ICCJ. Decizia nr. 4564/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4564/2005

Dosar nr. 4490/2005

Şedinţa publică din 27 iulie 2005

Examinând recursul de faţă constată:

Prin încheierea din 14 iulie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1575/M/2005, având ca obiect apelurile declarate împotriva sentinţei penale nr. 527 din 8 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, între altele, conform art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpatei V.I. şi V.C.G. reţinându-se că temeiurile care au stat la baza arestării impune în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.

Inculpata V.I. a declarat recurs susţinând că are o situaţie familială grea, întrucât unul dintre cei trei copii, respectiv o fiică în vârstă de 32 ani este bolnavă psihic şi are nevoie de o îngrijire specială.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că inculpata V.I. a fost arestată preventiv la 29 iulie 2004 conform art. 148 lit. h) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. şi art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 527 din 8 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., menţinându-se starea de arest.

Prin aceiaşi sentinţă inculpata a fost achitată conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

S-a reţinut că, la data de 6 iulie 2004, partea vătămată C.L. s-a întâlnit conform înţelegerii cu inculpata V.I. în parcul T. şi i-a comunicat că a scos din bancă banii cu care urma să cumpere apartamentul oferit spre vânzare de inculpată, apartament în care aceasta locuia de fapt, fără forme legale.

Inculpata i-a indicat aleea pe care să meargă pentru a ieşi din parc, dar partea vătămată nu a fost de acord şi a plecat pe o altă alee situaţie în care inculpata i-a alertat pe ceilalţi participanţi la comiterea faptei.

În aceste condiţii inculpatul minor P.C. s-a deplasat în fugă şi a smuls geanta părţii vătămate, iar inculpatul minor V.C., fiul inculpatei, a intervenit, aparent, pentru a linişti pe partea vătămată, în realitate pentru a da posibilitatea inculpatului Preda să fugă de la locul faptei.

Geanta în care se aflau 59.400.000 lei a fost preluată apoi de inculpatul V.C.G., care până atunci asigurase paza.

În raport cu actele dosarului se constată justificată aprecierea instanţei de apel că temeiurile care au stat la baza arestării inculpatei impun în continuare privarea acesteia de libertate, astfel încât legal şi temeinic s-a menţinut arestarea.

Întrucât din analiza actelor dosarului nu rezultă nici existenţa vreunui motiv de recurs care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.I. împotriva încheierii din 14 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 1575/M/2005.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 80 lei noi (800.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 20 lei noi (200.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4564/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs