ICCJ. Decizia nr. 4224/2005. Penal. Art. 205 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4224/2005
Dosar nr. 2858/2005
Şedinţa publică din 8 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 24/ P din 6 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S.P., pentru infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 C. pen. şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) cu referire la art. 181 C. pen., acelaşi inculpat a fost achitat pentru infracţiunea de insultă prevăzut de art. 205 C. pen.
În baza art. 91 C. pen., instanţa a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în sumă de 6.000.000 lei.
Instanţa de fond a reţinut, că în ziua de 30 mai 2004, inculpatul S.P., aflat în vizită la S.M., a cărei locuinţă se învecinează cu cea a părţii vătămate A.G., a pregătit grătarul pentru a prepara friptură, dar a fost atenţionat de acesta că îl deranjează fumul produs.
În aceste condiţii, motivează prima instanţă, inculpatul l-a ameninţat pe A.G. vorbind la telefon cu o persoană pe care o numea şeful său şi i-a adus la cunoştinţă că îl arestează şi amendează cu 20.000.000 lei. S.P. a mai afirmat că partea vătămată A.G. este prost şi beţiv, pe când el are şapte facultăţi.
După acest incident, inculpatul a deplasat grătarul în faţa casei rudei sale.
Curtea a reţinut această situaţie de fapt având în vedere declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu cele ale martorilor A.S. şi A.N.
Prima instanţă a apreciat că prin reproşurile adresate părţii vătămate, într-un mod jignitor, batjocoritor, inculpatul a adus atingere onoarei şi reputaţiei acesteia, faptă ce întruneşte elementele constitutive, ale infracţiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen., dar, faţă de conţinutul ei concret, de împrejurările în care a fost comisă, de gradul de pericol social concret al acesteia, de persoana făptuitorului, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi l-a achitat pe S.P., aplicându-i o sancţiune administrativă.
În ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 C. pen., tribunalul a reţinut că prin acţiunile săvârşite de inculpat nu i s-a produs o temere părţii vătămate, în sensul că persoana sa va fi expusă vreunui pericol, ci dimpotrivă A.G. a efectuat demersuri pentru identificarea acestuia şi tragerea lui la răspundere penală.
Împotriva sentinţei a declarat recurs inculpatul S.P. susţinând că soluţia pronunţată este netemeinică deoarece fapta de insultă reţinută în sarcina sa nu este dovedită cu probe certe de vinovăţie, instanţa luând în considerare doar declaraţiile părţii vătămate, şi ale rudelor sale A.S. şi A.N. şi ca atare greşit a fost sancţionat administrativ pentru aceasta.
Examinând sentinţa atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat.
Prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi a reţinut în mod just vinovăţia inculpatului, în concordanţă cu probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti.
Într-adevăr, în ziua de 30 mai 2004, a avut loc un conflict între părţi în cadrul căruia S.P. a afirmat că A.G. este şi beţiv pe când el are şapte facultăţi.
Fapta de insultă imputată inculpatului a fost corect reţinută pe baza declaraţiei părţii vătămate care se coroborează cu cele ale martorilor A.N. şi A.S., fiul şi respectiv soţia sa.
Astfel, A.S. referindu-se la discuţiile care au avut loc în legătură cu folosirea grătarului, a declarat că inculpatul le-a adresat cuvinte necuviincioase, iar A.N. a arătat în mod detaliat neînţelegerile care au avut loc şi cuvintele jignitoare adresate tatălui său.
Susţinerile părţii vătămate sunt confirmate, parţial şi de declaraţiile martorilor N.V. şi D.I., propuşi de inculpat, care au precizat că între părţi a avut loc un incident în legătură cu utilizarea grătarului şi că aceştia şi-au adresat cuvinte nepotrivite.
Martorul N.V., concubinul mătuşii inculpatului, audiat tot la cererea acestuia, a precizat că între partea vătămată şi inculpat au avut loc discuţii după ce a fost aprins focul la grătar, dar el a intrat în casă astfel că nu cunoaşte ce reproşuri şi expresii şi-au adresat aceştia, în cadrul incidentului care a urmat.
În raport de probele analizate se constată că fapta inculpatului este dovedită cu prisosinţă fiind corect reţinută de curtea de apel, care, de asemenea, a apreciat în mod just că nu constituie infracţiune deoarece prin conţinutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, dispunând aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
În consecinţă, pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul S.P. împotriva sentinţei penale nr. 24/ P din 6 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă recurentul la plata sumei de 120 lei (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4221/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 4226/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
