ICCJ. Decizia nr. 4570/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4570/2005

Dosar nr. 4526/2005

Şedinţa publică din 27 iulie 2005

Examinând recursul de faţă, constată:

Prin încheierea pronunţată la 12 iulie 2005, în dosarul nr. 2234/2005, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, între altele, menţinerea stării de arest a inculpatului R.R. reţinând că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă şi impune în continuare privarea inculpatului de libertate.

Inculpatul a declarat recurs susţinând că nu mai subzistă motivele care au determinat arestarea sa.

Recursul nu este fondat.

Conform art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., instanţa verifică periodic în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării şi menţine această măsură dacă constată că temeiurile care au impus-o, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 732/ F din 1 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la o pedeapsă de 16 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc reţinându-se că la data de 4 iunie 2004 a introdus în România cantitatea de 7 kg. cocaină.

Sentinţa a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpat.

Din actele dosarului nu rezultă că nu mai există motivele care au determinat arestarea inculpatului ci dimpotrivă, aşa cum justificat a apreciat instanţa sesizată cu judecarea apelurilor, acestea subzistă şi impune în continuare privarea inculpatului de libertate.

Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.R. împotriva încheierii din 12 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2234/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 80 lei noi (800.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 20 lei noi (200.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4570/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs