ICCJ. Decizia nr. 4177/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 5/ F fin 7 februarie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata P.B.E. din art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a constatat că inculpata a fost arestată în perioada 24 mai 2002 - 22 iunie 2005.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
1. Prin rechizitoriul din 28 octombrie 2002, P.N.A. a dispus trimiterea în judecată a inculpatei P.B.E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și neînceperea urmăririi penale față de H.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen.
în esență, s-a reținut ca stare de fapt că inculpata, fiind judecător sindic la Tribunalul Bihor, a pretins și primit de la expertul evaluator H.C. suma de 100.000.000 lei, în cursul judecării cauzei de lichidare judiciară a unei societăți comerciale, în scopul de a încuviința și de a aproba plata onorariului pentru evaluare.
2. în cursul cercetării judecătorești curtea a procedat la administrarea nemijlocită a probelor necesare, utile și pertinente pentru soluționarea cauzei și a reținut spre examinare excepția nulității mijloacelor de probă care au fost administrate în mod nelegal în faza de urmărire penală.
S-a procedat la ascultarea inculpatei, a martorului denunțător H.C., și a martorilor B.F., B.P.P., A.D., I.D., C.M., P.C.A., P.B.I., G.D. și P.T.
3. în legătură cu legalitatea administrării unora dintre mijloacele de probă, în faza de urmărire penală, instanța reține următoarele:
- potrivit art. 2 alin. (1) C. proc. pen., procesul penal trebuie să se desfășoare în conformitate cu legea;
- art. 64 alin. (2) C. proc. pen., statuează că nu pot fi folosite în procesul penal mijloacele de probă obținute în mod ilegal;
- obținerea de probe prin mijloace de constrângere, promisiuni sau alte îndemnuri, precum și determinarea unei persoane să săvârșească sau să confirme săvârșirea unei fapte penale, pentru a obține probe este interzisă prin prevederile art. 68 C. proc. pen.
3. A. în prezenta cauză, curtea a verificat, în primul rând, condițiile în care au fost efectuate două înregistrări audio, despre care se afirmă că au în conținut două convorbiri purtate între inculpata P.B.E. și denunțătorul H.C. Prima înregistrare reprezintă o convorbire telefonică dintre inculpată și H.C., iar a doua o convorbire particulară, dintre aceleași persoane, interceptată și înregistrată cu un dispozitiv de înregistrare aflat asupra denunțătorului, ambele din 23 mai 2002.
în acest sens s-au încheiat două procese - verbale de consemnare a conținutului celor două înregistrări.
în procesul verbal privind convorbirea telefonică, nu se specifică dacă s-a emis o autorizație pentru interceptare și înregistrare, contrar prevederilor art. 912C. proc. pen., iar în procesul verbal privind convorbirea directă, se consemnează că există și autorizarea înregistrării, fără a fi atașată.
Potrivit dispozițiilor art. 911C. proc. pen., în forma existentă la acea dată, introdusă prin Legea nr. 141/1996, înregistrarea unor convorbiri pe bandă magnetică se putea face numai cu autorizarea motivată a procurorului anume desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel și numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date și indicii temeinice și dacă interceptarea este utilă pentru aflarea adevărului.
Este evident că datele și indiciile temeinice, precum și utilitatea înregistrării trebuiau arătate în motivarea autorizației, de către procurorul desemnat.
în cauză nu există autorizările cerute de lege.
Curtea le-a solicitat în mod expres organelor de urmărire penală, așa cum a cerut și casetele cu suportul magnetic, care nu se aflau la dosar, atașate la procesele verbale, conform art. 912C. proc. pen.
Așa cum rezultă din adresa P.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, înregistrările s-au efectuat fără autorizație. S-a susținut că, din moment ce procurorul care a organizat efectuarea înregistrărilor era cel desemnat să emită autorizările, nu mai era necesar să le mai și emită. Curtea nu poate reține o astfel de motivare contrară legii.
Autorizarea are funcția unui act procesual, în baza căruia se poate desfășura activitatea de înregistrare. Legea cere să fie motivată și prin urmare scrisă, arătându-se că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru autorizare, tocmai pentru a se preveni abuzurile și pentru a putea fi verificată legalitatea în situația contestării, a invocării nelegalității.
