ICCJ. Decizia nr. 4216/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4216/2005
Dosar nr. 2291/2005
Şedinţa publică din 8 iulie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1619 din 17 decembrie 2004, l-a condamnat pe inculpatul D.T., la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 74 lit. c) C. pen. şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata G.A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat, la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 lit. c) C. pen., inculpatul nerecurent Ţ.A.
Conform art. 71 C. pen., li s-au interzis inculpaţilor D.T. şi Ţ.A., drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), începând cu data rămânerii definitive a sentinţei de condamnare şi până la terminarea executării pedepselor.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a celor doi inculpaţi şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat detenţia acestora începând cu data de 1 iunie 2004, la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei G.A.
S-a constatat că a fost consumată cantitatea de 0,28 gr. heroină cu ocazia analizelor de laborator.
Inculpaţii D.T. şi Ţ.A. au fost obligaţi la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de fond a reţinut, că la data de 31 mai 2004, la B.C.C.O.A. – Poliţia sector 3 Bucureşti, a fost înregistrat denunţul lui G.I. în care acesta a arătat că de aproximativ 5 luni îşi procura heroină la preţul de 250.000 lei doza de la inculpatul Ţ.A. şi a mai precizat că se întâlnea cu acesta în Bucureşti, la intersecţia Străzii Sebastian cu Calea 13 Septembrie, după care se deplasau împreună în zona străzii Zăbrăuţiului sector V.
În seara aceleiaşi zile, organele de poliţie au verificat şi menţionat seriile bancnotelor ce compuneau suma de 1.000.000 lei (1 x 500.000 şi 5 x 100.000 lei) bani ce urmau a fi înmânaţi de denunţător inculpatului Ţ.A. în schimbul a patru doze de heroină. După aceasta G.I. l-a contactat telefonic pe inculpatul Ţ.A. şi cei doi şi-au dat întâlnire în faţa complexului comercial P.
Prima instanţă a mai constatat că, organele de poliţie împreună cu denunţătorul şi martorul, s-au deplasat la locul stabilit, cei doi s-au întâlnit cu inculpatul după care cu un taxi au ajuns pe B-dul Pieptănari la intersecţia cu strada Zăbrăuţiului unde Ţ.A. a luat legătura telefonic cu inculpatul D.T., de la care intenţiona să procure heroină. Acesta i-a comunicat lui Ţ.A. că nu se afla la domiciliu, îndrumându-l totuşi la locuinţa sa, asigurându-l că inculpata G.A., concubina sa, îi va înmâna heroina.
G.I., motivează tribunalul, i-a înmânat lui Ţ.A. suma de 1.000.000 lei, după care inculpatul s-a deplasat la apartamentul în care locuiau D.T. şi G.A., într-un bloc pe strada Zăbrăuţiului.
Ţ.A. a revenit la locul în care îl aşteptau denunţătorul şi martorul N.A., i-a predat acestuia heroina, după care au intervenit organele de poliţie şi l-au imobilizat pe făptuitor.
Ţ.A. a recunoscut săvârşirea faptei, a arătat că este consumator de droguri pe care le cumpăra de la D.T. şi G.A. şi a fost de acord să colaboreze cu organele de poliţie care i-au pus la dispoziţie 2.000.000 lei în vederea cumpărării a opt doze de heroină de la cei doi concubini.
Inculpatul Ţ.A. la contactat telefonic pe D.T. căruia i-a solicitat să se întâlnească. Ulterior cei doi s-au întâlnit, în apropierea blocului de pe strada Zăbrăuţiului, Ţ.A. i-a dat lui D.T. o bancnotă de 1.000.000 lei şi a primit în schimb patru doze de heroină, care au fost predate organelor de poliţie, iar acestea l-au imobilizat pe inculpatul D.T.
Asupra acestuia a fost găsită bancnota de 1.000.000 lei, marcată criminalistic, şi a recunoscut că este consumator de heroină.
În cursul aceleiaşi nopţi, organele de poliţie au depistat-o pe inculpata G.A. care a recunoscut că, în seara zilei de 31 mai 2004, i-a vândut lui Ţ.A. 4 doze de heroină, la solicitarea lui D.T. şi că anterior i-a mai vândut heroină tot la cererea concubinului său. Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, inculpata nu a mai recunoscut comiterea faptei.
Inculpata G.A. a fost achitată de instanţa de fond cu motivarea că pentru aceasta nu s-a organizat un flagrant, iar primele declaraţii nu au semnătura vreunui avocat.
În aceste condiţii prima declaraţie care poate fi avută în vedere este cea din 21 octombrie 2004 când inculpata a fost asistată de avocat ales, prin care a precizat că nu a vândut niciodată droguri lui Ţ.A., declaraţie menţinută în faţa instanţei. De asemenea, de la dosar lipseşte declaraţia dată de inculpată în faţa judecătorului investit cu emiterea mandatului de arestare preventivă.
Constatând insuficienţa materialului probator în ceea ce o priveşte pe inculpată, tribunalul a dispus achitarea acesteia în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 147/ A din 2 martie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe şi în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. (2) şi art. 76 C. pen., a condamnat-o pe inculpata G.A. la 3 ani închisoare şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Curtea a aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în ceea ce-o priveşte pe G.A., a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii D.T. şi Ţ.A., obligându-i pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că în cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, dar prima instanţă a reţinut o altă situaţie de fapt bazată pe interpretarea eronată a unor probe şi ignorarea nejustificată a altora.
Deşi în primele declaraţii inculpaţii au recunoscut comiterea faptelor şi au precizat că, în seara zilei de 31 mai 2004, G.A. a vândut lui Ţ.A. 4 doze de heroină pentru suma de 1.000.000 lei, la solicitarea lui D.T., în mod greşit instanţa de fond a reţinut doar declaraţiile date de făptuitori cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală în sensul că inculpata nu a participat la săvârşirea faptelor şi a dispus eronat achitarea ei.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul D.T. şi inculpata G.A.
