ICCJ. Decizia nr. 4167/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 661/ F din 14 iunie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul O.A. la:
- un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în primejdie a unei persoane în neputință de a se îngriji, prevăzută de art. 314 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. d) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.
în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 3 noiembrie 2003, la zi.
S-a luat act că partea vătămată F.L., prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
Inculpatul O.A. a întreținut relații de concubinaj cu numita F.N., ocupându-se împreună de creșterea și educarea minorului F.L. (rezultat dintr-o relație anterioară a concubinei).
între cei doi concubini aveau loc dese certuri determinate de lipsa banilor, ocazie cu care inculpatul o și amenința pe concubină că o va răni în ceea ce iubește mai mult, făcând referire la fiul acesteia în vârstă de 2 ani și 6 luni.
în seara zilei de 2 noiembrie 2003, inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, l-a îmbrăcat pe minorul F.L., rămas în grija sa după care l-a condus în zona Lacul Morii, unde l-a abandonat "lângă o casă de țigani" și unde se aflau mulți câini vagabonzi.
După ce l-a abandonat pe minor, inculpatul a mers l-a locuința concubinei și i-a cerut suma de 5.000.000 pentru a-i spune unde este copilul.
Minorul a fost găsit, în jurul orelor 22,30, de către o patrulă de poliție "ghemuit pe trotuarul intravilan din aproprierea Lacului Morii".
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul O.A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cu motivarea că activitatea acestuia de a lua partea vătămată în vârstă de 2 ani și 6 luni, de la domiciliul mamei sale și de a o abandona pe un teren viran, într-o zonă în care existau pericole iminente pentru viața, sănătatea sau integritatea minorului, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat și pe ale infracțiunii de punere în primejdie a unei persoane în neputința de a se îngriji care presupune existența unei situații premisă și anume existența unei persoane care să aibă în pază o persoană în neputința de a se îngriji, condiție care nu este îndeplinită în cauză.
De asemenea, parchetul a mai criticat aceeași hotărâre și cu privire la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de lipsirea în mod nelegal de libertate.
Inculpatul a invocat drept motiv de casare, greșita individualizare a pedepsei pe care o consideră ca fiind prea severă, solicitând reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante, având în vedere că a recunoscut și regretat fapta comisă.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 224/ A din 24 martie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând:
a înlăturat aplicarea art. 334 C. proc. pen. și l-a condamnat pe inculpat la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. d) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus timpul arestării preventive de la 3 noiembrie 2003 până la 15 decembrie 2004.
Prin aceeași decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe penale și s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
în motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat că "Instanța de fond a manifestat rol activ în cauză pentru aflarea adevărului și a stabilit corect situația de fapt, dar a schimbat în mod nelegal încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului prin actul de inculpare", deoarece "Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, rezultă că inculpatul a luat de acasă pe partea vătămată F.L., în vârstă de 2 ani și 6 luni, fiul concubinei sale, l-a dus în zona Lacului Morii, unde l-a abandonat în câmp, în întuneric și într-o zonă cu câini vagabonzi după care a revenit la locuința prietenilor concubinei sale și i-a cerut acesteia suma de 5.000.000 lei pentru a-i spune unde este copilul și fiind refuzat de aceasta nu a vrut să spună unde a lăsat minorul până dimineață, când secția de poliție fusese deja anunțată de găsirea minorului", ceea ce dovedește că "Prin modul în care a acționat inculpatul a pus partea vătămată într-o situație periculoasă, urmarea imediată neproducându-se datorită unor situații nedependente de acesta, copilul a fost găsit întâmplător, după o oră de o patrulă de poliție care l-a adus la secție".
S-a mai arătat că "Inculpatul a acceptat producerea rezultatului periculos, acesta rezultând din declarațiile sale în cursul urmăririi penale, unde a arătat că deși "s-a gândit că subiectul poate muri tot l-a lăsat acolo" astfel că fapta pe care a comis-o întrunește elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, încadrare juridică corect reținută prin actul de sesizare al instanței".
S-a concluzionat că, sub acest aspect, critica formulată de parchet este întemeiată urmând a fi admisă, în sensul că se va dispune condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat.
Cu privire la cea de a doua critică formulată de parchet și anume achitarea inculpatului pentru infracțiunea de lipsire de libertate a părții vătămate s-a arătat că nu poate fi primită deoarece "nu s-a dovedit că minorul s-a opus deplasării alături de inculpat, între cei doi existând relații apropriate, fiind ceva obișnuit ca cei doi să se plimbe împreună", motiv pentru care dispoziția de achitare dispusă de prima instanță este corectă.
Referitor la apelul declarat de inculpat s-a arătat că pentru considerentele mai sus arătate la criticile formulate de parchet, urmează a fi respins ca nefondat.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul O.A. care a criticat-o cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a faptei, reținută de prima instanță, respectiv de punerea în primejdie a unei persoane în neputință de a se îngriji prevăzută de art. 314 C. pen., în tentativa la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. d) C. pen., întrucât intenția sa nu a fost de a ucide pe victimă ci numai de a o pune în dificultate pe mama acesteia, concubina sa.
De asemenea, a solicitat că revenind la încadrarea juridică și pedeapsa aplicată de prima instanță, să se dispună suspendarea condiționată a executării acestei pedepse, în cauză fiind îndeplinite cerințele art. 81 C. pen.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că în mod temeinic, instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care l-a condamnat prima instanță, deoarece în cauză pe de o parte, nu este îndeplinită una din cerințele esențiale ale infracțiunii prevăzute de art. 314 C. pen. și anume aceea că persoana vătămată să se afle sub paza sau îngrijirea făptuitorului (în cazul din speță, minorul se afla sub paza și îngrijirea mamei sale), iar pe de altă parte, modul de a acționa al inculpatului, respectiv de a o duce și abandona pe victimă într-un loc unde era expusă în mod evident unor pericole majore pentru sănătatea și viața acesteia, denotă că inculpatul și-a dat seama de consecințele faptei sale, pe care chiar dacă nu le-a urmărit în mod nemijlocit le-a acceptat că posibil a se produce, acționând cu intenție indirectă.
în consecință critica analizată fiind nefondată nu poate fi primită.
Analizând însă recursul declarat de inculpat sub aspectul pedepsei aplicate se constată că este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Este evident că fapta comisă de inculpat prevăzută de un grad de pericol social ridicat însă la stabilirea pedepsei să se țină seama și de faptul că acesta a recunoscut și regretat fapta comisă, că nu are antecedente penale iar anterior a avut o conduită corespunzătoare aspecte care trebuiau să se materializeze în reținerea de circumstanțe atenuante și implicit reducerea pedepsei sub limita minimă a textului de lege incriminator, existând suficiente temeiuri că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza și prin executarea unei pedepse mai reduse.
Pentru considerentele arătate s-a constatat că recursul declarat de inculpat a fost întemeiat numai în ce privește modul de individualizare a pedepsei, respectiv omisiunea de a reține în favoarea sa circumstanțe atenuante motiv pentru care s-a casat decizia atacată și s-a dispus în consecință, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4130/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4161/2005. Penal → |
|---|
