ICCJ. Decizia nr. 4220/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4220/2005
Dosar nr. 2393/2005
Şedinţa publică din 8 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 827 din 22 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost condamnat inculpatul B.S., la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă din 11 iulie 1977); la 5 ani şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă din 14 iunie 1998); la 5 ani şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.; cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. proc. pen. (faptă din 6 februarie 2001), la 5 ani şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (faptă din 6 februarie 2001); la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37, lit. b) C. pen. (faptă din 14 februarie 2001); la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (faptă din 5 aprilie 2001).
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni, dispunându-se ca în final inculpatul să execute 6 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de 932 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1996 din 13 decembrie 1991 a Judecătoriei Constanţa, care a fost contopit cu pedeapsa aplicată dispunându-se ca inculpatul să execute sancţiunea rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei.
În latura civilă inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.C. suma de 18 milioane lei reprezentând despăgubiri civile.
În baza art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, în folosul statului, a sumelor de bani la plata cărora părţile civile au renunţat.
Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în ziua de 11 iulie 1997, inculpatul B.S. s-a deplasat la blocul situat pe Bulevardul Lăpuşneanu din Constanţa, a sunat la uşa ap. 56 şi după ce s-a asigurat că nu este nimeni acasă, a forţat încuietoarea cu sculele pe care le avea, a pătruns în interior şi a sustras suma de 650.000 lei.
Partea vătămată M.A. nu s-a constituit parte civilă.
În noaptea de 14 iunie 1998, inculpatul a intrat în blocul AV situat pe Aleea Liliacului din Constanţa şi după ce a obturat cu o hârtie vizorul de la ap. 50 unde avea sediul SC T. SA Constanţa, a forţat uşa, a pătruns în interior şi a sustras un seif, trei sticle de băuturi alcoolice şi două agende. După aceea B.S. s-a deplasat la groapa de gunoi a oraşului Ovidiu, a forţat seiful în care a găsit 24.000.000 lei, sumă pe care şi-a însuşit-o.
Deşi în faza de urmărire penală SC T. SA Constanţa s-a constituit parte civile, în cursul cercetării judecătoreşti a renunţat la despăgubiri civile.
Tribunalul a mai constatat că, în ziua de 24 august 1998, inculpatul s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate M.I. de pe str. Liliacului din Constanţa, a forţat poarta, după care a pătruns în casă pe o fereastră şi din interior a sustras 1.000.000 lei.
Partea vătămată a renunţat la despăgubiri în cursul cercetării judecătoreşti.
În ziua de 20 aprilie 1999, inculpatul, s-a întâlnit în Constanţa cu D.G. care i-a cerut să-l însoţească la locuinţa unui cunoscut pe nume C.A.
După ce inculpaţii au fost primiţi în casă D.G. s-a dus în bucătărie de unde a venit cu un cuţit l-a ameninţat pe C.A., în vârstă de 17 ani, cerându-i să-i spună unde sunt ascunşi banii.
Inculpatul a legat mâinile şi picioarele victimei cu un cablu de alimentare al unui fier de călcat şi al unui casetofon după care împreună cu celălalt făptuitor au căutat prin casă bunuri şi bani. De pe balcon inculpatul a luat o geantă de voiaj în care a pus două radiocasetofoane, o haină de blană, o geacă, o haină din piele şi un costum bărbătesc. D.G. i-a sustras părţii vătămate ceasul de la mână, o brăţară, un ghiul şi un lănţişor din aur.
Făptuitorii s-au deplasat cu bunurile sustrase în Medgidia unde D.G. le-a vândut unor persoane necunoscute, iar banii i-au cheltuit împreună.
C.C. s-a constituit parte civilă pentru suma de 18.006.000 lei.
Prima instanţă a mai reţinut că, în ziua de 6 februarie 2001, B.S. a mers la locuinţa lui H.C. din Constanţa str. Bolintineanu a intrat în curte pe poarta neasigurată, a escaladat o fereastră deschisă de la locuinţă şi din interior a sustras un televizor, un radiocasetofon, un reportofon, cosmetice, 500 dolari S.U.A. şi 900.000 lei.
Din bunurile furate radiocasetofonul şi reportofonul au fost vândute de inculpat lui G.G. la preţul de 500.000 lei, radiocasetofonul a fost restituit părţii vătămate care a renunţat la restul despăgubirilor în valoare de 19.000.000 lei,
În ziua de 14 februarie 2001, inculpatul s-a deplasat pe str. Soveja din Constanţa, a urcat la et. IV al blocului 34 şi după ce s-a asigurat că locatarii nu sunt acasă a forţat sistemul de închidere, a intrat în locuinţă şi a sustras bijuterii, bunuri şi bani în valoare de 14.195.000 lei sumă la plata căreia partea vătămată R.N. a renunţat.
Ultima infracţiune reţinută de tribunal în sarcina inculpatului, este cea, din ziua de 5 aprilie 2001, când a forţat sistemul de închidere, al uşii apartamentului al părţii vătămate C.C., situat pe str. Mircea cel Bătrân din Constanţa de unde a sustras o brăţară de aur pe care a vândut-o unei persoane necunoscute.
Partea vătămată a declarat că a suferit un prejudiciu în sumă de 4.500.000 lei, care nu a fost recuperat, dar nu s-a constituit parte civilă.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 84/ P din 24 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.S., fără a-l motiva în scris, şi nu s-a prezentat în faţa instanţei deşi a fost legal citat.
Apărătorul desemnat din oficiu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie şi pentru cele trei infracţiuni de furt calificat pe care nu le-a mai recunoscut în instanţă deoarece nu a săvârşit aceste fapte.
În subsidiar, indicând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei.
Înalta Curte, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat.
Instanţele au reţinut o reală situaţie de fapt, prezentată pe larg în considerentele hotărârilor recurate, în concordanţă cu probele administrate, iar încadrarea juridică este legală.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor date în timpul urmăririi penale şi a precizat că nu recunoaşte faptele de furt calificat de la pct. 1 din rechizitoriu din ziua de 11 iulie 1997, pct. 6 din 14 februarie 2001 şi de la pct. 7 din 5 aprilie 2001.
În faza de urmărire penală B.S. a recunoscut cele trei infracţiuni de furt calificat şi a descris în amănunt împrejurările şi modul în care le-a comis.
De asemenea, cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, la 20 ianuarie 2004, în faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului său, inculpatul a arătat că recunoaşte şi regretă faptele comise, şi menţine declaraţiile pe care le-a dat anterior.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au forţa probantă prestabilită, legiuitorul nefăcând vreo distincţie după cum acestea au fost produse în cursul urmăririi penale ori a judecăţii în fond.
Pe de altă parte, conform art. 69 din acelaşi cod, declaraţiile învinuitului ori inculpatului făcute în cursul procesului penal servesc la aflarea adevărului în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existente la dosar.
Drept urmare, retractarea totală ori parţială sau modificarea unor declaraţii succesive date de inculpat nu este de natură, prin ea însăşi să înlăture declaraţia retractată cât timp nu se fac dovezi că a fost dată în condiţiile art. 68 C. proc. pen.
În speţă, recurentul a recunoscut constant în cursul urmăririi penale că a comis infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Aceste declaraţii de recunoaştere ale inculpatului se coroborează cu procesele verbale de reconstituire a comiterii faptelor în care inculpatul a redat în amănunt modul în care a acţionat, fiind fotografii judiciare şi cu declaraţiile martorilor asistenţi M.S.F., B.M., B.L.C. şi C.M.A. care au fost prezenţi la efectuarea reconstituirilor pentru cele trei infracţiuni în discuţie, au semnat procesele verbale, garantând astfel legalitatea şi corectitudinea acestor operaţiuni.
În atare situaţie, retractarea recunoaşterii în faţa tribunalului nu poate duce la înlăturarea probelor sus-menţionate, instanţele stabilind corect existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului.
Aşadar, corect instanţele au reţinut în sarcina inculpatului şi cele 3 infracţiuni de furt calificat pe care acesta nu le-a recunoscut şi anume cea din 11 iulie 1977 când a pătruns prin efracţie în apartamentul părţii vătămate M.G. de unde a sustras suma de 650.000 lei, fapt din 14 februarie 2001 dată la care a sustras din apartamentul lui R.N., în care a intrat tot prin efracţie, bunuri în valoare de 14.195.000 lei şi cea din 5 aprilie 2001 când, a pătruns prin efracţie în locuinţa părţii vătămate C.C. de unde a furat o brăţară de aur în valoare de 4.500.000 lei.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, în declaraţia pe care inculpatul a dat-o în cursul cercetării judecătoreşti acesta a recunoscut că împreună cu D.G., care ulterior a decedat, a pătruns în locuinţa lui C.A., dar el nu a exercitat acte de violenţă asupra victimei şi nu l-a legat de mâini şi de picioare, contribuţia lui constând doar în sustragerea bunurilor pe care ulterior cei doi le-au valorificat.
Deşi D.G. a fost cel care a ameninţat victima cu un cuţit şi a imobilizat-o, deoarece inculpatul B.S. a deposedat-o de bunurile din casă, ambii făptuitori sunt coautori ai infracţiunii de tâlhărie. În adevăr, deşi fiecare a desfăşurat acte materiale distincte de ale celuilalt, amândoi au cooperat în mod nemijlocit la comiterea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin acţiuni care se completează reciproc.
Referitor la pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune se constată că instanţele au făcut o justă individualizare a sancţiunilor având în vedere, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social concret al faptelor, împrejurările comiterii lor şi persoana inculpatului care este recidivist, fiind condamnat anterior pentru comiterea unor infracţiuni asemănătoare, nu era încadrat în muncă asigurându-şi existenţa prin săvârşirea furturilor din locuinţe şi care a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului penal.
Totodată, pedeapsa rezultantă este de natură să asigure, conform art. 52 C. pen., atât, constrângerea şi reeducarea inculpatului, cât şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Întrucât criticile formulate nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul inculpatului, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S. împotriva deciziei penale nr. 84/ P din 24 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4218/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 4221/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
