ICCJ. Decizia nr. 4558/2005. Penal. Extrădare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4558/2005
Dosar nr. 4125/2005
Şedinţa publică din 27 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 55 din 20 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul penal nr. 821/2005, s-a respins, ca nefondată, opoziţia de extrădare.
S-a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Turcia, privind pe cetăţeanul turc G.M. şi s-a dispus extrădarea acestuia din România în Turcia.
În baza art. 60 din Legea nr. 302/2004 s-a amânat extrădarea până la soluţionarea cauzelor penale pe care G.M. le are pe rolul instanţelor de judecată din România.
S-a menţinut arestarea provizorie preventivă a persoanei extrădabile până la predarea efectivă a acesteia, conform art. 59 din Legea nr. 302/2004.
Cheltuielile judiciare şi cele necesitate de extrădare urmau a fi suportate de statul român, iar onorariul interpretului de limba turcă din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Cu adresa nr. 1024/II-5/2005, din 11 aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis instanţei cererea de extrădare nr. 2004/720 din 27 decembrie 2004, formulată de Parchetul Republican Diyarbakir, Republica Turcia, prin care se solicită extrădarea, din România, în Turcia, a numitului G.M.
Anterior, cu adresa nr. 586/II-5/2005 din 4 martie 2005, acelaşi parchet a solicitat arestarea provizorie în vederea extrădării persoanei sus-menţionate.
Odată cu cererea de extrădare au fost trimise actele anexe prevăzute de art. 38 din Legea nr. 302/2004, respectiv copii autentice ale mandatului de arestare în lipsă, o expunere a faptelor pentru care se solicită extrădarea şi o copie a dispoziţiilor legale din Turcia, aplicabile în cauză.
Din examinarea dosarului cauzei s-a constatat că G.M. este urmărit pentru punerea în executare a mandatului de arestare nr. 2004/273, emis la 1 noiembrie 2004 de Tribunalul Penal nr. 5 din localitatea Diyarbakir, în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunii de apartenenţă la o organizaţie teroristă, P.K.K., respectiv furnizarea de arme şi muniţii membrilor organizaţiilor teroriste şi estorcate de bani de la traficanţii de droguri în vederea finanţării organizaţiilor teroriste, prevăzute de art. 31, art. 33, art. 40, art. 59, art. 102, art. 103, art. 125 şi art. 168 C. pen., turc şi art. 1, art. 3 – art. 5 şi art. 17 din Legea antiterorism a Republicii Turcia.
Faptele reţinute în sarcina persoanei extrădabile constau în aceea că, împreună cu alte persoane, a plecat din localitatea natală pentru a adera la organizaţia teroristă P.K.K., în cadrul căreia a preluat numele de cod K. Ulterior, persoana extrădabilă s-a aflat în partea de nord a Irakului pentru instruire/antrenament în gherilă şi s-a reîntors în Turcia în anul 2000.
Activitatea sa consta în perceperea unor taxe de la traficanţii de droguri, sume care erau preluate în cadrul organizaţiei teroriste în scopul finanţării.
Potrivit informaţiilor furnizate de statul solicitant, pedeapsa maximă aplicabilă în cauză potrivit legislaţiei turceşti este de 10 ani închisoare.
Prin încheierea nr. 3/ F din 4 martie 2005, pronunţată în cauză, s-a dispus, în baza art. 45 din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie, pe timp de 30 zile, a cetăţeanului turc G.M., în vederea extrădării în Turcia şi ulterior, această măsură a fost prelungită, succesiv, până la 11 iunie 2005, inclusiv.
În cauză, persoana extrădabilă G.M. a formulat opoziţie la extrădare, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi extrădat, deoarece:
- cererea se referă la o infracţiune conexă unei infracţiuni politice, în cuprinsul HG nr. 784/2004, privind lista persoanelor fizice şi juridice suspecte de săvârşirea sau de finanţarea actelor de terorism, nefiind menţionat numele său şi nici al organizaţiei teroriste P.K.K./Kongra – Gel.
- nu putea comite în anul 2004, în Turcia, faptele de care este acuzat, pentru că se afla încă din anul 2002, în România;
- nu are certitudinea că va avea parte de un proces echitabil în faţa instanţelor judiciare turceşti.
Potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, opoziţia la extrădare nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana în cauză nu este cea urmărită sau că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare.
Sub acest aspect, opoziţia la extrădare formulată de G.M. nu a fost considerată întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Numele, prenumele şi celelalte date de identificare ale persoanei extrădabile, identificată şi arestată provizoriu la 4 martie 2005, în vederea extrădării, corespund datelor de identificare ale persoanei la care se referă cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Turcia.
În cererea de extrădare privind pe G.M., autorităţile judiciare turceşti menţionează, printre altele, că organizaţia teroristă P.K.K. şi-a schimbat denumirea în K., iar în Lista persoanelor juridice suspecte de săvârşirea sau de finanţarea actelor de terorism, aprobată prin HG nr. 784/2004 este înscris, ca atare, P.K.K. sub denumirile K.F.D.C., F.D.C.K. şi K.A.D.E.K.
În cererea de extrădare se menţionează că faptele pentru care G.M. a fost dat în urmărire au fost săvârşite începând cu luna ianuarie 1994 şi că acesta a continuat să desfăşoare activităţi similare ulterior şi în străinătate. Se menţionează, în aceeaşi cerere de extrădare, că în conformitate cu legislaţia internă din Turcia, infracţiunea pentru care este urmărit cel în cauză nu este de ordin politic, militar sau financiar, ci este o infracţiune teroristă. În fine se menţionează că de la data formulării cererii de extrădare în Turcia, în materie de terorism a apărut un conclurs de legi şi că persoanei extrădabile i se va aplica legea cea mai favorabilă, reglementările de ultimă dată corespunzând normelor Uniunii Europene.
Faptele pentru care persoana extrădabilă este urmărită internaţional au corespondent şi în legislaţia penală română (Legea nr. 535/2004).
Aşa fiind, s-au constatat îndeplinite dispoziţiile art. 26 şi art. 28 din Legea nr. 302/2004, privind dubla incriminare şi gravitatea pedepsei în legislaţia celor două state implicate în procedură.
În raport de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 302/2004 şi de situaţia sa personală, s-a apreciat că G.M. nu poate fi exceptat de la extrădare. Acesta a solicitat statut de refugiu politic în România, dar nu i s-a acordat. Totodată, a săvârşit infracţiuni pe teritoriul României şi a fost trimis în judecată (dosar penal nr. 4764/2004, al Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti), însă nu s-au constatat impedimente în angajarea procedurii, din categoria celor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 302/2004, putându-se face aplicarea dispoziţiilor art. 60 din acea lege.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana extrădabilă G.M. solicitând casarea acesteia, iar în cadrul rejudecării să se constate că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care reglementează publicitatea şedinţei de judecată şi dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Constituţie referitoare la durata arestării preventive a unei persoane.
S-a solicitat, de asemenea, a se constata incidenţa prescripţiei răspunderii penale, neîndeplinirea condiţiei dublei incriminări prevăzută de art. 26 din Legea nr. 302/2004, nelegalitatea încheierii prin care s-a dispus măsura arestării provizorii a persoanei extrădabile şi încălcarea dispoziţiilor art. 3 din C.E.D.O.
Prin Decizia penală nr. 3561 din 8 iunie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de persoana extrădabilă G.M. împotriva sentinţei penale nr. 55 din 20 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a casat sentinţa penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, dispunând, totodată prelungirea măsurii arestării provizorie a persoanei extrădabile pe o durată de 30 zile, de la data de 11 iunie 2005 la 10 iulie 2005.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că dispozitivul sentinţei atacate nu este explicit şi categoric, întrucât, pe de o parte, instanţa de fond a dispus în temeiul art. 60 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 amânarea extrădării până la soluţionarea cauzelor penale pe care persoana extrădabilă le are pe rolul instanţelor de judecată din România, iar, pe de altă parte, a menţinut arestarea provizorie a persoanei extrădate până la predarea efectivă conform art. 59 din aceeaşi lege. Textul invocat reglementează însă termenul pentru predarea extrădatului atunci când nu se dispune amânarea extrădării, acesta fiind de 15 zile dacă persoana extrădabilă nu va fi preluată la data stabilită [(art. 59 alin. (5)].
II. Procedând la rejudecarea cererii de extrădare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 73 din 24 iunie 2005, a respins opoziţia la extrădare formulată de persoana extrădabilă, constatând întrunite condiţiile extrădării. A admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Turcia, privind pe cetăţeanul turc G.M. şi a dispus extrădarea acestuia din România în Turcia.
A menţinut arestarea provizorie a persoanei extrădabile pe o perioadă de 30 zile, de la 11 iulie 2005 până la 9 august 2005.
Instanţa de fond a examinat cererea de extrădare, constatând că sunt întrunite condiţiile de fond ale extrădării, referitoare la persoana infractorului, la fapta penală reclamată ca fiind comisă de acesta şi la pedeapsă, precum şi condiţiile de formă, privitoare la existenţa şi regularitatea cererii de extrădare. Totodată, a mai reţinut că persoana extrădabilă este cercetată în România, în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 C. pen., în dosarul penal nr. 4764/2004 al Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, pronunţându-se sentinţa penală nr. 771 din 4 aprilie 2005, nedefinitivă încă, întrucât a fost recurată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti. Prin această sentinţă, în baza art. 333 C. proc. pen, s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpaţii C.M., poreclit D., A.H., G.M. poreclit M. şi C.Y., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea completării urmăririi penale, în sensul stabilirii identităţii inculpatului A.H.
Motivaţia acestei ultime soluţii este dată de faptul că, la termenul 15 noiembrie 2002, când a fost audiat inculpatul A.H., acesta a afirmat că, în realitate, se numeşte G.M., iar numele de A.H. l-a folosit pentru a intra în ţară, paşaportul său fiind pe acest nume.
Susţinerile inculpatului au fost întărite de G.M., coinculpat, care a precizat că A.H. este fratele său şi, în realitate, se numeşte G.M.
În raport de toate aceste considerente, a apreciat că nu se impune amânarea predării persoanei extrădabile, având în vedere natura şi gravitatea faptelor de terorism pentru care este cercetat în Turcia, precum şi reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit căreia existenţa unui proces penal în faţa autorităţilor judiciare române împotriva persoanei extrădabile nu împiedică extrădarea. Aşadar, predarea amânată prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol, reprezintă excepţia, fiind concepută ca o facultate acordată instanţei de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana extrădabilă, criticând-o pentru nelegalitate, deoarece instanţa de fond nu a soluţionat cauza prin prisma motivelor de casare şi i-a agravat situaţia în rejudecarea dispusă ca urmare a exercitării propriei căi de atac.
În concret, se arată că instanţa de fond nu a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale, a dispoziţiilor art. 3 din C.E.D.O. şi, respectiv, art. 3 din Legea nr. 19/1990 pentru aderarea României la Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, neîndeplinirea condiţiei dublei incriminări şi încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în sensul că şedinţa de judecată a fost publică, deşi persoana extrădabilă a solicitat şedinţă secretă.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Soluţionarea cauzei în şedinţă publică nu înseamnă că hotărârea este lovită de nulitate, conform dispoziţiilor art. 197 C. proc. pen., întrucât reglementarea cuprinsă în alin. (1) al art. 48 din Legea nr. 302/2004, potrivit căreia „la primul termen, instanţa procedează la luarea unei declaraţii persoanei extrădabile (.). Procedura este publică, dacă persoana extrădabilă sau procurorul nu se opune, orală şi contradictorie.", are în vedere doar momentul procesual când persoana extrădabilă dă o declaraţie, iar prezenţa altor persoane i-ar putea prejudicia interesele. Aşadar, opoziţia inculpatului nu conduce automat la declararea şedinţei secrete iar, în speţă, instanţa s-a pronunţat motivat asupra cererii persoanei extrădabile, după punerea acesteia în discuţie, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Totodată, nu ne aflăm nici în ipoteza prevăzută de art. 197 alin. (1) C. proc. pen., persoana extrădabilă nefăcând dovada vătămării produse prin publicitatea şedinţei.
Referitor la susţinerea potrivit căreia, în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 122 C. proc. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani pentru faptele pedepsite cu închisoarea între 10 şi 15 ani, cum este cazul şi în speţă, însă acest termen nu s-a împlinit anterior emiterii mandatului de arestare în lipsă. Aceasta întrucât, potrivit actelor din dosarul de cercetare, în afara faptei comise în ianuarie 1994, persoana extrădabilă, în cursul anului 2000, a intrat din Iran în Turcia unde a început să colecteze fonduri pentru finanţarea organizaţiei teroriste de la persoanele de etnie kurdă care se ocupau cu traficul de droguri, anterior instruindu-se în Irak, fiind cunoscut ca un membru activ al organizaţiei teroriste P.K.K. Aşadar, activităţile desfăşurate de persoana extrădabilă în calitate de membru al organizaţiei teroriste au fost comise în forma continuată până în anul 2000, neoperând astfel prescripţia răspunderii penale. Totodată, din examinarea cererii de extrădare, reiese că, şi în legislaţia turcă, termenul de prescripţie este tot de 10 ani, deci nu a operat prescripţia răspunderii penale nici prin prisma legislaţiei statului solicitant.
