G.D., în calitate de referent de specialitate în cadrul C.R.R.C. şi membru în C.C. din cadrul sucursalei C.E.C. Buzău, a comis trei infracţiuni de corupţie şi o înşelăciune.
Astfel, în luna august 2003, P.R. a luat hotărârea să achiziţioneze un imobil situat în Buzău, proprietatea lui F.G. După negocieri, cei doi au stabilit ca preţ al tranzacţiei suma de 1.800.000.000 lei, din care, P.R. a achitat în avans suma de 480.000.000 lei, între părţi fiind încheiat un precontract în care au fost menţionate ca sume ale vânzării-cumpărării un avansa de 145.000.000 lei şi preţul imobilului de 1.445.000.000 lei. Acest precontract a fost încheiat la data de 8 august 2003, stabilindu-se termen pentru perfectarea tranzacţiei data de 23 septembrie 2003. Una din clauzele precontractului stipula că în cazul în care cumpărătorul nu-şi respectă obligaţiile pierde dreptul de înapoiere a acontului dat.
Pentru achitarea preţului integral, motivează instanţa, P.R. urma să vândă un imobil situat în Buzău, dar perioada fiind foarte scurtă, denunţătorul P.R. s-a hotărât să contracteze un împrumut de la sucursala C.E.C. Buzău şi prin intermediul martorului U.M.G. a cunoscut-o pe inculpata S.G.D. Încă de la început, aceasta i-a comunicat denunţătorului că face parte din C.C. şi că îl poate ajuta să obţină creditul în sumă de 1.300.000.000 lei şi i-a solicitat, iniţial, suma de 1.000 Euro.
La această discuţie au participat martorii U.M.G. şi D.C.G., iar inculpata i-a comunicat denunţătorului actele care erau necesare.
Tribunalul a mai constatat că, în perioada următoare, după întocmirea documentaţiei de către U.M.G., inculpata, contactată telefonic de P.R., s-a prezentat la sediul societăţii acestuia şi primind documentaţia a solicitat, în plus faţă de suma iniţială, 500 Euro cu motivarea că pretenţiile membrilor C.C. sunt mai mari.
În aceeaşi zi, în prezenţa celor doi martori P.R. i-a înmânat lui S.G.D. 1.500 dolari S.U.A., adică suma de 49.600.000 lei, după care aceasta a pretins şi diferenţa până la contravaloarea a 1.500 Euro, menţionând că aşa a fost înţelegerea iniţială.
În ziua următoare inculpata a revenit la sediul SC I.A. SRL, firmă administrată de denunţător şi a primit de la acesta suma de 6.000.000 lei, în prezenţa martorului D.C.G.
După o săptămână inculpata s-a prezentat din nou la firmă şi i-a solicitat lui P.R. încă 500 Euro, cu motivaţia că persoanele din conducerea C.E.C. sunt nemulţumiţi de suma oferită.
Denunţătorul, reţine prima instanţă, a luat hotărârea să înregistreze audio-video discuţia cu inculpata pentru a avea o dovadă cu sumele pretinse şi remise acesteia, fapt realizat ulterior la sediul societăţii sale, în prezenţa celor doi martori.
Deoarece P.R. era presat de timp şi se temea că pierde arvuna, a acceptat cererea inculpatei şi în prezenţa martorilor U.M.G. şi D.C.G. i-a înmânat încă 500 Euro. Speculând temerea acestuia, inculpata, folosind aceleaşi argumente, l-a determinat că mai dea 500 Euro şi, altădată, 400 Euro.
Instanţa de fond a mai constatat că la data de 17 septembrie 2003, denunţătorul împreună cu soţia sa P.G., pe numele căreia a fost solicitat creditul, s-au deplasat la sucursala C.E.C. Buzău, unde S.G.D. i-a prezentat consilierului de credite M.G. ca fiind cunoştinţe ale sale şi cu rugămintea de a se ocupa cu precădere de analiza documentelor şi întocmirea referatului cu propunere favorabilă de acordare a creditului. Inculpata a luat din biroul său dosarul ce conţinea documentele necesare acordării creditului şi l-a înmânat martorei M.G., în aceeaşi zi P.R. primind numărul de înregistrare.
