ICCJ. Decizia nr. 4137/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 72 din 26 ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, au fost condamnați inculpații:
- P.Șt., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, iar pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri fără drept pentru consum proprii la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 21 ianuarie 2004, la zi.
- R.V. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. a), art. 80 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, iar pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri fără drept pentru consum propriu la pedeapsa de un an și 8 luni închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 350 C. proc. pen, s-a menținut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 21 ianuarie 2004 la zi.
S-a constatat că întreaga cantitate de 0,48 gr. heroină ridicată de la inculpați a fost consumată în analizele de laborator.
în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariile apărătorilor din oficiu de câte 400.000 lei fiecare fiind avansate din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 19 ianuarie 2004, organele de poliție i-au depistat pe cei doi inculpați vânzând 5 doze de heroină cu sume de 1.000.000 lei unei persoane care denunțase anterior faptul că se aproviziona cu droguri de la cei doi.
La domiciliul inculpaților au fost găsite, cu ocazia percheziției efectuate, 3 doze de heroină deținute de aceștia pentru consumul lor propriu, ambii fiind narcomani de o perioadă îndelungată de timp.
Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare a infracțiunii, raport de constatare tehnico-științifică, proces-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor folosite la flagrant, planșe fotografice, declarațiile martorilor R.C., S.D.I., F.E., N.I., S.R., B.V., C.D., O.E., declarațiile inculpaților.
Inculpata R.V. a avut o atitudine sinceră, recunoscând faptele săvârșite. Inculpatul P.Șt., în faza de urmărire penală a încercat să transfere întreaga răspundere asupra concubinei sale, pentru ca, ulterior, în cursul judecății, să urmărească disculparea acesteia.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 208 din 23 martie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților.
Prevenția a fost dedusă la zi, iar starea de arest a inculpaților a fost menținută.
Fiecare inculpat a fost obligat la câte 900.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Instanța de control judiciar a apreciat că criticile formulate de inculpați cu privire la greșita condamnare a inculpatei R.V. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și netemeinica individualizare a pedepselor aplicate sunt nefondate.
Analiza probelor administrate în cauză a condus la justa reținere în sarcina inculpatei a săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar pedepsele aplicate corespund criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) în cauză fiind apreciate toate circumstanțele reale și personale, atenuante și agravante ale faptelor și făptuitorilor.
împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații solicitând admiterea acestora, casarea hotărârilor pronunțate și reindividualizarea pedepselor aplicate, în cazul inculpatei R.V. dându-se o mai mare eficiență prevederilor art. 74 - art. 76 C. pen.
Temeiul juridic al recursurilor îl constituie dispozițiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile, Curtea constată următoarele:
Recursul declarat de inculpatul P.Șt. este nefondat.
Instanța de judecată a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, dând eficiența cuvenită tuturor criteriilor generale stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și urmărind realizarea scopului punitiv-educativ al sancțiunii penale, potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen.
Inculpatul P.Șt. este un traficant de droguri cunoscut, această activitate ilegală constituind și sursa veniturilor sale, precum și a dozelor de narcotice pe care și le administrează de timp îndelungat.
Inculpatul este recidivist, fiind condamnat în anul 2000 la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, fiind liberat condiționat la 12 martie 2002 cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 123 zile.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, încercând să transfere răspunderea numai asupra concubinei sale, deși din toate probele administrate în cauză (procesul-verbal de constatare a infracțiunii, existența urmelor de praf fluorescent de pe bancnotele marcate pe mâinile sale, declarațiile martorilor) rezultă fără putință de tăgadă participarea sa la comiterea faptei.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu există temeiuri de reducere a pedepsei aplicate și va respinge recursul inculpatului P.Șt. ca nefondat.
Curtea constată că recursul a declarat de inculpata R.V. este întemeiat.
Este adevărat că inculpata, la numai 23 ani, a mai fost condamnată de două ori, în anul 2000, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 312 alin. (1) C. pen., având statut de recidivistă în condițiile prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Această împrejurare a fost avută în vedere de instanța de judecată care a făcut în cauză aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen.
Totodată, instanța de judecată a reținut toate circumstanțele personale favorabile acestei inculpate, legate de vârsta sa, sinceritatea manifestată pe parcursul procesului penal și, aplicând dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., i-a redus pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege.
Curtea constată că instanțele de judecată nu au dat eficiența cuvenită acestor circumstanțe atenuante în cazul aplicării pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea reține că participația, contribuția inculpatei la săvârșirea acestei infracțiuni este mai redusă decât cea a inculpatului P.Șt., desemnat de denunțători ca fiind principalul dealer.
Inculpata a atins banii marcați, reprezentând prețul drogului vândut, în condițiile în care a efectuat plata unei datorii către martora G.M.
Inculpata este mama a doi copii minori rezultați din concubinajul cu P.Șt.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că este necesară și justificată reducerea pedepsei aplicate inculpatei R.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, dând eficiența cuvenită circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.
în consecință, admițând recursul, Curtea va casa hotărârile pronunțate în cauză și va reduce pedeapsa aplicată inculpatei pentru fapta arătată mai sus, făcând aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. a), art. 80 alin. (2) C. pen., de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Pedeapsa complementară aplicată inculpatei va fi modificată, în sensul că i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și ) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei complementare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate de 5 ani închisoare și respectiv un an și 8 luni închisoare se vor contopi, inculpata urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) pe timp de 2 ani.
Celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești vor fi menținute.
Timpul arestului preventiv va fi dedus pentru fiecare inculpat de la 21 ianuarie 2004 la 6 iulie 2005.
Recurentul inculpat P.Șt. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența recurentei inculpate R.V. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
S-au văzut dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 4260/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4169/2005. Penal → |
---|