ICCJ. Decizia nr. 4371/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4371/2005
Dosar nr. 2559/2005
Şedinţa publică din 14 iulie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 24/ PI din 21 martie 2005, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondată, plângerea petentului K.I. introdusă prin mandatarul său I.L. împotriva rezoluţiei procurorului dată la data de 8 decembrie 2004, în dosarul nr. 1697/II/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, menţinând soluţia atacată.
A fost obligat petentul la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara din 30 martie 2004, dată în dosarul nr. 181/P/2004, s-a dispus, în temeiul art. 209 alin. (3) C. proc. pen., şi art. 10 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen., neurmărirea penală faţă de magistraţii judecători L.G., P.F. şi C.I.L., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar pentru cea din urmă şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 242 C. pen.
În fapt, la data de 2 iunie 2004, prin plângerea înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petentul K.I., prin mandatarul său I.L. a solicitat cercetarea magistraţilor menţionaţi pentru infracţiunile arătate, susţinând că în mod nelegal i-a fost anulată, ca netimbrată, cererea pe care a formulat-o, iar dovada achitării taxei de timbru, respectiv chitanţa a fost sustrasă din dosar.
Ulterior, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin rezoluţia din data de 8 decembrie 2004, a respins plângerea petentului I.L. împotriva rezoluţiei procurorului ierarhic superior, de la acelaşi parchet, dată în dosarul nr. 181/P/2004 la 30 septembrie 2004.
Împotriva soluţiei a făcut plângere petentul I.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Timişoara a apreciat, ca nefondată, plângerea, argumentându-se în sensul că neurmărirea penală împotriva celor trei judecătoare s-a dispus corect de către procuror atât timp cât magistraţii respectivi nu au comis infracţiunile pentru care s-a plâns petentul I.L.
Se mai reţine de către instanţă că nemulţumirile petentului faţă de hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele ce-l privesc, pot fi invocate în căile legale de atac puse la dispoziţie de legiuitor, căi de atac pe care de altfel petentul le-a exercitat.
Cât priveşte infracţiunea de sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen., pentru care petentul a înţeles să se plângă susţinând că una dintre cele trei magistrate, respectiv judecătoarea C.I.L. ar fi săvârşit-o, instanţa reţine că este o simplă afirmaţie rămasă nedovedită.
În plus instanţa mai reţine că prin anularea, ca netimbrată, a cererii petentului, interesele acestuia nu au fost lezate atâta timp cât cererea părţii adverse SC S.B. Timişoara, de obligare a executorului judecătoresc de a-i elibera actul de adjudecare a licitaţiei din 5 noiembrie 2002 a fost respinsă, aspect dorit chiar de către petentul – intervenient în acea cauză.
Împotriva sentinţei Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs I.L. în calitate de mandatar al d-lui K.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea acesteia şi rejudecarea pe fond a cauzei pentru motivele expuse pe larg în notele scrise.
Recursul declarat de I.L. pentru mandatarul K.I. este inadmisibil.
Verificând actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că, la data de 23 martie 2000, numiţii K.I. şi K.M., prin procura specială autentificată sub nr. 414 de către Biroul Notarului Public N.G. au împuternicit pe numitul I.L. să îi reprezinte în vederea obţinerii titlurilor de proprietate în baza Legii nr. 1/2000 pentru suprafeţele de teren de 50 ha. Şi, respectiv, 38,71 ha situate în comuna Gătaia judeţul Timiş; să solicite restituirea în natură sau obţinerea de despăgubiri pentru construcţiile mandanţilor.
De asemenea, a fost împuternicit mandatarul prin aceeaşi procură să participe la măsurători, la identificarea terenurilor, să ridice titlurile de proprietate şi să intabuleze terenurile la judecătoria Cartea Funciară şi, de asemenea, să-i reprezinte pe mandanţi în faţa instanţei în situaţia neacordării drepturilor cuvenite, putând formula şi susţine acţiunea în revendicare.
