ICCJ. Decizia nr. 4440/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 36 din 31 ianuarie 205, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 4538/2004, a fost admisă cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnatul M.I.
S-a dispus amânarea executării pedepsei de 4 (patru) ani închisoare, aplicată condamnatului M.I. prin decizia penală nr. 154 din 7 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2168 din 22 aprilie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pe o perioadă de 4 (patru) luni, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare avansate de stat s-a stabilit a rămâne în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată, la data de 30 aprilie 2004, condamnatul M.I. a solicitat amânarea, în continuare, a executării pedepsei de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin decizia penală nr. 154 din 7 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2168 din 22 aprilie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că suferă de o boală gravă care-l pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.
A mai susținut condamnatul că, anterior, prin sentința penală nr. 593 din 13 septembrie 2004, Tribunalul Dolj i-a admis o altă cerere similară, fiindu-i amânată executarea pedepsei, tot pe motive medicale, pe o durată de 3 luni.
Pentru soluționarea cererii, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de către I.N.M.L. Mina Minovici București.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 15 din 13 iulie 2004 a rezultat că petiționarul condamnat M.I. prezintă diagnosticul "Neoplasm laringian-operat (1999/2000), tratat chimio și radioterapic, recidiviat (submandibular dreapta); cardiopatie ischemică cronică; angor stabil; sindrom X metabolic cu: hipertensiune arterială, diabet zaharat tip 2, obezitate grad II/III, dislipidemie; tulburare depresivă psihogenă.
Patologia de la pct. 1 este gravă, cu evoluție imprevizibilă, posibil către un deznodământ infaust ce poate surveni, indiferent dacă condamnatul-petent se află sau nu în detenție.
Actualul stadiu evolutiv al bolii impune continuarea terapiei specifice oncologice (inclusiv operatorii), prin internare într-o unitate medicală de profil, ce aparține Ministerului Sănătății pentru o perioadă de 4 luni, timp în care, condamnatul M.I. se află în imposibilitatea executării pedepsei, din punct de vedere medical.
Având în vedere actul medico-legal mai sus menționat, instanța de fond a admis cererea condamnatului M.I. și a dispus amânarea executării pedepsei.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj care a criticat-o sub aspectul datei de la care trebuia dispusă amânarea executării pedepsei, respectiv de la data examinării medico-legale a condamnatului (aflat deja într-o altă amânare de executare a aceleiași pedepse) și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Prin decizia penală nr. 107 din 29 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 311/P/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Cheltuielile judiciare avansate de stat s-a stabilit a rămâne în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Craiova a reținut că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi amânată când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, această dispoziție legală nefăcând nici o referire la data de la care s-ar putea dispune amânarea executării pedepsei, indiferent dacă condamnatul se afla sau nu, la data cererii, în perioada unei alte amânări. Amânarea se dispune până când condamnatul va fi în situația de a executa pedeapsa.
S-a mai constatat că expertiza medico-legală a recomandat numai perioada medicală necesară unui tratament eficient și internarea condamnatului într-o unitate specializată pentru aplicarea acestui tip de tratament, în lipsa lui decesul putând surveni oricând, că o astfel de internare presupune efectuarea unor formalități, ce se pot prelungi în timp iar, de recomandarea comisiei de expertizare, condamnatul ar putea lua cunoștință doar la data depunerii ei la instanță.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că, potrivit art. 415 alin. (1) C. proc. pen., o hotărâre judecătorească penală este executorie doar la data rămânerii ei definitive, dispozițiile sale fiind obligatorii, inclusiv pentru condamnat, de la această dată și nu de la o dată aleasă aleatoriu.
în raport de aceste dispoziții, instanța de apel a reținut că singurul criteriu obiectiv de stabilire a datei începerii amânării executării pedepsei este data rămânerii definitive a hotărârii.
împotriva deciziei penale nr. 107 din 29 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 171 teza a II-a C. proc. pen., reiterând motivele invocate în fața instanței de apel.
înalta Curte, examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu cauza, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de parchet urmează a fi admis, dar pentru un alt motiv decât cel indicat în scris și susținut oral.
Pentru a se dispune amânarea executării unei pedepse cu închisoarea trebuie să fie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 453 C. proc. pen. și, cu toate că nu este expres prevăzut în text, mandatul de executare să-și poată produce efectele.
Ar fi lipsit de logică să se dispună amânarea executării unei pedepse, câtă vreme, din alte motive decât cele ce îndrituiesc instanța la luarea unei asemenea măsurii, există o cauză ce împiedică începerea executării acesteia.
în speță, din actele aflate la dosar rezultă că prin încheierea de ședință pronunțată la 8 noiembrie 2004 de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4792/2004 a fost admisă în principiu cererea de revizuire formulată de condamnat, dispunându-se suspendarea executării pedepsei de 4 ani închisoare, care face în același timp și obiectul cererii de amânare a executării pedepsei.
Până la data pronunțării hotărârii, în cererea de amânare a executării pedepsei, nu fusese încă soluționată cererea de revizuire, astfel că discuțiile asupra termenului de la care începe amânarea executării sunt total inutile, mandatul de executare fiind suspendat prin efectul încheierii Tribunalului Dolj din 8 noiembrie 2004.
De altfel, nici în prezent cererea de revizuire nu este încă soluționată.
Cum scopul amânării executării pedepsei este de a-i permite condamnatului să beneficieze de un tratament medical de natură a îndepărta cauza ce-l pune în imposibilitatea executării pedepsei, înalta Curte constată că petiționarul M.I. beneficiind de suspendarea executării, își poate îngriji sănătatea în conformitate cu recomandările comisiei de expertiză medico-legală, fără a face uz de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Constatându-se deci, că de la data introducerii cererii de amânare a executării pedepsei, condamnatul M.I. avea posibilitatea să efectueze tratamentul medical prescris de specialiști și, având în vedere că suspendarea executării pedepsei, ca efect al admiterii în principiu a cererii de revizuire, s-a dispus înainte de pronunțarea hotărârii de amânare a executării pedepsei de către prima instanță, înalta Curte apreciază că cererea de amânare a executării pedepsei trebuia respinsă ca rămasă fără obiect.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 107 din 29 martie 2005 a Curții de Apel Craiova, privind pe condamnatul M.I.
Va casa decizia penală mai sus-menționată și sentința penală nr. 36 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Dolj și în rejudecarea cauzei:
Va respinge cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnatul M.I., ca fiind rămasă fără obiect.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4456/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4435/2005. Penal → |
|---|