Punctul de vedere potrivit căruia o persoană fizică, ce la un moment dat are calitatea de procuror, se identifică cu însăși legea, apare ca o interpretare străină de exigențele și garanțiile procedurii penale.
Instituirea unei proceduri precise și necesitatea unei autorizări exprese în cazul înregistrărilor constituie un instrument absolut necesar garantării dreptului fundamental la viața intimă, familială și privată, prevăzut în art. 26 alin. (1) din Constituție și art. 8 din C.E.D.O. (în acest sens amintim decizia nr. 1502/2001, a secției penale a î.C.C.J.).
Așadar, înregistrările audio sunt ilegale și nu vor putea fi folosite în proces, punct de vedere concordant cu interpretarea dată și de Curtea Europeană de la Strasbourg în cauza R.G. și J.H. contra Marii Britanii.
3. B. Un al doilea mijloc de probă pus în discuție îl constituie procesul verbal de "pregătire" a unui pachet cu suma de 100.000.000 lei, ridicată de către procuror de la B.T., filiala Oradea anume pentru a fi folosită în dosar, și procesul verbal de ridicare a acestui pachet de bani de la locuința numitei B.F.
Se susține că este vorba de o prindere în flagrant a inculpatei, cu ocazia săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
Acest procedeu, cu actele care îl consemnează, a fost examinat deja de înalta Curte prin decizia nr. 2934 din 6 iunie 2002, pronunțată de secția penală în prezenta cauză.
în decizia la care face referire, examinându-se probele care ar servi ca temei, în sensul art. 143 C. proc. pen., pentru arestarea inculpatei, s-a statuat că "flagrantul organizat în cauză a contravenit interzicerilor stabilite în termeni imperativi pentru alin. (2) al art. 68 C. proc. pen.".
Evaluatorul H.C. a fost determinat, după ce a făcut denunțul, să săvârșească fapta penală de dare de mită (art. 255 C. pen.) sau să continue săvârșirea ei, prin încercarea de a preda judecătorului vizat suma de 100 milioane lei" (dosar nr. 3381/2002 al înaltei Curți, atașat).
Constatarea nulității acestor mijloace de probă ilegale se află deja sub autoritatea unei decizii definitive.
Celelalte probe administrate în cursul cercetării judecătorești nu au făcut decât să confirme aplicarea prevederilor art. 68 alin. (2) și art. 64 alin. (2) C. proc. pen., H.C. confirmând că a fost luat de acasă de organul de urmărire penală și supus unui interogatoriu prelungit până când a consimțit să predea suma de bani respectivă, deși el nu avea deloc această intenție.
3. C. Se mai constată că declarațiile luate la urmărirea penală martorilor H., C. și P.C., la 23 mai 2002, sunt lipsite de valoare probatorie, urmărirea penală fiind începută la 24 mai 2002.
Toate aceste mijloace de probă vor fi înlăturate de instanță, ca ilegale, potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
4. A. Examinând celelalte mijloace de probă administrate pe întreg parcursul procesului penal, curtea va reține următoarele:
în primul rând, în ceea ce privește starea de fapt legată de activitatea inculpatei în cauza comercială în care H.C. a fost evaluator rezultă din actele de la dosar că inculpata P.B.E. a funcționat ca judecător la Tribunalul Bihor, iar din august 1999 a fost numită judecător sindic.
în această calitate inculpata a avut spre soluționare un dosar care avea ca obiect declanșarea procedurii falimentului judiciar a SC V. SA Valea lui Mihai, societate lichidatoare fiind I. SRL Oradea unde director era martorul B., iar juristă martora A.
în cadrul acestei proceduri, la propunerea societății lichidatoare și nu din proprie inițiativă, inculpata a dispus evaluarea și inventarierea patrimoniului societății debitoare și a numit ca expert evaluator pe H.C., de pe lista cu experți. Dispozițiile instanței nu au fost contestate de nimeni, deși era prevăzută cale de atac a recursului.
Prin încheierea din 14 mai 2002, inculpata a încuviințat onorariul stabilit de expert pentru efectuarea lucrării, de 391.600.000 lei, fiind întocmit un deviz în acest sens.
S-a afirmat că onorariul era nejustificat de mare însă, în aceeași cauză comercială, la evaluarea făcută pentru același patrimoniu al societății debitoare în cadrul primei faze, de reorganizare judiciară, un alt evaluator a cerut și i s-a fixat un onorar de 430.000.000 lei ceea ce dovedește că susținerea este nefondată.
Pentru încasarea onorariului, decontul era astfel întocmit încât părea că lucrarea ar fi gata, așa cum a sesizat jurista societății lichidatoare, A.D., însă atunci când H.C. a venit cu ordinele de plată la judecătoarea P.B.E. pentru a fi semnate, ca să poată încasa onorariul, inculpata a constatat că lucrarea nu este gata și din acest motiv a refuzat semnarea actelor. A comunicat acest refuz și martorei A.D. Societatea lichidatoare nu a plătit onorariul tocmai pentru că inculpata nu semnase ordinele.
Aceasta se întâmpla în jurul datei de 21 mai 2002.
4. B. Este de observat că în aceste condiții, predarea sumei de 100.000.000 lei către inculpată era lipsită de sens, din moment ce H.C. nu încasase onorariul și nici nu dispunea de această sumă.
Mai mult, chiar H.C. arată că, după toate reținerile legale din onorariu rămânea cu o sumă mult mai mică și nu avea de ce să dea inculpatei 100 milioane lei.
Determinarea lui H.C., de către organele de urmărire penală pentru a preda inculpatei suma de 100 milioane lei are însă o altă explicație.
H.C. era cercetat într-un dosar penal al parchetului, nr. 1537/P/2001, pentru infracțiunea de fals.
La 23 mai 2002, s-a organizat așa - zisul flagrant, iar la 10 iunie 2002, H.C. a fost scos de sub urmărire penală în dosarul nr. 1537/P/2004, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ceea ce constituie o realitate care nu poate fi ignorată și impune serioase rezerve în aprecierea conduitei și a declarațiilor martorului denunțător H.C.
Martorul a și recunoscut că dosarul penal pe care îl avea personal a constituit un element important de "convingere".
Acesta a mai susținut în declarații că, anterior datei de 23 mai 2002, ar fi avut o discuție "între patru ochi" cu inculpata, care i-ar fi propus să-i dea 100.000.000 lei, fără să îi spună însă motivul pentru care îi cere suma. Declarația este contestată de inculpată și nu se coroborează cu nici un mijloc de probă aflat la dosar.
Mai mult, refuzul inculpatei de a semna ordinele de plată pentru onorar susține afirmațiile acesteia.
4. C. Probatoriul administrat în condiții legale nu prezintă nici un fel de date în sensul dovedirii acuzațiilor aduse inculpatei prin actul de acuzare.
Inculpata neagă constant, în toate declarațiile și la confruntare cu H.C. că ar fi avut vreo discuție despre primirea sumei de 100 milioane lei, sau că ar fi primit această sumă la data de 23 mai 2002.
Martorii asistenți confirmă că a avut această poziție chiar de la început.
Martorii B.F., grefier care a lucrat cu inculpata, B. și A.D. cunosc doar starea de fapt legată de judecarea dosarului comercial de faliment judiciar, martora B.F. făcând și unele aprecieri legate de conduita generală a inculpatei.
Martorii G. și P. sunt propuși în apărare și au asistat la o discuție, ulterioară arestării inculpatei, dintre soțul acesteia și H.C., în care denunțătorul i-a confirmat că a fost determinat și obligat de organul de urmărire penală să o sune pe inculpată și să ducă suma de bani. Soțul inculpatei declară în acest sens, iar martorul I. nu cunoaște împrejurări relevante pentru cauză.
Cu privire la modul de efectuare ale actelor de urmărire penală trebuie semnalat că martor B.F. (grefier) s-a plâns asupra modului în care a fost tratată și a amenințat, chiar atunci, că va chema procurorul inspector să asiste la audiere, ceea ce a determinat schimbarea atitudinii procurorilor, iar martorul I. arată că în declarație sunt consemnate și afirmații pe care nu le-a făcut.
în ceea ce privește predarea sumei de 100.000.000 lei, așa cum arată martora B.F. în declarațiile sale, nu rezultă că H.C. ar fi dat punga cu bani inculpatei, ci a lăsat-o în bucătăria imobilului.
5. Curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul S.T. din 25 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
încălcările de lege din faza de urmărire penală au influențat în mod deosebit asupra justei soluționări a cauzei și a stabilirii adevărului, nesocotindu-se și principiul procesului echitabil, din punct de vedere al garanțiilor procesuale.
Inculpata a contestat probele obținute prin mijloacele de probă administrate ilegal, având acest drept (a se vedea cazul K.C. Marea Britanie - Curtea Europeană de la Strasbourg), iar pe de altă parte aceasta este apărată de prezumția de nevinovăție, care nu a fost înlăturată prin probe convingătoare și neîndoielnice.
6. Față de toate aceste elemente rezultă că fapta prezentată în actul de acuzare nu poate fi reținută în sarcina inculpatei nici cu privire la existența unei pretinderi și nici în sensul că o sumă de 100.000.000 lei i-ar fi fost predată de H.C., în unul dintre scopurile arătate de art. 254 C. pen.
Actul de sesizare a instanței a reținut ca faptă atât modalitatea pretinderii cât și pe aceea a primirii sumei de 100.000.000 lei.
Sub aspectul primei teze, așa cum s-a arătat la pct. 4. B din considerente, existența unei discuții între inculpată și martorul denunțător, în care aceasta i-ar fi pretins suma de 100.000.000 lei, fără a motiva pentru ce solicită suma, rămâne o simplă afirmație a lui H.C. care nu se coroborează cu nici o altă împrejurare sau element de fapt.
Din acest motiv curtea a reținut că fapta nu există și urmează a face aplicarea art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
în ceea ce privește primirea sumei de 100.000.000 lei, nici aceasta nu este dovedită (a se vedea pct. 4. C din considerente).
în primul rând, transportarea banilor de către H.C. la locuința numitei B.F. este consemnată prin mijloace de probă ilegale, lipsite de relevanță juridică, așa cum s-a arătat la pct. 3. B din considerente.
Chiar dacă s-ar reține că suma de bani a fost dusă în acel imobil, în care nu locuia inculpata P.B.E., nici o probă nu a demonstrat că inculpata ar fi primit această sumă și nici măcar că ar fi știut despre aducerea celor 100.000.000 lei (declarație martori asistenți, toate declarațiile inculpatei, declarațiile martorei B.F. care este cea care a observat pachetul de bani și l-a dus într-o anexă a locuinței).
Din aceste motive, instanța de fond a reținut că nu este probată predarea, respectiv primirea banilor de către inculpată, ca un element esențial al laturii obiective a cauzei, făcând aplicarea art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Sub aspectul laturii obiective nu s-a putut stabili nici îndatorirea de serviciu pe care inculpata urma să o îndeplinească sau nu în schimbul banilor, dar fiind că aceasta nu a acceptat să se plătească onorariul fără terminarea lucrării, iar denunțătorul nu încasase banii.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât inculpata, cât și parchetul.
Inculpata, prin apărător, a solicitat schimbarea temeiului achitării în sensul reținerii doar la litera a din dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. pen.
Parchetul a criticat dublul temei al achitării inculpatei și a solicitat condamnarea acesteia.
Verificând actele dosarului, înalta Curte constată următoarele:
Inculpata P.B.E. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
S-a reținut că inculpata, în calitate de judecător sindic la Tribunalul Bihor, a pretins și a primit de la expertul evaluator H.C. suma de 100.000.000 lei, în cursul judecării cauzei de lichidare judiciară a SC V. SA, în vederea încuviințării onorariului pentru evaluare.
Instanța de fond a verificat, în primul rând, legalitatea obținerii unor probe dispuse de parchet la dosarul cauzei.
Astfel, a fost pusă în discuție modalitatea în care s-au efectuat înregistrările celor două casete audio (înregistrarea conversației purtată între inculpată și denunțător pe telefon și înregistrarea convorbirilor purtate între aceleași persoane la domiciliul martorei B.F.).
Pentru casetele audio în cauză au fost încheiate procese - verbale de consemnare a conținuturilor înregistrărilor.
în privința înregistrării convorbirii telefonice, instanța de fond a constatat că nu s-a emis autorizație pentru interceptare și înregistrare, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 912C. proc. pen.
înalta Curte, cu privire la acest aspect, apreciază că instanța de fond a făcut aprecieri legale sub acest aspect.
Mai mult, alin. (3) al art. 912C. proc. pen., conține dispoziții imperative cu privire la distrugerea interceptărilor și înregistrărilor neconfirmate de instanță.
Ori cazul de față, cu atât mai mult înregistrările obținute fără respectarea normelor procedurale trebuiau îndepărtate și totodată trebuiau distruse.
în ceea ce privește înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirii particulare dintre inculpată și denunțător, înalta Curte constată, că și instanța de fond, că aceasta nu a avut autorizația legală impusă de lege (fapt întărit de adresa P.N.A. - Oradea).
Ca atare, în mod legal și temeinic motivat, instanța de fond a îndepărtat aceste probe.
Cu privire la pregătirea flagrantului, înalta Curte constată că, potrivit actelor cauzei și ale dosarului nr. 3381/2002 al Curții Supreme de Justiție, H.C. a fost determinat să săvârșească o faptă penală în scopul obținerii de probe incriminatoare pentru inculpată, acțiune ce contravine flagrant dispozițiilor art. 68 C. proc. pen.
Ca urmare și această probă, înlăturată de instanța de fond, nu putea fi administrată de instanța de recurs.
în raport de cele menționate mai sus, înalta Curte va înlătura și declarațiile martorilor H., P. și C. date în faza de urmărire penală.
Examinând celelalte mijloace de probă administrate de-a lungul procesului penal, instanța supremă constată următoarele:
Inculpata P.B.E., în calitate de judecător sindic la Tribunalul Bihor, printre altele, a avut spre soluționare un dosar care avea ca obiect declanșarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 pentru SC V. SA.
în cadrul acestei prevederi, la propunerea societății lichidatoare (SC I. SRL) instanța a dispus inventarierea și evaluarea patrimoniului societății V. și a numit ca expert evaluator de pe lista experților, pe H.C.
Prin încheierea din 14 mai 2002 a încuviințat, în baza devizului întocmit în acest scop.
în aceeași cauză la evaluarea făcută pentru același patrimoniu al societății debitoare în faza de reorganizare judiciară, un alt evaluator a avut de primit un onorariu de 430.000.000 lei.
Ca urmare, afirmațiile făcute în cadrul procesului penal, că onorariul cerut de H.C. ar fi prea mare sunt nesusținute.
La momentul la care expertul a adus spre semnare ordinele de plată, judecătoarea P.B.E. a constatat că expertiza nu fusese finalizată și ca atare a refuzat să le semneze, comunicând acest fapt și martorei A.D.
în această situație neîncasând nici un ban expertul nu putea plăti judecătoarei suma de 100.000.000 lei.
De altfel, aceasta a arătat că, însă deducerea tuturor cheltuielilor legale, rămânerea cu o sumă mai mică decât cea pretinsă de judecătoare.
Faptul că expertul era cercetat într-un dosar al parchetului pentru săvârșirea infracțiunii de fals, a putut determina, prin activități "specifice" organelor de cercetare penală "cooptarea" acestuia pentru "realizarea" flagrantului.
După flagrant, la data de 10 iunie 2002, H.C. a fost scos de sub urmărire penală.
Inculpata în mod constant a declarat că nu a pretins vreo sumă de bani, declarații ce s-au coroborat cu probele administrate legal în cauză.
Martorii B., A. și B. au dat declarații legate de starea de fapt legată de judecarea dosarului de faliment.
Martorii apărării au declarat faptul că, ulterior arestării inculpatei, au asistat la o discuție a soțului acesteia cu denunțătorul, în care ultimul a confirmat că a fost obligat de organele de urmărire penală să o sune pe inculpată și să ducă suma de bani.
Din toate aceste probe administrate legal, rezultă faptul că inculpata nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată.
în ceea ce privește temeiul achitării, înalta Curte apreciază că această este "extins" nelegal.
Cum infracțiunea de luare de mită este o infracțiune instantanee: elementul material putându-se realiza printr-o acțiune sau inacțiune, achitarea nu poate fi dată atât pentru inexistența faptei [(art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.)], cât și pentru lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii.
Ca urmare, pentru toate considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursurile declarate de P.N.A. - Serviciul Teritorial Anticorupție Brașov și inculpata P.B.E. împotriva sentinței nr. 5 din 7 februarie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pe care a casat-o în sensul înlăturării dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4222/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4178/2005. Penal → |
|---|
