ICCJ. Decizia nr. 4278/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4278/2005
Dosar nr. 3355/2005
Şedinţa publică din 11 iulie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 43 din 12 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca tardiv introdusă, plângerea formulată de petentul C.D. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale privind pe intimaţii B.M., C.D. şi L.B., pronunţată în dosarul nr. 776/P/2004.
Prin rezoluţia nr. 776/P/2004 din 7 iulie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul B.M. şi prim procurorul C.D. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, precum şi faţă de procurorul şef de secţie L.B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., în temeiul art. 228 raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu referire la primii doi intimaţi şi la art. 10 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, faţă de cel de al treilea.
Plângerea formulată de petent împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2797/II-2/2004 din 11 august 2004.
Această soluţie a fost comunicată petentului prin adresa din 30 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul a formulat plângere la instanţă, la data de 31 ianuarie 2005, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe petentul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Petentul a susţinut că nu a cerut judecarea cauzei şi reanchetarea, plângerea formulată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., fiind judecată anterior, împrejurare în raport de care în cauză există o hotărâre având putere de lucru judecat.
În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi îndrumarea dosarului către organul de urmărire penală în vederea cercetării faptelor comise.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca un mijloc de apărare, concomitent, a societăţii şi a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi şi obligaţii legal stabilite.
Activitatea de judecată, finalizată prin pronunţarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte şi garantării egale a drepturilor procesuale.
Ilustrând acest formalism, între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal şi sancţionarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., penală legiuitorul a stabilit următoarele: „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Aşadar, potrivit formalismului legii procesual penal, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală, şi ca raţiune satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluţionare definitivă a cauzei penale, conform dispoziţiilor art. 6 din C.A.D.O.L.F., prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.
Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
Prin art. 2781 C. proc. pen., a fost stabilit un termen de 20 zile pentru formularea plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, momentul de la care acesta începe să curgă fiind cel al comunicării soluţiei de respingere a plângerii făcute potrivit art. 275 – art. 278 din acelaşi cod, sau, după caz, în situaţia nesoluţionării în termen a acestei din urmă plângeri, data expirării termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia a o rezolva.
Or, petentul a sesizat instanţa de judecată cu depăşirea termenului de 20 zile prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., aşa cum în mod întemeiat a reţinut prima instanţă.
Prin urmare, admiţând excepţia şi respingând plângerea, ca tardiv introdusă, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În fine, în aplicarea art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, legiuitorul a stabilit un sistem coerent, articulat al judecării procesului penal în fond şi căi de atac, stabilind fazele, etapele acestuia şi conduita procesuală a subiecţilor procesuali, aceleaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Ca atare, nu există temei legal pentru ca, după respingerea, ca nefondată, a plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, într-o plângere ulterior tardiv introdusă, intitulată memoriu, să fie reexaminată rezoluţia şi, fără legătură cu soluţia anterioară şi actele dosarului, să fie pronunţată soluţia prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., vizată de petent.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.D. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 12 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă petiţionarul să plătească statului suma de 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4274/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4279/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
---|