În ceea ce priveşte criticile ce vizează nepronunţarea cu privire la întrunirea condiţiilor de fond ale extrădării, Curtea constată că, la finele paginii 3 a hotărârii, instanţa de fond a motivat de ce opoziţia la extrădare nu este fondată, arătând că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, în raport de data săvârşirii faptelor ulterioare celei din anul 1994 şi că nu există motivele obligatorii de refuz a extrădării, astfel cum sunt prevăzute în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, respectiv, infracţiunea pentru care este urmărit cel în cauză nu este de ordin politic, militar sau financiar, ci este o infracţiune teroristă; la data formulării cererii de extrădare, în legislaţia turcă a apărut un concurs de legi în materie de terorism, urmând ca, în cazul admiterii cererii, extrădatului să i se aplice legea mai favorabilă, ce este în concordanţă cu normele Uniunii Europene. În fine, s-a arătat că sunt îndeplinite şi dispoziţiile art. 26 şi art. 28 din Legea nr. 302/2004, privind dubla încriminare şi gravitatea pedepsei.
În plus, din examinarea cererii de extrădare în raport cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că, în cererea de extrădare, se regăsesc şi alte elemente utile soluţionării cauzei, respectiv asigurarea dată că persoana extrădabilă se va putea folosi de toate drepturile şi condiţiile oferite de Legislaţia internă a Statului Turc, Drepturile Omului în Sistemul Instituit prin Cartea Socială Europeană, Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi Acordul pentru Protecţia Drepturilor de Libertate, procedura penală a statului turc fiind adaptată legislaţiei europene. Rapoartele unor organizaţii umanitare internaţionale care au semnalat suspiciuni în respectarea drepturilor prevăzute de art. 5 şi 6 din C.E.D.O. şi art. 3 din Legea nr. 19/1990, nu sunt suficiente pentru a se concluziona, în sensul că procedura penală din statul solicitant nu îndeplineşte condiţiile C.A.D.O.L.F., încheiată la Roma în 1950. Totodată, din actele ce însoţesc cererea rezultă modificarea legislaţiei turce în conformitate cu normele europene şi desfiinţarea Tribunalelor de Siguranţă a Statului (extraordinare), acestea fiind înlocuite cu tribunale penale.
Referitor la neîndeplinirea condiţiei dublei încriminări, Curtea constată că, deşi România a ratificat Convenţia în materie de terorism abia în anul 1997, C. pen. român, sancţiona şi anterior faptele cuprinse în noţiunea de terorism, respectiv prin prevederile art. 280; aceasta, dacă ne referim strict la actele materiale comise în anul 1994, întrucât pentru cele din anul 2000 nu există nici un dubiu cu privire la dubla încriminare.
Sub aspectului motivului de recurs ce vizează agravarea situaţiei în rejudecarea dispusă ca urmare a admiterii căii de atac promovată de persoana extrădabilă, Înalta Curte apreciază că şi această critică este nefondată, aflându-ne în situaţia unei aparente încălcări a principiului non reformatio in pejus.
Aceasta întrucât, pe de o parte, hotărârea primei instanţe cuprindea dispoziţii contrare în sensul predării amânate dar şi al aplicării art. 59 din Legea nr. 302/2004, ce ar fi dus la predarea efectivă într-un termen ce nu putea depăşi 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare. Aşadar, dacă nu ar fi recurat această hotărâre, persoana extrădabilă ar fi fost predată într-un timp foarte scurt, chiar dacă dispozitivul conţinea şi menţiunea, contradictorie, a predării amânate.
Pe de altă parte, dispoziţia mai favorabilă cuprinsă în teza II a art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 nu priveşte situaţia în care se află persoana extrădabilă. Potrivit acestui text de lege, numai în cazul în care persoana extrădabilă se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii, emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării, emis în baza hotărârii de aprobare a extrădării, intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea. Acestea sunt singurele excepţii de la predarea imediată riguros prevăzute, art. 60 alin. (2) prevăzând doar posibilitatea ca predarea amânată să devină efectivă după ce procesul penal a luat sfârşit. Această ultimă dispoziţie, care este, de asemenea, la latitudinea instanţei, trebuie privită în concordanţă şi cu dispoziţia cuprinsă în art. 45 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, care prevede că durata totală a măsurii arestării provizorii nu poate depăşi 180 zile.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul persoanei extrădabile este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta, persoană extrădabilă va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă G.M. împotriva deciziei penale nr. 73 din 24 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul persoană extrădabilă la plata sumei de 60 lei noi (600.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4524/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4559/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