Anterior depunerii dosarului, S.G.D. l-a contactat pe martorul R.N., evaluator în cadrul sucursalei C.E.C. rugându-l să întocmească raportul de expertiză tehnică privind evaluarea imobilului ce urma a fi achiziţionat de P.R., iar la data de 20 august 2003 acesta l-a examinat şi a întocmit raportul. Cu ocazia primirii documentelor, în ziua de 17 septembrie 2003, M.G. a întocmit referatul de acordate a creditului şi fişa scoring de stabilire a bonităţii clientului.
Referatul de credit a fost avizat favorabil de şefa biroului credite, P.C., iar fişa de scoring a fost verificată şi avizată de inculpată.
La data de 19 septembrie 2003, dosarul de credit a fost supus aprobării C.C. alcătuit din cinci persoane din care făcea parte şi inculpata. Acordarea creditului a fost susţinută de S.G., S.G.D. şi F.G. cu argumentele că sunt întrunite condiţiile prevăzute de norme, iar garanţiile aduse sunt suficiente. Cei care s-au opus au fost I.Şt. şi S.A. care au invocat că sumele salariale menţionate în adeverinţele solicitantului şi ale giranţilor nu sunt reale, fiind majorate intenţionat pentru obţinerea creditului.
Tribunalul a mai reţinut că în aceeaşi zi, au fost încheiate şi autentificate la Biroul Notarului Public V.V., atât contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul, precum şi contractul de ipotecă.
În momentul perfectării contractelor la notariat a fost de faţă şi inculpata S.G.D., care a pretins şi primit de la P.R. încă 600 Euro, din care 100 Euro, cu justificarea că sunt destinaţi juristului S.G., iar 500 Euro membrilor comitetului de credite.
După ce a primit creditul, denunţătorul, realizând că l-a obţinut legal şi că inculpata nu l-a ajutat, a contactat-o şi i-a solicitat restituirea sumei de 4.000 Euro. După mai multe insistenţe şi după ce P.R. i-a prezentat inculpatei caseta audio-video, aceasta i-a restituit în luna decembrie 2003, în două rânduri sumele de 600 Euro şi 7.000.000 lei.
Prima instanţă a mai constatat că, întrucât inculpata nu i-a restituit denunţătorului banii, acesta a sesizat conducerii sucursalei C.E.C. Buzău cele de mai sus, după care a fost contactat de S.G.D. care l-a rugat să-şi retragă sesizarea, discuţia fiind înregistrată de P.R., caseta fiind predată organelor de poliţie.
O altă infracţiune a fost reţinută de tribunal ca fiind comisă de inculpată în cursul lunii noiembrie 2003. Denunţătoarea S.S. a hotărât împreună cu soţul său S.S. să cumpere un apartament în municipiul Buzău.
Prin intermediul SC I.A. SRL Buzău, denunţătoarea a încheiat un precontract de vânzare-cumpărare a unui apartament cu vânzătorul Z.G. căruia i-a oferit un avans de 31.000.000 lei, urmând ca în termen de 30 de zile să achite preţul integral dintr-un credit pe care urma să-l contracteze. În situaţia în care S.S. un respecta termenul de achitare a preţului, pierdea acontul.
După mai multe încercări de obţinere a creditului de la diferite bănci, denunţătoarea s-a adresat sucursalei C.E.C. Buzău, fiind consiliată de martora G.T.
Denunţătoarea s-a deplasat de mai multe ori la C.E.C. Buzău pentru completarea sau refacerea unor acte şi cu această ocazie a cunoscut-o pe inculpată, care i-a fost prezentată de martorul U.M.G., contabil la societatea lui S.S. Pentru urgentarea obţinerii creditului S.G.D. i-a pretins denunţătoarei suma de 15.000.000 lei fără să menţionaze cui sunt destinaţi banii, iar aceasta în urma discuţiilor pe care le-a avut cu soţul i-a oferit suma de 10.000.000 lei pe care a înmânat-o martorului U.M.G., la care făptuitoarea avea o datorie.
Deoarece până la data de 20 noiembrie 2003, S.S. nu a primit împrumutul, a luat legătura cu inculpata de la care a primit asigurări că va obţine verificarea C.R.B. de la Bucureşti şi i se va acorda creditul.
După această discuţie, constată prima instanţă, soţii S. s-au deplasat la sediul SC I.A. SRL Buzău, unde s-au întâlnit cu Z.G. şi P., în prezenţa lui P.R. şi D.C.G., şi au încercat să obţină o amânare pentru perfectarea actelor. Cu acest prilej, cei doi au aflat de la denunţătoare că inculpata îi promisese facilitarea obţinerii creditului până la împlinirea termenului scadent, în schimbul unei sume de bani pe care deja i-o deduse.
După obţinerea amânării încheierii actelor la data de 24 noiembrie 2003, S.S. a încheiat contractul de credit, iar la 27 noiembrie 2003 a obţinut împrumutul solicitat.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în luna august 2003, G.C.E., care o cunoştea pe inculpată a luat legătura cu aceasta pentru a-i facilita obţinerea unui credit în sumă de 2.000 Euro de la sucursala C.E.C. Buzău.
Întrucât nu îndeplinea condiţiile pentru a obţine creditul, inculpata a sfătuit-o pe denunţătoare să solicite acordarea a două împrumuturi pe numele altor persoane, punându-i la dispoziţie formularele necesare.
G.C.E. a apelat la ajutorul soacrei sale, G.M. şi al unei prietene, P.E. pe numele cărora au fost întocmite documentele care ulterior au fost depuse la sucursala C.E.C. Buzău, fiind înmânate inculpatei de denunţătoare, care a asigurat-o că într-o săptămână va obţine creditele.
La începutul lunii septembrie 2003, denunţătoarea G. a fost contactată telefonic de inculpată care i-a solicitat sub formă de împrumut suma de 200 Euro, spunându-i că i-o restituie în trei zile. La rândul său G.C.E. s-a împrumutat la o prietenă, M.A. cu 150 Euro şi 50 dolari S.U.A., bani pe care i-a dat inculpatei. În ziua de 17 octombrie 2003, martorele G.M. şi P.E. au semnat contractele de credit şi au primit banii, după ce inculpata în calitate de referent de specialitate la C.R.R.C., potrivit fişei postului, a analizat dosarul din punct de vedere al riscului de credit, avizând fişa „scoring" de stabilire a bonităţii clientului în cazul creditului solicitat pe numele lui G.M.
După obţinerea creditului, denunţătoarea s-a deplasat în repetate rânduri la inculpată, solicitându-i restituirea banilor. În urma insistenţelor aceasta i-a oferit, în luna noiembrie 2003, în două rânduri sumele de 2.500.000 lei şi 3.000.000 lei, iar pentru restul sumei, la 29 februarie 2004, a primit de la inculpată prin intermediul mamei acesteia R.I.N. un aparat video-playe.
Ultima infracţiune reţinută de tribunal în sarcina inculpatei, a fost săvârşită de aceasta în cursul lunii ianuarie 2004.
În luna decembrie 2003, părţile vătămate O.E. şi O.F. au hotărât să obţină fiecare câte un împrumut de câte 40.000.000 lei de la C.E.C., sucursala Buzău.
O.E. s-a deplasat la această sucursală unde a fost consiliată de un ofiţer de credite care pe parcursul mai multor întâlniri, i-a refuzat primirea documentelor, invocând necesitatea refacerii unor acte sau completarea altora.
În luna ianuarie 2004, O.E. a întâlnit-o pe holurile sucursalei pe inculpată, care a invitat-o în biroul său şi i-a cerut să-i relateze nemulţumirile, după care, i-a spus să revină cu toate actele şi cu suma de 4.200.000 lei ce reprezintă comision C.E.C. şi deschidere cont. În ziua următoare, O.E. s-a prezentat la C.E.C. la inculpata S.G.D., i-a înmânat ambele seturi de documente necesare obţinerii creditelor, precum şi suma de 4.200.000 lei.
În aceste condiţii inculpata a asigurat-o mincinos pe partea vătămată că într-o săptămână creditele vor fi acordate, deşi nu i-a dat număr de înregistrare şi nici chitanţă care să ateste legalitatea primirii banilor.
Inculpata, cu care partea vătămată a ţinut o legătură permanentă, i-a solicitat refacerea documentaţiei, după care, sub diverse motive a amânat-o în permanenţă.
Printre dosarele neînregistrate găsite în fişetul inculpatei, în ziua de 13 februarie 2004 se numără şi cele ale soţilor O.
Aşadar, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că O.E. şi O.F. nu figurează cu cereri de credit înregistrate, fapt ce evidenţiază intenţia frauduloasă a inculpatei care a dobândit suma de 4.200.000 lei, speculând buna-credinţă a părţilor vătămate.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 507 din 22 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată.
În termen legal, Decizia a fost atacată cu recurs de inculpata S.G.D., care reiterând motivele invocate în apel, a susţinut în esenţă următoarele:
Eronat instanţele au reţinut vinovăţia inculpatei, apreciind că mijloacele de probă înregistrările audio-video realizate de denunţătorul P.R., deşi acesta nu era parte în proces, sunt interzise de lege.
În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită a cărui denunţător este P.R. se solicită achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece declaraţiile martorilor U.M.G. şi D.C.G. sunt nesincere, primul fiind contabilul firmei administrate de denunţător, iar al doilea este condamnat pentru înşelăciune şi locuieşte la acesta.
În subsidiar, dacă se reţine vinovăţia inculpatei pentru această faptă, se solicită schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen.
Cât priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, denunţător S.S., se solicită achitarea, întrucât inculpata nu a săvârşit fapta în sensul că nu a precizat în nici o împrejurare că are influenţă asupra vreunei persoane din conducerea C.E.C. pentru obţinerea creditului şi nu a primit nici o sumă de bani.
Referitor la infracţiunea de luare de mită, având ca denunţător pe G.C.E., recurenta inculpată a susţinut că în mod greşit a fost condamnată pentru această faptă, întrucât o cunoştea de multă vreme pe denunţătoare, îşi făceau reciproc servicii şi i-a solicitat suma de bani sub formă de împrumut, iar ulterior i-a restituit-o.
Cu privire la ultima infracţiune de înşelăciune, inculpata a solicitat, de asemenea, achitarea sa, susţinând că, în afara declaraţiilor părţii civile O.E., din nici o altă probă nu rezultă că a săvârşit fapta. Este adevărat că într-un fişet din biroul ei, susţine inculpata, au fost găsite actele necesare împrumutului, dar la acesta aveau acces mai multe persoane şi ea nu a primit nici o sumă de bani de la partea civilă.
În subsidiar recurenta a cerut reducerea pedepselor aplicate şi să se dispună executarea sancţiunii rezultante la locul de muncă, în cadrul unităţii care şi-a dat acordul scris în acest sens, întrucât nu are antecedente penale, a avut o comportare corespunzătoare înainte de săvârşirea faptelor.
În recursul său inculpata, a mai susţinut că în mod greşit i s-a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, întrucât aceasta se stabileşte numai pe lângă pedeapsa principală dacă este închisoare de cel puţin doi ani şi nu pe lângă pedeapsa rezultantă aplicată conform art. 33 şi art. 34 C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, inculpata a susţinut, în recurs că, eronat a fost obligată să restituie denunţătoarei S.S. suma de 10.000.000 lei, deoarece în cazul infracţiunii de trafic de influenţă valorile sau orice alte bunuri se confiscă.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, constată că recursul declarat de inculpată este nefondat.
Astfel, în ceea ce priveşte prima faptă de luare de mită, instanţele au reţinut o corectă situaţie de fapt, în concordanţă cu probele administrate, în sensul că în perioada august - septembrie 2003, inculpata a pretins şi a primit de la P.R. suma totală de 4.000 Euro, pentru a-i facilita obţinerea rapidă a unui credit în sumă de 1.300.000.000 lei de la sucursala C.E.C. Buzău, avizând fişa scoring de bonitate a clientului, iar ca membră în comitetul de credite a susţinut şi votat favorabil acordarea împrumutului.
Este adevărat că înregistrările audio-videi, efectuate de P.R., nu au fost autorizate de organul competent şi ca atare nu pot fi folosite în procesul penal ca mijloc de probă, dar vinovăţia inculpatei a fost dovedită cu celelalte probe administrate în cauză.
Din declaraţiile denunţătorului P.R. coroborate cu cele ale martorilor U.M.G. şi D.C.G., care au fost de faţă la discuţiile purtate de inculpată cu denunţătorul, precum şi la remiterea sumelor de bani pretinse de aceasta, rezultă cu certitudine că S.G.D. a primit suma totală de 4.000.000 uro pentru a facilita obţinerea creditului.
De asemenea, martorii M.G., consilier de credite şi R.N., evaluator în cadrul sucursalei C.E.C. Buzău au declarat că inculpata l-a prezentat pe denunţător şi a solicitat întocmirea rapidă a documentelor necesare obţinerii creditului.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei în mod just instanţele a respins cererea inculpatei de schimbare a calificării juridice în infracţiunea de trafic de influenţă.
Din probe, rezultă că S.G.D., îndeplinirea în cadrul sucursalei C.E.C. Buzău funcţia de referent de specialitate şi în baza atribuţiilor de serviciu aviza fişa scoring de bonitate a clientului, iar ca membru al comitetului de credite a votat acordarea împrumutului solicitat de P.R. de la care a primit, în total 4.000 Euro.
Săvârşeşte infracţiunea de luare de mită şi funcţionarul care pretinde bani sau alte foloase pentru efectuarea unui act ce constituie o parte, dintr-un act final dacă acea parte priveşte îndatoririle sale de serviciu şi are un rol în realizarea actului final, în speţă acordarea creditului solicitat de denunţător.
Aşadar, instanţele au reţinut corect că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Este neîntemeiată şi critica cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, denunţător S.S., pentru care în recurs s-a solicitat achitarea întrucât inculpata nu a comis fapta.
Declaraţiile martorilor U.M.G., D.C.G. şi S.I.S. sunt edificatoare în stabilirea vinovăţiei inculpatei.
Din conţinutul lor rezultă că, în luna noiembrie 2003, inculpata a pretins 15.000.000 lei şi a primit 10.000.000 lei de la S.S. în schimbul promisiunii că o va ajuta să obţină un credit, lăsând să se creadă că are influenţă asupra persoanelor responsabile din conducerea C.E.C.
Martorul U.M.G. a arătat că a primit de la S.S. 10.000.000 lei, la solicitarea inculpatei, în contul unei datorii pe care o avea aceasta faţă de el. Martorul a precizat că în momentul încasării banilor, denunţătoarea i-a spus că s-a înţeles cu inculpata asupra sumei de 10.000.000 lei în schimbul facilităţii obţinerii creditului.
Aceleaşi aspecte le regăsim şi în depoziţia martorului D.C.G. care a aflat în momentul în care S.S. a încheiat precontractul, că preţul apartamentului urma să fie plătit dintr-un credit C.E.C. a cărei obţinere îi era facilitată de inculpată căreia i se deduse o sumă de bani.
Martorul S.I.S. a confirmat susţinerea soţiei sale şi a precizat că pentru a i se acorda creditul, inculpata a primit 10.000.000 lei, bani care au fost daţi lui U.M.G.
Aşa fiind, critica formulată de recurentă cu privire la condamnarea sa pentru infracţiunea de trafic de influenţă este neîntemeiată.
Cât priveşte motivul de recurs referitor la infracţiunea de luare de mită, având ca denunţător pe G.C.E., se constată că şi acesta este nefondat, inculpata făcându-se vinovată de comiterea acestei fapte în sensul că în calitatea pe care o avea, a pretins sub formă de împrumut 200 Euro şi a primit 150 uro şi 50 dolari S.U.A. de la denunţătoare pentru acordarea a două credite de 1.000 Euro.
