ICCJ. Decizia nr. 4293/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4293/2005
Dosar nr. 2827/2005
Şedinţa publică din 12 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 73 din 24 ianuarie 2005, Tribunalul Timiş a condamnat, printre alţii, pe inculpatul S.L.D., la 9 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată P.S. nu a formulat pretenţii, prejudiciul fiindu-i acoperit prin restituire în natură.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 15 iulie 2004, inculpatul şi coinculpatul S.C., consumatori de alcool în barul T. din zona Gării de Nord Timişoara, l-au observat pe P.S., de asemenea, consumator în acelaşi local, şi au sesizat că are asupra sa o sumă mare de bani în valută. Instantaneu, s-au hotărât să-l urmărească atunci când a părăsit barul, au preconizat că va traversa o zonă mai întunecoasă şi când a ajuns în dreptul lor, inculpatul l-a lovit cu pumnul în figură de mai multe ori, l-a prins de tricou, l-a buzunărit şi astfel i-a luat portmoneul în care se afla suma de 1.700 Euro şi actele de identitate. Întrucât cel lovit a strigat după ajutor, inculpaţii s-au îndepărtat în fugă, însă când coborau treptele pasarelei, au fost prinşi de un echipaj de poliţie. Asupra inculpatului s-au găsit bunurile sustrase, suma de bani şi actele fiind restituite celui agresat.
Raportul de constatare medico-legală a reţinut că P.S. a prezentat leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 12 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei, inculpatul, printre alţii, a declarat apel, motivat pe considerentele că situaţia de fapt şi, deci, şi vinovăţia sa nu au fost corect stabilite, în realitate fapta rămânând în stadiul de tentativă, i s-a încălcat dreptul la apărare şi în prima declaraţie nu s-a menţionat ora dării ei şi nici cea a terminării celor ce a declarat.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 148 din 18 aprilie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 6, 17 şi 14 C. proc. pen., respectiv urmărirea penală a avut loc în lipsa apărătorului, faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică şi s-a aplicat pedeapsa greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că în prima declaraţie dată în faza urmăririi penale (dosarul nr. P/2259/2004 ca şi 1600/2004 – 509/P/2004), inculpatul a menţionat că i s-au explicat drepturile „enumerate mai sus", „sunt de acord să dau declaraţie şi să fiu asistat de apărător din oficiu", declaraţia fiind semnată la rubrica „apărător din oficiu", de avocatul B.V., acesta asistându-l pe inculpat şi în faţa Tribunalului Timiş cu ocazia soluţionării, în cameră de consiliu, a propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş (încheierea nr. 561/P1 din 15 iulie 2004, dosar Tribunalul Timiş nr. 5512/P/2004).
În ce priveşte motivul de recurs vizând greşita încadrare juridică a faptei, şi acesta este nefondat.
Potrivit art. 20 alin. (1) C. pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
Instanţa de fond, procedând la cercetarea judecătorească, în baza probelor administrate, a stabilit că inculpatul a fost prins şi imobilizat după ce furase, prin folosirea violenţei, bunul părţii vătămate, de fapt acesta fiind şi găsit asupra lui şi tot atunci, predat părţii vătămate. Ca atare, infracţiunea de tâlhărie se consumase.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului recurent, în acord cu criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orientându-se la 9 ani închisoare, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, pericolul social grav al faptei, mărit şi de împrejurările că ea a fost săvârşită împreună cu o altă persoană şi pe timp de noapte, precum şi persoana inculpatului, cu antecedente penale în minorat.
Executarea pedepsei prin privare de libertate, se apreciază că va fi în măsură să realizeze scopul ei, aşa cum prevede art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat să achite cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.L.D. împotriva deciziei penale nr. 148/ A din 18 aprilie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 iulie 2004, la 12 iulie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4291/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4296/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
