ICCJ. Decizia nr. 3879/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 355 din 18 martie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală (dosar nr. 266/2005) s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 229 din 17 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, formulată de condamnatul N.D.F., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea sa, condamnatul a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 229 din 17 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, arătând că ulterior pronunțării acestei sentințe au apărut împrejurări necunoscute de instanță și anume declarația părții vătămate B.E.D., dată la B.N.P. C.A. Brăila, prin care arată că situația de fapt, din data de 28 ianuarie 2003, este alta decât cea reținută de instanță, în sensul că de săvârșirea faptei nu se face vinovat condamnatul.
La dosar s-au depus: referatul nr. 4486/III-6/2004 din 26 octombrie 2004, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în conformitate cu dispozițiile art. 399 C. proc. pen., prin care s-a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, copia sentinței penale nr. 229/2004 și declarația părții vătămate B.E.D., autentificată sub nr. 1327 din 27 iulie 2004 la B.N.P. C.A. Brăila, copii de pe declarațiile acestei părți și ale martorilor C.A., G.G.I., I.G. și I.N., date în dosarul nr. 1741/2003 și s-a atașat acest dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 229 din 17 februarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 3537 din 25 iunie 2004 a Curții Supreme de Justiție, petentul revizuient N.D.F. a fost condamnat la 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) și c) C. pen., reținându-se în fapt că, în ziua de 28 ianuarie 2003, inculpatul N.D.F., împreună cu alții, a pătruns în locuința părții vătămate B.E.D. și, prin violență și amenințări cu un cuțit, au sustras de la partea vătămată un telefon mobil.
Această situație de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate, ale inculpaților, procese-verbale de recunoaștere din grup și declarațiile martorilor asistenți.
Față de cererea de revizuire formulată de condamnat, tribunalul a reținut că motivul invocat de acesta nu se circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte dau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Declarația dată de partea vătămată în fața notarului public și atașată la cererea de revizuire nu poate fi interpretată ca o faptă sau împrejurare ce nu a fost cunoscută de instanțe la soluționarea cauzei, deoarece conținutul acesteia este identic cu apărarea pe care condamnatul a susținut-o pe tot parcursul procesului penal, apărare ce a fost înlăturată.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnat.
împotriva acestei sentințe, a declarat apel revizuientul-condamnat N.D.F., arătând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen., având în vedere declarația dată de partea vătămată.
Prin decizia penală nr. 305 din 21 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.
împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs condamnatul N.D.F., solicitând admiterea în principiu a cererii de revizuire și, pe fond, revizuirea sentinței penale nr. 229 din 17 februarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală.
Verificând actele dosarului cauzei, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 403 C. proc. pen., instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
în cauză, cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
în speță, condamnatul arată că nu a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat, astfel cum a susținut și la instanța de fond, apel și recurs, unde a solicitat, în principal, achitarea.
Așa încât, susținerile acestuia au fost avute în vedere la judecarea cauzei de toate instanțele menționate, motivul invocat de revizuient neavând caracter de noutate al faptelor sau împrejurărilor invocate, care nu au fost cunoscute de instanțe la momentul judecării.
în consecință, motivul invocat de condamnat nu se regăsește între cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de condamnat, ca nefondat.
în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3906/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3824/2005. Penal → |
|---|
