ICCJ. Decizia nr. 4369/2005. Penal. Art. 205 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4369/2005
Dosar nr. 3557/2005
Şedinţa publică din 14 iulie 2005
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29 din 25 ianuarie 2005 a Judecătoriei Pătârlagele, inculpatul B.P. a fost condamnat, la pedeapsa de 5.000.000 lei amendă, pentru comiterea infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art. 193 C. pen. şi la pedeapsa de 5.000.000 lei amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen.
Potrivit art. 33 şi art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele, pedeapsa de executat fiind de 5.000.000 lei amendă.
Prin aceeaşi sentinţă penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor B.E., C.C. şi R.A., pentru infracţiunile de insultă şi ameninţare prevăzute de art. 205 C. pen. şi art. 193 C. pen.
Împotriva sentinţei au declarat recurs partea vătămată M.I. şi inculpaţii B.P. şi B.I.
Tribunalul Buzău, prin Decizia penală nr. 143 din 4 martie 2005, a respins, ca fiind nefondate, recursurile declarate considerând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.
Împotriva deciziei a declarat recurs partea vătămată M.I., arătând că aceasta este nelegală, solicitând condamnarea tuturor inculpaţilor chemaţi în judecată.
Prin Decizia penală nr. 419 din 28 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. 2604/2005, a fost respins recursul, declarat ca fiind inadmisibil, considerând că hotărârea pronunţată pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie face parte potrivit legii dintre hotărârile împotriva cărora se poate exercita o singură cale de atac, aceea a recursului iar în speţă această cale de atac a fost folosită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea vătămată M.I. care a susţinut că hotărârile pronunţate nu sunt legale şi temeinice, solicitând condamnarea inculpaţilor pe care i-a chemat în judecată.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului consideră că recursul declarat este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 128 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesuală penală a reglementat examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde exigenţelor accesului la justiţie prevăzută de art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din C.A.D.O.L.F. şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii după caz, nedefinitive.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul nostru juridic a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu un nou recurs declarat împotriva deciziei nr. 419 din 28 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti prin care a fost soluţionat recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 143 din 4 martie 2005 a Tribunalului Buzău, decizie neprevăzută de art. 3851 C. proc. pen., ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv apare ca o soluţie inadmisibilă.
În consecinţă, curtea urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să respingă recursul declarat ca fiind inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată M.I. împotriva deciziei penale nr. 419 din 28 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 20 lei (200.000 lei) cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4365/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4372/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
