ICCJ. Decizia nr. 4291/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4291/2005
Dosar nr. 2575/2005
Şedinţa publică din 12 iulie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 924 din 16 decembrie 2004, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul D.D. la:
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care este inclus şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu (800.000 lei) ce urmează a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În ziua de 8 mai 2004, în jurul orelor 13,00, inculpatul D.D. se deplasa în zona Podu Roş din Iaşi, spre casă, după ce anterior, consumase la un bar, băuturi alcoolice.
La un moment dat, inculpatul a fost depăşit de partea vătămată T.A., în vârstă de 12 ani care se deplasa în acelaşi sens.
Observând că partea vătămată avea în mână un telefon mobil, inculpatul s-a apropiat de ea, a prins-o de mână, pe care i-a răsucit-o la spate după care, i-a smuls telefonul, fugind spre zona Podu de Piatră.
Activitatea infracţională a inculpatului a fost observată de doi lucrători de poliţie ce se aflau în zonă, care l-au urmărit şi după ce l-au prins, l-au imobilizat, în momentul în care încerca să se urce într-un taxi.
Prezentă la faţa locului, partea vătămată şi-a recunoscut telefonul aflat pe bancheta din faţă a maşinii (taxi).
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul D.D.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a criticat hotărârea primei instanţei cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, pe care o consideră prea mică, având în vedere pericolul social concret al faptei şi persoana acestuia care este cercetat pentru săvârşirea unor fapte de furt şi tâlhărie, motiv pentru care a solicitat majorarea pedepsei şi înlăturarea circumstanţei atenuante reţinută în favoarea sa.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre tot sub aspectul greşitei individualizării a pedepsei pe care, în opoziţie cu parchetul, o consideră prea severă, solicitând reducerea ei, având în vedere între altele, faptul că prejudiciul cauzat are o valoare mică şi a fost recuperat.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 15.F din 7 martie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi desfiinţând în parte hotărârea atacată sub aspectul laturii penale a cauzei, a decis:
- revocarea, în temeiul art. 83 C. pen., a suspendării condiţionate a executării pedepselor:
- de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 65 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi art. 21 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, art. 76 şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3965 din 18 septembrie 2003 a Judecătoriei Iaşi, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
A constatat că pedepsele mai sus-menţionate, pentru care s-a făcut aplicarea art. 83 C. pen., sunt concurente şi a dispus, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopirea lor, urmând ca inculpatul D.D. să execute pedeapsa cea mai grea şi anume, 3 ani închisoare, pedeapsă ce se va executa pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca în final, să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins apelul declarat de inculpat, care a fost obligat să plătească statului suma de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus şi suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu ce se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt, conformă cu probele administrate în cauză, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), însă hotărârea este greşită în parte, întrucât nu a observat că din fişa de cazier rezultă că anterior, prin sentinţele penale nr. 65 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului Iaşi şi nr. 396 din 18 septembrie 2003 a Judecătoriei Iaşi, inculpatul a mai fost condamnat la două pedepse, respectiv de 3 ani şi 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi furt calificat, care sunt concurente, întrucât cu fost comise înainte de a fi condamnat pentru vreuna din ele definitiv.
Faţă de această situaţie, a arătat instanţa de apel, prima instanţă avea obligaţia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 83 C. pen., vizând revocarea suspendării condiţionate a executării pedepselor, deoarece fapta de tâlhărie din data de 8 mai 2004, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare, a fost comisă în cursul termenului de încercare.
S-a concluzionat că neţinând seama de această situaţie, prima instanţă a pronunţat o hotărâre greşită, motiv pentru care apelul declarat de parchet, în defavoarea inculpatului, este fondat, numai sub acest aspect, urmând a fi admis şi a se dispune în consecinţă.
Referitor la critica formulată de inculpat s-a arătat că este nefondată, motiv pentru care apelul declarat urmează a fi respins ca atare.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul D.D. Atât parchetul cât şi inculpatul au criticat Decizia instanţei de apel pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel, şi anume greşita individualizare a pedepsei, parchetul susţinând că aceasta este prea mică, solicitând a se dispune majorarea prin înlăturarea circumstanţelor atenuante, inculpatul reducerea ei, prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
Recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul D.D. sunt nefondate.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţele de fond şi apel au reţinut o situaţie de fapt conformă cu probele administrate în cauză, cărora le-a dat o interpretare corectă, în funcţie de care au încadrat fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare şi pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată.
În cauză au fost respectate criteriile de individualizare arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar pedeapsa aplicată de instanţa de fond de 2 ani închisoare, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, la care se adaugă şi pedeapsa ce urmează a se executa pe lângă aceasta ca efect al revocării suspendării condiţionate, este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
S-a avut în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului, ce a format obiect de critică de către apelanţi, nu s-a impus a fi modificată, s-a avut în vedere şi faptul că s-a verificat Decizia atacată în raport şi de prevederile art. 3859 alin. (4) C. proc. pen., nu s-a constatat existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu, au dus la casare, s-a constatat că recursurile declarate în cauză sunt nefondate şi au fost respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi s-a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 15/ MF din 7 martie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii de 24 de ore, din data de 10 iunie 2002.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4289/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4293/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