Ulterior, la data de 20 februarie 2003, printr-o procură generală autentificată sub nr. 328 de către Biroul Notarului Public N.G., numitul K.I. a mandatat pe I.L. să solicite restituirea în natură sau obţinerea de despăgubiri pentru construcţiile existente sau demolate abuziv, care i-au aparţinut, mandatarul fiind împuternicit să-l reprezinte pe mandant în toate acţiunile încă neprevizibile legate de bunurile sale, cu condiţia să ceară în prealabil aprobarea în scris a acestuia pentru fiecare acţiune în parte.
Ca şi în procura precedentă este împuternicit mandatarul să participe la măsurători, la identificarea terenurilor, să procedeze la intabularea acestora la Judecătoria C.F., să-l reprezinte pe mandant în faţa instanţei în situaţia neacordării drepturilor cuvenite, putând formula şi susţine acţiunea civilă în revendicare.
Rezultă aşadar, din analiza conţinutului acestor procuri că mandatarul a fost împuternicit de mandant pentru a obţine şi verifica drepturile acestuia din urmă izvorâte din aplicarea Legii nr. 1/2000 şi a actelor normative ulterioare ce reglementează reconstituirea dreptului de proprietate având posibilitatea să-l reprezinte în faţa instanţelor civile în ipoteza neacordării drepturilor cuvenite.
În raport de conţinutul acestor procuri, prin care sunt stabilite expres limitele mandatului şi condiţiile de reprezentare, Înalta Curte a pus în discuţie la primul termen de judecată, respectiv 2 iunie 2005 calitatea mandatarului I.L. de a promova recursul în cauza penală de faţă şi avându-se în vedere susţinerile acestuia, în sensul că se află în posesia şi a altor procuri speciale care îi conferă dreptul de a acţiona şi într-un atare proces, a acordat un nou termen de judecată pentru a se depune la dosar procurile respective.
La termenul de judecată acordat, respectiv 14 iulie 2005, recurentul I.L. a depus la dosar un set de acte cuprinzând concluzii scrise şi copia unei procuri generale autentificată sub nr. 687 din 20 iunie 2005 de Biroul Notarului Public I.L. prin care este împuternicit să-l reprezinte pe numitul K.I., printre altele în orice proces civil sau penal, inclusiv în dosarul de faţă al cărui număr este indicat.
Aşadar, este evident că această din urmă procură a fost dată ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curţi a recursului de faţă şi după punerea în discuţie de către instanţă a calităţii procesuale a recurentului.
Ca urmare procura în discuţie este un act încheiat pro causa, ulterior şi care nu poate acoperi lipsa unui mandat special ce trebuie acordat pentru promovarea unei plângeri penale şi a căilor de atac specifice cauzei de faţă, aşa încât recursul formulat apare ca fiind declarat de o persoană fără calitate.
La momentul la care a fost promovat recursul în cauză, mandatarul nu era împuternicit în acest sens.
De altfel, este de observat că nici cu ocazia formulării plângerii iniţiale adresate Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi apoi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a solicitat cercetarea magistraţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 şi, respectiv, 242 C. pen., nu au fost respectate dispoziţiile art. 222 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că nu a existat un mandat special, făcându-se referire exclusiv la procura autentificată sub nr. 414 din 23 martie 2000.
Un atare mandat, intitulat impropriu „procură specială", din al cărei conţinut nu rezultă decât împuterniciri cu caracter general, de natura litigiilor civile, de administraţie publică, precum şi de neprezentare în faţa instanţelor civile, nu dă dreptul la introducerea recursului de faţă, în materie penală pentru persoana care l-a emis.
Pentru aceste considerente, recursul apare ca fiind declarat de o persoană fără calitate în sensul că la momentul promovării căii de atac, recurentul nu avea calitatea de reprezentant legal al d-lui K.I. pentru cauza de faţă.
Aşa fiind, recursul va fi respins, ca inadmisibil, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul K.I. împotriva sentinţei penale nr. 24/ I din 21 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 20 lei (200.000 lei) cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4329/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4497/2005. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