Întrucât nu îndeplinea condiţiile pentru a obţine personal creditul, inculpata a sfătuit-o pe denunţătoare să solicite acordarea a 2 împrumuturi pe numele altor persoane. Astfel, cum rezultă din declaraţiile martorilor G.M. şi P.E., denunţătoarea a apelat la ajutorul lor pentru a obţine fiecare câte un credit de 1.000 Euro S.U.A. şi au semnat contractele.
La începutul lunii septembrie 2003, inculpata i-a solicitat denunţătoarei, telefonic, un împrumut de 200 Euro, iar aceasta s-a împrumutat de la martora M.A. şi i-a oferit 150 Euro şi 50 dolari S.U.A. şi la data de 17 octombrie 2003 au fost semnate contractele de credit, martorele ridicând banii. După numeroase insistenţe inculpata a restituit denunţătoarei, în două rânduri, 2.500.000 lei şi 3.000.000 lei, iar pentru restul sumei a primit un aparat video prin intermediul lui R.I.N., mama făptuitoarei.
Chiar dacă inculpata a solicitat şi primit suma de bani sub formă de împrumut, pentru îndeplinirea unui act, fapta constituie infracţiunea de luare de mită, suma pretinsă constituind un folos în înţelesul legii, deoarece întrebuinţarea lui o perioadă de timp asigura un beneficiu celui care îl deţine.
Inculpata a realizat activitatea de consiliere a denunţătoarei, a analizat dosarul de credit şi a avizat fişa „scoring".
Nefondat de dovedeşte şi motivul de recurs referitor la infracţiunea de înşelăciune în sarcina inculpatei S.G.D.
Din declaraţiile părţii vătămate O.E., coroborate cu cele ale martorilor O.F., I.V. şi A.C., rezultă că în cursul lunii ianuarie 2004, sub promisiunea mincinoasă făcută părţii vătămate că va obţine două credite în valoare de 40.000.000 lei, a determinat-o pe aceasta să-i ofere 4.200.000 lei, cu titlu de comision C.E.C., bani pe care şi i-a însuşit.
În raport de probele analizate se constată că faptele inculpatei sunt dovedite cu prisosinţă, au fost corect reţinute, iar încadrările juridice sunt legale.
De asemenea, pedepsele aplicate au fost just individualizate în raport cu toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acordându-se semnificaţia cuvenită atât împrejurărilor care evidenţiază pericolul social al faptelor cât şi datele ce caracterizează persoana făptuitoarei.
Totodată, pedeapsa rezultantă este de natură să asigure, conform art. 52 C. pen., atât constrângerea şi reeducarea inculpatei cât şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
La stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, instanţele au ţinut seama, în mod corespunzător, de criteriile sus-menţionate şi au apreciat corect că se impune ca sancţiunea aplicată să fie executată prin privare de libertate, iar un prin muncă astfel cum, fără temei, a solicitat inculpata, în recurs.
Este neîntemeiată şi critica din recursul inculpatului, privind aplicarea pedepsei complimentare. În mod just instanţa de fond i-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pe o durată de 2 ani, pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, deoarece sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen., pedepsele principale fiind mai mari de 2 ani şi legea prevede această pedeapsă pentru faptele respective. Stabilindu-se două pedepsei complimentare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut care în temeiul art. 35 alin. (3) s-a aplicat cea mai grea dintre acestea alături de pedeapsa închisorii.
Motivul de recurs invocat de inculpată prin care a susţinut că eronat a fost obligată să restituie denunţătoarei S.S. suma de 10.000.000 lei, întrucât în cazul infracţiunii de trafic de influenţă valorile sau orice alte bunuri se confiscă, este de asemenea nefondat.
Conform art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în cazul comiterii acestor infracţiuni, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Aşadar, corect inculpata a fost obligată să plătească denunţătoarei suma de 10.000.000 lei pe care a primit-o de la acesta.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat de inculpată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, reţinerea şi arestarea preventivă a acesteia, începând cu data de 15 martie 2004 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.G. împotriva deciziei penale nr. 507 din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei reţinerea şi arestarea preventivă de la 15 martie 2004 la zi.
Obligă pe recurenta inculpată să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3854/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 387/2005. Penal. Art.215 c.pen. Recurs → |
|---|
