ICCJ. Decizia nr. 4329/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4329/2005
Dosar nr. 1567/2005
Şedinţa publică din 13 iulie 2005
Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 256 din 26 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Iaşi, inculpatul M.M.C. a fost condamnat, la două pedepse de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de 24 ore.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 189 alin. (1) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă M.M. şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, că la 10 februarie 2002, în jurul orei 4,00, inculpatul M.M.C. şi făptuitorul S.I. au intrat în scara blocului, situat pe str. Ciric din Iaşi, unde îi văzuseră pe M.V. şi M.M.
Aici, prin violenţă şi ameninţare, inculpaţii au sustras de la partea vătămată M.V. un lănţişor şi o cruciuliţă din aur şi geaca din piele iar de la partea vătămată M.M., patru ţigări.
Făptuitorul S.I. le-a cerut părţilor vătămate să-i însoţească la o casă de amanet pentru valorificarea lănţişorului.
Cei patru s-au deplasat cu un taxi la casa de amanet C.C. SRL Iaşi unde a amanetat lănţişorul cu suma de 850.000 lei din care au plătit taxiul. Diferenţa de 800.000 lei a rămas asupra lui S.I.
După ce s-au despărţit de făptuitori, părţile vătămate s-au întâlnit cu martorul C.A.M. căruia i-au povestit ce s-a întâmplat. Împreună cu acesta au pornit în căutarea făptuitorilor pentru a-şi recupera bunurile.
La scurt timp i-au găsit pe cei doi pe strada Stejar iar martorul i-a cerut inculpatului M.M. să restituie geaca. Iniţial inculpatul a refuzat şi a început să-l înjure pe martor, însă ulterior i-a dat geaca părţii vătămate M.V.
S-a reţinut că în urma loviturilor aplicate părţii vătămate M.V. a suferit leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.
La data de 28 august 2002, S.A., mama lui S.I. a achitat la casa de amanet suma împrumutată şi a ridicat lănţişorul şi cruciuliţa care au fost predate a doua zi părţii vătămate M.V.
S-a reţinut că faptele inculpatului de a sustrage, împreună cu S.I., în timpul nopţii, în loc public şi prin exercitarea de violenţe, bunuri de la două părţi vătămate întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen. anterior, modificării prin Legea nr. 169/2002, aplicabil ca lege mai favorabilă conform art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Instanţa a mai reţinut că din probele administrate nu rezultă că părţile vătămate au fost constrânse să se deplaseze la casa de amanet, astfel se impune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de lipsire de libertate.
Prin Decizia penală nr. 428 din 7 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpat.
S-a reţinut că este nefondată critica formulată de procuror cu privire la achitarea inculpatului pentru infracţiunile de lipsire de libertate întrucât din probele administrate nu rezultă că părţile vătămate au fost constrânse în vreun fel să se deplaseze la casa de amanet.
Instanţa de apel a mai reţinut că nici critica formulată de inculpat, cu privire la individualizarea pedepsei, nu este întemeiată.
Decizia a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
În recursul procurorului s-a susţinut că achitarea inculpatului pentru două infracţiuni de lipsire de libertate întrucât este evident că inculpaţii au exercitat o constrângere prin timorare psihică asupra părţilor vătămate pentru ca acestea să se deplaseze la casa de amanet unde partea vătămată M.V. a semnat contractul de amanet.
Prin recursul declarat de inculpat s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinându-se că nejustificat nu au fost reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Curtea constată că nici unul dintre recursuri nu este fondat.
Din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă că inculpatul sau celălalt participant la comiterea tâlhăriilor, au forţat în vreun fel părţile vătămate să se deplaseze la casa de amanet.
Violenţele exercitate prin lovirea părţii vătămate cu pumnii şi picioarele în vederea deposedării de bunuri se circumscriu în exclusivitate infracţiunii de tâlhărie şi nu există nici un indiciu că prin acestea s-a urmărit şi înfrângerea voinţei persoanelor vătămate cu privire la libertatea de mişcare pentru a le determina să se deplaseze la casa de amanet.
Aşa fiind, soluţia de achitare pronunţată este corectă.
Curtea reţine că nu este întemeiată nici critica formulată de inculpat cu privire la individualizarea pedepselor, acestea fiind corespunzătoare pericolului social concret al fiecărei infracţiuni săvârşite precum şi datele referitoare la persoana inculpatului.
Din actele dosarului nu rezultă existenţa unor împrejurări deosebite, care raportate şi la împrejurările şi urmările faptei, să justifice reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Reţinând că din examinarea cauzei nu rezultă existenţa vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul M.M.C. împotriva deciziei penale nr. 428 din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi .
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4225/2005. Penal. Art. 266 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4371/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