La termenul din 27 mai 2005, recurentul D.T., fiind prezent în stare de arest, a solicitat să se ia act de retragerea recursului său.
Înalta Curte, prin încheierea nr. 334 din 27 mai 2005, a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.T. şi l-a obligat să plătească statului suma de 1.600.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
În recursul parchetului a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi s-a susţinut că pedeapsa de numai 3 ani închisoare aplicată de instanţa de apel, inculpatei G.A. este neîndestulătoare pentru atingerea scopului preventiv educativ al acesteia.
Instanţa nu a dat eficienţa cuvenită elementelor de agravare a răspunderii penale, constând în multitudinea actelor de vânzare de droguri şi atitudinea procesuală a inculpatei care prin revenirea asupra poziţiei de recunoaştere avută cu ocazia primelor declaraţii, antrenând şi schimbarea de atitudine a celorlalţi doi inculpaţi, a încercat să scape de răspundere penală.
Parchetul a solicitat, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei şi majorarea pedepsei aplicate inculpatei.
Prin recursul său inculpata a invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa nu este dovedită cu probe certe de vinovăţie, că ea nu a vândut heroină lui Ţ.A. şi a cerut casarea deciziei şi menţinerea hotărârii primei instanţe prin care a fost achitată.
În subsidiar inculpata a solicitat reducerea pedepsei, aceasta fiind mult prea aspră faţă de conduita bună avută anterior, motiv prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursurile sunt nefondate.
Sub aspectul principal referitor la nevinovăţia inculpatei G.A., Înalta Curte constată netemeinicia criticilor formulate, întrucât probele administrate în cauză atestă săvârşirea de către aceasta a infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care a fost condamnată de instanţa de fond.
Concluzia primei instanţe referitoare la nevinovăţia inculpatei este în contradicţie cu primele declaraţii date de inculpaţi prin care au recunoscut săvârşirea faptelor.
În mod greşit a fost înlăturată de tribunal declaraţia de recunoaştere a inculpatei din 1 iunie 2004, deoarece nu a fost asistată de apărător, întrucât este prima declaraţie şi nu s-a putut asigura asistenţa juridică. De asemenea, nu poate fi înlăturată declaraţia dată de inculpată în aceeaşi zi în care se menţionează că a fost asistată de avocat.
Împrejurarea că declaraţia dată de inculpată, la data de 1 iunie 2004, în faţa judecătorului care a dispus arestarea celor trei inculpaţi, nu poate să conducă la concluzia că aceasta nu a recunoscut fapta şi se impunea achitarea ei, atâta timp cât în încheierea pronunţată la acea dată în dosarul nr. 3138/2004 se precizează că G.A. regretă fapta săvârşită şi solicită să fie cercetată în stare de libertate.
Inculpaţii, revenind asupra declaraţiilor anterioare, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală şi nerecunoscând comiterea faptelor nu au putut să dea o explicaţie logică a modului în care cele 4 doze de heroină au ajuns în posesia denunţătorului G.I.
Din declaraţiile acestui martor şi din procesul verbal încheiat de organele de poliţie rezultă că, în seara de 31 mai 2004, G.I. l-a contactat telefonic pe inculpatul Ţ.A., iar acesta a luat legătura cu D.T. de la care intenţiona să procure heroină. D.T. i-a comunicat lui Ţ.A. că nu se află la domiciliu şi l-a îndrumat să ia legătura cu G.A., concubina lui, care îi va vinde drogurile.
G.I. i-a oferit lui Ţ.A. suma de 1.000.000 lei pusă la dispoziţie de organele de poliţie după care inculpatul s-a deplasat la locuinţa lui G.A., i-a dat banii, iar aceasta a intrat într-un bloc situat peste drum de unde a revenit cu patru doze de heroină pe care i le-a dat făptuitorului care le-a predat denunţătorului în prezenţa martorului N.A. La scurt timp organele de poliţie l-au reţinut pe Ţ.A.
Aceasta a fost modalitatea corectă de săvârşire a infracţiunii de către G.A., prin care se prezintă într-o succesiune logică traseul banilor şi al heroinei, ea fiind reţinută corect de către curtea de apel.
Instanţa de fond achitând-o pe inculpată nu a explicat modul în care cele patru doze de heroină a ajuns în posesia martorului denunţător G.I.
În raport de probele analizate se constată că fapta inculpatei este dovedită cu prisosinţă fiind corect reţinută de instanţa de apel, iar condamnarea acesteia este legală.
Ca urmare, recursul inculpatei G.A. vizând greşita condamnare, este nefondat.
Sub aspectul cazului de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., caz invocat atât de parchet cât şi de inculpată, pe aspectul subsidiar al recursului, evident în sensuri diferite, parchetul solicitând majorarea pedepsei, iar G.A. cerând reducerea acestuia prin menţinerea circumstanţelor atenuante şi eficientizarea lor, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Instanţa de apel a reţinut în mod just, în favoarea inculpatei G.A., circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că aceasta nu are antecedente penale, a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii, are un copil minor în întreţinere şi a comis fapta la solicitarea concubinului său D.T., sub a cărui influenţă negativă se afla.
O reducere şi mai mare, substanţială a pedepsei, prin efectul circumstanţelor atenuante, nu se poate dispune faţă de gradul de pericol social concret al infracţiunii comise şi atitudinea nesinceră a inculpatei pe parcursul procesului penal.
Ca urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet şi de inculpata G.A.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpata G.A. împotriva deciziei penale nr. 147/ A din 2 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4215/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4218/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... → |
|---|
